240,120 matches
-
de Petru cel Mare, Academia din Sankt Petersburg, fusese deja desființată pentru că noua carta a Academiei de Stiinte din 1803 stipula că nu ar trebui să existe instituții de învățământ afiliate ei. Institutul Pedagogic din Sankt Petersburg, redenumit Institutul Pedagogic Principal în 1814, a fost înființat în 1804 și a ocupat o parte din clădirea celor Douăsprezece Colegii. Pe 8 februarie 1819 (s.v.), tarul Alexandru I al Rusiei a reorganizat Institutul Pedagogic Principal că Universitatea din Sankt Petersburg, care era formată
Universitatea de Stat din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/337643_a_338972]
-
Institutul Pedagogic din Sankt Petersburg, redenumit Institutul Pedagogic Principal în 1814, a fost înființat în 1804 și a ocupat o parte din clădirea celor Douăsprezece Colegii. Pe 8 februarie 1819 (s.v.), tarul Alexandru I al Rusiei a reorganizat Institutul Pedagogic Principal că Universitatea din Sankt Petersburg, care era formată la acel moment din trei facultăți: Facultatea de Filosofie și Drept, Facultatea de Istorie și Filologie și Facultatea de Matematică și Fizica. Institutul Pedagogic Principal (unde a studiat Dimitri Mendeleev) a fost
Universitatea de Stat din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/337643_a_338972]
-
I al Rusiei a reorganizat Institutul Pedagogic Principal că Universitatea din Sankt Petersburg, care era formată la acel moment din trei facultăți: Facultatea de Filosofie și Drept, Facultatea de Istorie și Filologie și Facultatea de Matematică și Fizica. Institutul Pedagogic Principal (unde a studiat Dimitri Mendeleev) a fost reînființat în 1828 că o instituție de învățământ independența de Universitatea din Sankt Petersburg și a format profesori până când a fost închis în cele din urmă în 1859 În 1849, după Primăvară Națiunilor
Universitatea de Stat din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/337643_a_338972]
-
Daniel Nicolae Jinga (n. 11 ianuarie 1978, Buzău) este Maestru de Cor al Corului Operei Naționale din București și Dirijor Principal al Orchestrei Simfonice Muntenia din Târgoviște. S-a afirmat ca dirijor secund al Corului de Cameră Madrigal și dirijor fondator al Corului de cameră Accoustic, cu care abordează o paletă repertorială complexă: muzică sacră, prelucrări folclorice, renaștere europeană, muzică contemporană
Daniel Jinga () [Corola-website/Science/337620_a_338949]
-
musical și debutează la pupitrul Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian”. Concertează la Ateneul Român, Sala Radio, Sala Palatului, Palatul Patriarhiei, etc., spectacolele sale eveniment devenind tot mai cunoscute și apreciate. Ca o urmare firească, în 2015 este numit dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Muntenia” din Târgoviște și începe o revigorare a activității concertistice a acestui ansamblu, aducând alături de el o pleiadă de instrumentiști foarte valoroși și experimentați din Capitală. Aici gândește o linie repertorială potrivită publicului local, alternând concertele elitiste
Daniel Jinga () [Corola-website/Science/337620_a_338949]
-
intrat în [[Chișinău], la solicitarea „[[Sfatului Țării]]” al [[Republica Democrată Moldovenească|Republicii Democratice Moldovenești]], pentru a proteja viețile și bunurile locuitorilor din [[Basarabia]]. Maiorul P. Boerescu a fost numit timp de câteva zile „Comandantul Pieții” în acest oraș. Misiunea sa principală a fost aceea de a cooordona și de a duce la bun sfârșit dezarmarea elementelor turbulente (foști soldați etc.) din oraș. A ajutat apoi la organizarea armatei Republicii Democratice Moldovenești. În urma unui concediu de boală prelungit, la sfârșitul anului 1918
Pârvu Boerescu () [Corola-website/Science/337633_a_338962]
-
a aeroportului național Brussels Airport cu rețeaua de cale ferată a regatului. Anterior, gara din aeroport era una înfundată, accesul putându-se face doar dinspre Bruxelles "via" Zaventem. În urma acestei investiții, gara conectează acum în mod direct aeroportul cu axele principale ale rețelei feroviare belgiene și cu diverse orașe europene (Amsterdam, Paris și Frankfurt). Astfel, se poate ajunge pe calea ferată la aeroport venind dinspre Antwerpen / Mechelen, dinspre Hasselt / Leuven și dinspre Bruxelles, "via" Zaventem sau "via" Vilvoorde. În comunicările oficiale
Proiectul Diabolo () [Corola-website/Science/337642_a_338971]
-
Teutsch" (1668) al lui Grimmelshausen. Sediul revistei a fost la München. Combinând conținutul politic îndrăzneț și agresiv cu un stil grafic luminos și surprinzător de modern, "Simplicissimus" a publicat operele unor scriitori ca Thomas Mann și Rainer Maria Rilke. Țintele principale ale caricaturilor sale erau militarii prusaci rigizi și deosebirile sociale și de clasă germane așa cum erau văzute din atmosfera liberală și mai relaxată a orașului München. Printre colaboratorii revistei s-au aflat Hermann Hesse, Gustav Meyrink, Fanny zu Reventlow, Jakob
Simplicissimus () [Corola-website/Science/337652_a_338981]
-
Doua Republică Franceză a avut o viață scurtă. În Revoluția de la 1848, Friedrich Engels a publicat o retrospectivă în care a analizat erorile tactice care au dus la eșecul rebeliunii din 1832 și a inspirat lecții pentru revolta din 1848. Principala greșeală strategică, a argumentat el, a fost faptul că rebelii nu au plecat imediat în marș către centrul de putere, Hôtel de Ville. Pe 5 iunie 1832 tânărul Victor Hugo scria o piesă de teatru în Grădinile Tuileries, când a
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
înguste ale Parisului. Prietenii A.B.C.-ului au organizat ridicarea unei baricade pe rue de la Chanvrerie, o stradă care dădea în rue Saint-Denis, în apropierea unui magazin de vinuri pe care îl folosesc ca bază de operațiuni. În timpul bătăliei finale principalele personaje se află la un loc și multe dintre ele sunt ucise. "Mizerabilii" a creat o largă notorietate unei rebeliuni relativ puțin cunoscute. Romanul este una dintre puținele opere literare care prezintă Rebeliunea din iunie și evenimentele care au condus
Rebeliunea din iunie 1832 () [Corola-website/Science/337634_a_338963]
-
Coastele de est și vest cad abrupt spre lac. El are o singură insulă mică de 2,56 ha, "Roseninsel" (Insula rozelor), la 170 m de malul de vest în golful Feldafing, denumită până în secolul al XIX-lea "Wörthinsel". Afluxul principal este râulețul Steinbach numit și Ostersee-Ach cu mai mulți afluenți (Seeseitenbach, Rötlbach, Starzenbach, Maisinger Bach, Lüßbach, Salchstattbach, Kuglmühlbach, Buchscharn, Wirtsbach, Marzenbach, Singerbach) cu numai 3,6 m³/s apă în mediu care curg mai întâi printr-un lanț de lacuri
Lacul Starnberg () [Corola-website/Science/337655_a_338984]
-
împotriva conservatorilor gen Zinaida Gippius, că exilații trebuie să aprecieze schimbările care au loc în Uniunea Sovietică și a devenit unul din primii critici care i-au popularizat pe scriitorii sovietici în Occident. El a fost, de asemenea, unul dintre principalii susținători (și un prieten intim) ai poetei Marina Țvetaeva. În 1928, convins că literatura rusă din exil era de fapt moartă, Slonim s-a mutat la Paris și, în calitate de antifascist, a aderat la patriotismul sovietic. Contactele lui din anii 1930
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
ar putea întoarce împotriva comunității emigranților. În timp ce contribuia cu articole pe teme politice și schițe istorice, precum și cu impresii dintr-o excursie efectuată în 1926 în Statele Unite ale Americii și cu un imagiu adus Pragăi în 1928, Slonim a devenit principalul cronicar literar de la "Volya Rossii". El credea că importanța literaturii ruse consta în capacitatea sa de a transmite „problemele vitale ale existenței sociale și individuale” și a sperat că această tradiție va fi dusă mai departe în exil: „Știm că
Mark Slonim () [Corola-website/Science/337619_a_338948]
-
român și cel mai vechi ascendent cunoscut al lui este propriul lui tată. În ziua de astăzi, localitatea Pitaru este o așezare care are câteva sute de case, dispuse în toate direcțiile pe de-o parte sau alta a drumului principal care derivă din șoseaua națională. În trecut existau trei sate Moara Crovului, Strîmbeanu și Pitaru, toate trei fiind mai apoi înglobate într-o singură comună cu numele unui Văcărescu, care avusese acolo o moșie, și mai târziu cu numele de
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
lui cu unul din urmașii Văcăreștilor. Ca urmare, Lenș a dat moșia din Pitaru ca zestre fiicei sale și din acest motiv, o perioadă de timp, locul s-a mai numit Văcăreștii-de-Răstoacă, după numele noului proprietar asociat cu numele râului principal ce trece pe aici. Formarea acestui toponim local diferă de cel al Văcăreștiilor de lângă Târgoviște, acolo unde a început arborele genealogic al celebrei familii boierești. Este de precizat că la biserica din sat mai există o mulțime de "odoare" dăruite
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
este plin de adevăruri și anume că, întreaga operă a artistului care cuprinde o mulțime de naturi moarte, peisaje sau imagini din peisajul rural al satului românesc, este plină de o serie de figuri feminine în care noblețea este caracteristica principală. Una dintre cele mai mari iubiri pe care le-a avut Grigorescu în perioada sa de tinerețe a fost soprana Carlotta Lerik, pe care a cunoscut-o pe timpul studiilor sale la Școala de la Barbizon. După analiza criticilor și istoricilor de
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
bătălie din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, parte a Bătăliei Belgiei. Luptele s-au dat în perioada 12-14 mai 1940 la Hannut, Belgia. Această bătălie a fost cea mai mare luptă de tancuri de până la acea dată. Scopul principal al germanilor era blocarea celor mai puternice elemente ale Armatei I franceze și împiedicarea acțiunii acesteia din urmă împotriva atacului Grupului de Armată A care se desfășura prin Ardeni, după cum fusese stabilit prin planul operațional "Fall Gelb", de către generalul Erich
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
mai, la cinci zile după atacul executat de Wehrmacht în Olanda și Belgia. Această diferență de cinci zile între cele două lovituri militare fusese concepută pentru inducerea în eroare a aliaților, care ar fi trebuit să creadă eronat că atacul principal urma să fie dat prin Belgia și mai apoi spre sud în Franța, o reeditarea a conform planului „Schlieffen” din timpul Primului Război Mondial. După ce trupele aliate au înaintat în Belgia, acestea trebuiau să fie blocate de ofensiva germană în estul Belgiei
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
țării, pe așa-numita linie defensivă "Dyle", care se întindea între Antwerp și Namur. Aici, belgienii plănuiau să reziste pe o linie fortificată cu centrul la Gembloux, la nord de Namur, pentru respingerea a ceea ce Gamelin considera că va fi principalul efort de război al campaniei ("Schwerpunkt"), o tentativă de stăpungere prin „culoarul Gembloux" dintre râurile Dyle și Meuse efectuată cu forțe blindate masive. Belgia, dar și Olanda și Luxemburgul luaseră decizia respectării unei stricte neutralități, de aceea le fusese imposibil
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
spargerea frontului era finalizată cu succes, Corpul de armată XVI al generalului Erich Hoepner și Grupul de Armată B urmau să preia controlul asupra diviziilor de tancuri "3. Panzerdivision" și "4. Panzerdivision") și a Diviziei a 20-a de infanterie. Principala misiune a lui Hoepner era să își lanseze corpul de armată într-un atac rapid de la capetele de pod pentru cucerirea zonelor din jurul orașului Gembloux mai înainte ca diviziile de infanterie franceze să aibă timpul necesar să își fortifice pozițiile
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
zonelor din jurul orașului Gembloux mai înainte ca diviziile de infanterie franceze să aibă timpul necesar să își fortifice pozițiile. Toate aceste manevre trebuia să atragă cele mai moderne și puternice forțe aliate și rezervele acestora spre nord, departe de atacul principal german prin zona munților Ardeni. Reușita acestui plan ar fi dus la separarea Armatei I franceze, a Corpului Expediționar Britanic și a belgienilor de restul trupelor aliate printr-o înaintarea rapidă a coloanelor germane spre canalul Mânecii și încercuirea lor
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
acestui plan ar fi dus la separarea Armatei I franceze, a Corpului Expediționar Britanic și a belgienilor de restul trupelor aliate printr-o înaintarea rapidă a coloanelor germane spre canalul Mânecii și încercuirea lor. Această acțiune trebuia să mascheze intențiile principale ale germanilor, să izoleze forțele aliate din nord, care să nu poată interveni împotriva atacului principal prin Ardeni. Bătăia de la Hannut avea să devină cea mai mare luptă de tancuri de până atunci.Cele două diviziile ușoare mecanizate (Division Légère
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
belgienilor de restul trupelor aliate printr-o înaintarea rapidă a coloanelor germane spre canalul Mânecii și încercuirea lor. Această acțiune trebuia să mascheze intențiile principale ale germanilor, să izoleze forțele aliate din nord, care să nu poată interveni împotriva atacului principal prin Ardeni. Bătăia de la Hannut avea să devină cea mai mare luptă de tancuri de până atunci.Cele două diviziile ușoare mecanizate (Division Légère Mécanique, DLM) erau formate fiecare câte două brigăzi ușoare mecanizate ("Brigades Légères Mécaniques", BLM). Dintre aceste
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
pâlcuri răzlețe de pădure, cu numeroase drumuri, localități dens populate și cu câteva ferme izolate. Râurile Mehaigne și Petite Gette erau cursuri de apă puțin adânci, cu numeroase puncte de travesare, cele mai multe suficient de solide ca să suporte trecerea blindatelor. Caracteristica principală a terenului pe care miza defensiva era șirul de înălțimi care se întindeau de la Hannut spre Crehen și Merdorp. La nord de aceste dealuri, Petite Gette curgea spre nord până la confluența cu Escaut. La sud, Mehaigne curgea spre sud, până la
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
cavalerie a hotărât ca un escadron de tancuri și un grup divizionar de recunoaștere să se deplaseze în zonă. Din partea britanicilor au fost de asemenea trimise unități de sprijin. Atacul germanilor a fost în principal unul de recunoaștere și diversiune. Principalul obiectiv al germanilor rămânea zona de câmpie din jurul localității Hannut. Regiemntul al 35-lea Panzer comandat de Stever a întâlnit o defensivă foarte puternică în timpul înaintării spre Hannut. Tancurile franceze erau dispuse în poziții îngropate, iar în timpul bătăliei au contraatacat
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]