25,546 matches
-
Oinos povestește o întâmplare trăită de șapte prieteni aflați într-o sală de ospăț dintr-un oraș antic grecesc care se numea Ptolemais, în timp ce în cetate făcea ravagii ciuma. O temă similară poate fi găsită în povestirea „Masca Morții Roșii”. Povestirea este narată de grecul Oinos care precizează că întâmplarea relatată s-a petrecut într-un an înspăimântător în cetatea antică Ptolemais. Călătorii în țări străine și cititorii în stele știau că cerurile prevesteau nenorocire. Naratorul și șase prieteni de-ai
Umbră – O parabolă () [Corola-website/Science/325725_a_327054]
-
septembrie 1835 în revista "Southern Literary Messenger". Prima traducere în limba română a fost a fost publicată în anul 1888 sub titlul „Umbră” în "Revista literară (și politică)" (anul IX, 1888, nr. 2, pp. 88-90), fiind semnată sub pseudonimul „Nocturna”. Povestirea a fost tradusă apoi de Iuliu Cezar Săvescu (publicată în anul 1890 sub titlul „Umbra” în ziarul "Duminica", anul I, 1890, nr. 3, 14 octombrie, pp. 2-3) și de Nicolae Dașcovici (publicată sub titlul „Umbra” în vol. "Povestiri Extraordinare", editat
Umbră – O parabolă () [Corola-website/Science/325725_a_327054]
-
pseudonimul „Nocturna”. Povestirea a fost tradusă apoi de Iuliu Cezar Săvescu (publicată în anul 1890 sub titlul „Umbra” în ziarul "Duminica", anul I, 1890, nr. 3, 14 octombrie, pp. 2-3) și de Nicolae Dașcovici (publicată sub titlul „Umbra” în vol. "Povestiri Extraordinare", editat în 1911 de Editura Cartea Românească din București, în Biblioteca „Minerva”, nr. 118). Printre alți traducători s-au numărat și Utu, Ion Achimescu, Pompiliu Păltănea, C. Cioflec, D. Larungu și Sofia Nădejde. O variantă modernă a traducerii a
Umbră – O parabolă () [Corola-website/Science/325725_a_327054]
-
în vol. "Scrieri alese" (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind republicată și de alte edituri. O altă traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași.
Umbră – O parabolă () [Corola-website/Science/325725_a_327054]
-
„” (în ) este o povestire scrisă de Edgar Allan Poe și publicată în almanahul "The Baltimore Book, A Christmas and New Year Present" din 1837. Povestirea este mai mult un mit decât o fabulă. Ascultătorul necunoscut îl aude pe demon, care îi relatează o poveste
Tăcere – O fabulă () [Corola-website/Science/325726_a_327055]
-
„” (în ) este o povestire scrisă de Edgar Allan Poe și publicată în almanahul "The Baltimore Book, A Christmas and New Year Present" din 1837. Povestirea este mai mult un mit decât o fabulă. Ascultătorul necunoscut îl aude pe demon, care îi relatează o poveste petrecută într-un ținut sumbru din Libia. Pe o stâncă stă un om maiestuos îmbrăcat în haine romane și face față
Tăcere – O fabulă () [Corola-website/Science/325726_a_327055]
-
de Pompiliu Păltănea (P.I.P.) și a fost publicată în anul 1907 sub titlul „Tăcere” în ziarul "Viața literară și artistică" (anul I, 1907, nr. 29, p. 233), fiind reeditată în "Vieața Nouă", "Epoca", "Evenimentul" și "Tribuna poporului" (toate în 1908). Povestirea a fost tradusă apoi de C. Cioflec (publicată sub titlul „Tăcere” în revista " Foaia ilustrată" din Budapesta, anul II, 1909, nr. 23, pp. 1-2), de Nicolae Dașcovici (publicată sub titlul „Tăcere” în vol. "Povestiri Extraordinare", editat în 1911 de Editura
Tăcere – O fabulă () [Corola-website/Science/325726_a_327055]
-
și "Tribuna poporului" (toate în 1908). Povestirea a fost tradusă apoi de C. Cioflec (publicată sub titlul „Tăcere” în revista " Foaia ilustrată" din Budapesta, anul II, 1909, nr. 23, pp. 1-2), de Nicolae Dașcovici (publicată sub titlul „Tăcere” în vol. "Povestiri Extraordinare", editat în 1911 de Editura Cartea Românească din București, în Biblioteca „Minerva”, nr. 118) și de Ion Vinea (publicată sub titlul „Tăcere - O fabulă” în vol. "Scrieri alese" (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din
Tăcere – O fabulă () [Corola-website/Science/325726_a_327055]
-
Ion Vinea (publicată sub titlul „Tăcere - O fabulă” în vol. "Scrieri alese" (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București). Alte traduceri au fost realizate de Liviu Cotrău (publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași) și de Gabriel Mălăescu (publicată sub titlul „Liniște - O fabulă” în volumul "Prăbușirea casei Usher", editat în 2013 de Editura MondoRo din București). În fabulă sunt menționați niște termeni geografici:
Tăcere – O fabulă () [Corola-website/Science/325726_a_327055]
-
Sentimentul identității 5. Panbundent<br> 6. Cețuri străvechi<br> 7. Stele că fire de nisip<br> 8. Ecuațiile eterne Ideea dezbaterii purtate între simulările virtuale ale Ioane d'Arc și a lui Voltaire a fost prezentată anterior de Benford în povestirea "Trandafirul și Bisturiul", apărută în 1989 în antologiei tematice "Poartă timpului", creată de Robert Silverberg. Tema respectivei antologii și a continuării acesteia, "", o constituia un experiment prin care erau readuse la viață mari personalități ale trecutului, sub forma unor simulări
Teama Fundației () [Corola-website/Science/325720_a_327049]
-
în 1989 în antologiei tematice "Poartă timpului", creată de Robert Silverberg. Tema respectivei antologii și a continuării acesteia, "", o constituia un experiment prin care erau readuse la viață mari personalități ale trecutului, sub forma unor simulări virtuale. Benford a revizuit povestirea, modificând-o pentru a se încadra în subiectul românului de față. Steven H. Silver consideră că "deși Benford face o treabă destul de bună, rămânând în cadrul creat de Asimov, el deviază de la punctul de vedere asimovian mai des decât Roger MacBride
Teama Fundației () [Corola-website/Science/325720_a_327049]
-
scris de editorii cărții, compară semnele din labirint și de pe pereți remarcate de Pym cu litere și hieroglife arabe și egiptene cu sensurile „umbrit”, „alb” și „Regiunea de Sud”. În anii 1830, Poe a vrut să adune o serie de povestiri mai vechi într-un volum intitulat "Tales of the Folio Club". Culegerea de povestiri avea să fie unificată sub forma unei serii de povestiri prezentate de membrii unui club literar considerat burlesc de critica literară modernă. Anterior, Poe publicase o
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
cu litere și hieroglife arabe și egiptene cu sensurile „umbrit”, „alb” și „Regiunea de Sud”. În anii 1830, Poe a vrut să adune o serie de povestiri mai vechi într-un volum intitulat "Tales of the Folio Club". Culegerea de povestiri avea să fie unificată sub forma unei serii de povestiri prezentate de membrii unui club literar considerat burlesc de critica literară modernă. Anterior, Poe publicase o parte dintre aceste povestiri în Philadelphia "Saturday Courier" și "Baltimore Saturday Visiter". Editorul James
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
alb” și „Regiunea de Sud”. În anii 1830, Poe a vrut să adune o serie de povestiri mai vechi într-un volum intitulat "Tales of the Folio Club". Culegerea de povestiri avea să fie unificată sub forma unei serii de povestiri prezentate de membrii unui club literar considerat burlesc de critica literară modernă. Anterior, Poe publicase o parte dintre aceste povestiri în Philadelphia "Saturday Courier" și "Baltimore Saturday Visiter". Editorul James Kirke Paulding a încercat să îl ajute să își publice
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
un volum intitulat "Tales of the Folio Club". Culegerea de povestiri avea să fie unificată sub forma unei serii de povestiri prezentate de membrii unui club literar considerat burlesc de critica literară modernă. Anterior, Poe publicase o parte dintre aceste povestiri în Philadelphia "Saturday Courier" și "Baltimore Saturday Visiter". Editorul James Kirke Paulding a încercat să îl ajute să își publice culegerea de povestiri, dar a fost refuzat de cei de la Harper & Brothers, care au argumentat că înclinația cititorilor era spre
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
membrii unui club literar considerat burlesc de critica literară modernă. Anterior, Poe publicase o parte dintre aceste povestiri în Philadelphia "Saturday Courier" și "Baltimore Saturday Visiter". Editorul James Kirke Paulding a încercat să îl ajute să își publice culegerea de povestiri, dar a fost refuzat de cei de la Harper & Brothers, care au argumentat că înclinația cititorilor era spre opere simple și lungi în genul romanelor. Ei au apreciat că „dacă [Poe] s-ar coborî puțin la nivelul înțelegerii obișnuite a majorității
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
la manuscrisul acestui roman. El a câștigat o mică sumă de bani prin luarea în chirie a unui anume William Gowans. În cele cincisprezece luni petrecute de el la New York în acel climat economic dur, Poe a publicat doar două povestiri: „Von Jung, the Mystific” și „Siope. A Fable”. Editorii de la Harper & Brothers anunțaseră că romanul lui Poe avea să apară în luna mai a anului 1837, dar Panica i-a obligat să amâne publicarea. Romanul a apărut în cele din
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
Având nevoie de slujbă, Poe a acceptat să lucreze pentru salariul modest de 10$ pe săptămână ca redactor asistent la "Burton's Gentleman's Magazine", în ciuda recenziei negative făcute romanului său. De asemenea, și-a concentrat din nou atenția asupra povestirilor, următoarea carte publicată de el fiind antologia "Tales of the Grotesque and Arabesque" în 1840. Cei care i-au studiat opera, printre care Patrick F. Quinn și John J. McAleer, au remarcat paralele între romanul "Moby Dick" (1851) al lui
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
opere ale lui Poe. Quinn observa că există atât de multe similitudini încât Melville trebuie să fi aprofundat romanul lui Poe sau, dacă nu, ar fi vorba despre „unul dintre cele mai ciudate accidente din istoria literaturii”. McAleer considera că povestirea „Prăbușirea Casei Usher” a lui Poe a inspirat „caracterul discutabil al lui Ahab” din "Moby-Dick". Jack Scherting a constatat și el similitudini între "Moby Dick" și „Manuscris găsit într-o sticlă”. "Aventurile lui Arthur Gordon Pym" a devenit una dintre
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
sale. „Voyage to Cythera” rescrie o parte a romanului în care păsările consumă carne de om. Autorul francez Jules Verne l-a admirat profund pe Poe și a scris în 1864 studiul "Edgar Poe et ses oeuvres". Este posibil ca povestirea „Săptămâna cu trei duminici” a lui Poe să fi inspirat romanul vernian "Ocolul Pământului în optzeci de zile" (1873). În 1897, Verne a publicat o continuare a "Aventurilor lui Arthur Gordon Pym" intitulată "Sfinxul ghețarilor". La fel ca în romanul
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
„” (în , inițial "The Mask of the Red Death") este o povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe. Povestirea relatează încercările prințului Prospero de a evita o periculoasă ciumă, boală cunoscută ca Moartea Roșie, prin izolarea lui într-o mănăstire. El, împreună cu mulți alți nobili bogați, organizează un bal mascat în șapte
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
„” (în , inițial "The Mask of the Red Death") este o povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe. Povestirea relatează încercările prințului Prospero de a evita o periculoasă ciumă, boală cunoscută ca Moartea Roșie, prin izolarea lui într-o mănăstire. El, împreună cu mulți alți nobili bogați, organizează un bal mascat în șapte camere ale mănăstirii, fiecare decorată într-o
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
bal mascat în șapte camere ale mănăstirii, fiecare decorată într-o culoare diferită. În mijlocul orgiei lor, o persoană misterioasă intră și își face drum prin fiecare dintre camere. Prospero moare după confruntarea cu acest străin, la fel pățind și oaspeții. Povestirea prezintă multe tradiții ale ficțiunii gotice și este adesea analizată ca o alegorie cu privire la inevitabilitatea morții, deși unii critici se opun considerării operei ca un text alegoric. Au fost realizate multe interpretări diferite, încercându-se să se identifice adevărata natură
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
tradiții ale ficțiunii gotice și este adesea analizată ca o alegorie cu privire la inevitabilitatea morții, deși unii critici se opun considerării operei ca un text alegoric. Au fost realizate multe interpretări diferite, încercându-se să se identifice adevărata natură a bolii. Povestirea a fost publicată pentru prima dată în mai 1842 în revista "Graham's Magazine". Ea a fost adaptată de atunci în multe forme diferite, printre care un film din 1964 cu Vincent Price în rolul principal. Povestirea a fost menționată
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
natură a bolii. Povestirea a fost publicată pentru prima dată în mai 1842 în revista "Graham's Magazine". Ea a fost adaptată de atunci în multe forme diferite, printre care un film din 1964 cu Vincent Price în rolul principal. Povestirea a fost menționată în alte lucrări de mai multe tipuri. Povestirea are loc la abația fortificată a „fericitului, cutezătorului și agerului” prinț Prospero. Prospero și o mie de alți nobili s-au refugiat în această abație întărită pentru a scăpa
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]