7,219 matches
-
anumit sistem și fiecare vorbitor are conștiința a ceea ce constituie norma în comunitatea în care se află. Dar, arată Coșeriu, sentimentul vorbitorului poate fi și greșit, poate să nu corespundă realității obiective, normei în general, și, de aici, rezultă că vorbitorul poate folosi un semn cu un semnificat (cu un înțeles) care nu este general acceptat (producîndu-se o schimbare semantică), poate să-i dea semnului respectiv un aspect fonic deosebit de cel pe care îl are în mod normal în comunitate (realizîndu-se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
uzul se schimbă datorită acesteia, și astfel modificările din planul vorbirii devin elemente pe baza cărora se schimbă limba 32. Vorbirea uzuală (conformă uzului) devine model pentru membrii comunității, limba comună a lor (la Coșeriu, sistemul), deși în vorbirea ocazională vorbitorii realizează variații permanente. Hermann Paul și Alexandru Philippide au introdus în teoria lor despre limba comună, uz și vorbire ocazională și perspectiva schimbării, care la Coșeriu nu este avută în vedere, fiindcă analiza vizează la el planul sincronic și fiindcă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
doi se stabilește o legătură, o convenție (implicită) de a înțelege aceleași lucruri prin aceleași enunțuri. Așadar, locutorul "simte" în conștiința sa pe interlocutor și se adresează acestuia într-o manieră în care îi face posibilă înțelegerea. Cînd învață limba, vorbitorul deprinde în mod intuitiv și alteritatea, știința de a folosi limba asfel încît să fie înțeles și, ca atare, alteritatea se manifestă și prin efortul de integrare în felul de a fi al celorlalți, atunci cînd învățăm limba și nu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
învățarea limbii presupune simultan trei aspecte: 1) însușirea unor cunoștințe ce reprezintă elementele deja făcute ale limbii, 2) deprinderea tehnicii de a folosi limba în funcție de împrejurări și 3) integrarea într-un mod de a fi și de a gîndi specific vorbitorilor limbii. Deși mereu alta, construcția lingvistică se menține în vorbirea obișnuită în limitele unei expectații, a unor obișnuințe, care, dacă sînt depășite, realizează trecerea din registrul neutralității într-un alt registru, de obicei, în cel al expresivității. La rîndul lui
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
rîndul lui, interlocutorul, deși se află în mare parte în fața unor enunțuri noi, formulate diferit față de cele cunoscute pînă atunci, realizează în conștiința sa sensul celor enunțate, le interpretează și, replicînd, adoptă el poziția de locutor. În condiția de interlocutor, vorbitorul nu poate rămîne la statutul de simplu beneficiar al efortului făcut de locutor, ci, prin manifestarea aceleiași alterități, își adaptează receptarea și înțelegerea la situația comunicațională creată de acesta. Ca atare, din punct de vedere filozofic, limba poate fi privită
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limba naturală respectivă. Dar, deși i se spune naturală, limba naturală nu este un dat al naturii, nu este nici măcar un dat al naturii umane în general, ci este un dat social, specific doar comunității umane din care face parte vorbitorul. Pentru acesta însă, nu există întotdeauna o delimitare clară între ceea ce vine de la natura propriu-zisă și ceea ce vine de la societate, atîta timp cît se prezintă în mod obiectiv, ca ceva ce trebuie luat ca atare și nu este în puterea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
clară între ceea ce vine de la natura propriu-zisă și ceea ce vine de la societate, atîta timp cît se prezintă în mod obiectiv, ca ceva ce trebuie luat ca atare și nu este în puterea discreționară a propriei voințe. În mod obișnuit, deci, vorbitorul nu face o delimitare între obiectivitatea de tip natural și obiectivitatea de tip social și, în aceste condiții, limba sa (maternă) este pentru el "naturală" și, în mod similar, sînt naturale celelalte limbi, vorbite de alte comunități. Acest sentiment al
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu face o delimitare între obiectivitatea de tip natural și obiectivitatea de tip social și, în aceste condiții, limba sa (maternă) este pentru el "naturală" și, în mod similar, sînt naturale celelalte limbi, vorbite de alte comunități. Acest sentiment al vorbitorului obișnuit nu este însă suficient pentru a motiva, din punct de vedere științific și filozofic, existența conceptului de "limbă naturală" și, de aceea, întemeierea lui se realizează prin faptul că limba naturală se bazează pe o facultate ce o deținem
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care merge însă, în mare parte, pe linia unei tradiții apropiate. Potrivit lui C o ș e r i u, o limbă care s-a dezvoltat în istorie, cu o sumă de tradiții proprii, și care este recunoscută ca limbă de vorbitorii ei și de vorbitorii altor limbi este o limbă istorică. O astfel de limbă are un nume propriu, de forma unei sintagme, alcătuite din cuvîntul limbă și un adjectiv determinant (limba română)45. O limbă istorică, chiar și în sincronie
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
mare parte, pe linia unei tradiții apropiate. Potrivit lui C o ș e r i u, o limbă care s-a dezvoltat în istorie, cu o sumă de tradiții proprii, și care este recunoscută ca limbă de vorbitorii ei și de vorbitorii altor limbi este o limbă istorică. O astfel de limbă are un nume propriu, de forma unei sintagme, alcătuite din cuvîntul limbă și un adjectiv determinant (limba română)45. O limbă istorică, chiar și în sincronie, nu este un sistem
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbii, adică manifestarea ei în vorbire depășește actualitatea abstractă, punctuală 47. Limba are o existență concretă ca mod formal și semantic de a vorbi, ca formă, schemă sau tipar al unei activități determinate, vorbirea și, de aceea, în conștiința fiecărui vorbitor, "limba" este faptul de a vorbi la fel ca ceilalți, adică o sumă de modalități istoricește determinate și determinabile. Aceste modalități sînt în mare parte analoage în vorbirea unei comunități la un moment dat și în acest sens constituie o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
altă parte, tendințe, uneori puțin evidente, din manifestările prezentului pot deveni baza pentru dezvoltări ale viitorului. Cînd propunea conceptul de "limbă", Ferdinand de S a u s s u r e avea în vedere o formă abstractă, existentă în conștiința vorbitorilor, care nu se realizează ca atare în actele lingvistice, în vorbire. Apoi, prin postulatul potrivit căruia limba se constituie diacronic și funcționează sincronic, acest savant sublinia faptul că, pentru vorbitorul limbii dintr-un anumit moment, nu au relevanță fenomenele lingvistice
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
e avea în vedere o formă abstractă, existentă în conștiința vorbitorilor, care nu se realizează ca atare în actele lingvistice, în vorbire. Apoi, prin postulatul potrivit căruia limba se constituie diacronic și funcționează sincronic, acest savant sublinia faptul că, pentru vorbitorul limbii dintr-un anumit moment, nu au relevanță fenomenele lingvistice produse în timp, dar ieșite din uz în vremea sa, fiindcă, pentru el, limba se reduce la aspectul existent în momentul în care vorbește. Pe de altă parte, faptul că
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbă abstractă este un model de raportare, iar nu un moment de realizare. Limba funcțională are în vedere toate dialectele, toate stilurile funcționale și toate tipurile de discurs, dar ea nu coincide cu ele sau cu suma lor, fiindcă nici un vorbitor nu le poate actualiza simultan, limba actualizată în actele lingvistice reprezentînd o formă determinată, cunoscută în mod intuitiv de vorbitori, dar care nu se prezintă niciodată complet în texte sau în vorbire. De fapt, fiecare vorbitor cunoaște mai multe limbi
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
toate stilurile funcționale și toate tipurile de discurs, dar ea nu coincide cu ele sau cu suma lor, fiindcă nici un vorbitor nu le poate actualiza simultan, limba actualizată în actele lingvistice reprezentînd o formă determinată, cunoscută în mod intuitiv de vorbitori, dar care nu se prezintă niciodată complet în texte sau în vorbire. De fapt, fiecare vorbitor cunoaște mai multe limbi funcționale, mai mult sau mai puțin complet, adică știe mai multe moduri de a vorbi în aceeași limbă istorică, fundamentate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
suma lor, fiindcă nici un vorbitor nu le poate actualiza simultan, limba actualizată în actele lingvistice reprezentînd o formă determinată, cunoscută în mod intuitiv de vorbitori, dar care nu se prezintă niciodată complet în texte sau în vorbire. De fapt, fiecare vorbitor cunoaște mai multe limbi funcționale, mai mult sau mai puțin complet, adică știe mai multe moduri de a vorbi în aceeași limbă istorică, fundamentate pe un dialect, pe un subdialect sau grai, pe un stil, pe un tip de discurs
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nivelul noemelor și cel al semelor 62 și între cel al denotatelor considerate inten-sional și cel al sememelor, încît trebuie presupus că ele sînt pe deplin disociabile numai din punctul de vedere al cercetării, iar nu și la nivelul conștiinței vorbitorului. În același timp, se poate observa că aceste corespondențe se realizează numai la nivel intensiv, ele lipsind între clasele de denotate și semnificant, lucru explicabil, de altfel, dar nefiind nici reportate din nivelul extralingvistic în cel lingvistic, ca și cum semnificatul nu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
interpretativ. Funcționarea limbii în vorbire Dacă în cazul nominației, concepută ca existență a semnelor care alcătuiesc limba, prezența scopurilor și a intențiilor nu este relevantă, aceasta devine manifestă în cele mai multe cazuri în enunțurile cu care se realizează comunicarea. În conștiința vorbitorului, se manifestă mai întîi intenția de a comunica ceva, ca o realizare curentă a unui act social, și se stabilește ulterior un scop care determină forma în care se comunică (declarație, întrebare, cerere sau exclamație). De aceea, atunci cînd enunță
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
statut asemănător aceluia al numelui propriu, dar numele propriu are totuși alt statut la nivelul limbii fiindcă vizează și aici o clasă (o mulțime) cu un singur element. Există totuși situații în care însuși "contextul natural" determină sigularizarea pentru toți vorbitorii, deoarece în planul realităților există numai un singur exemplar (cer, iad, lună, pămînt, rai, soare etc.) și, ca atare, planul limbii continuă o situație care există și în planul lumii 75. Este caracteristic, prin urmare, la nivelul vorbirii referirea la
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în mod efectiv de un locutor într-o situație dată. Actele de vorbire, adică enunțurile concret realizate (enunțul fiind șirul de cuvinte dintr-o limbă emis de locutor și delimitat de momente de tăcere), sînt produse ale competenței lingvistice ale vorbitorilor, într-un act de vorbire producîndu-se realizarea și actualizarea potențialităților limbii într-o situație de comunicare determinată 78. Dar, întrucît numărul situațiilor posibile de modificare a unui enunț este infinit, din acest motiv nu se pot stabili toate nuanțele de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
perlocuționar (producerea unor efecte în alte persoane cu ajutorul cuvintelor: stînjeneală, furie etc.). Austin crede că, prin studiul actelor de vorbire, se pot clarifica problemele privitoare la semnificație și la referință. După acest filozof, enunțurile posibile pe care le realizează locutorul (vorbitorul) pot fi enunțuri constatative sau enunțuri performative, primele fiind cele care descriu o stare de lucruri, iar celelalte cele care reprezintă de fapt acțiuni pe care indivizii le realizează prin intermediul vorbirii, adică într-o manieră specială în raport cu alte tipuri de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
enunțat. Deci, dacă cineva spune: Plec ! faptul dacă persoana respectivă pleacă într-adevăr nu ține de caracterul de adevăr sau de falsitate al enunțului, ci de sinceritatea cu care este făcută această declarație, dacă ea coincide sau nu cu intențiile vorbitorului. Cînd locutorul se adresează interlocutorului spunînd Pleacă ! iarăși nu este antrenată valoarea de adevăr, ci numai reacția interlocutorului, consimțămîntul de a urma, de a aproba sau nu indicația sau declarația primită prin actul de vorbire. Dintre cele trei componente ale
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
într-o aserțiune (într-un enunț constatativ) cuvintele trebuie să se potrivească cu lumea pentru a avea valoare de adevăr, într-o promisiune (într-un enunț performativ), lumea, prin faptele locutorului, trebuie să se conformeze cuvintelor. Adresînd o întrebare interlocutorului, vorbitorul urmărește crearea unei situații dominate de alternativa de a răspunde sau nu, iar, în cazul ordinului, alternativa este cea a supunerii sau a nesupunerii. Enunțurile constatative sînt adevărate dacă există o stare de lucruri care le verifică și false în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se realizează discursul sînt selecta-te din perspectiva interlocutorului și din perspectiva a ceea ce se comunică. Interlocutorul poate fi determinant numai în anumite cazuri, maniera de structurare a comunicării fiind numai uneori profund marcată de specificul lui. Din acest motiv, vorbitorul se proiectează de obicei pe sine în interlocutor, atribuindu-i acestuia propria știință și propria conștiință lingvistică. Ceea ce se comunică însă, adică realitatea la care se referă informația cuprinsă în comunicare, realizează întotdeauna o selecție a mijloacelor cu care se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
este în uz și sintagma discurs logic pentru a desemna o vorbire în care sînt utilizate mijloacele logice pentru a reda termenii și propozițiile. Discursul repetat Realizarea discursului se produce, în mod obișnuit, într-o manieră liberă, în sensul că vorbitorii pot folosi elementele limbii după propriile convingeri, cunoștințe și aptitudini. Este drept că ei trebuie să țină cont de o anumită tehnică, deci nu combină elementele respective oricum, încît și structurarea de ansamblu a întregului discurs, și organizarea diferitelor secțiuni
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]