2,712 matches
-
l-învăli într-o raclă Albastră. Titan bătrân cu aspru păr de codri, Plânge în veci pe creții feții sale Fluvii de lacrimi. De-aceea-i ca mort; Uscat... stors de dureri este adîncu-i Și de dureri a devenit granit. A lui gândiri încremeniră reci În fruntea sa de stânci și deveniră: Rozele dulci, rubine; foile: Smaralde, iară crinii {EminescuOpIV 91} Diamante. Sângele său Se prefăcu în aur, iară mușchii Se prefăcură în argint și fier. Din carnea-i putrezită, din noroi S-au
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Roze de purpur, crinii de argint; Din când în când cu mîna-i argintoasă Ea rupe cîte-o floare și-o aruncă Jos pe pământ ca pe-o gândire de-aur; Colo un nor se-nnalță, sfânt și sur, Se-ncheagă, se formează - -ncremenește Devine-un templu grec și plin de umbra Columnelor ce-l înconjor - și prin colume Trece-argintoasă cîte-o rază-a lunei, Ea drumul ia spre-acel castel. Diadema-i De diamante-n stele contopite Brilează-n noapte - tăriile negre A domei se-nsenină - și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în ape oceanici a mea liră! Să-mbrac sunetele-i dalbe cu a undelor zâmbire, Cu-ale stelelor icoane, cu a cerului azur; Să înnalț munții Greciei, scânteind muiați de soare, Cu dumbrave prăvălite peste coaste râzătoare Și cu stânci încremenite printre nouri de purpur. Peste văile adânce repezite-n regioane Nourate, stau ținute templele multicoloane, Parcă munții-n braț de piatră le ridică și le-arat- Zeilor din ceriuri. Vulturi peste văi înnegurate, Grei atârnă cu întinse aripi și priviri țintate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
una, aruncând Flori de neauă peste ape ce alerg fulgerătoare, Raze albe peste lumea văilor celor în floare, Dungi de-argint în verzii codri, duioșie pe pământ. Dar un nor pe ceruri negru se înnalță și se-ncheagă, Se formează, -ncremenește și devine o domă-ntreagă, Plin de umbra de columne ce-l înconjură-nprejur; Prin columnele-i mărețe trece cîte-o rază mată, A lui cupolă boltită e cu-argint înconjurată, Pe arcatele-i ferestre sunt perdele de azur. {EminescuOpIV 126} Luna
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Spre castelul de stânci, ce-și deschide uriașa lui poartă, Spre-a-l primi pe bolnavul bîtrîn în surele hale. El își ia coroana din cap și în cui o atârna. De sclipește-n noapte frumoasă și roșă - un fulger Încremenit în nori. Cojocul l-anină El de cuptor... ciubote descalță și negrele-obiele, Cât două lanuri arate le-ntinde la focul Gheenei Să se usuce... Chimirul descinge și varsă dintr-însul Galbeni aprinși într-un vechiu căuș afumat de pe vatră, Mare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Dar cu adâncul apei s-adîncește În glasul lor a sunetului scară. Devine tristă - rînduri-rînduri crește Pîn-ce urnindu-se în marea-amară - Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugește? Al tinereței dulce glas de mult uitară. {EminescuOpIV 248} MARIA TUDOR De ce cu ochi-ncremeniți sub bolte De marmur - tu-l privești cu spaimă crudă? Pândești ca leii, fruntea ta asudă Și pumnu-ți vra mînia-i s-o desvolte. Secerătorul tău l-ai pus la trudă Și snopi de viețe sunt a lui recolte; Pentru-al
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și ziua șoptesc în gând un nume, În veci la pieptul bolnav eu brațele îmi strâng, Te caut pretutindeni și nu te aflu-n lume, Tu chip frumos cu capul întors spre umăr stâng. Astfel în veci în minte-mi încremeniși frumoasă 10Și văd în veci aievea divinul tău profil. O, cum nu pot în brațe să te omor plângând Tu, blond al vieții mele ș-al dragostei copil! Zadarnic cat repaos pe perina cea moale, Îmi pare c-a mea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se arată, Încet, sub văl, un chip ca-n somn, Cu o făclie-n mîna-i slabă - În albă mantie de Domn. Și ochii mei în cap înghiață Și spaima-mi sacă glasul meu. Eu îi rup vălul de pe față... Tresar - încremenesc - sunt eu. ............................................. De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua Și uit ce spun adeseori; Șoptesc cuvinte ne-nțelese Și parc-aștept ceva - să mor? {EminescuOpIV 296} EU NU CRED NICI ÎN IEHOVA Eu nu cred nici în Iehova, Nici
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și ochii ard în friguri Și vînătă-i e gura. El vine cu pași siguri Și pe pumnaru-și scapă Brigbel mâna regală. Din tron pe jumătate cu furie se scoală... Nebunu-nnalță dreapta, se uită lung la el - Cu mâna pe pumnaru-i încremeni Brigbel. Și ca să înțeleagă nainte-i ce se-ntîmplă Nebunu-și trece mâna la ochi, apoi la tâmplă, Se uită turbur, pare că și-ar aduce aminte De-o veche povestire, cu jalnice cuvinte. Cu glasul lui ce sună adânc, ca de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se naște, S-ajungi pe tine însuți a nu te mai cunoaște, "De propria ta față, rebel, să-ți fie teamă Și somnul - vameș vieții - să nu-ți mai iee vamă. "Te miră de gîndirea-ți, răsai la al tău glas, "Încremenește galben la propriul tău pas, "Și propria ta umbră urmând prin ziduri vechi. "Cu mînile-ți astupă sperioasele urechi, Și strigă după dânsa plângând, mușcând din unghii Și când vei vrea s-o-njunghii, pe tine să te-njunghii!... "Te-aș
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
direcție. Va a plecat așa cum pleci În prima misiune importantă de care depind mai multe vieți, după câteva minute a zărit blândul animal cum se Îndrepta către locul de unde tocmai plecase el, așa procedă și Va, și de-odată a Încremenit, a rămas fără glas și nu știa cum să procedeze, primul gând a fost acela dureros că nu este mare și voinic ca Victor, apoi a găsit mai nimerit să apeleze la singurul salvator posibil, Vizanti! Îi era tare frică
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
plus, mici coincidențe istorice o luau înaintea fiecăruia dintre ei: când, după primul mandat, Mahmud Ahmadinejad venise în Liban să-și salute susținătorii, Sonia umpluse Beirutul de huse cu fața lui de faun surâzător, ducând un trandafir între dinți. Toată lumea încremenise. Polițistul anchetator nici nu îndrăznea să aducă o „probă“ ca asta sub ochii altora. Doar că tinerii din Beirut aflaseră și considerau ipostaza ca fiind foarte cool și bună de dus în marșuri de stradă. Erau zece mii de pancarte ale
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Shirin a smintiților și a leprelor trădătoare? Stai pe loc, că ești arestată! Nu mai exista îndoială: era un pasdar al moralității și al legii Coranului, unora ca el le-ar fi recunoscut vocea oriunde i-ar fi întâlnit. Ghazal încremenise pe loc și doar încerca să se uite unde se ascunsese bărbatul care strigase. N-apucă să se-ntoarcă, fiindcă o lovitură puternică o izbi, încât, pentru o clipă, avu impresia că îi zburaseră dinții. Începuse să sângereze, dar nu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pierdusem orice speranță să mă văd ieșit din ea, am zărit printre pini ― era de pini pădurea ― o lumină licărind. M-am îndreptat într-acolo și, pe măsură ce mă apropiam, lumina devenea din ce în ce mai puternică. Dar, după ce am ocolit un dâmb, am încremenit. Lumina provenea de la un foc uriaș. Speriat, am luat-o la fugă, înapoi, însă o voce batjocoritoare mi-a atras atenția că alergam în zadar, întrucît altă ieșire din pădure nu exista. Atunci, m-am întors și m-am îndreptat
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
câteva zile frigul se întețea. Cerul cădea peste malurile sălbatice. Pustiu loc! își mai găsea de lucru pe afară, asculta ropotul mărunt al ploilor nesfârșite și i se făcea somn. Pământul dimprejur lucea stins în lumina sfîfșitului de noiembrie. Cutarida încremenea într-o tăcere de moarte. Ziua tulbure, ca rachiul, pierea pe la cinci. Soarele nu mai încălzea. Rămânea mai mult o lumină gălbuie. Cădeau brumele. Ploile conteneau. Buruianul se înnegrea. Apoi nopțile se limpezeau. Cerul avea o șiră verde de stele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Biserica mă-ti de neisprăvită! Tu hotărăști în casa mea, sau eu? Și vru s-o lovească. Stere îl opri: - Las-o, nene! - Ce s-o las? Ce-i după ea? Eu am făcut-o, eu o omor! Scurt! Lina încremenise lângă un pervaz. Nu mai mișca. Hohotea Înăbușit, mușcîndu-și pumnii. Maică-sa se întoarse către negustor: - Nu te lua după vorbele ei. Nu știe ce vrea. A vorbit cu un țângău dup-acilea din mahala și crede că orice zboară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de la locul lui, cu șervetul petrecut după gât, își trecu degetele 35 prin mustăți, îi privi pe fiecare în parte și le aduse din cuvinte, cum știa el, că mai vorbise la "Vox", la o întrunire. - Onorată masă! spuse. Rudele încremeniră cu furculițele în mâini. Chiar neamurile socrului se potoliră din mestecat. Nașul zîmbi: - ...acești tineri, și, când spun așa, mă gândesc, care vrea să zică, și la noi, care am fost la fel, se unesc azi cu o verigă, ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aceste vorbe: - Cine este el? El este un om de rând, un fieștecare, sau alegerea vecinului și iubitului nostru prieten este cea mai nimerită? Se opri cu ochii pe Ghiță Bîlcu, care mesteca pe furiș o pulpă de gâscă. Acesta încremeni cu dumicatul în gât. - ...Așa e că nu știți? Păi de unde să știți? se bucură nașul, și, pe ocolite, cu vorbe alese, le spuse, lăudîndu-l pe mire că e negustor și că ginerele cel mai nimerit pentru fata meșterului nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ca scândura, de nu mai avea dinți de loc, morfolea singură ocări văzând vânzoleala muierilor tinere care ieșeau repede afară. Pe zidurile reci jucau luminile luminărilor pentru morți. Din pereții afumați priveau sfinții în glugile lor de tencuială verde. Babele încremeneau cu ochii la săbiile arhanghelilor. Tot amestecul acela de cântec, de îngînări și parfumuri tari de primăvară le dădea o amețeală. Cuvintele rugăciunilor se amestecau, pe baba Tinca o apuca și un somn,de nu se mai ținea. Când credea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
No să-l mai iau. - Să mai faci treizeci de mătănii. -Le fac. Pe babă o dureau genunchii. Se lăsa mai pe o parte. Preotul îi așeza prapurul lui aurit, de mătase, pe cap și-i citea din evanghelii. Marghioala încremenea, cu sufletul pierdut în întunericul ce-i acoperea vederile. Pe sub uși trecea un curent care-i îngheța pielea. Popa Metru iar se apleca asupra ei: - Ia mai spune... - Spun, părinte. - De curățit, te cureți? - Mă curăț. - Îți speli trupul? - Mi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ce-au mai schimbat popii și damele, până s-a ridicat un negustor în picioare. - Banii! a răcnit o dată. Mama voastră, faceți cu pricină! Florea ședea încă pe scaun și-i privea blând. - Ce e, domnule? - Banii, escrocilor! striga gabroveanul. Încremeniseră și chelnerii. 182 - Nene, nu mă supăra, nene! că mă gâdil repede... a mai spus Nicu-Piele. Vezi, că eu fac urât dacă mă calcă cineva pe picior! - Aduc poliția! a mai apucat să spună unul dintre păgubași. Sandu a răsturnat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să-l bocească, dar cerșetorii, orbii și schilozii trebuiau să aștepte la capelă, tocmai pentru a nu băga nimeni de seamă că vestitul cămătar al Cuțaridei pleacă în lumea celor veșnici. Rudele, vreo două femei și vreo trei bărbați, așteptau încremeniți pe niște scaune. Își blestemau în gând soarta pentru că răsturnaseră casa cu susul în jos și nu găsiseră decât o ladă plină de polițe. Banii, răposatul și-i ținea în altă parte, și toți bănuiau că fratele mortului știa unde
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
puțin, spuse scrâșnind, și rupeam spițele... Caii se opintiră de câteva ori și în cele din urmă echipajul ajunse iar pe drumul cel bun. Cioclii nu văzuseră până atunci mulțimea. Când unul din ei observă rândurile de femei și bărbați încremeniți în fața porților avu un fior de spaimă. - Ce-i cu ăștia? întrebă. - Așteaptă și ei pomana mortului... Caii se opriră adulmecând. -Ptrrr! Noii-sosiți priviră porțile ferecate cu lanț și lacăt și ferestrele întunecate. - Hei, nu-i nimeni aici? întrebă tare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nepotrivit, încît toți priviră înapoi, ca și când ar fi vrut să-l oprească. Cioclii apucară coșciugul: unul de un capăt, altul de celălalt și coborîf ă încet scările. Fratele mortului dădu de perete poarta casei, înfruntînd privirile dușmănoase de-afară. Mulțimea încremenită până atunci începu să se miște. Morții înspăimîntă întotdeauna pe cei vii, amintindu-le viitorul, și o secundă cele câteva femei mai din apropierea curții fură gata-gata să-și facă cruce, dar o ură veche, strânsă de ani de zile, le
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gaborii pe Nicu-Piele. Ieșise în treabă cu Sandu pe Grivița. Toată strada era plină de o zeamă neagră de noroi, în care se înfundau căruțele și caii. La marginea trotuarelor se mai vedeau urmele zăpezii mieilor, murdare și înghețate. Pomii încremeniseră cu mugurii închiși. Un ger târziu stăruia deasupra orașului. Cerul negru și zdrențuit atârna peste prăvăliile negustorilor. Vântul rece smucea firmele de tablă. Pungașii, zgribuliți, căutau un client. Înainte mergea lunganul, după obicei, privind vitrinele pline și trăgând cu ochiul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]