27,087 matches
-
a fost și este privită Încă și azi cu sprâncene ridicate. „Trebuie ascultat cu tot trupul și, ca să ajungi acolo, e nevoie de mult antrenament!“ Nu doar În voce, dar prin simpla prezență printre noi, Începea să se simtă acea liniște specială pe care Brook o iradiază fără nici un efort. Bețe de bambus, asemănătoare cu o undiță simplă de pescari, s-au dovedit În timp recuzită principală de antrenament fizic și, deși la Început le manevram stângaci, căci ni se păreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
privind cerul plin de stele din grădina celor o mie și una de nopți. „Dacă te hotărăști să te Întorci În România, e bine să ai un prieten În nopțile lungi de iarnă. Îți ofer o carte. Citește-o În liniște și, după ce o termini, sunt curios să-mi comunici ce impresie ți-a lăsat. Se numește În căutarea miraculosului. Fragmente dintr-un Învățământ necunoscut. Aveam să aflu mai târziu, citind-o pe nerăsuflate, că această carte descrie captivant relația extraordinară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fii singur, ai nevoie de prieteni.“ Mi-a scris pe coperta cărții lui Uspensky un număr de telefon și o adresă și, privindu-mă lung cu ochii lui albaștri, plini de Înțelegere, mi-a transmis o stare de calm și liniște. După ce Brook a dispărut În ceața nopții, sentimentul de Încredere cu care am rămas mi-a dat senzația că despărțirea nu a avut loc. Dilemă În aeroportul din Amsterdam La aterizare, după un zbor destul de zdruncinat de la Teheran, priveam pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În culise, de partea cealaltă a ecranului, și să-l văd pe maestrul păpușar (dalang) În timp ce se pregătea pentru spectacol, recitându-și interiorizat o mantra și, chiar Înainte să Înceapă, atingând flacăra, parcă rugându-se. Ceilalți păpușari Îl priveau În liniște În timp ce scotea din ladă prima păpușă, pe care o ținea mult timp lipită de frunte, ca și cum aștepta ca spiritul păpușii să intre În el. Apoi o ridica pe neașteptate În aer și, cu o mișcare rapidă a mâinii, o lăsa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
kabuki și Îi apreciam foarte mult teatralitatea și inventivitatea infinită, dar În magia și transcendența Nô-ului găseam o experiență care rezona În mine profund, greu de explicat În cuvinte. Mișcările nerealiste și muzica hieratică Îmi transmiteau un sentiment adânc de liniște, de echilibru interior, și astfel parcă Înțelegeam În trup ceea ce mintea nu putea să descrie. Melodie, dans și dramă, din care drama contează cel mai puțin, interesul fiind de a reține, de a suspenda clipa; acest teatru rupt de realitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ca antidot Împotriva pesimismului. Pe Aeroportul JFK Îmi regăsisem calmul, dar fără nici un merit personal. Într-o secundă, asigurările pe care le primisem la telefon, că totul era În ordine cu tatăl meu, mă făcuseră să trec de la disperare la liniște. Schimbarea atât de bruscă și radicală a stării mele Îmi descoperea, parcă pentru prima oară, ceva despre mine Însumi, despre dependența de stimuli exteriori pentru a fi fericit sau nefericit, agitat sau calm. Întotdeauna când terminam un proiect În teatru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
descurajare, Începându-și chiar și critica prin expresia magică „e bine“, bunica nu uita că, În raport cu absolutul, ne rămâne Întotdeauna ceva de făcut. „La Mama“ ori... „La Papa“? Între proiectele de operă care se acumulau, găseam din ce În ce mai puțin momente de liniște În care să mă Întreb: „Dar asta e ce vreau de fapt?“. Parisul, Londra, Tokyo, New York-ul mă invitau printr-o rotație ce părea necesară carierei mele În ascensiune și totuși În mine ceva rămânea neclar. Doream să mă pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
iluzorie. Tot ce ni se Întâmplă, spun Înțelepții, sunt Încercări care ne ajută să ne dezvoltăm, să vedem mai clar. Câteodată am avut norocul să Învăț din greșeli. Trecerea mea prin Teatrul Național a fost un astfel de noroc. În liniștea cabanei din nordul statului New York, de unde scriu aceste rânduri, mă opresc o clipă să respir aerul proaspăt, să privesc printre copaci cerul de un albastru puternic, ce-mi amintește de Suedia sau de Canada, care nu e prea departe. Regăsesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
vadă cu ochii conștiinței până atunci adormite. Fostul idealist ia drumul exilului, care În decorul nostru e reprezentat de nimeni alta decât... Statuia Libertății. Oedipe, după ce a eșuat În comunism, descoperă că nici acolo, la Colonos (New York), nu-și găsește liniștea. Unde să mai caute? Căutarea e spre interior, soluția e În viața lăuntrică“. În acest punct, Îl simt pe Iliescu dintr-odată interesat, expresia feței lui părând să spună: „Îmi place chestia asta cu America, cum ați adus-o din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
europene, simțind nevoia să atragă un public nou, invitau regizori din teatru și film ca să aducă o viziune proaspătă?! La Met, atât timp cât Pavarotti aducea cu el pe lângă batista sa proverbială o pepinieră de staruri scumpe și cu voci strălucitoare, era liniște și pace și toată lumea era fericită, deși ce se vedea pe scenă era adesea vechi și prăfuit. Au existat și excepții prestigioase, căci au fost chemați, printre alții, artiști precum Zeffirelli sau Ponnelle, care la timpul lor și-au impus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mă amuze Înainte de culcare. Eram foarte mic pe atunci și acele diademe, coliere și inele sclipitoare nu mi se păreau cu nimic mai prejos prin misterul și vraja pe care le răspândeau, decât iluminarea orașului În timpul serbărilor imperiale, când, În liniștea vătuită a unei nopți geroase, uriașe monograme, coroane și alte semne heraldice alcătuite din becuri colorate - safire, smaralde, rubine - licăreau cu un fel de obligativitate fermecată deasupra cornișelor tivite cu zăpadă de pe fațadele caselor din străzile rezidențiale. 2 Numeroasele mele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de ireală, care n-avea habar de ele și nici n-o interesau. Crezând că se vorbea despre muzică, bolborosea: „Dar și tăcerea poate fi frumoasă“. „Vai, dar Într-o seară, Într-o vale pustie din Alpi, am auzit efectiv Liniștea.“ Asemenea elanuri, mai ales când surzenia ei tot mai acută o făcea să răspundă unor Întrebări pe care nu le punea nimeni, aveau drept urmare o tăcere penibilă, și nu declanșarea spectaculoasă a unei causerie vioaie. Și zău că franceza ei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
jură că auzea fiecare cuvânt, fiecare șoaptă a mea. Nu le auzise pentru că, având Îndoielile mele, nu rostisem nici o vorbă. Dacă aș fi rostit vreuna, i-aș fi spus să-i mulțumească prietenului meu care plătise aparatul. Oare auzise atunci liniștea, acea Liniște Alpină despre care vorbise În trecut? În acel trecut se mințise pe ea Însăși; acum mă mințea pe mine. Înainte de a pleca spre Basel și Berlin, s-a Întâmplat să mă plimb de-a lungul lacului În noaptea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
auzea fiecare cuvânt, fiecare șoaptă a mea. Nu le auzise pentru că, având Îndoielile mele, nu rostisem nici o vorbă. Dacă aș fi rostit vreuna, i-aș fi spus să-i mulțumească prietenului meu care plătise aparatul. Oare auzise atunci liniștea, acea Liniște Alpină despre care vorbise În trecut? În acel trecut se mințise pe ea Însăși; acum mă mințea pe mine. Înainte de a pleca spre Basel și Berlin, s-a Întâmplat să mă plimb de-a lungul lacului În noaptea aceea rece
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În timpul ritualului, i-a scăpat pe jos tabachera și, ajutându-l s-o caute, am descoperit două specimene abia ivite ale fluturelui de noapte Amur, foarte rare În regiunea noastră, niște vietăți gingașe, catifelate, de culoare gri-purpuriu, Împerechindu-se În liniște, cu piciorușele lor Îmbrăcate parcă În blană de chinchilla lipite de iarba de sub copac. În toamna aceluiași an, Ordo ne-a Însoțit la Biarritz și peste câteva săptămâni a dispărut brusc, lăsând un cadou primit de la noi - un aparat de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În aceeași perioadă mi-a ieșit În cale o aventură romantică adevărată. Acum voi face un lucru foarte dificil, un fel de dublu salt mortal cu balans velș (bătrânii acrobați știu la ce mă refer) și, vă rog, să păstrăm liniște perfectă. 3 În august 1910, fratele meu și cu mine eram la Bad Kissingen cu părinții și preceptorul nostru (Lenski); după aceea, tata și mama au călătorit la München și la Paris, Înapoi la St. Petersburg și apoi la Berlin
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la diverse nivele trunchiurile de copaci cu un roșu de foc. O tamburină Încă vibrând părea să zacă pe mușchiul tot mai Întunecat. Un timp, ultimele note ale răgușitului contralto mă urmăreau În lumina crepusculară. Când se făcu din nou liniște, prima mea poezie era gata. 5 Era Într-adevăr un jalnic ghiveci, cu multe alte Împrumuturi În afară de modulațiile pseudo-pușkiniene. Scuzabile erau doar un ecou al tunetului lui Tiutcev și o rază de soare refractată din Fet. În rest, Îmi amintesc
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
față de restaurante și bistrouri, În special față de cele pariziene - detest Îmbulzeala, chelnerii agitați, boemii, cocktailurile cu vermut, zakuski, spectacolele de bar și așa mai departe. Îmi place să mănânc și să beau lungit (de preferință pe o canapea) și În liniște. Nici discuțiile de suflet, destăinuirile În manieră dostoievskiană nu sunt genul meu. Bunin, un bătrân domn vioi, cu un vocabular bogat și deocheat, a fost nedumerit de lipsa mea de reacție la servirea ieruncii de care mă săturasem În copilărie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unei visa de sortie, care, la rândul ei, condiționa permisiunea de a traversa Atlanticul. Dintr-odată, am simțit că odată cu rezolvarea problemei mele de șah, se Încheiase În mod satisfăcător o Întreagă perioadă a vieții mele. Pretutindeni În jur era liniște; sentimentul meu de ușurare parcă produce gropițe În obraji. În camera de alături dormeai tu și copilul nostru. Veioza de pe masa mea avea un abajur dintr-un con de hârtie albastră, și (o amuzantă precauție militară) lumina care rezulta dădea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Mari Puteri împărății vrăjmașe ce s-au tot bătut în capete ca munții din poveste -, în calea tuturor răutăților, mult am suferit și mult am bătut pasul pe loc. Ne-am risipit vlaga în lupte pentru supraviețuire; n-am avut liniștea și aripile aurite ale altor popoare ce s-au putut înălța în lumina culturii și civilizației occidentale. Suntem ce-au făcut din noi vremurile haine, dar asta nu ne scuză greșelile, metehnele au fost și din acestea. "Ajunge!! Ajunge cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vouă! Moldovei! Vă mulțumesc! Să trăiți vitejilor! Închină. Bea. Trăiască Doamna Maria Paleologu de Mangop!! strigă vornicul Bodea. Doamna Maria se ridică din jilțul domnesc alăturat, puțin mai mic ca al Domnului. Cu o distincție princiară, așteaptă să se facă liniște. Vă mulțumesc! spune ea scurt, cu o voce limpede, înclinând ușor capul, cu demnitate. Doamna Maria, stirpe coborâtoare din dinastia Paleologilor Bizanțului, este o prea frumoasă femeie de vreo treizeci și cinci, treizeci și șapte de ani, înaltă, cu părul negru, lins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rugăciunile tale. Maria se înclină ușor și iese. În urma ei, Ștefan strigă cu o nuanță de poruncă: Și, nu uita! Simplu! Fără podoabe! Pușcile bubuie pe metereze... Bre, Neamțule! se răstește Ștefan. Suntem sătui de bubuială! Ne e dor de liniște! Jawohl! sare Herman un tânăr blond, roșcovan, grăsuliu, luând poziția de drepți. Rogu-te, spune moale Ștefan, zi pușcilor să tacă. Și-apoi, curând-curând, ne va crăpa buza după fiece firicel de iarbă... Herman pocnește din carâmbi, face o plecăciune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prelung. În căminul placat cu plăci de faianță închipuind zodiacul, arde țiuind un foc mocnit. Pe perete, câteva portrete de bazilei Paleologi și Comneni; deasupra lor, planează acvila bicefală încoronată, stema heraldică a Bizanțului de odinioară. Haricleea, te rog... vreau liniște, șoptește Maria (în grecește). Doamna Maria stă la o măsuță florentină, cu ochii plecați pe o carte; ochii mari, încremeniți, o trădează nu citește. E înveșmântată într-o rochie neagră, lungă, închisă la gât; părul e adunat, strâns într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nostru n-ajunge departe, îl încredințează Ștefan. Ți-a furat gloria ce ți se cuvenea ție, întreagă, Măria ta! adaugă Duma. Ștefan, la fereastra deschisă, a ascultat privind norii. În sfârșit, vorbește și vocea lui are o resemnare și o liniște dureroasă: Gloria? îngână el. Ce-i gloria? Un cuvânt... Răcnetele mulțimii, osanale, plecăciuni... Nu aiasta am pohtit eu. Odinioară, da! O doream! O visam! Apoi, când am devenit domn, am cunoscut suferința țării. Și toate, s-au făcut fum. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
icoană, amintiți-i Domnului că "Vin turcii!!". Mâine, în zori, pe Direptate, întreceri de luptă cu spada! Vă mulțumesc, boieri dumneavoastră! Să trăiești, Măria ta! Ștefan face o plecăciune adâncă: Sluga... Boierii au plecat. În odaia domnului s-a făcut liniște. Ștefan își aruncă ochii către crucifixul de deasupra căminului, cu Iisus răstignit. Câte zile ne-o da Domnul, mormăie el. Au Mahomed mai degrabă... Ștefan se așează în jilț, la masă. Îngândurat, răstoarnă clepsidra și-i urmărește prefirarea, fir cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]