25,546 matches
-
mai 1842 în revista "Graham's Magazine". Ea a fost adaptată de atunci în multe forme diferite, printre care un film din 1964 cu Vincent Price în rolul principal. Povestirea a fost menționată în alte lucrări de mai multe tipuri. Povestirea are loc la abația fortificată a „fericitului, cutezătorului și agerului” prinț Prospero. Prospero și o mie de alți nobili s-au refugiat în această abație întărită pentru a scăpa de Moartea Roșie, o epidemie teribilă de ciumă cu simptome oribile
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
groaza lor că acestea nu ascundeau o formă solidă. Abia acum ei își dau seama (prea târziu) că străinul venit în puterea nopții la ei este de fapt Moartea Roșie și toți oaspeții iau boala și mor. Fraza finală a povestirii rezumă astfel: „Și bezna, și ruina, și Moartea Roșie își întinseră peste tot și peste toate nemărginita lor stăpânire”. Poe a publicat povestirea pentru prima dată în ediția din mai 1842 a revistei "Graham's Lady's and Gentleman's
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
la ei este de fapt Moartea Roșie și toți oaspeții iau boala și mor. Fraza finală a povestirii rezumă astfel: „Și bezna, și ruina, și Moartea Roșie își întinseră peste tot și peste toate nemărginita lor stăpânire”. Poe a publicat povestirea pentru prima dată în ediția din mai 1842 a revistei "Graham's Lady's and Gentleman's Magazine" ca „The Mask of the Red Death”, cu subtitlul „A Fantasy”. Această publicare i-a adus 12 dolari. O versiune revizuită a
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
Fantasy”. Această publicare i-a adus 12 dolari. O versiune revizuită a fost publicată în ediția din 19 iulie 1845 a ziarului "Broadway Journal" sub titlul standard „The Masque of the Red Death”. Titlul original a subliniat figura de la sfârșitul povestirii; noul titlu pune accentul pe balul mascat. Prima traducere în limba română a fost publicată în 1885 sub titlul „Masca morții roșii” în revista "Tezaurul familiei" din București. Criticul și istoricul literar Paul Zarifopol, care citise acea traducere, nu-și
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
nu-și amintea dacă tălmăcirea era semnată sau anonimă, iar acel exemplar al revistei lipsea din Biblioteca Academiei Române și nu mai putea fi consultat. Traducerea realizată de I.L. Caragiale (considerată de mulți istorici literari ca fiind prima traducere românească a povestirii) a fost publicată în anul 1896 sub titlul „Masca” în revista ieșeană "Epoca literară" (anul I, nr. 1, 1896, pp. 2-3), fiind reeditată în 1898 sub titlul „Masca, după Edgar Poe” în revista ieșeană "Calendarul Dacia". Tălmăcirea era făcută după
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
Kalber din București, în Biblioteca Lumen, nr. 24.) și de Pompiliu Păltănea (publicată în revista "Viața Nouă", anul VII, 1911, nr. 16, pp. 302-307). Alte traduceri au fost realizate de Nicolae Dașcovici (publicată sub titlul „Masca morții roșii” în vol. "Povestiri Extraordinare", editat în 1911 de Editura Cartea Românească din București, în Biblioteca „Minerva”, nr. 118), de Ion Achimescu (publicată sub titlul „Masca” în vol. "Nuvele alese", Tipografia Dor P. Cucu, București, 1912, pp. 62-70) și de Mih. St. Băișoiu (sub
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
în 1911 de Editura Cartea Românească din București, în Biblioteca „Minerva”, nr. 118), de Ion Achimescu (publicată sub titlul „Masca” în vol. "Nuvele alese", Tipografia Dor P. Cucu, București, 1912, pp. 62-70) și de Mih. St. Băișoiu (sub titlul „”, nedatată). Povestirea a fost tradusă apoi de Ion Vinea și publicată sub titlul „Masca Morții Roșii” în vol. "Scrieri alese" (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București; traducerea lui Ion Vinea a fost reeditată și de alte
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
alte edituri. Alte traduceri au fost realizate de Alina Luca (publicată sub titlul „Masca morții roșii” în volumul "Nouă întâmplări bizare", editat în 2006 de Editura Pandora M din Târgoviște), Ioana Ionașek (publicată în volumul "Masca Morții Roșii și alte povestiri", editat în 2008 de Editura Tritonic din București), Liviu Cotrău (publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași) și de Gabriel Mălăescu (publicată în volumul "Prăbușirea casei Usher", editat în
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
întâmplări bizare", editat în 2006 de Editura Pandora M din Târgoviște), Ioana Ionașek (publicată în volumul "Masca Morții Roșii și alte povestiri", editat în 2008 de Editura Tritonic din București), Liviu Cotrău (publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași) și de Gabriel Mălăescu (publicată în volumul "Prăbușirea casei Usher", editat în 2013 de Editura MondoRo din București). În „Masca Morții Roșii” Poe adoptă multe convenții ale ficțiunii gotice tradiționale, inclusiv
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
cu privire la modul în care ar trebuie să se interpreteze „Masca Morții Roșii”; unii sugerează că nu este alegorică, în special ca urmare a faptului că Poe a admis că are o antipatie față de didacticismul din literatură. În cazul în care povestirea are într-adevăr o morală, Poe nu o prezintă în mod explicit în text. Este posibil ca povestirea să fie doar o fantezie de răzbunare, în care bogații indiferenți își suferă soarta pe care o „merită”, născocită de Poe ca
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
în special ca urmare a faptului că Poe a admis că are o antipatie față de didacticismul din literatură. În cazul în care povestirea are într-adevăr o morală, Poe nu o prezintă în mod explicit în text. Este posibil ca povestirea să fie doar o fantezie de răzbunare, în care bogații indiferenți își suferă soarta pe care o „merită”, născocită de Poe ca răspuns la deosebirile de clasă din perioada sa, o sublimare a frustrărilor sale față de propria situație de viață
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
deosebirile de clasă din perioada sa, o sublimare a frustrărilor sale față de propria situație de viață. Naratorul omniscient la persoana a treia prezintă impasibil sosirea Morții Roșii, fără regret, ca și cum aceasta este consecința logică a depravării morale. Sângele, subliniat pe parcursul povestirii în combinație cu culoarea roșie, servește ca un simbol dual, reprezentând atât moartea, cât și viața. Acest lucru este subliniat de persoana mascată - nedescrisă în mod explicit ca Moartea Roșie, ci doar costumată în Moartea Roșie - făcându-și apariția inițială
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
opresivă că „prea puțini dintre oaspeți aveau îndrăzneala să-i treacă pragul”. În plus, castelul este menit să fie un spațiu închis, dar străinul reușește să intre în el, sugerând faptul că controlul este o iluzie. Ca și multe din povestirile lui Poe, „Masca Morții Roșii” a fost interpretată și ea ca autobiografică. Potrivit acestui punct de vedere, prințul Prospero este Poe văzut ca un tânăr bogat, care făcea parte dintr-o familie distinsă asemănătoare cu părinții adoptivi ai lui Poe
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
ducând la moarte într-o jumătate de oră. Este posibil ca boala să fi fost inspirată de tuberculoză (sau de aprindere, cum era cunoscută atunci), deoarece soția lui Poe, Virginia, suferea de boală la momentul în care a fost scrisă povestirea. Ca și prințul Prospero, Poe a încercat să ignore fatalitatea bolii. Mama lui Poe Eliza, fratele William și mama sa vitregă Frances Allan au murit, de asemenea, de tuberculoză. Alternativ, Moartea Roșie se poate referi la holeră; Poe ar fi
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
Alternativ, Moartea Roșie se poate referi la holeră; Poe ar fi fost martorul unei epidemii de holeră în Baltimore, Maryland în 1831. Alții au sugerat că plaga este, de fapt ciuma bubonică sau Moartea Neagră, subliniată de punctul culminant al povestirii care arată Moartea „Roșie” în camera „neagră”. Un scriitor aseamănă descrierea cu cea a unei febre hemoragice virale sau fasceită necrozantă. S-a sugerat că Moartea Roșie nu este o boală, ci altceva (un fel de „păcat originar”), care este
Masca Morții Roșii () [Corola-website/Science/325731_a_327060]
-
(în ) este un film științifico-fantastic american din 2007, regizat de Lee Tamahori și avându-i în rolurile principale pe Nicolas Cage, Julianne Moore și Jessica Biel. Scenariul original al filmului se bazează vag pe povestirea science-fiction „The Golden Man” de Philip K. Dick. Filmul a avut premiera la 27 aprilie 2007. Deși a fost bine primit de public, criticii i-au făcut filmului "" recenzii nefavorabile, Cris Johnson (Nicolas Cage) este un om care poate vedea
Capcana viitorului () [Corola-website/Science/325736_a_327065]
-
nucleară. "De fiecare dată când te uiți în viitor, îl schimbi". Cris o cheamă pe Ferris și se oferă să prevină dezastrul nuclear, cerându-i apoi lui Liz să-l aștepte. Gary Goldman și Jason Koornick au optat inițial pentru povestirea science fiction "The Golden Man" a lui Philip K. Dick. Goldman a scris o schiță de scenariu pe care el și Koornick au prezentat-o companiei de producție a lui Nicolas Cage, Saturn Films. Filmul s-a clasat pe locul
Capcana viitorului () [Corola-website/Science/325736_a_327065]
-
milioane $ de la 2.725 cinematografe în primul week-end. În cele opt săptămâni de difuzare în SUA, el a realizat încasări de 18 milioane $ și a făcut ca încasările mondiale totale să fie de 76 milioane $. În comparație cu alte filme bazate pe povestirile lui Philip K. Dick, "Capcana viitorului" a adus încasări mai mici decât "Minority Report", "Total Recall", "Cecul sau viața" și "Blade Runner" - dar mai mari decât "Impostor", "Screamers" și "A Scanner Darkly". "Capcana viitorului" a primit recenzii negative. Pe situl
Capcana viitorului () [Corola-website/Science/325736_a_327065]
-
London, personajul principal se transformă din lup în câine devenind un prieten al omului, deci un personaj pozitiv. Lupul apare ca personaj negativ în romanul "Frăția lupilor" al lui Michelle Paver, fiind un demon care ucidea locuitorii unui oraș. În povestirea " În mijlocul lupilor", Vasile Voiculescu descrie un personaj, numit "Luparul", care se putea înțelege cu lupii și chiar îi putea stăpâni. Tema licantropiei este prezentă și în arta cinematografică, un exemplu în acest sens fiind filmul "Omul-lup" ("The Wolfman", 2010), considerat
Lupul în folclor și mitologie () [Corola-website/Science/325768_a_327097]
-
Legendele urbane sunt povestiri ale folclorului contemporan, un tip de legendă sau tradiție populară, uneori asociată unei superstiții, care, în ciuda faptului că conține elemente supranaturale și neverosimile, se prezintă ca o cronică a unor fapte și întâmplări reale care se petrec în actualitate. La
Legendă urbană () [Corola-website/Science/325765_a_327094]
-
a le deosebi de legendele din foclor aparținând credințelor străvechi, care nu mai sunt de actualitate. Termenul "urban legend" (legendă urbană) a fost folosit prima dată în anul 1968, de către folcloristul american Richard Dorson, care definea legenda urbană ca o "povestire modernă care nu s-a petrecut niciodată și este povestită ca și cum ar fi fost adevărată". Un rol mare în popularizarea denumirii l-a avut Jan Harold Brunvand, care a folosit termenul adesea în cărțile sale. Multe legente urbane au ca
Legendă urbană () [Corola-website/Science/325765_a_327094]
-
povestită ca și cum ar fi fost adevărată". Un rol mare în popularizarea denumirii l-a avut Jan Harold Brunvand, care a folosit termenul adesea în cărțile sale. Multe legente urbane au ca puncte de plecare următoarele subiecte în jurul cărora se țese povestirea:
Legendă urbană () [Corola-website/Science/325765_a_327094]
-
„” (în ) este o povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe, care a fost publicată inițial în 1833. Povestirea descrie peripețiile de pe mare ale unui narator neidentificat care se găsește într-o serie de situații chinuitoare. Pe măsură ce se apropie de propria sa moarte dezastruoasă, în timp ce
Manuscris găsit într-o sticlă () [Corola-website/Science/325770_a_327099]
-
„” (în ) este o povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe, care a fost publicată inițial în 1833. Povestirea descrie peripețiile de pe mare ale unui narator neidentificat care se găsește într-o serie de situații chinuitoare. Pe măsură ce se apropie de propria sa moarte dezastruoasă, în timp ce nava lui merge tot mai spre sud, el scrie un „manuscris” în care-și
Manuscris găsit într-o sticlă () [Corola-website/Science/325770_a_327099]
-
Pe măsură ce se apropie de propria sa moarte dezastruoasă, în timp ce nava lui merge tot mai spre sud, el scrie un „manuscris” în care-și povestește aventurile, apoi îl introduce într-o sticlă și îl aruncă în mare. Unii critici cred că povestirea a fost menită să fie o satiră a poveștilor marine tipice. Poe a prezentat „” ca fiind una dintre numeroasele povestiri cu care a participat la un concurs de scriere organizat de săptămânalul "Baltimore Saturday Visiter". Fiecare povestire a fost bine-primită
Manuscris găsit într-o sticlă () [Corola-website/Science/325770_a_327099]