24,122 matches
-
o pune de mămăligă") dar sunt și unele comune mai multor limbi, care au la bază aceleași referințe istorice, civilizaționale, culturale etc., cum sunt cele din mitologia greacă sau cele biblice. Exemplu pentru o expresie cu sensul „punct vulnerabil”: O trăsătură a unor expresii idiomatice este de a păstra cuvinte arhaice, care nu mai sunt folosite singure: "pe de rost" (în care cuvântul "rost" avea în perioada formării expresiei sensul "gură"), "avoir la berlue" „a vedea lucrurile deformând realitatea” (cu cuvântul
Expresie idiomatică () [Corola-website/Science/335189_a_336518]
-
provenind din proverbe. Acestea nu mai sunt proverbe propriu-zise, din cauza pierderii caracterului de propoziție. Proverbul bază este o frază cu propoziție subiectivă care devine expresie idiomatică primind un subiect precizat. Exemplu: Această parimie se aseamănă cu proverbul prin mai multe trăsături: se bazează pe înțelepciunea populară, are caracter oral, tradițional și colectiv, anonim, iar din punct de vedere gramatical se constituie din cel puțin o propoziție. Unii autori consideră că dictonul se deosebește de proverb doar prin caracterul de afirmație directă
Unitate frazeologică () [Corola-website/Science/335187_a_336516]
-
pe care le numește "formules" („formule”), "locutions" („locuțiuni”) sau "groupes articulés" („grupuri articulate”) ce se caracterizează prin fixitate și opacitate semantică. Lingvistul elvețian Charles Bally (1909) este cel care folosește primul termenul "phraséologie" cu sens lingvistic, înțelegând prin acesta ansamblul trăsăturilor unui grup de cuvinte în care fiecare element își pierde parțial sau total sensul individual, grupul prezentând astfel un sens aparte. Un astfel de grup este numit de el "locution composée" („locuțiune compusă”). Ulterior, termenul „frazeologie” se va impune ca
Frazeologie () [Corola-website/Science/335184_a_336513]
-
cum a fost atitudinea rebelă a romantismului față de clasicism. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, limba literară s-a îndepărtat și mai mult de standardul fixat în perioada clasicismului, rămânând totuși autonomă față de limba comună prin trăsături care îi erau proprii. De la sfârșitul secolului al XX-lea, literatura a încetat să se mai perceapă sau să se vrea autonomă din punctul de vedere al limbii. Limba literaturii artistice actuale este foarte diversă, având trăsături din toate registrele
Limbă literară () [Corola-website/Science/335230_a_336559]
-
limba comună prin trăsături care îi erau proprii. De la sfârșitul secolului al XX-lea, literatura a încetat să se mai perceapă sau să se vrea autonomă din punctul de vedere al limbii. Limba literaturii artistice actuale este foarte diversă, având trăsături din toate registrele limbii, ca și din limba literară din trecut. „Autonomizarea literaturii nu mai este considerată ca înțelegându-se de la sine”, astfel încât unii își pun întrebarea dacă mai există o limbă literară franceză.
Limbă literară () [Corola-website/Science/335230_a_336559]
-
spus, la aceeași lanseta putem monta alternativ vârfuri mai tari sau mai moi, din fibră de sticlă sau din carbon, vârfuri care se comportă diferit . Acest lucru este datorat faptului că în pescuitul la feeder, vârful este elementul semnalizator al trăsăturii peștelui, si sensibilitatea acestuia trebuie să fie un pe care pescarul să o adapteze diferitelor situații de pescuit. Din punct de vedere al sensibilității sau a rigidității vârfurilor, acestea sunt măsurate în uncii (oz, în limba engleză), avem de la 0
Pescuit la feeder () [Corola-website/Science/335240_a_336569]
-
în care el o pune pe doamna d'Aiglemont față în față cu Charles de Vandenesse. Bineînțeles, în doamna d'Aiglemont a pus mult, aproape tot, din iubita lui "Dilecta", așa încât doamna de Berny va trăi pururi nu numai sub trăsăturile doamnei de Mortsauf din "Crinul din vale", ci și sub cele ale sărmanei doamne d'Aiglemont”. Prima traducere în limba română a fost realizată de către comisul Costachi Gane (unchiul scriitorului Nicolae Gane) și tipărită în 1852 cu alfabet chirilic de
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
a fost scrisă în anglo-normandă. Cuceritorii normanzi nu și-au impus limba populației engleze, dar limba acesteia a evoluat spre engleza medie sub influența anglo-normandei. Și în engleza actuală s-au păstrat multe cuvinte normande. Acestea se caracterizează prin unele trăsături fonetice, mai ales păstrarea unor consoane care, spre deosebire de franceză, n-au evoluat mai departe. Exemple:
Limba anglo-normandă () [Corola-website/Science/335271_a_336600]
-
Muzica din folclorul vlăscean-teleormănean reprezintă una din muzicile cele mai apreciate și distinse din ansamblul creațiilor tradiționale românești. Doinele, baladele, cântecele de dor, de dragoste, de petrecere au trăsături comune cu toată creația folclorică a Munteniei și Olteniei, unele fiind împrumuturi care circulă neschimbat, dar cele mai multe au căpătat un stil și-un specific aparte. Înrudirea strânsă cu folclorul muzical de dincolo de Olt și de pe întreg ținutul dunărean este rezultatul
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
a urât”") și eliberarea țăranilor de sub tirania boierilor „caimacami” (Ioan Manu, Emanoil Băleanu și Ioan Al. Filipide). Textul piesei este unul de „jurnal oral” (specie care a evoluat din baladă, cu textul comprimat), însă din punct de vedere muzical având trăsături de cântec liric, culegătorul piesei (etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu) a numit-o „doină”. Doinele de înstrăinare, a căror tematică poate fi urmărită pe documente începând din secolul al XVIII-lea, își au originea în sentimentul singurătății, care poate pune stăpânire pe
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
maternă. Conform altei interpretări, noțiunea de limbă secundă se înglobează în cea de limbă străină în sensul că este alta decât limba maternă, dar se deosebește de limba străină în sens general prin statutul ei social și, eventual, juridic, aparte. Trăsătura generală a limbii secunde este utilitatea sa pentru integrarea vorbitorului ei într-un grup majoritar a cărui limbă este alta decât a sa, dar limba secundă prezintă aspecte foarte diferite pe de o parte în funcție de situația vorbitorului ei, de gradul
Limbă secundă () [Corola-website/Science/335396_a_336725]
-
alta decât a sa, dar limba secundă prezintă aspecte foarte diferite pe de o parte în funcție de situația vorbitorului ei, de gradul de necesitate a limbii secunde pentru acesta, pe de altă parte de zona geografică în care se folosește. Altă trăsătură specifică a limbii secunde este că cel care o învață o face de regulă într-un sistem de învățământ și o folosește în zona geografică (țară, regiune) în care o învață. este, de exemplu, pentru imigranți, limba majoritară, eventual oficială
Limbă secundă () [Corola-website/Science/335396_a_336725]
-
părți din moleculă sunt asociate cu boala. Karp D. R. și colaboratorii săi au descris o abordare inedită a trasăturilor secvenței și tipului mutației ("eng. Sequence Feature Variant Type, SFVT") pentru analiza genetică a HLA. Aceasta categorizează proteinele HLA în trăsături secvențiale mai mici (relevante din punct de vedere biologic) și tipurile mutațiilor lor. Caracteristicile secvenței sunt combinații ale pozițiilor aminoacizilor definite pe baza informației structurale (ex. structura beta 1), informației funcționale (ex. legăturile antigenice ale peptidului) și polimorfismului. Aceste caractere
Antigen leucocitar uman () [Corola-website/Science/331574_a_332903]
-
ale pozițiilor aminoacizilor definite pe baza informației structurale (ex. structura beta 1), informației funcționale (ex. legăturile antigenice ale peptidului) și polimorfismului. Aceste caractere secvențiale se pot suprapune în mod continuu sau discontinuu în secvența liniară. Tipurile de mutații pentru fiecare trăsătură a secvenței sunt definite pe baza tuturor polimorfismelor cunoscute în locusul HLA care este descris. Categorizarea HLA pe baza SFVT se aplică în analizele genetice asociate, astfel încât să poată fi identificate efectele și rolurile epitopilor împărțite de mai multe alele
Antigen leucocitar uman () [Corola-website/Science/331574_a_332903]
-
noutate, cu posibilități minime de verificare, de cele mai multe ori tendențioasă, care circulă paralel și în mod frecvent în contrasens cu informațiile transmise prin mijloacele oficiale de comunicare. ul, ca important mijloc de comunicare în masă informal, are o serie de trăsături specifice, din care cele mai reprezentative sunt următoarele: Din punct de vedere a profilului psihologic, individul care răspândește zvonuri are, în general, o poziție marginală în rețeaua sa relațională. Este izolat, și, de aceea, atent la a prelua informații din
Zvon () [Corola-website/Science/331663_a_332992]
-
pe cea a francilor. Totuși, elemente ale acesteia dau un suprastrat viitoarei limbi franceze. Limba galo-romană este fărâmițată în dialecte. Cele din nordul Galiei, sub influența francă, încep să formeze o grupare numită "oïl", iar cele din sud, cu alte trăsături comune, încep să formeze gruparea dialectelor "oc". Din perioada limbii protofranceze (sec. VIII-X) datează primele texte scrise ce reflectă o limbă diferită de latină. În secolul al IX-lea se diferențiază net dialectele "oïl" de cele "oc". În perioada francezei
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
datează primele texte scrise ce reflectă o limbă diferită de latină. În secolul al IX-lea se diferențiază net dialectele "oïl" de cele "oc". În perioada francezei vechi (secolele X-XIV) se scrie în mai multe dialecte "oïl", dar în ele trăsăturile comune sunt relativ numeroase. Deși primele opere literare nu sunt scrise în acesta, unul dintre dialecte, numit "françois", vorbit în regiunea din jurul Parisului, corespunzătoare aproximativ domeniului regal, câștigă prestigiu. Trăsăturile comune încep să se răspândească în vorbire datorită prestigiului dialectului
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
se scrie în mai multe dialecte "oïl", dar în ele trăsăturile comune sunt relativ numeroase. Deși primele opere literare nu sunt scrise în acesta, unul dintre dialecte, numit "françois", vorbit în regiunea din jurul Parisului, corespunzătoare aproximativ domeniului regal, câștigă prestigiu. Trăsăturile comune încep să se răspândească în vorbire datorită prestigiului dialectului "françois", de asemenea formându-se și răspândindu-se treptat o limbă scrisă comună, deoarece începe să fie folosită și în administrația regală, pe lângă latină. De aici încolo, istoria limbii franceze
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
comune latinei clasice și celei populare, dar și multe folosite numai în latina populară, de exemplu > franceza modernă "manger" „a mânca”, > fr. mod. "chaud" „cald”, > fr. mod. "oreille" „ureche”, > fr. mod. "face" „față”. În afară de elemente lexicale, franceza a moștenit și trăsături gramaticale apărute deja în latina populară. În aceasta apar, de exemplu, formele verbale analitice precum viitorul de tipul > * > fr. mod. "chanterai" „voi cânta” și trecutul de tipul > literal „am pâine mâncată”, de unde forma de perfect compus fr. mod. "j’ai
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
mai mută capitala dintr-un oraș în altul, ca regii precedenți, ci o fixează la Paris. Autoritatea regatului crește și acesta începe să-și extindă domeniul. Textele din epocă sunt scrise în diferite dialecte "oïl", dar în fiecare sunt și trăsături comune. În documentele neliterare, proporția cea mai mică a acestora este de 70%, crescând cu atât mai mult, cu cât locul de origine a textelor este mai aproape de Paris. În primele texte literare, trăsăturile cele mai frecvente sunt cele din
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
oïl", dar în fiecare sunt și trăsături comune. În documentele neliterare, proporția cea mai mică a acestora este de 70%, crescând cu atât mai mult, cu cât locul de origine a textelor este mai aproape de Paris. În primele texte literare, trăsăturile cele mai frecvente sunt cele din vest, mai ales anglo-normande, până la sfârșitul secolului al XII-lea. Din secolul al XIII-lea, trăsăturile picarde devin foarte importante, dar procentajul lor variază de la o specie literară la alta. La Cantilène de Sainte
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
atât mai mult, cu cât locul de origine a textelor este mai aproape de Paris. În primele texte literare, trăsăturile cele mai frecvente sunt cele din vest, mai ales anglo-normande, până la sfârșitul secolului al XII-lea. Din secolul al XIII-lea, trăsăturile picarde devin foarte importante, dar procentajul lor variază de la o specie literară la alta. La Cantilène de Sainte Eulalie" (Cântarea Sfintei Eulalia), considerată primul text literar francez (secolul al IX-lea), este scrisă în dialectul walon, cu elemente picarde, la
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Alexis" (Viața Sfântului Alexie) (sec. XI) provine probabil din regiunea orașului Rouen (Normandia), iar cea mai veche variantă păstrată a "Cântecului lui Roland" (sec. XI) este anglo-normandă. La unii literați se observă diferențe de la o operă la alta în ceea ce privește proporția trăsăturilor dialectale și a celor comune. De exemplu, "Le Jeu de Saint Nicolas" (Jocul Sfântului Nicolae, piesă de teatru) de Jean Bodel (truver de la sfârșitul secolului al XII-lea) prezintă mai multe caracteristici picarde decât "La Chanson des Saisnes" (Cântecul Saxonilor
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Le Jeu de la feuillée" (Jocul frunzișului) și, pe de altă parte " Le Jeu de Robin et de Marion" (Jocul lui Robin și Marion) și poemele lirice ale lui Adam de la Halle (truver din secolul al XIII-lea). În limba vorbită, trăsăturile comune ale dialectelor sunt privilegiate la Paris, unde se întâlnesc călători din diferite regiuni, care caută să folosească cât mai multe elemente de limbă comune. Dialectele sunt percepute ca aparținând aceleiași limbi, după cum reiese, de exemplu, dintr-o scriere a
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Le Tounoi de Chauvency" (Turnirul din Chauvency), opune "le bon fransoiz" „franceza cea bună” dialectului din Valois. În secolele XII-XIII, domeniul regal se extinde considerabil, cuprinzând provinciile Artois, Normandia, Touraine, Anjou, Poitou, ajungând până la Marea Mediterană prin înglobarea Comitatului de Toulouse. Trăsăturile comune ale dialectelor încep să se răspândească datorită prestigiului idiomului "françois". În limba vorbită, la aceasta contribuie deplasărilor ocazionate de Cruciade și alte mișcări de populație. Limba scrisă comună în curs de formare se răspândește de asemenea, prin intermediul membrilor numeroși
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]