25,771 matches
-
pe O. W. Fischer cu ochii în lacrimi. Maria Schell îl sărută pe O. W. Fischer cu ochii în lacrimi. Cu ochii în lacrimi, o inimă de mamă privește friptura de duminică pe care din neatenție a lăsat‑o să se ardă. Carnea e scumpă și reprezintă un lux. Alpii apar din ce în ce mai des pe ecran și se aude o muzică populară. Niște gemene trăiesc în Wachau sau în Dachstein și cântă fără încetare până când își găsește fiecare bărbatul potrivit și se retrage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și continuarea, fiindcă poetul e închis în sine. Deci, iubire. Chipul tău mi se arată zi și noapte. Carissima... așa începea scrisoarea în care‑ți mărturiseam dragostea... Roșind... îmi ascultai jurământul de iubire. Sărutări... Ți‑am sărutat buzele roșii, lumânări ardeau înaintea noastră, iar noi priveam prin flăcările albe și prin sticla șlefuită a paharelor. De unde să iei aici altă sticlă șlefuită în afară de sticla ochelarilor, că‑n rest nu există decât niște căni ciobite? În ceea ce‑l privește pe Rainer, mimica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
doar livrez de atâția ani marfă de calitate și în orașele mari și în târgurile mai mici. Dar nu m‑aș afla aici, ci la Gänserndorf sau la Ottenschlag, dacă n‑aș căuta anume distracțiile de la oraș. Vino‑ncoace, iubițico, ard de nerăbdare când mă gândesc la ce‑o să facem noi doi acuși, să sperăm că reușesc să trec cu tine de portarul de noapte, domnul Fischer, că n‑am închiriat decât o cameră cu un pat. Care trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
capabil de voluntariat. Să umblu eu să lipesc poezele prin tramvaie! Mă cutremuram la gândul ăsta. Dar, pe de altă parte, eram și ușor flatat fiindcă voiau să mă bage Într-o acțiune culturală. Ah! suspina suflețelul meu snob și ars de dorul literelor. Of! zicea același suflețel, meschin și Îndurerat de neputințe. Dar ei nu-mi cunoșteau secretul: pe mine, tocmai literatura mă omorâse. Impotența mea avea baze literare, eram sigur de asta. Mă pusese dracu’ să scriu. La Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
gustul meu, brunetă cu gura roșie, mică, angelică. Foarte săracă, trebuia să muncească, nu avea un salon al ei, făcea vizite la domiciliu, nu câștiga cine știe ce. O mai ajuta Andreea, regizoarea voia s-o bage la facultate, Laurei nu-i ardea de așa ceva, habar n-am de ce. Nu mai stătuserăm niciodată de vorbă, pe la C.a. nu venea, nu că se ferea Andreea s-o expună, poate că muncea mult, n-avea timp de noi. Doar cu Leac se Împrietenise, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
-l pocnească așa, În trecere, pe Bej, un coleg de clasă, băiat de treabă, bătăuș, bun fotbalist și repetent de vreo două ori. Bej, Înalt deja cât profu’ de fizică, n-a văzut cine l-a pocnit, așa că i-a ars una lui Pârvu, una s-o țină minte, din Întoarcere, cu dosul palmei. S-a clătinat Pârvu pe picioare, și-a dus o mână la falcă, În vreme ce cu cealaltă a Încercat un croșeu. Bej, care văzuse deja cu cine are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Eu prepar liniile, nu mă grăbesc, avem nevoie de cât mai mult material filmat. Când termin, Pârvu e politicos și-o lasă pe Andreea să tragă prima, ce naiba face și asta, chiar trage! Apoi prizează și Pârvu, gata, l-am ars! Dar Andreea Începe să improvizeze. Își strecoară o mână În buzunarul meu, Îmi fură balonul, lasă, că ție nu-ți mai trebuie, râde ea țopăind În jurul meu. - Hai, domnu’ senator, să ne distrăm și noi. Mergem la mine. De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
șerpilor, ca un metronom în derivă. Veninul unduind, alergând, un senzor în alertă. Singura mișcare pe care ar mai vedea-o. Șerpi gălbui lunecând, vălurindu-se, în cercuri tot mai mari, spre șanțul cald și îngust dintre sâni. Săgeata lor neagră arzând, în răstimpuri, aerul. S-ar auzi, cândva, în spate, slab, o voce : Botticelli, Cosimo... N-ar mișca nimeni. N-ar avea curajul ; nu auziseră nimic, fusese doar spaima. Dar șoapta va reveni. Aproape, între ei. Botticelli, Pollaiuolo. Cosimo, Pollaiuolo. O
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
alternanțele, tensiunea permanentă... se putea aștepta la orice, dar nu mai avea putere... ar fi vrut să-și astupe urechile, n-o mai interesa ce urma să audă, nimic nu putea fi surprinzător. Își simțea capul greu și tulbure, ochii arși de oboseală... poate și întunericul, și pauzele uneori foarte lungi ale monologului îi slăbiseră rezistența. Luneca lent în fotoliu, în somn, parcă auzise cândva cuvântul fetiță, se pierdea, avea să adoarmă, ca atunci când îl văzuse prima dată pe unchiul căpcăun
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Cam asta sunteți. Normal să fiți lângă toți dezmoșteniții. Ca și lângă puținii profeți care se mai nasc. Sunt dedat la asemenea plăceri. Am încercat... — Cărțile te aduc până la urmă acolo. Am avut și eu destulă vreme capul în flăcări. Ard poate și acum, cu un combustibil mai rece, artificial. De-asta mă și consideră ăștia priceput în cazuri speciale. Pentru că și eu am fost și am tot devenit un caz mereu mai special. M-au învins lenea, viciul. Poate și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
obrazul în mâini, frecându-l cu palmele, eliberându-l, apoi, lent, fâșie cu fâșie. Și-l amintea, din lunile fierbinți ale fantasticei lor reîntâlniri, după ieșirea ei din închisoare. Fruntea, sprâncenele, cuta de deasupra nasului drept și puternic, ochii încă arzând, buzele arse, în ochiul zăbrelit al ferestrei. Gândindu-se la ea, la șansa unui fiu care să-l fi înțeles și continuat ? Privind pereții umezi și cenușii, scândurile patului, întâlnind ochii santinelei tinere, buimă cite, zâmbind acestui martor întâmplător. O
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Din nou mediocră, apoi ? Desenele sau pânzele acelea se născuseră : reale și iluzorii, precum marile întâlniri cu noi înșine. A înțeles abia atunci. A dobândit, chiar dacă pentru scurtă vreme, alți ochi, alte mâini. Strânsă, suptă de o vibrație care o ardea și o îngheța și o înviase. Trăia ? Murind, fără să-și dea seama, în fiecare clipă ? N-a durat, nu s-a confirmat ulterior, fusese doar întâmplare, darul, pierdut curând, al celor câteva luni în care ceruse desenelor să o
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care ajungea până la ochi, murdar pe mâinile lungi și nervoase, vopsit și pe clăile uriașe de păr, murdar de culori prelinse, în toate amestecurile, dar și de praf, de păianjeni și de jeg, nu s-ar mai vedea decât ochii, arzând de bucurie și nerușinare. ...N-ar ști să-i vorbească despre tranziția, atât de echivocă, de la care realitatea cel mai sever conturată primește aerul fantastic, sufletul nestatornic al orfanului alergând, rătăcind, fără liniște ? Vinovată, poate, pentru tot ce s-a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
militare, trepidând, zăpăcit, de onoruri sub privirea blazată și ironică a regizorului - amic și inamic cu care se însoțește totdeauna. Strănutul unui unchiaș pipernicit, icnind, cu urechile ridicate iepurește și umezi ochi negri, la pândă ? Călăi și victime, împreună, amestecați, arzând fiara și putreziciunea din noi. „Revoluția... șansa noastră de regenerare și tinerețe !“ Visul devenit minciună, speranța devenită minciună, lepra prezentului incendiată cu aceleași cuvinte otrăvite ! Trenul pare gol, dar suntem cu toții aici, împreună, morți și vii, înlănțuiți în blestemul eșecului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
venelor. Pe cuier atârnă o geantă de vânătoare, din piele roșcată, și căciula cafeniu-roșcat. Salvele ploii se întețesc, furia cerului mă caută. În obrazul de argilă roșcată, cu porii mari, se deschid povârnișuri și văi, căderi abrupte, taluzuri tandre, coline arse de vânturi. Văd ceafa viguroasă, lobul îndelung ornamentat al urechii, ascult murmurul pe care îl deapănă, ca un ceasornic înfundat, lunecarea cadențată a trenului. Fruntea rugoasă a femeii, surâsul imaginar ; m-ar veghea, ocrotire maternă, ascunsă în muțenie. „Suflu înviorător
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vindecător. Brațele pierdură strânsoarea, gâtul și umerii, pieptul deveniră libere, ușoare, uitarea cuprinsese trupul și timpul pierise. Târziu, cât de târziu, umerii fură atinși de degete care băteau un ritm lent, prevenitor, muzica încetase, dar nu și briza binefăcătoare, pleoapele ardeau, grele, fierbinți, fu zgâlțâit cu vigoare. Străinul se apleca asupra sa, îi vorbea. Recăzu în adânc, cineva îl tot trăgea la suprafață. Clipi, buimăcit. Necunoscutul îl ținea strâns, să nu-l scape, și îl zgâlțâia. Se prăbuși iar, fu tras
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
culcă pe pânza aspră și fierbinte. Vera se afla alături, și soțul și cumnata și prietenul Lucian. Interceptă mișcări scăzute, foșnete, incerte rotiri de brațe. Simți ceva-cineva mângâindu-i umerii, spatele, până la dunga slipului și din nou, sub brațe. Ești ars tot, să te ung... explica Vera, încălecată, în genunchi, cu picioarele depărtate peste mijlocul său, aplecându-se, răsturnând uleiul din palme pe spatele rănit, apoi și pe pulpe, în jos, până la glezne. Masaj delicat, ațâțător. Refuză să-și întoarcă fața
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rugasem să nu mă lași singur cu ea... — Ai dreptate, uitasem... răspunse cândva, sec, Lucian. Abia după prânz, cândva, își dădu seama că cei trei Manole plecaseră cu automobilul spre București și îl luaseră și pe colegul Lucian. Plaja încă ardea ; final de iulie, pârjolit. Marea adormise. Pletele înotătorului răsăreau, aurii, la intervale mereu mai scurte. Rămase până târziu sub cerul nemișcat, în pustiul de nisip și ape. Amurgul îl găsi sub valuri, abandonat adorației marine. Se afla în vecinătatea unui
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
caietul, caietul cu scoarțele verzi pe care nu-l poate ține în palmă, lunecă pe genunchi. Tresare, trezit, se apleacă : apucă marginea caietului care căzuse de pe genunchi pe laba piciorului. Îl trage spre sine, lângă pernă. Gâtul și gura sunt arse de sete. Coboară, gol, cum adormise ; lângă fereastră, în marginea dulapului, regăsește robinetul chiuvetei înguste și adânci ca o oală. Apa curge îndelung pe degete, pe palme, pe păr și urechi și frunte. Se apropie de fereastra deschisă. Se reazemă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în cazanul încins al acestei chilii înguste. Custodele, mutată din răcoarea sălii de lectură pe grătarul fierbinte al patului de campanie, da, l-ar fi primit în ea, zi întreagă, un veac, uite nebunia zilei. N-ar fi auzit urletul arzând aerul, n-ar fi văzut fiarele dezlănțuite rarefiind aerul. Acum doar caietul : cuvinte moarte. Răsfoiește paginile. „Furnica la furnică trage.“ „Pentru furnică, e mai bine să nu aibă aripi.“ „Furnica distruge și piatra.“ „La un loc, furnicile devorează leul.“ „O
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
A.P. un pahar de nes. Cu celălalt în mâna dreaptă, se așeză pe scaun. Strecură la loc, în sertar, borcanul negru MOCA și borcanul alb ZAHĂR. Își aprinse țigara. Sorbiră cafeaua rece, plăcută, reconfortantă. Fumară țigara cancer până la capătul care ardea degetele. Striviră mucul, se aplecară fiecare pe mușuroiul lui. Durase destul. Usturimea cuprinse toate degetele și călcâiul lui A.P. Nu mai suporta, se trezi deodată în picioare : colega se afla în picioare, în fața sa. Buzele umezite, crăpate peste dunga dinților
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
toate degetele și călcâiul lui A.P. Nu mai suporta, se trezi deodată în picioare : colega se afla în picioare, în fața sa. Buzele umezite, crăpate peste dunga dinților albi, ascuțiți. Ochii veseli, la pândă. O apucase mai sus de cot, pielea ardea. — Te faci liberă câteva ore ? — Nu, nu cred. Vine peste o oră să mă ia. Dar de ce ? Ce vrei ? Tăcuseră, se priveau. Ea văzu obrajii lui palizi, privirea albastră. Desprinse încet cotul, zâmbea. — Vrei să ne vadă cineva ? Nu înțeleg
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
face anumite lucruri ! Ca prieteni și colegi, așa, să rămânem, nu cred că e cazul să... Era lipită de umerii arlechinului. Dinții albi, ascuțiți, flămânzi, privirea umedă, trupul juvenil, chipul îngustat, de mumie. Clovnul se înveli în armura fluidă, aerul ardea, trebuia un pas, doar încă un pas, dar jocul minții devenise rece și sărac. — Ce să-ți spun, ce să înțelegi, m-ar obosi, mă obosește. Jaluzelele ferestrei cedară, căzură. Lumina se fracționă, hașurată, zăbrelită. Auzi, undeva, în spate, murmurul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pornit spre miază-noapte, și au zis lui Iefta: "Pentru ce te-ai dus să bați pe fiii lui Amon, fără să ne fi chemat și pe noi să mergem cu tine? Vrem să-ți dăm foc casei și să te ardem împreună cu ea." 2. Iefta le-a răspuns: "Eu și poporul meu am avut mari certuri cu fiii lui Amon, și cînd v-am chemat, nu m-ați scăpat din mîinile lor. 3. Văzînd că nu-mi vii în ajutor, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
a ieșit ce se mănîncă, Și din cel tare a ieșit dulceață." 15. Trei zile, n-au putut dezlega ghicitoarea. În ziua a șaptea, au zis nevestei lui Samson: "Înduplecă pe bărbatul tău să ne dezlege ghicitoarea; altfel, te vom arde, pe tine și casa tatălui tău. Ne-ați adunat aici ca să ne jefuiți, nu-i așa?" 16. Nevasta lui Samson plîngea lîngă el și zicea: "Tu n-ai decît ură pentru mine, și nu mă iubești; ai spus o ghicitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]