16,454 matches
-
măturase cam de mult pe acolo. Ia cheamă-l încoace pe Fane, cu o mătură! strigă vicepreședintele la cineva din curtea sfatului și peste trei minute în încăpere se înființă prompt numitul Fane, un țigan tânăr și îndesat, cu un zâmbet de artist pe figură, care, în doi timpi și trei mișcări își făcu datoria, apoi o șterse grăbit în altă parte, cu mătura pe spinare, lăsându-l pe Stelian fără replică. Ei, cam asta este!... conchise vicepreședintele, frecându-și mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mâncat și nici mare dihonie între ei n-ar fi fost vreodată. Da tu ce mai faci, mă Virgile, că nu te-am mai văzut la față de mult! schimbă în cele din urmă Lazăr vorba, arătându-și dinții într-un zâmbet prietenesc, amețit de lichiorul tare. Am auzit că Mariana o să-ți mai facă un copil... Virgil își goli paharul și încuviință din cap, dând să plece. Dar Lazăr îl rugă să-l aștepte și pe el, luă de sub tejghea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și pupându-l pe obraji ca un bun părinte. Ce mai faci? A venit tăticu pe la noi, să ne mai vadă, îl informă Mariana, mai înainte de-a apuca el să spună ceva. Virgil dădu din cap și schiță un zâmbet de curtoazie, mascându-și astfel o anumită neplăcere. Faptul că socrul îi pica pe nepusă masă pe cap n-avea de ce să-l umple de entuziasm, mai ales acum, la sfârșit de an, când avea atât de mult de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de Grigore ca zestre, unul la un capăt și altul la celălalt, ca să-și miroasă picioarele și să doarmă mai bine peste noapte. ...A doua zi, după plecarea lui Grigore, Virgil răsuflă ușurat și îi spuse neveste-sii, cu un zâmbet malițios, aruncându-și pe umeri un raglan verzuliu, antic și de demult, ca să plece și el la serviciu: Țara arde și baba se piaptănă!... Auzi ce gărgăuni i-au intrat în cap lui taică-tu! Cică să mai cumpere șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Ilici Vasile. Îl bag în mă-sa! replică scurt și sec Tarbacea. Să-i tai o zi din leafă, dispuse prompt prim-vicele Casapu. În birou se făcu deodată liniște și Stelian, care asistase la spectacolul dat de Tarbacea cu un zâmbet în colțul buzelor, își întoarse privirea spre secretarul sfatului, cel care îl invitase acolo și care îi era dator cu o explicație. Domnule Stelică, uite despre ce e vorba, începu Girolteanu să spună, luând-o în mod diplomatic pe departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu? replică popa liniștit. Orice e posibil în ziua de azi! Chiar și faptul că un preot poate fi membru de partid. E pentru prima dată că aud de așa ceva, mărturisi Stelian. Popa Niță Niculescu își arătă dinții într-un zâmbet forțat: Domnule Stelică, amintiți-vă de Jarpalea... El, care-a fost primar legionar aici în sat și-a fost pe urmă băgat la închisoare de comuniști, știți cu ce se ocupă în prezent? Păi, din câte știu eu, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
dar mie la ce o să-mi mai folosească meseria de frizer?... Că doar nu-ți închipui că după cursuri o să mă duc acasă, cu sculele în geantă, la domnul profesor Barbilian, ca să-i potrivesc freza și mustața!... replică Victor, cu zâmbetul pe buze. Ei, nu vorbi așa, băiete, nu vorbi așa, că nu se știe niciodată! îl preveni grav Ticu. Bine, tată, așa să fie cum spui dumneata, conveni fiul. Când o să ajung matematician, o să am grijă să țin pe lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ridicate intempestiv și autoritar în aer. Ce faci aici, domnule? îl admonestă el, fixându-l cu o privire tăioasă. Nu cumva îți trece prin minte să trădezi matematica pentru poezie? Surprins de întrebare, Victor rămase o clipă perplex, cu un zâmbet încurcat pe buze. Eram numai în trecere pe-aici, domnule profesor! se apără el revenindu-și din surpriză, fără să lase impresia că s-ar scuza pentru prezența lui în acel loc. Dar profesorul Barbilian nu arătă prea satisfăcut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
dintr-o pensie... Nu face nimic, doamnă, o liniști Victor, Fiți fără grijă!... Urania mea și-a adus aminte de buclucul pe care l-a avut cu zestrea, când am luat-o eu de nevastă! interveni domnul Măgureanu, cu un zâmbet pe chipu-i de om uscățiv. E-hei... Se așezară la masă și doamna Măgureanu îl servi pe musafir cu prăjituri de casă și cu un șerbet foarte dulce din zahăr ars. Discuția continuă vreun ceas, până când lucrurile se lămuriră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
place să trăiască cu picioarele pe pământ, îi întoarse liniștit vorba tatăl său. Virgil se uită la el nedumerit și nemulțumit: Dar o să vină americanii!... Stelian își așeză mai bine pălăria pe cap și dădu din mână, cu un vag zâmbet pe chip: E-hei, când o să vină americanii, nici eu și poate nici tu n-o să mai fim pe fața pământului... De-asta e bine ca și tu să-ți vezi doar de serviciul tău și de familie și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-se în șezut : "Tom, dragule, de ce nu vrei să vii și pe la noi ?" întreabă cu o voce alintat-amuzată tânăra vecină de pat și trimite o bezea spre ecran. Dora privește în fine și ea : chipuri prea frumoase ca să fie adevărate, zâmbete rigide, atitudini nefirești... În fine, cu niște acorduri ridicol de solemne care depășesc suportabilitatea decibelică, serialul se termină. Tânăra reduce sonorul, dar pe ecran continuă să defileze personaje care gesticulează și își mișcă grotesc buzele. Dora nu vrea să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
la spitalul de tineri cu probleme psihomotorii din Orașul din Alsacia unde locuiește. Îl întâlnise când urca liniștit panta colinei, în vreme ce ea cobora. Privirile lor s-au întâlnit, și-au adresat ceva ce voia să fie un salut înveșmântat în zâmbet. A fost de parcă s-ar fi întâlnit doi prieteni care nu s-au văzut de mult dar se recunosc din prima clipă. Peste câteva zile l-a reîntâlnit, de data asta într-un grup, un grup de tineri internați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
un cenușiu murdar : "Dumnezeu nu există". Justin nu și-a ridicat privirea de pe caldarâmul pe care îl fixa ca și cum ar fi fost într-o transă perpetuă. Dora a simțit că el îi percepe prezența și totuși nici vechea adiere de zâmbet nu i-a fluturat pe chip, nici privirile nu li s-au întâlnit pentru vreo fracțiune de secundă. Această ultimă întâlnire, ca și mesajul de pe rucsacul negru, o tulburase peste măsură. De fapt atunci a decis : "Trebuie să mă operez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
unica ei legătură cu viața pentru o bună bucată de vreme... Medicul anestezist Alindora Bosch, care s-a instalat la căpătâiul Dorei după ce a executat ordinul chirurgului, murmură la urechea pacientei : "Colaborăm ! Dora, care a înregistrat murmurul răspunde printr-un zâmbet, ultimă manifestare conștientă înainte de a-și începe călătoria spre neant, spre acel necunoscut și temut neant. Chipul luminos al celei care o veghează se pierde în imaginea unui disc de culoarea cuprului spoit pe alocuri cu aur, aidoma celui pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de un fior. Forma ochilor necunoscutei se asemăna atât de bine cu cea a ochilor Dorei, iar pălăria se dovedește a fi o cunună de păr de aceeași culoare cu al ei... Femeia și-a stins țigara, a zâmbit, un zâmbet larg, generos, care pare a fi și acesta geamăn cu zâmbetul Dorei, dar nu scoate nici un cuvânt. Mormanele de langustine stacojii din farfuriile depuse cu zel de chelner se răcesc de mult fără ca străina sau Victor să le atingă. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cu cea a ochilor Dorei, iar pălăria se dovedește a fi o cunună de păr de aceeași culoare cu al ei... Femeia și-a stins țigara, a zâmbit, un zâmbet larg, generos, care pare a fi și acesta geamăn cu zâmbetul Dorei, dar nu scoate nici un cuvânt. Mormanele de langustine stacojii din farfuriile depuse cu zel de chelner se răcesc de mult fără ca străina sau Victor să le atingă. Femeia nu rostește nici o vorbă dar zâmbetul ei cu infinite nuanțe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fi și acesta geamăn cu zâmbetul Dorei, dar nu scoate nici un cuvânt. Mormanele de langustine stacojii din farfuriile depuse cu zel de chelner se răcesc de mult fără ca străina sau Victor să le atingă. Femeia nu rostește nici o vorbă dar zâmbetul ei cu infinite nuanțe care trec de la sarcasm la bunătate, de la tristețe la vioiciune, de la senzualitate la indiferență, îi dau lui Victor o amețeală mai subtilă decât cea a vinului din care chelnerul a mai deschis o sticlă. Ea își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
tristețe la vioiciune, de la senzualitate la indiferență, îi dau lui Victor o amețeală mai subtilă decât cea a vinului din care chelnerul a mai deschis o sticlă. Ea își atinge doar buzele de paharul care taie cu o linie netă zâmbetul care părea fără sfârșit, după care se ridică în picioare și îl ia de mână pe Victor care nu opune nici o rezistență. "Să mergem !", spune ea cu o voce gravă, de contraltă. Abia când să iasă din restaurant, Victor își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
în timp ce Alindora îi întinde un carton și un stilou cu care Dora scrie cele cerute cu încetineală dar fără dificultate. Cuvintele par un filigran format din litere fine și elegante deși puțin tremurate. Perfect ! Este mai mult... Cuvintele înfloresc un zâmbet pe buzele Alindorei. În salon a intrat, cu pași ușori, Victor. Întâlnirea privirilor lor incendiază atmosfera aseptică de spital. Dora, întinsă din nou pe spate, nu poate privi decât plafonul alb, dar are senzația că în jurul ei aerul se inflamează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
decât toți ceilalți împreună. Era în 1950. Cred că în mai... Iasomia era în floare. Tata se pregătea să plece cu șareta la gară și eu, scai după el. De cum a coborât din tren am avut impresia că îl cunosc. Zâmbetul lui trist, pe când îmi întindea "Robinson Crusoe", m-a cucerit. Cât eram de mic și neștiutor am înțeles pe dată că era prietenul tatei cu care fusese în lagăr la ruși. De altfel, atunci când s-au îmbrățișat ca niște frați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
atât de rar încât ar fi un sacrilegiu ca scurtul moment al acestei întâlniri să fie ratat. Se poate trăi foarte bine o viață onestă, dedicată familiei, profesiei, societății... Este însă destul o privire fugară, o strângere de mână, un zâmbet ca să realizezi că de fapt jumătatea ta perfectă ar fi fost cea căreia nu îi poți oferi decât o fărâmă din tot ceea ce ești capabil să dărui. Această întâlnire poate să nu știrbească cu nimic legătura cea de toate zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
instrumentarul de operație și nu am făcut niciodată anestezie. Cum o să mă descurc ?," m-am întrebat și vocea mi-a urmat gândul "Cum o să mă descurc ?" Gerhard nu mi-a răspuns nimic, dar chipul i-a fost luminat de un zâmbet fugitiv care a făcut să răsară în mine, plăpând, firul încrederii în el și în mine. Am băut ceaiul repede, dar cu înghițituri mici ca să pot savura gustul demult uitat, ca apoi să-l urmez fără întârziere în vizita de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
va informa superiorii despre ocupațiile noastre. Intervenția lui Gerhard nu a folosit la nimic dar peste câteva zile, după o vizită a unui gradat din "Goumzak", paznica noastră, "îngerul păzitor", cum îi spuneam în taină ne-a înapoiat cu un zâmbet mieros cărțile confiscate, spunând că șefii ei sunt bucuroși că ne ocupăm de educarea tinerei generații. Nu bănuiam atunci ce se ascundea în spatele acestui interes. Munca în spital era pasionantă, dar istovitoare. Nașterile se succedau cu diversitatea și cu cortegiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
i-a adresat, cu un sentiment vizibil de jenă, întrebările care i le adresase și lui Vasili. Celălalt ofițer, pronunța fără ca măcar să aștepte răspunsurile doar : "Harașo ! Harașo devușca ! Oceni harașo !" La sfârșit i-au spus cu vorbe însoțite de multe zâmbete că înaltele școli ale bravei și victorioasei Armate Roșii ar aprecia mult o studentă-ofițer cum putea deveni ea, Minodora Racoce. Gerhard, care a asistat la aceaste scene și de la care știu cum s-au desfășurat lucrurile, a uitat în acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
toate menajamentele și dulceața de care era capabil, i-a cerut și Minodorei părerea. Minodora, care avea mare încredere în Gerhard și aflase opinia lui a răspuns pe loc un "Niet !" hotărât. Cei doi ofițeri i-au mai adresat niște zâmbete Minodorei și au rugat-o să se mai gândească după care l-au îmbarcat pe Vasili în mașină și au plecat. Ziua și noaptea a șasea Viața micii noastre comunități, după ce Vasili a fost smuls dintre noi, s-a schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]