239,876 matches
-
sale de raționament”, forma cea mai timpurie a ficțiunii detectivistice, „Cărăbușul de aur” și „Crimele din Rue Morgue”. Acest aspect este susținut de faptul că Poe a subliniat în special că o "minte umană" acționa mașina. Răspunsul public la data publicării eseului a fost unul puternic. Eseul a provocat răspunsuri în periodicele "Norfolk Herald", "Baltimore Gazette", "Baltimore Patriot", "United States Gazette", "Charleston Courier", "Winchester Virginian" și "New Yorker" (ultimul dintre ele a sugerat că singura vină a articolului era doar lungimea
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
să primească „ceva mai liniștit”. „Inima care-și spune taina” a fost publicată pentru prima dată în ediția inaugurală din ianuarie 1843 a periodicului "The Pioneer", o revistă cu apariție scurtă din Boston, editată de scriitorul James Russell Lowell. Această publicare a fost precedată de o lungă corespondență între autor și editor. Poe a fost plătit probabil cu 10 dolari pentru această povestire. Apariția acestei povestiri în "Pioneer" a fost unul din „primele semne” în relația pe termen lung cu un
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
premiul de 100 de dolari, redactorii revistei au fost impresionați suficient pentru a publica toate povestirile lui Poe în următoarele luni. „The Bargain Lost” a fost publicată la 1 decembrie 1832. Nu se știe dacă Poe a fost plătit pentru publicarea ei. Au existat mai multe diferențe între această versiune și versiunile ulterioare: inițial, personajul principal se numea Pedro Garcia, întâlnirea lui nu era cu Diavolul însuși, ci cu unul dintre trimișii săi, iar acțiunea se petrecea la Veneția și nu
Bon-Bon (povestire) () [Corola-website/Science/334325_a_335654]
-
solist fiind Friedrich Schneider. Premiera vieneză a concertului a avut loc pe 12 februarie 1812 în interpretarea lui Carl Czerny, un alt elev al lui Beethoven. Numele de "Imperialul" nu îi aparține lui Beethoven, ci lui Johann Baptist Cramer, editorul publicării engleze a concertului. Concertul are o durată de aproximativ 40 de minute. Concertul este orchestrat pentru pian solo, două flauturi, două oboaie, două clarinete în Si bemol, două fagoturi, doi corni, două trompete, timpane în Mi bemol și Si bemol
Concertul pentru pian nr. 5 (Beethoven) () [Corola-website/Science/334318_a_335647]
-
deasupra Oceanului Atlantic a fost Double Eagle II ce a realizat un zbor transatlantic în perioada 11-17 august 1978. Pacificul a fost traversat în trei zile de „baloane de foc” japoneze fără pilot în 1944, la exact 100 de ani de la publicarea povestirii lui Poe.
Farsa cu balonul () [Corola-website/Science/334338_a_335667]
-
un om într-o stare hipnotică la momentul morții. Exemplu de poveste de suspans și de groază, ea este într-o anumită măsură o farsă ce a fost publicată fără pretenția de a fi fictivă și mulți cititori de la data publicării (1845) au considerat-o o relatare adevărată. Poe n-a contrazis un timp aceste opinii înainte de a admite că povestirea era de fapt o pură ficțiune extremă. Naratorul prezintă faptele din cazul extraordinar al domnului Valdemar, care a provocat discuții
Faptele în cazul domnului Valdemar () [Corola-website/Science/334319_a_335648]
-
26 iunie - 6 iulie 1878). Această traducere a mai apărut cel puțin o dată până la sfârșitul secolului al XIX-lea, în "Foaia populară" a lui Ilie Ighel Deleanu, la începutul anului 1899, prefațată de următorul text: „începem cu numărul de azi publicarea unei foarte interesante nuvele: «Călătorie în lună», datorită penei eminentului scriitor american Edgar Poe. Dăm, conform tradițiunilor noastre, portretul și note biografice asupra acestui nuvelist.” O altă traducere a fost realizată de Ion Vinea și publicată sub titlul „Nemaipomenita întîmplare
Hans Pfaall () [Corola-website/Science/334341_a_335670]
-
când a apărut primul număr. La acel timp, impunea standarde noi privind obiectivitatea cu care trata subiecte importante, editorialele detaliate și acoperirea unui diapazon larg de interese, cum ar fi muzica și teatrul. După mai bine de două secole de publicare continuă, ziarul are aceeași reputație de presă de referință elvețiană, fiind cunoscut pentru publicarea unor rapoarte detaliate privind afacerile internaționale și bursa, cât și pentru stilul intelectual al redactării. Fiind unul din cele mai vechi ziare încă tipărite, a apărut
Neue Zürcher Zeitung () [Corola-website/Science/334376_a_335705]
-
care trata subiecte importante, editorialele detaliate și acoperirea unui diapazon larg de interese, cum ar fi muzica și teatrul. După mai bine de două secole de publicare continuă, ziarul are aceeași reputație de presă de referință elvețiană, fiind cunoscut pentru publicarea unor rapoarte detaliate privind afacerile internaționale și bursa, cât și pentru stilul intelectual al redactării. Fiind unul din cele mai vechi ziare încă tipărite, a apărut pentru prima oară la 12 ianuarie 1780 sub numele "Zürcher Zeitung", în redacția lui
Neue Zürcher Zeitung () [Corola-website/Science/334376_a_335705]
-
finalul nuvelei, Flory își găsește sfârșitul, odată ce amândouă lumi se prăbușesc simultan. Editura Harpers a adus "Zile birmaneze" în Statele Unite pe 25 octombrie 1934, într-o ediție cu 2.000 de copii; - în februarie 1935, la doar patru luni după publicare, doar 976 de copii au fost vândute. Singura recenzie americană pe care însuși Orwell a citit-o a fost nefavorabilă. Această recenzie a apărut în ziarul "New York Herald Tribune Books", și a fost scrisă de Margaret Carson Hubbard: "Vulgaritatea groaznică
Zile birmaneze () [Corola-website/Science/334385_a_335714]
-
a venit din partea unui jurnalist anonim în ziarul "Boston Evening Transcript", pentru care personajul principal era "analizat cu o înțelegere rară și o dreptate fără prejudecăți, chiar implacabilă", iar cartea însăși a fost plină de "realități conturate cu hotărâre." După publicarea ei în Marea Britanie, "Zile birmaneze" a câștigat o recenzie în "New Statesman", din partea lui Cyril Connolly: Zile birmaneze este un roman atât de bun nu numai pentru că spune o poveste care atrage, ci și pentru că oamenii pe care îi descrie
Zile birmaneze () [Corola-website/Science/334385_a_335714]
-
românească. Acest roman este prezentat ca un manuscris găsit despre explorarea spațiului cosmic: un ziarist dă din întâmplare peste un text misterios, care se dovedește a fi relatarea stenografiată a unei călătorii românești către Lună. Stahl a luat în considerare publicarea lucrării și i-a arătat primele capitole profesorului Nicolae Iorga pentru o opinie critică. Marele om de cultură era însă refractar la ideea de înnoire literară, așa că i-a recomandat să mai lase deoparte luna și stelele și să scrie
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
în Lună — Fantastica călătorie a unui român până la palidul nostru satelit". Apariția sa în paginile revistei a fost precedată de un anunț publicat de Victor Anestin în numărul 31 din 11 iunie 1913: „Ne gândeam de multă vreme să începem publicarea unui roman științific, dar romanele lui Jules Verne au fost mai toate traduse și apoi cele mai multe nu mai sunt în curent cu știința din timpul nostru. Nu toți apoi sunt pregătiți pentru romanele prea științifice ale lui Wells. În sfârșit
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
în "Ziarul călătoriilor...", nr. 48, 7 oct. 1914 — nr. 54, 18 noi. 1914. Ultimul capitol al romanului (Fatalitate) nu a mai apărut în foileton deoarece romanul fusese deja publicat în volum și se afla în librării la mijlocul lunii noiembrie. Prima publicare în volum a avut loc în anul 1914, romanul fiind tipărit pe cheltuiala autorului de către Institutul de Arte Grafice „Tipografia Românească” din București, după cum afirma Victor Anestin în articolul „Romanele științifice” din "Ziarul călătoriilor și al științelor populare" (nr. 55
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
prezența unei vegetații abundente în unele regiuni ale Lunii, precum și existența vieții chiar și sub cele mai primitive forme. Fiind o lucrare de pionierat scrisă de un astronom amator, romanul conține o serie de naivități științifico-tehnice chiar și pentru vremea publicării sale. Sunt de menționat printre altele procedeul desprinderii de sol a aerosfredelului prin învingerea atracției gravitaționale cu ajutorul unei substanțe chimice denumite „azbestoid refractar atracțiunii”, deschiderea ferestrelor navei în vid, aruncarea unui tricolor românesc către Polul Nord de la o înălțime de peste 468
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
fapt în majoritatea țărilor membre. Pe de altă parte, există țări europene ca Italia și Islanda, unde nu există libertatea de panoramă. În Italia, în pofida unor proteste oficiale ale avocatului Guido Scorza și jurnalistului Luca Spinelli (care a ridicat problema), publicarea reproducerilor fotografice ale locurilor publice este, conform legislației italiene, prohibită. Ba mai mult, conform legii , pentru utilizarea comercială a imaginilor „bunurilor culturale” (în care se poate încadra orice obiect sau loc cultural sau artistic) este obligatorie obținerea autorizației reprezentanței locale
Libertate de panoramă () [Corola-website/Science/334439_a_335768]
-
autor diferă de la țară la țară. În cele mai multe țări acestea se referă la lucrările tridimensionale care sunt expuse permanent în locuri publice, prin „permanent” înțelegându-se „pe toată durata de viață a lucrării”. În Elveția este admisă și executarea și publicarea imaginilor lucrărilor bidimensionale, cum ar fi picturile murale și graffiti, însă aceste imagini nu pot fi folosite în același scop cu cele originale. Multe legislații conțin deosebiri subtile cu privire la spațiul public și proprietatea privată. În timp de în Austria situarea
Libertate de panoramă () [Corola-website/Science/334439_a_335768]
-
la Universitatea Complutense din Madrid) în cadrul unei colecții de scrieri publicate de personalități românești proeminente ale exilului românesc. Ca urmare a faptului că, după cel de-al Doilea Război Mondial, opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „Ghicitor în pietre” a fost publicată în România abia în anul 1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Tema
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
al-Husseini, regii arabi au apelat la răsculați să înceteze actele de violență și să dea o șansă eforturilor diplomatice. Răsculații „au consimțit” să asculte de acest apel. La începutul lui noiembrie 1936 a sosit în Palestina Comisia Peel care, până la publicarea concluziilor ei în legătura cu chestiunea Palestinei, a ascultat mărturii de pe tot cuprinsul țării.Principalul purtător de cuvânt arab în fața comisiei de anchetă a fost Amin al-Husseini însuși, care devenise și președintele Înaltului Comitet Arab. El s-a plâns de
Amin al-Husseini () [Corola-website/Science/335014_a_336343]
-
urmă relațiile cu noile autorități egiptene, mai ales în urma atentatului din 1954 al unor Frați musulmani împotriva lui Nasser. După Criza Suezului și Războiul din Sinai s-a ivit un conflict acerb între al-Husseini și Nasser, care a dus la publicarea în august 1959 a unor articole ostile față de Hadj Amin în presa egipteană, care l-a acuzat de a fi avut un rol în soarta arabilor palestineni, și a cauzat părăsirea de către acesta a Egiptului. În 1960 al-Husseini s-a
Amin al-Husseini () [Corola-website/Science/335014_a_336343]
-
descrie lumea biologică care a existat în mlaștinile și lacul Hula din nordul Israelului. De asemenea a studiat și fauna lacului Kineret (Marea Galileei) și bentosul mărilor adânci. El a inițiat și a redactat în cadrul Academiei de Științe a Israelului publicarea unei serii cuprinzătoare de cărți consacrate lumii animalelor din Israel. Francis Dov Por a fost căsătorit cu Ester, care a decedat în 1977, și perechea a avut un copil. În 1979 s-a căsătorit cu Maria Scintilla Almeida Prado Por
Francis Dov Por () [Corola-website/Science/335101_a_336430]
-
cercetare și dezvoltare se derulează la Moscova. Grupul ABBYY dispune de 16 filiale la nivel global în Australia, Canada, Cipru, Franța, Germania, Japonia, Rusia, Spania, Taiwan, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, Ucraina și Statele Unite. În 2007 s-a înființat o divizie specializată în publicara de dicționare, cărți de referință, enciclopedii și îndrumare: ABBYY Press. De asemenea, ABBYY deține în proprietate ABBYY Language Services, o agenție specializată în servicii de traducere și localizare de ultimă generație. Programele informatice ale ABBYY recunosc caracterele de text și
ABBYY () [Corola-website/Science/335170_a_336499]
-
de Vandenesse (fratele său vitreg). Tratată cu dispreț de Moïna, marchiza moare în urma unui atac de cord, provocând remușcările fiicei sale. Romanul este compus din șase părți numerotate cu cifre romane, unele dintre ele fiind împărțite în capitole nenumerotate: Cronologia publicării romanului este greu de trasat deoarece Balzac a modificat în mod constant textul, împărțindu-l în fragmente publicate dispersat și adăugând capitole înainte de a aduna tot materialul într-un roman ce a fost publicat în 1842 de editura Furne din
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
Sérizy, domnul de Flesselles devine domnul de Ronquerolles și doamna Vitagliano dispare, fiind înlocuită de doamna Firmiani. Ediția reeditată de Charpentier în octombrie 1839 păstrează forma textului din 1834. Romanul a primit titlul definitiv " La Femme de trente ans" odată cu publicarea sa de către editura Furne în 1842, toate fragmentele fiind legate între ele. Titlurile a trei capitole au fost schimbate, iar personajele principale feminine au fuzionat într-un singur personaj, Julie d'Aiglemont. Cartea a fost dedicată pictorului Louis Boulanger (1806-1867
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
același an. Romanul a câștigat atât premiul Hugo pentru cel mai bun roman, cât și premiul Locus pentru cel mai bun roman science-fiction în 1992. Cartea face parte din Saga Vorkosigan și este al șaptelea roman al seriei, în ordinea publicării. "Barrayar" este o continuare a primului roman al lui Bujold "Cioburi de onoare" (1986), cele două cărți fiind puse laolaltă în ediția omnibus din 1986, intitulată "Cordelia's Honor" Cordelia și Aral Vorkosigan așteaptă să li se nască primul copil
Barrayar () [Corola-website/Science/335329_a_336658]