3,501 matches
-
dar vom fi aici și după tine, nu ne vom naște niciodată, nu vom muri niciodată, nu ne vom aminti nimic, nu vom uita nimic. Iată-i urmărindu-se unul pe celălalt, unindu-și brațele răsfățate, tremurând de plăcere în îmbrățișarea cerului, iată-i înghițind luna, dezvăluind-o imediat întreagă, ieșind neatinsă din strânsoarea lor, iată-i agățându-se unul de altul, apoi risipindu-se într-o clipă, împrăștiindu-se în împărăția fără margini a cerului, îmbrăcând și dezbrăcând forme, urcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nevoia să îl fac părtaș la uimirea mea, îmi ridic bărbia și șoptesc, Udi, însă el îmi răspunde printr-un scârțâit al ușii, sar din pat ținându-mi respirația, nu poate pleca în felul acesta, fără un sărut, fără o îmbrățișare, chiar și când pleca pentru o săptămână, ne despărțeam cu un sărut, darămite acum, când pleacă pentru totdeauna, alerg spre ușă, încerc să o deschid, dar este încuiată, cheia mea zace, cu siguranță, undeva pe fundul genții, nu pot fugi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
la rândul său, obosită. Mă forțez să gândesc pe termen scurt, nu la restul vieții mele, ci la secunda următoare, mă concentrez asupra imaginii lui Noga, încet-încet și cu mari eforturi se va desprinde din ghearele bolii, ca dintr-o îmbrățișare de îndrăgostiți, în care trupurile sunt lipite unul de celălalt, refuzând să se despartă. Doarme în cea mai mare parte a timpului, chiar și atunci când se trezește, somnul o însoțește, șade alături de ea în bucătărie, în timp ce soarbe câteva linguri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
chircesc în fața ei, chipul ei de asfalt inflexibil pălește în fața ochilor ei tineri, plini de o vitalitate aproape enervantă, îmi întorc privirea spre perete, pe el atârnă o fotografie veche, în rama prăfuită eu și Yotam suntem împietriți într-o îmbrățișare brutală, eu mă aplec asupra lui și îi dau o prăjitură, iar el zâmbește, și în spatele nostru e casa aceea veche, sub protecția imaginară a țiglelor roșii, eu spun, poate este adevărat că nu știu să iubesc, dragostea este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nici o problemă, rămân cu receptorul în mână, deși vocea lui nu se mai auzea la celălalt capăt al firului, îmi imaginez bucuria ei când îl va vedea la poarta școlii, zâmbetul care îi va cuprinde până și buclele, agățată în îmbrățișarea lui, un sentiment incredibil, iar eu nu primesc nici o bucățică din fericirea lor, în ciuda faptului că le dăruisem tot ceea ce aveam, aproape toată viața mea, acum vor pleca la masă, poate vor merge și la film, ani de zile îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
că imediat și fața aceasta va exploda în mii de fâșii colorate, dar un zâmbet îi înflorește pe buze, lărgindu-se din ce în ce mai mult. Privesc pragul acela îngust, pe care silueta trupului său îl umple și dealurile umerilor săi ascuțiți și îmbrățișarea aceea lungă și tăcută a lor care îngheață în fața ochilor mei, sunt ca două păpuși răsucite una în îmbrățișarea celeilalte, o lumină caldă de după-amiază de vară mă luminează, o lumină binecuvântată, lipsită de splendoare, neașteptată, anunțând venirea serii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
lărgindu-se din ce în ce mai mult. Privesc pragul acela îngust, pe care silueta trupului său îl umple și dealurile umerilor săi ascuțiți și îmbrățișarea aceea lungă și tăcută a lor care îngheață în fața ochilor mei, sunt ca două păpuși răsucite una în îmbrățișarea celeilalte, o lumină caldă de după-amiază de vară mă luminează, o lumină binecuvântată, lipsită de splendoare, neașteptată, anunțând venirea serii care deja își croia drumul către noi, cu bagheta sa răcoroasă, punând în mișcare frunzele aurii ale plopilor, iar dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vorbă. Midori a aruncat țigara într-o băltoacă. — Ești drăguț să scapi de expresia aia nenorocită de pe chipul tău? Mă faci să plâng. Nu fi îngrijorat, știu că ești îndrăgostit de altcineva și nu vreau de la tine decât o mică îmbrățișare. Să știi că mi-a fost foarte greu aceste două luni. Am deschis umbrela și am luat-o prin spatele jocurilor mecanice. Ne-am îmbrățișat și buzele ni s-au întâlnit. Simțeam mirosul ploii în părul și în haina ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
se mișca puțin. Măcar situația era aceeași pentru toți, poate chiar mai rea. Și mai era și Patrick. Patrick a avut întotdeauna grijă de mine, când mi se întâmpla să fiu puțin amețită. Ne-am luat la revedere în fața barului: îmbrățișări după îmbrățișări, urări de Anul Nou și mă-bucur-că-ne-am-întâlnit-a-fost-distractiv-ce-bine-că-mergem-spre-casă, până când în sfârșit Davey și Jenna au plecat. M-am întors să-l iau de braț pe Patrick, dar nu mai era acolo. Căzuse. Zăpada era foarte groasă și nu se lovise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
puțin. Măcar situația era aceeași pentru toți, poate chiar mai rea. Și mai era și Patrick. Patrick a avut întotdeauna grijă de mine, când mi se întâmpla să fiu puțin amețită. Ne-am luat la revedere în fața barului: îmbrățișări după îmbrățișări, urări de Anul Nou și mă-bucur-că-ne-am-întâlnit-a-fost-distractiv-ce-bine-că-mergem-spre-casă, până când în sfârșit Davey și Jenna au plecat. M-am întors să-l iau de braț pe Patrick, dar nu mai era acolo. Căzuse. Zăpada era foarte groasă și nu se lovise, era conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
un bar? Apoi, fără să vreau, mă uit spre Finn. Arată de parcă ar fi fost lovit în stomac de campionul mondial la lupte și se chinuie să pretindă că nu-l doare. Barney și Vanessa stau în pragul ușii, primind îmbrățișări, bătăi prietenoase pe spate (Barney) și strângeri de mână (Vanessa). Finn e prins în capcană. E clar că ar vrea să dispară din încăpere. Davey își dă și el seama despre ce e vorba. Haideți la șampanie! zice, desfăcând altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
îmi urează el. —Noapte bună! Părem puțin stânjeniți. Dacă am fi fost pe cale să devenim iubiți, ne-am fi apropiat mai mult unul de celălalt și am fi așteptat inevitabilul sărut. O strângere de mână ar fi prea formală, o îmbrățișare, prea intimă, așa că Jake se mulțumește să zâmbească și se îndreaptă spre mașină. Ar trebui să ieșim mai des împreună. M-am simțit foarte bine în seara asta... spune el. Se oprește brusc, ca și cum ar fi pe punctul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
brațe, apoi mă sărută, mă sărută, mă sărută pasional, în timp ce eu îmi trag burta înapoi ca să nu-și dea seama cât sunt de grasă. După un timp destul de lung, simțim nevoia de aer și respirăm adânc. Mă desprind puțin din îmbrățișarea lui și mă întind lângă el, într-o pasageră stare de semiconștiență. Stăm așa, față în față, zâmbind prostește, cu totul prizonieri obsesiei de a ne săruta, dar privindu-ne și trăgându-ne sufletul la răstimpuri. Ne simțim foarte fericiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
să se alinte, dar eu nici nu mă gândesc. Sunt supărată, aproape furioasă. Întâmplarea asta îmi amintește de toate momentele cu Patrick, când nu eram pe aceeași lungime de undă și ieșeau scântei, de toate neînțelegerile, când unul voia o îmbrățișare sau un sărut, să-l liniștească, iar celălalt gravita în cu totul alte lumi. Doamne, ce greu este să fii cu cineva! Uitasem de toate aceste compromisuri. Mă îngrop în Agatha Christie. Chiar dacă la început l-am mințit pe Jake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
zguduie, literalmente. Aud iarăși bang-ul inconfundabil iscat de contactul violent dintre tigaia doamnei Jim și țeasta victimei sale și îmi vin în fire, hotărând că e cazul să nu mă mai port ca o fetiță prostuță. Mă desprind din îmbrățișarea lui Daisy și pășesc nesigură și atentă în hol. Am avut dreptate: sunt în baia de jos. Doamna Jim a pătruns prin fereastra spartă în prealabil cu tigaia și toată podeaua e plină de cioburi. Finn o ține strâns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
lucrul cel mai firesc din lume, dar, cu un minim de bun-simț, s-ar putea explica totul printr-un poltergeist” „A, asta nu exclud”, zise Bramanti, „conjunctura astrală În perioada asta...” „Păi, vedeți! Hai, o strângere de mână și o Îmbrățișare frățească”. Auzirăm niște scuze reciproce pe șoptite. „Știi și dumneata”, zicea Bramanti, „uneori ca să identifici pe cineva care așteaptă cu adevărat inițierea, te mai pretezi până și la folclor. Până și precupeții ăia din Grand Orient, care nu cred În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
scurgerea mereu înfundată, iar de-a lungul faianței albastre urcau spre cerul tavanului zeci de limacși. Când ploua și se făcea igrasie în dormitor, trupurile băloase ale melcilor negri spânzurau de pereții zugrăviți în calciu roz. L LIV Din beția îmbrățișărilor cauciucate și a iubirii mulatre m-au trezit remușcările pentru soarta Sabinei. Am pus mâna pe telefonul care acumulase datorii irecuperabile și am sunat-o, cu frică să nu dau de Maria Firidă. Am avut noroc, era chiar ea. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
o poartă în anumite zâle, să fiț cu ochii pă ea. Ar fi păcat să nu să păstreză că noi le țânem din tată-n fiu. — Vom avea grijă, îi asigură domnul și doamna Stamate. — Hai să mergem, Prințeso. Încep îmbrățișările, pupăturile Prințesei cu cei din șatră însoțite de lacrimi și de urlete de durere care îi impresionează pe domnii Stamate. Când, cu greu, se desprinde Prințesa de ei și se urcă în autoturism, Eusebiu stamate le spune. — Rămâneți sănătoși și
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
rostit numele și de asemnea încântat de frumusețea chipului ei accentuată de revolta interioară, Cezar o strânge tare la piept adunând strâns pulpanele cojocului, gata, gata s-o sărute. Nu reușește, că Prințesa intuind intenția lui Cezar, se desprinde din îmbrățișarea lui. — Teofana, nu te supăra! — Cum să nu mă supăr? Pot cânta înainte de ora 16 când nici n-am ajuns bine de la școală? Sau să cânt după ora 21 când lumea se pregătește de culcare? Eu am zis că ne
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
că nu vii, dar te-aș fi așteptat până diseară. Mi-a fost dor de tine, țâfnoaso! Și mie, țâfnosule, iar se îmbrățișează și nu se mai satură de sărutat. — Dragul meu țâfnos. — Draga mea țâfnoasă. După atâtea alintări și îmbrățișări, se așează pe bancă ținându-se de mijloc. Mi-e atât de necaz, că de câteva zile mi-am aranjat rochii, costumașe, să mă fac frumoasă, ca nu cumva să nu mă mai placi și uite, am avut ghinion. Am
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
la prostii? — Hai, Cezar, lasă-mă! — Cu sau fără copii, te voi iubi la fel de mult. Nu cred că nu vei putea fi mamă și vei fi o mamă bună spre a nu rămâne familia fără urmași, n-o lăsa din îmbrățișare Cezar. — „La cage sans oiseaux, la ruche sans abeilles, la maison sans efants”, amintește Teofana comparațiile lui Victor Hugo. — Cum? Cum?întreabă Cezar. „Colivia fără păsări, stupul fără albine, casa fără copii”, am înțeles bine? — Da! Erau comparațiile lui Victor
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
izbucnesc tropăieli iuți, sacadate, icnete și înjurături scabroase de mamă, de copii, de unchi și de mătuși, după care ușa de scândură se trântește în trombă de peretele coșcovit, iar pe pat se prăbușesc de-a latul, încleștați într-o îmbrățișare soră cu moartea, Marele Sile și Micuțul van Vierme! Acesta, ultimul, epuizat de povară, era stacojiu la față. Toc-toc! Ce priveliște duioasă, de cuplu, pe toți dracii! comentează malițios Dănuț. M-hm, dacă nu te-aș cunoaște, Boss, aș jura
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nemernic care se dă grande și un specimen jegos, sub orice nivel. Aia e...! Atunci, Îngerul se saltă ușor de pe scaun, învăluit în aceeași tăcere adâncă, merge în fața Crocodilului agitat și-i cuprinde mâinile, în propriile-i palme, într-o îmbrățișare blândă, taumaturgică. Imediat, parcă răsună un declic, iar impulsivul Aligator se înmoaie, se împuținează pe locul său, ca intrat la apă, plecându-și automat, pe omoplatul stâng, tărtăcuța lui buhăită și-și bombează absent albușurile gălbui-injectate ale ochilor. Îngerul îi
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
jos de Bărăgan, după o lipsă relativ mai îndelungată. La poartă, primul suflet peste care dă gagiul, este chiar bătrâna lui mamă iubitoare, o balabustă pe jumătate oarbă, surdă, paralitică și căzută zdravăn în mintea puradeilor. După inevitabilele chiote, văietături, îmbrățișări și pupături lăcrimoase, pe mâini, pe cap, pe urechi, pe obraji și direct pe gură, tipul nostru, care mai era și crescător amator de dulăi de rasă, dresați special pentru lupte clandestine de câini, întreabă: Dar Brontozaurul, Bronto moro, unde
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
că ea e trează. ― Care ăsta? se miră ea. Apoi râse scurt, ironic: Pe Raul?... O, o!... Iar ești gelos, Grig? Nu te mai vindeci de boala asta urîtă? Se sculă, întinse brațele în lături, ca și când ar fi așteptat o îmbrățișare. Corpul ei zvelt și nervos avea o vibrație nevăzută, care răspândea împrejur moleșeală și ispită. Se uita la Grigore cu niște ochi blânzi în care palpita o neastîmpărare eternă. Gura ei fină șopti melodios: ― Prostule mic... Nu mă mai iubești
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]