27,087 matches
-
am găsit ceva!? Era absolut necesar să demonstrezi că familia Chirilă avea la bază minciuna? Da! Eu nu pot accepta formula aceea: "Las' că-l pedepsește Dumnezeu". Nu, dom'le! Să se pedepsească singur iată dreptatea cea bună! Pilotăm în liniște un nou ciclu. Va trebui ca în pauza următoare să fiu foarte abil. Vlad e pe cale să mi se destăinuie. Nu trebuie să ratez ocazia. Ceva m-a neliniștit mereu cînd m-am gîndit la Chirilă. Știam că nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
aud cîteva pocnete înfundate. Scurtcircuit la etajul întîi de filtrare, spune Vlad. Merge, zic eu. Deschizi supapa cînd presiunea e la limită. Ai să poți? Pot. Din colțul de jos, alte două trosnituri ca de bici, mult mai puternice, sparg liniștea, semn că o placă izolatoare a fost străpunsă de tensiune în două locuri. Vlad mormăie o înjurătură. Dacă scap de pilotarea asta, zice, mă însor. Cu cine? îl întreb, urmărind cu privirea fixă acul indicator. Cu prima femeie ieșită în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rotește privirea să vadă cum au fost puse la loc grinzile, dă din cap că e mulțumit, apoi se apropie de mine: Dom' șef, mi-ați făcut-o! Cînd ați zis de Ordinul Muncii la interfon, s-a lăsat o liniște totală... Știți doar că am fost propus de cîteva ori să fiu decorat nu cu Ordinul Muncii; cu decorații mai mici , dar... Prim-secretarul l-a și întrebat pe director că ce-i cu reacția celor prezenți, de ce s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Știți doar că am fost propus de cîteva ori să fiu decorat nu cu Ordinul Muncii; cu decorații mai mici , dar... Prim-secretarul l-a și întrebat pe director că ce-i cu reacția celor prezenți, de ce s-a lăsat liniște... Și-apoi, dați-o naibii!, să ziceți de cabana aceea cu vînat, păstrăvi și femei... Au făcut niște ochi toți!... Dacă vă cheamă să vă ceară socoteală, spuneți-mi; merg și eu să întăresc afirmația, că la cabana aceea, construită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
care a știut să mi-o cultive; după șapte-opt luni de "dresaj", n-am coborît de la mansardă inorog, Ducipal nici atît, dar nici mîrțoagă n-am ajuns, cum aveam toate șansele ăsta-i esențialul. Intru în instalația de filamente: e liniște. Becurile roșii, de pe tabloul de comandă, aprinse, îmi spun că în cuptoare se pregătește o nouă șarjă. Muncitorii stau pe o bancă și discută ceva cu glas scăzut. Cînd mă văd, se ridică și mă salută. Schimbăm cîteva cuvinte despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu știu eu? Pe una din ele trebuie s-o țin eu în secție, laborantă. Vine la serviciu cînd vrea sau cînd poate. Seara asta, cînd i-ați zis lui Cornea de cabană și de femei, s-a făcut o liniște... Poate se prinde prim-secretarul și deschide o anchetă... Deschidă, murmur eu. Da, și cu ce te alegi dumneata? Tac și înghit în sec. Unde veți lucra? îl întreb după o pauză lungă. Don Șef are o reacție de surprindere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
garsonieră se aude cum sforăie proprietarul ei un pensionar -, iar din garsoniera unei fete nu știu prea bine cu ce se ocupă -, se aude muzică de la pick-up, muzică în spatele căreia deslușeam de multe ori chicotele fetei. La vecinul meu e liniște, ceea ce, pentru ora asta, înseamnă că nu e acasă. La mine în ușă, deasupra clanței, stă un bilet. Vreau să-l iau și să-l bag în buzunar nedesfăcut, dar pentru că-i împăturit doar în două, în timp ce aleg cheia ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
trist, aproape amar, în timp ce Ion oftează. Stăm față în față, continuînd să ne ocolim privirile. Așa-mi trebuie, lua-m-ar dracu'! izbucnește Ion în plîns, așezîndu-se cu fundul pe trepte, lăsîndu-și fața în palme. Îl las să plîngă în liniște, să se răcorească, apoi, după cîteva minute, cînd se mai potolește, mă plec și-l bat încet cu palma peste spate, vrînd să-i spun ceva, o vorbă de îmbărbătare, dar mă simt incapabil să deschid gura. Ion ridică spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întrebe cum stă chestia cu marmura de Carrara și cu chefurile date special spre a-l înveseli pe tovarășul Amariei, cu care este prieten bun. Evident, plus toate celelalte. Ce vrei să spui, Mihai?! întreabă Ion cu vocea sugrumată, dar liniștea tăcerii mele, oferită drept răspuns, e spartă de zgomotul liftului oprit la parter, lîngă noi. Din lift iese în fugă soția lui Ion, precipitată, roșie din cauza grabei. Cînd ne vede, își revine. Stă cîteva clipe locului, să-și tragă răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
așa cum lăsasem vorbă. Era primul semn de viață de 11 zile și ca întotdeauna reacția e că am adormit greu și de data asta, sbuciumat; cu cât trec zilele, greu, cu atât crește dorul de tine, de prezența ta, de liniștea și neliniștea pe care mi-ai dat-o totdeauna, creindu-mi viața mea după a ta. În același plic era și cartea poștală de mai sus. Sunt foarte mâhnită și pentru G[eorges], când văd în ce greutăți continuă să se
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
le pot în fine expedia. Apoi la 6 la Liceul Lazăr; am înscris pe Iani la cl. III D cu program după masă 2½ - 6½. Și apoi acasă, obișnuitul meu radiojurnal, masa și... în sfârșit singură. În casă e o liniște adâncă. Pe măsuța de lângă caloriferul tău, fotografia ta, tristă, cu ochii plecați peste enigma zilelor viitoare. Eu obosită, extrem. Parcă s’au topit zilele de Manga lia cu toată splendoarea ce o dau chiar oamenilor bătrâni, cu toată veleitatea de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
rânduri, care încheie această lungă misivă de o săptămână. Oricare ar fi fost tribulațiile prin care treci, te rog, cât se mai poate, nu mă lăsa 10 zile fără vești. Eu am aici o viață dură și am nevoie de liniște din partea ta. Vestea de azi, dată de d-na Mavros (?), m’a liniștit oarecum; mi-a spus că ești cea mai „descurcăreață“ ființă ce a văzut. Eram emoționată: mă gândeam că-mi vorbea cineva care te-a văzut de curând
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
i se adaugă acum imensa mea disperare de a te ști departe de mine, de a te simți în fiecare clipă, de dimineață până seara, chiar în călătoria asta ridicolă făcută ca să fug din casă și să-mi găsesc o liniște de moment. Proiectele tale, scumpa mea iubită, m-au mișcat; nu, draga mea, odaia ta pe care o iubesc fără s-o fi văzut, odaia în care poate îngâni uneori un cântec, nu va vedea niciodată bietul chip bătrân al
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Iubita mea, e ora cinci, o jumătate de oră mă mai desparte de supliciul ședinței; azi e Sf[ân]tul Dimitrie; Lina și Chirana s’au dus la slujba de la Mitropolie și vor veni la 6; în casă e o liniște ideală, doar pendula bate calm și discret, ca un greere într’un lemn; azi e slujbă mare acolo, pentru că e patronul bisericei. Am fost eri în grabă și am văzut filmul „Henri V“; pe cât se pare, se intenționează să-l
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acolo de data trecută; am aprins candela și i-am vorbit înăbușit de tine, de depărtarea noastră, de singurătatea noastră. La 5 Maria, într’o epocă de frumusețe quasi spirituală, cu ceva nostalgic și rătăcit. [...] (Nu-ți pot scrie în liniște. Atât chițcăie copiii aceia alături, că mă enervează și mă supăr.) [...] Azi am chemat la telefon pe Gaby, extrem de ocupată; am rugat-o să-mi ia și mie un bilet pentru Monique de la B[ruchollerie]; mi-a spus că biletele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nu mai scrii de Guillet(?). Ți-ai început lucrul? În casa în care stai e și vreo doamnă? [...] Cinci e același? Nu te-a decepționat încă? Acum sunt singură în toată casa. Lina e iar la masă la Stana. E liniște, parcă și în casă ninge demn și liniștit ca pentru vecinicie, cum ninge afară. Acum încep să mă îmbrac să plec la mama lui Mircea [Eliade]. Cum voi ajunge până acolo? Îți pot spune: La fin à ce soir. Îți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
îmi lipsești pentru toate faptele de bravură și de curaj pe care mi le cere viața ca să-mi închei parcursul de ființă pământeană. [...] Mama te adoră 51/1948 I Joi, 6 mai 1948 [...] Mouette, am început să mă obișnuiesc cu liniștea; a început să-mi fie dragă, fără să-mi dau seama, mai de demult, dar când casa e cuprinsă de tăcere, ca astăzi, co boară în mine calmul și, cum stau aplecată peste sugativa verde, dacă ar începe să se
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
e cuprinsă de tăcere, ca astăzi, co boară în mine calmul și, cum stau aplecată peste sugativa verde, dacă ar începe să se cearnă praf, cred că cenușiul ăsta fin, mărunt-mărunt, s-ar potrivi și m-ar acoperi cu o liniște singuratică, de culoarea veșniciei. Mă întreb uneori: am fost inconștientă? cum am putut să fiu de acord cu de spărțirea asta așa de lungă și acum lipsită de perspectiva de a ne revedea prea curând? Cum îți spun mereu - voi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lângă mine, vorbim. Răcoa rea umezește haina de lână, vântul suflă potolit, dar rece. De acolo, huetul mării cu miros de alge și sare revine egal și ritmat. Eu mă gândesc la tine, mă gândesc cu spaimă și uneori cu liniște: „Îmi feresc copilul și trebuie să fie așa“. Îmi vorbea azi cineva de heimatlos (fără țară, fără pașaport) ca de un lucru infamant. Lăsam vorbele să cadă cu dispreț. Vorbele ce valoare mai au. Și „Faptele“ dureroase și ucigătoare au
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Foarte demn, n-ai grijă! „Ce vă scrie?“ (Atenție la Stana.) „Îmi scrie că are din ce trăi, dar îmi scrie așa fiindcă mă iubește, ca să mă liniștească în ce o privește și să-mi dea putere de muncă și liniștea necesară ca să muncesc.“ Pe urmă, altcineva: „Ce atitudine a avut soțul dumneavoastră și dacă știe dumneaei că în Aqua Forte a apărut un articol împotriva evreilor?“ Îi răspund că toată viața lui dezminte orice pornire de ură față de evrei. Exemple
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mea? Am speranță, fiindcă avocatul pledant pe fond, care îmi completează pensia, fiu al unui librar din Iași, care l-a cunoscut, iubit și apreciat pe Papà, e convins că-mi poate evita situația asta; dar, ce mai, minunata mea liniște, și așa nesigură, s-a transformat iarăși în coșmar, și pe deasupra mai am și amenințarea procesului de vineri. Aș vrea așa de mult să te scutesc de noi dureri, dar cui să le spun? De două-trei zile trăiesc în atmosfera
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vă atragem atenția. Un cadou de nuntă cu totul deosebit Cum își pot exprima invitații la nunta dumneavoastră aprecierea față de dragostea pe care vi-o purtați unul altuia, decât făcându-vă cadou locuri de veci alăturate? În pacea și în liniștea grădinilor noastre extrem de meticulos îngrijite, dumneavoastră și soțul dumneavoastră vă veți odihni împreună, așa cum ați trăit, pentru eternitate.* Două locuri de veci sunt acum disponibile în Grădina Mântuirii la prețul special de 6 500 de dolari. De ce să nu le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la toate astea. Cel puțin, nu încă. Când ajung acasă, Luke e la masă, încruntat deasupra unor hârtii. — Ai venit mai devreme! spun, încântată. — Trebuie să mă uit peste niște chestii, spune el. M-am gândit că aici o să găsesc liniștea de care am nevoie pentru asta. — Am înțeles. Mă apropii și văd că toate poartă antetul Fundației Elinor Sherman. Deschid gura să zic ceva, după care o închid la loc. — Deci, zice, ridicând privirea, și în colțul buzelor i se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să mă întrebi, nu, nu e vorba nici despre droguri. Atunci despre ce anume voiai să vorbim? Își pune cafeaua jos și mă privește îngrijorată. Ce era atât de important că trebuia să bați atâta drum? În dormitor se așterne liniștea. Îmi încleștez degetele pe cană. Acum e momentul. Introducerea a fost făcută. Asta e șansa mea de a mărturisi totul. Să-i spun lui mami despre Plaza. Dacă o fac, acum trebuie să o fac. Înainte de a mai apuca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am ținut-o mai departe cu alcoolismul, fiindcă aveau deja pagină cu subiectul ăsta pe internet. (Și, sinceră să fiu, la ora asta nu e zi fără trei sticluțe de vodcă, așa că nu mai am mult până acolo.) Nu am liniște nici măcar o clipă. Nu mă pot relaxa nici măcar acasă. Mi se pare că pereții apartamentului mă sufocă. În fiecare cameră, de-a lungul pereților sunt înșirate cutii uriașe de carton, puse una peste alta. Mami îmi trimite cam cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]