239,876 matches
-
1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică "Moftul român", subintitulată polemic "„Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”". Începând cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicând caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialești, "Moftul român" s-a dovedit și un organ literar. Cu unele întreruperi, revista a apărut până în anul 1902 și a avut colaboratori numeroși (Teleor, Emil Gârleanu, I. Al. Brătescu-Voinești, Alexandru Cazaban). Calendarul "Moftului
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
Vasile Pogor, Gh. Panu, Petre Missir, căruia i-a dedicat "O scrisoare pierdută", N. Gane). În anii activității sale la "Convorbiri" a admirat-o pe Mite Kremnitz (cumnata lui Maiorescu), care a și tradus mai multe texte din Caragiale, în vederea publicării antologiei de literatură română în Germania. Ruptura cu Junimea a devenit definitivă în 1892, când și-a întrerupt colaborarea la "Convorbiri literare". Ura lui împotriva vechilor prieteni literari și a lui Titu Maiorescu a devenit obsesivă. Abia peste câțiva ani
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
În martie, a refuzat subscripția publică propusă de prof. Constantin Rădulescu-Motru, pentru a i se oferi o recompensă națională. În primăvara anului 1912 a sosit în România cu scopul de a susține și a prezenta debutul lui Mateiu Caragiale prin publicarea în revista "Viața românească" a unui grup de poezii (1 aprilie 1912). Pentru piesele originale care înregistrau cele mai multe reprezentații, Teatrul Național din București acorda în primul deceniu al secolului trecut premii bienale. Printre autorii premiați în luna aprilie 1912 s-
Ion Luca Caragiale () [Corola-website/Science/297104_a_298433]
-
viabilă: "Doctor Jivago" a devenit imediat un best-seller internațional, fiind ecranizat ulterior de mai multe ori. Însă din cauza nerespectării voinței liderilor comuniști, Giangiacomo a fost exclus din PCI. "Feltrinelli Editore" a mai avut ulterior un succes răsunător în 1958, prin publicarea în premieră a romanului "Ghepardul" ("Il Gattopardo"), de Giuseppe Tomasi di Lampedusa. Considerat cel mai bun roman al secolului, romanul prezenta nobilimea siciliană în timpul unificării Italiei (Risorgimento), când clasa de mijloc italiană a forțat unificarea sub Giuseppe Garibaldi și casa
Giangiacomo Feltrinelli () [Corola-website/Science/297191_a_298520]
-
religie. Guvernul estima în 2003 rata alfabetizării la 98,6%, fără diferențe semnificative între sexe. Bulgaria are prin tradiție standarde înalte de educație. Ministerul Educației, Tineretului și Științei finanțează toate instituțiile de educătie publică, stabilește criterii pentru manuale și supraveghează publicarea lor. Statul furnizează educație gratuită în școli de stat, cu excepția învățământului superior. Procesul de educație cuprinde 12 clase, dintre care primele opt sunt primare și IX-XII sunt secundare. Liceele pot fi tehnice, vocaționale, generale sau specializate pe o anumită disciplină
Bulgaria () [Corola-website/Science/297174_a_298503]
-
pentru contracararea postului Radio Europa Liberă în cadrul proiectului zis "Melița și eterul". Actualmente, micul său trust de presă publică revista "Politica" și ziarul "Tricolorul". Vadim Tudor a fost dat în judecată de mai multe ori pentru insultă și calomnie, după publicarea pamfletelor apărute fie sub semnătura sa, fie sub pseudonimul "Alcibiade", în revistele "România Mare" și "Politica". Poezia pamflet „În apărarea lui Eminescu”, scrisă la începutul anilor 1980, ca răspuns la un articol al rabinului Moses Rosen, care denunța revenirea antisemitismului
Corneliu Vadim Tudor () [Corola-website/Science/297233_a_298562]
-
Charles Dickens. Poe a folosit ritmul complex și măsura din poemul „Lady Geraldine's Courtship” de Elizabeth Barrett, făcând de asemenea uz de rimă internă și aliterație. „Corbul” a apărut prima dată pe 29 ianuarie 1845 în "New York Evening Mirror". Publicarea poemului l-a făcut cunoscut pe Poe în timpul vieții, dar nu i-a adus venituri substanțiale. Poemul a fost curând retipărit, parodiat și ilustrat. Opinia criticilor este împărțită în ceea ce privește valoarea sa literară, dar „Corbul” rămâne totuși unul din cele mai
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
la "Evening Mirror", a descris poemul în introducere ca fiind „neîntrecut în poezia engleză datorită conceperii delicate, ingenuității de maestru în versificație, precum și consistenței, menținute de elevarea imaginativă... Va rămâne în mintea tuturor celor care îl vor citi”. În urma acestei publicări, poemul a apărut în mai multe ziare de-a lungul Statelor Unite, inclusiv "New York Tribune" (4 februarie 1845), "Broadway Journal" (nr. 1, 8 februarie 1845), "Southern Literary Messenger" (vol. 11, martie 1845), "Literary Emporium" (vol. 2, decembrie 1845), "Saturday Courier" (nr.
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
și era distribuit pentru 31 de cenți. Pe lângă acest poem, au mai fost incluse și altele precum: „Viermele biruitor”, „Ulalume”, „Palatul bântuit”, plus alte 13 poezii. În prefață, Poe le-a numit „fleacuri”, care au fost modificate fără permisiunea sa. Publicările ulterioare ale poemului au inclus desene realizate de ilustratori bine cunoscuți. „Corbul” a apărut în anul 1858 într-o antologie britanică dedicată lui Poe, cu ilustrații de John Tenniel, cunoscut pentru realizarea ilustrațiilor din "Alice în Țara Minunilor" ("The Poetical
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
pentru realizarea ilustrațiilor din "Alice în Țara Minunilor" ("The Poetical Works of Edgar Allan Poe: With Original Memoir", London: Sampson Low). Poemul a fost publicat independent, cu xilogravură de Gustave Doré în 1884 (New York: Harper & Brothers). Doré a murit înainte de publicare. În 1875, o ediție franceză, cu text în limbile franceză și engleză, a fost publicată cu litografie de Édouard Manet, fiind tradusă de poetul simbolist Stéphane Mallarmé. Mai mulți artiști ai secolului al XX-lea și al secolului al XXI
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
repetitivă a unor poezii. Despre „Lady Geraldine's Courtship” a scris că „niciodată nu am citit un poem care combină atât de mult din cea mai aprigă pasiune cu atât de mult din cea mai delicată imaginație.” În parte datorită publicării duale, „Corbul” l-a transformat aproape imediat pe Edgar Allan Poe într-un nume familiar, făcându-l să devină o celebritate națională. Cititorii au început să identifice poemul cu poetul, poreclindu-l pe Poe, „Corbul”. La scurt timp, poemul a
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
The Jewbird" (1963) și "The Parrot Who Knew Papa" (1976) de Ray Bradbury. Referiri asupra poemului s-au făcut adesea în cultura populară prin intermediul filmelor, televiziunii, muzicii etc. Poemul „Corbul” s-a bucurat de atenția publicului român relativ târziu după publicarea sa în SUA, în 1845. Prima traducere în limba română a fost realizată de Ioan S. Spartali și publicată în anul 1890, în ziarul "Adevărul", anul III, 1890, nr. 648, p. 2. Poemul a fost tradus apoi de Grigore D.
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
și cei mai mulți dintre conducătorii bolșevici erau în exil. După Revoluția din Februarie, Stalin și colectivul de redacție au luat poziție în favoarea susținerii guvernului provizoriu al lui Kerenski și se spune s-a mers până acolo încât i s-a refuzat publicarea unui articol lui Lenin, care cerea răsturnarea acestui guvern provizoriu. Când Lenin s-a întors din exil, el a scris "Tezele din aprilie", care au scos în relief poziția sa. În aprilie 1917, Stalin a câștigat alegerile pentru Comitetul Central
Iosif Vissarionovici Stalin () [Corola-website/Science/298049_a_299378]
-
în timp ce țările folosind legi bazate pe modelul englez aveau legi împotriva sodomiei, inclusiv pedeapsa cu moartea, aplicată până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Odată cu secolul al XX-lea, mișcări de eliberare sexuală, inspirate de mișcările pentru dobândirea drepturilor civile, împreună cu publicarea de studii științifice în acest domeniu, au dus la schimbări în atitudinile sociale și în statutul legal al acestui tip de relații. În momentul de față, legalizarea relațiilor între adulți și obținerea uniunilor legale indiferent de sex este unul din
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
permis și publicat în 1956, deși Hrușciov l-a denumit „fals la bază”. În 1958, Hrușciov a ordonat în schimb un atac dur asupra lui Boris Pasternak după ce romanul său ' a fost publicat în străinătate (nu i s-a permis publicarea lui în Uniunea Sovietică). "Pravda" a descris romanul ca fiind „o pastișă reacționară de proastă calitate”, iar autorul a fost exclus din Uniunea Scriitorilor. Mai rău decât atât (din punctul de vedere al lui Hrușciov), Pasternak a primit Premiul Nobel
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
primit Premiul Nobel pentru Literatură, pe care, după mari presiuni, l-a refuzat. După aceasta, Hrușciov a ordonat oprirea atacurilor la adresa lui Pasternak. În memoriile lui, Hrușciov spune că a ezitat mult în ce privește romanul, că a fost aproape să-i permită publicarea, și că ulterior a regretat că nu l-a permis. După căderea de la putere, Hrușciov a obținut o copie a romanului și a citit-o (anterior citise doar câteva extrase) și a spus: „nu trebuia să-l interzicem. Trebuia să
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
orașul până la evenimente la Kremlin. Conform istoricului Vladislav Zubok, festivalul „a spart clișeele propagandiste” despre occidentali și a permis moscoviților să-i vadă cu ochii lor. În 1962, impresionat de romanul "" de Aleksandr Soljenițîn, a convins prezidiul să-i permită publicarea. Acest dezgheț reluat a luat sfârșit la 1 decembrie 1962, când Hrușciov a fost dus la să vadă o expoziție în care erau prezente mai multe lucrări de . Văzându-le, Hrușciov a explodat de furie, descriindu-le ca „rahat de
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
și întâmplat în 1970 sub titlul "Hrușciov își amintește". Pus sub presiune, Nikita Hrușciov a semnat o declarație cum că nu dăduse materialele niciunei edituri, iar fiul său a fost transferat la un loc de muncă mai puțin convenabil. După publicarea memoriilor sale în Occident, "Izvestia" le-a denunțat drept un fals. Când radioul sovietic de stat a anunțat declarația lui Hrușciov, era pentru prima oară în șase ani de zile când i se pronunța numele la radio. În ultimele sale
Nikita Sergheevici Hrușciov () [Corola-website/Science/298048_a_299377]
-
puterii navale a Germaniei, publicînd o serie de articole intitulate ' O flotă în devenire". Prima decadă a secolului al XX-lea este martorul culmii popularității lui Kipling. În 1907 i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură; epilogul acestei realizări este publicarea a două volume de poezie și povestiri alese - "Puck of Pook's Hill" (1906) și "Rewards and Fairies" (1910). Ultimul volum conține poemul "If—". În 1995 un sondaj realizat de BBC a stabilit că acesta este poemul favorit în Marea Britanie
Rudyard Kipling () [Corola-website/Science/298186_a_299515]
-
Universitatea Cambridge.. Multe din observațiile și datele pe care se bazează ipoteza sa, provin din timpul călătoriei pe mare, cu nava „"Beagle"”, în urma cărora devine consacrat ca geolog, aducând de asemenea argumente pentru teoria uniformitaristă a lui Charles Lyell. Prin publicarea lucrării „Călătorie pe Beagle”, Darwin devine un autor foarte popular. Observând minuțios distribuția geografică a formelor sălbatice de viață și colectând foarte multe fosile, elaborează în 1838 celebra sa teorie a selecției naturale.. Deși a discutat cu mai multi naturaliști
Charles Darwin () [Corola-website/Science/297419_a_298748]
-
publice poeziile de sertar în 1968, cu volumul "Athanor". Cu acest volum și cu următoarele ("Copacul-animal", "Tatăl meu obosit" etc.), Gellu Naum reușește să stârnească unele reacții printre critici, dar începe să fie recunoscut ca un scriitor important abia după publicarea romanului "Zenobia" (1985). În numai câțiva ani, apar numeroase ediții traduse din poemele lui Gellu Naum. De asemenea, el este invitat să țină lecturi publice în Germania, Franța, Olanda și Elveția. Opera sa este tradusă în principalele limbi internaționale, fiind
Gellu Naum () [Corola-website/Science/297445_a_298774]
-
cu binecuvântarea patriarhului României, fiind ulterior respinsă de Biserica Ortodoxă (după ce preotul Dumitru Cornilescu a început să dea învățături specifice cultelor evanghelice cum ar fi îndreptățirea prin credință), dar folosită de Oastea Domnului și de confesiunile neoprotestante. Criticii din vremea publicării ei au considerat-o „net superioară oricărei alte traduceri, fiind prezentată într-o limbă suplă și curgătoare, care lipsește oricărei alte traduceri; fiind expusă într-o limbă care vorbește înseși inimilor oamenilor”. Biserica Ortodoxă Română a generat, la rândul ei
Biblia () [Corola-website/Science/297473_a_298802]
-
nația de această neghină. Voiu înfiera la timp pe toți acei care au venit - ultimul dl. Maniu - și vor veni să mă împiedice a răspunde dorinței majorității imense a acestei nații... Să se publice integral această rezoluție a mea odată cu publicarea statisticei și memoriului de față. Publicarea până la 10 septembrie". De teama judecății puterilor democratice, care de la sfârșitul anului 1942 au avertizat că vor pedepsi cu asprime state și conducători care au luat parte la exterminarea populației civile, Mihai Antonescu, cu
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
la timp pe toți acei care au venit - ultimul dl. Maniu - și vor veni să mă împiedice a răspunde dorinței majorității imense a acestei nații... Să se publice integral această rezoluție a mea odată cu publicarea statisticei și memoriului de față. Publicarea până la 10 septembrie". De teama judecății puterilor democratice, care de la sfârșitul anului 1942 au avertizat că vor pedepsi cu asprime state și conducători care au luat parte la exterminarea populației civile, Mihai Antonescu, cu aprobarea lui Ion Antonescu, a inițiat
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
în care Marcel se numea "Lecram" iar Bibesco era "Ocsebib". Proust și prințul Bibescu au locuit pe aceeași stradă într-un cartier exclusivist din centrul Parisului și au fost prieteni din copilărie. Anton a făcut toate eforturile pentru a obtine publicarea volumului "Du Cote de Chez Swann" de către André Gide și Nouvelle Revue Francaise, dar nu a reușit să-l convingă pe Gide de necesitatea acestei publicări. Spre sfârșitul vieții lui Proust, Bibescu, care era un mare povestitor, a jucat rolul
Anton Bibescu () [Corola-website/Science/297505_a_298834]