25,164 matches
-
una de alta prin mărime și culoare. Schema de culori era redusă, variind de la versiunea ultramarină (variantă pierdută), spre variantă animată cu verde, la cele ulterioare, în care predomină portocaliul intens. De asemenea, avalanșa de pietre a fost eliminată din versiunea finală. În comparație cu schițele, compoziția finală, monumentală a câștigat în dinamism, contrastul a fost intensificat de jocul culorilor auriu și negru, iar tensiunea dintre lumină și umbră a fost mai bine polarizată. Aceasta ar putea fi rezultatul dramei private a artistului
Extazul () [Corola-website/Science/329312_a_330641]
-
asociat implementării unor funcționalități precum paralelismul la nivel de instrucțiune, paralelismul la nivel de memorie a fost justificat,deoarece prin implementarea acestor funcționalități au fost satisfăcute necesitățile companiilor respective la acel moment. Aceste funcționalități au fost apoi preluate în toate versiunile de microprocesoare, inclusiv cele lansate pe piață la ora actuală. Modul în care trebuie privit un pipeline este asemănător cu o linie de asamblare pentru autovehicule, procesul fiind secvențial. Un ciclu instrucțiune este alcătuit din cinci etape: Majoritatea procesoarelor disponibile
Paralelizare la nivel de instrucțiune () [Corola-website/Science/329344_a_330673]
-
acceași când este paralelizată. Spre exemplu, dacă pentru o problemă dată, o implementare paralelă a algoritmului de rezolvare poate rula 20% din timpul operațiilor (rămânâd ca 80% din algoritm sa fie neparalelizat), legea lui Amdahl spune că accelerarea maximă a versiunii paralelizate este de formula 8 , adică versiunea paralelizată este de 1,25 ori mai rapidă decât versiunea ne-paralelizată. Legea lui Amdahl este de foarte multe ori asociată cu legea retururilor diminuate, dar numai un caz special al aplicării legii lui
Legea lui Amdahl () [Corola-website/Science/329352_a_330681]
-
dacă pentru o problemă dată, o implementare paralelă a algoritmului de rezolvare poate rula 20% din timpul operațiilor (rămânâd ca 80% din algoritm sa fie neparalelizat), legea lui Amdahl spune că accelerarea maximă a versiunii paralelizate este de formula 8 , adică versiunea paralelizată este de 1,25 ori mai rapidă decât versiunea ne-paralelizată. Legea lui Amdahl este de foarte multe ori asociată cu legea retururilor diminuate, dar numai un caz special al aplicării legii lui Amdahl o demonstrează. Dacă se alege
Legea lui Amdahl () [Corola-website/Science/329352_a_330681]
-
de rezolvare poate rula 20% din timpul operațiilor (rămânâd ca 80% din algoritm sa fie neparalelizat), legea lui Amdahl spune că accelerarea maximă a versiunii paralelizate este de formula 8 , adică versiunea paralelizată este de 1,25 ori mai rapidă decât versiunea ne-paralelizată. Legea lui Amdahl este de foarte multe ori asociată cu legea retururilor diminuate, dar numai un caz special al aplicării legii lui Amdahl o demonstrează. Dacă se alege componenta optimală pentru îmbunătățire(în termeni de accelerare obținută), atunci
Legea lui Amdahl () [Corola-website/Science/329352_a_330681]
-
combinație de Albanism și Vest”, vocea lor cea mai puternică fiind Safet Butka . Pe de altă parte, Baba Ali Tomori, un lider al mișcării Bektash, propune reformarea credinței islamice pentru ca aceasta să supraviețuiască în Europa. (...)soluția, pentru el, era promovarea versiunii Bektashi, non-sunită a islamului (într-un fel asimilată șiismului, dar cu o componentă mistică) , soluție luată în considerare de niște observatori străini încă din secolul XIX (observatori ca Dora d’Istria și Margaret Hasluck). Într-adevăr, pentru Baba Tomori era
Islamul în Albania () [Corola-website/Science/329360_a_330689]
-
1990 se vorbește despre islamul de tip Bektashiyya ca despre un “pod între islam și creștinism” sau o “religie albaneză”. De asemenea, în timpul lui Baba Reshat Bardhi, liderul comunității Bektashiyya după 1990 exista tendința de a promova Bektashiyya ca o versiune de islam “non-fundamentalistă” și “non-politică”, ceea ce era considerat drept opusul islamului sunnit despre care se credea că ar avea o dimensiune fundamentalistă. De asemenea, exista o tendință de a face din Bektashism o “gândire progresistă”, “un simbol de serviciu spiritual
Islamul în Albania () [Corola-website/Science/329360_a_330689]
-
Statele Unite în urma importurilor, iar în anul 1929 a fost fondat Miniature Pinscher Club of America. În momentul de față, această rasă are un succes în continuă creștere. Pinscher-ul pitic este un câine de talie mică, compact, musculos arătând similar unei versiuni mai mici a Doberman-ului Pinscher. Ochii sunt ovali, lucioși și de culoare închisă. Botul este rectiliniu, lung, iar urechile sunt purtate ridicate, putând fi cupate sau nu. Linia spinării este fie la același nivel, fie este înclinată ușor spre
Pinscher pitic () [Corola-website/Science/328521_a_329850]
-
chiar de ar fi sa traversez oceanul pentru asta". Această declarație poate fi pusă în legătură cu succesul invaziei lui Childeric asupra Imperiului român și cu încercarea aceluiași rege de a întemeia un regat frânc pe solul român. Numele Bășinei semnifică probabil versiunea pentru "femeie conducătoare" în dialectul francon. Ea a fost mama celui care a rămas în istorie ca întemeietor al regatului frânc. Ea (și nu soțul ei Childeric) a fost cea care a ales numele de Chlodovech pentru acesta, desi istoria
Basina de Thuringia () [Corola-website/Science/328543_a_329872]
-
dialectul francon. Ea a fost mama celui care a rămas în istorie ca întemeietor al regatului frânc. Ea (și nu soțul ei Childeric) a fost cea care a ales numele de Chlodovech pentru acesta, desi istoria îl va reține sub versiunea latinizata de Clovis I. Through the ages historians have been intrigued by the story of Bășina since she obviously acted aș a player and not aș bystander — which is not uncommon for women of the German clans, but highly uncommon
Basina de Thuringia () [Corola-website/Science/328543_a_329872]
-
o preoteasă care luptă să salveze cultura matriarhală celtică într-o țară în care creștinismul patriarhal amenință să distrugă stilul de viață pagân. Narațiunea se concentrează asupra vieților lui Gwenhwyfar, Viviane, Morgause, Igraine și a altor femei marginalizate în diferitele versiuni ale legendei arturiene, în timp ce regele Arthur și Cavalerii Mesei Rotunde sunt doar personaje secundare. Cartea "Negurile" contrazice flagrant majoritatea celorlalte ficțiuni pe tema poveștii arturiene, în care Morgan le Fay este prezentată ca o vrăjitoare distantă, unidimensională, al cărei antagonism
Negurile (roman) () [Corola-website/Science/328541_a_329870]
-
luptă singur pentru acoperirea unui flanc. După ce maiorul Foster este ucis, El Krim oprește lupta și îl lasă liberi pe legionarii supraviețuitori "pentru a spune lumii ce s-a întâmplat" și din respect pentru prietenul său mort. Există două finaluri: versiunea TV se încheie cu acceptarea de către Marco a ofertei doamnei Picard de a dezerta. Finalul cinematografic îl prezintă pe Marco (după ce a fost promovat pentru vitejia sa în luptă) instruindu-i pe noii recruți legionari și folosind avertismentul lui Foster
Mergi sau mori () [Corola-website/Science/328550_a_329879]
-
face deșertul; dacă nici el nu vă ucide, o vor face arabii; dacă nici arabii nu vă vor ucide, o va face Legiunea. Și dacă nici Legiunea nu vă va ucide, o voi face eu. Nu știu ce este mai rău.". În versiunea TV, au existat mai multe scene care nu au fost incluse în varianta cinematografică sau de pe DVD a filmului. O scenă suplimentară are loc la începutul lucrărilor de excavație, când se descoperă că doi dintre legionari, ambii recruți germani, au
Mergi sau mori () [Corola-website/Science/328550_a_329879]
-
se știe nimic cu certitudine în legătura cu soarta ulterioară a lui Guillaume. Se spune că ar fi fost orbit, castrat sau ambele. Alte surse consideră că el ar fi murit în captivitate câțiva ani mai târziu, după cum există și versiunea că ar fi fost eliberat și ar fi devenit monah. O altă teorie este aceea că el ar fi revenit mai târziu în Sicilia sub numele de Tancredi Palamara. Fiul lui Henric, împăratul Frederic al II-lea (care era și
Guillaume al III-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328570_a_329899]
-
să corecteze lucrarea dar corectările sale sugerate nu au fost niciodată aplicate și, în același timp, au fost efectuate modificări neautorizate, posibil de unul dintre dirijorii primelor două interpretări, Franz Schalk și Alexander von Zemlinsky. Krenek a renunțat la modificările versiunii sale care a fost ulterior publicată. În 1923 Alma a trimis o copie a partiturii și lui Willem Mengelberg în Amsterdam cu indicația că cele două părți ("Adagio" și "Purgatorio") erau "complet interpretabile". La puțin timp după ce Schalk a interpretat
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
erau "complet interpretabile". La puțin timp după ce Schalk a interpretat partitura lui Krenek (cu modificările sale proprii) pe 12 octombrie 1924, Alma a trimis partitura lui Schalk către Mengelberg care a pregătit propria sa ediție cu ajutorul lui Cornelis Dopper. Această versiune utilizează o orchestră mai mare și au fost efecuate modificări semnificative în dinamică și tempo. A avut premiera pe 27 noiembrie 1924 la Amsterdam Mengelberg și a mai fost interpretată de câteva ori sub bagheta lui Mengelberg. În curând s-
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
au fost efecuate modificări semnificative în dinamică și tempo. A avut premiera pe 27 noiembrie 1924 la Amsterdam Mengelberg și a mai fost interpretată de câteva ori sub bagheta lui Mengelberg. În curând s-a ajuns la concluzia că o versiune interpretabilă a doar două părți nu oferea ascultătorilor o idee clară a întregii simfonii așa că în anii 1940 entuziastul Mahler american Jack Diether a încercat să încurajeze câțiva compozitori să finalizeze lucrarea, inclusiv Dmitri Shostakovich, Arnold Schönberg și Benjamin Britten
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
și în Anglia de Joe Wheeler (1953-1965) și Deryck Cooke. Edițiile de interpretare ale lui Deryck Cooke pot fi rezumate după cum urmează: Clinton Carpenter (1921-2005) a început să lucreze la ediția sa cu mult înaintea lui Cooke deși a considerat versiunea sa mai degrabă o "completare" decât o "versiune pentru interpretare". Deși a finalizat această versiune în 1949 (revizuită în 1966), prima interpretare a avut loc abia în 1983. O completare a lui Joseph Wheeler datează din 1953 până în 1965 și
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
Deryck Cooke. Edițiile de interpretare ale lui Deryck Cooke pot fi rezumate după cum urmează: Clinton Carpenter (1921-2005) a început să lucreze la ediția sa cu mult înaintea lui Cooke deși a considerat versiunea sa mai degrabă o "completare" decât o "versiune pentru interpretare". Deși a finalizat această versiune în 1949 (revizuită în 1966), prima interpretare a avut loc abia în 1983. O completare a lui Joseph Wheeler datează din 1953 până în 1965 și, la fel ca și Cooke, și-a modificat
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
Deryck Cooke pot fi rezumate după cum urmează: Clinton Carpenter (1921-2005) a început să lucreze la ediția sa cu mult înaintea lui Cooke deși a considerat versiunea sa mai degrabă o "completare" decât o "versiune pentru interpretare". Deși a finalizat această versiune în 1949 (revizuită în 1966), prima interpretare a avut loc abia în 1983. O completare a lui Joseph Wheeler datează din 1953 până în 1965 și, la fel ca și Cooke, și-a modificat ideile de câteva ori. Astfel versiune finală
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
această versiune în 1949 (revizuită în 1966), prima interpretare a avut loc abia în 1983. O completare a lui Joseph Wheeler datează din 1953 până în 1965 și, la fel ca și Cooke, și-a modificat ideile de câteva ori. Astfel versiune finală din 1965 este de fapt a patra încercare. Compozitorul american Remo Mazzetti Jr. consideră a patra versiune a lui Wheeler ca fiind cea mai apropiată stilului orchestral târziu al lui Mahler. Intervențiile lui Wheeler sunt opusul celor ale lui
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
lui Joseph Wheeler datează din 1953 până în 1965 și, la fel ca și Cooke, și-a modificat ideile de câteva ori. Astfel versiune finală din 1965 este de fapt a patra încercare. Compozitorul american Remo Mazzetti Jr. consideră a patra versiune a lui Wheeler ca fiind cea mai apropiată stilului orchestral târziu al lui Mahler. Intervențiile lui Wheeler sunt opusul celor ale lui Carpenter și este mai puțin intervenționist chiar și decât Cooke: a făcut modificări doar unde interpretarea era imposibilă
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
mai apropiată stilului orchestral târziu al lui Mahler. Intervențiile lui Wheeler sunt opusul celor ale lui Carpenter și este mai puțin intervenționist chiar și decât Cooke: a făcut modificări doar unde interpretarea era imposibilă. Efectul este mai diminuat față de alte versiuni deși a amplificat secțiunea alămurilor mai mult decât Cooke. Introducerea simfoniei (care este în gama Fa diez major) menține o conexiune cu ultima parte a Simfoniei nr. 9. O melodie Andante lungă și tristă interpretată doar de viole duce către
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
de-al doilea scherzo, ce are un caracter oarecum hărțuit. Există o scriere pe prima pagină a părții pentru a semnifica faptul că în această parte "Diavolul dansează cu mine" iar la final Mahler scrie "Ah! Doamne! Adio, lira mea!". Versiunea lui Cooke finalizează partea cu o codă interpretată de percuție și se intră direct în ultima parte. Acest scherzo nu se aseamănă ca și spirit cu primul scherzo; este mult mai grav și mai sinistru. Unii îl consideră ca fiind
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
semnătura la sfârșitul lucrării. Dat fiind faptul că Vladimir Monomahul era patronul satului Vidubici, unde se afla mănăstirea condusă de Silvestru, noua ediție a fost centrată pe personalitatea cneazului și a făcut din acesta figura centrală a narațiunii. A doua versiune a Cronicii lu Nestor este păstrată în Letopisețul Laurențian. A treia ediție a fost scrisă doi ani mai târziu fiind centrată pe persoana fiului lui Vladimir, Mstislav. Autorul acestei ultime revizuiri se poate să fi fost un grec, dat fiind
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]