3,818 matches
-
genunchi și ciocănește ușor în peron, apoi ascultă fascinat cu urechea lipită de piatră.) Auziți? Auziți cum sună? Domnule! Acest peron e mai subțire decât o foaie de hârtie! E atât de subțire, încât mă tem uneori să nu-l înfășoare vântul... ca pe un cearceaf... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Ascultă tot mai amuzat; din când în când are scurte iluminări în ochi.): Ce frumos! (Înveselit.) Hi, hi... E atât de frumos... ȘEFUL GĂRII (Radiind de fericire.): E amuzant, nu? Ha, ha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pe sub scaune și pe bănci, atârnând de ziduri și de ferestre - zeci de păsări moarte. Câteva păsări se mai zbat ușor. Grubi, cu o mătură, încearcă să le adune grămadă. Grubi mătură plictisit, înfrigurat, îmbrăcat într-o manta groasă și înfășurat cu un fular. E îmbătrânit și chinuit. Pe măsură ce mătură și se apropie de fotoliul-leagăn devine tot mai contrariat. În sfârșit, îl vede pe CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE și face ochii mari, pare că-și amintește ceva, rămâne mirat și indecis. Mătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mai poate folosi picioarele de douăzeci de ani, când a tras o căzătură urâtă și-a rămas cu șoldul frânt, dar poporul tot la dânsul vine să se dezlege și să se miluiască. În biserică rămân doar unghiurile. Un suflet înfășurat în trenci lung și ponosit intră precaut prin ușile cu arhangheli și se apropie, cu multe ocolișuri pe la toate icoanele de pe laturi, de iconostas. Tocmai atunci lumânarea din fața Maicii Domnului sfârâie și din întuneric apare nasul Născătoarei. În cămăruța lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
-i faci, așa-i acuma, zice. Hai, că asta mică o adormit, acu al meu țâpă. Îi telefonează Garofiței la spital dar n-a ajuns încă, tura începe la două. Și oricum ce-ar putea face ea? Iulia ia copilul înfășurat în patru sau cine știe câte pânze că nu degeaba li se zice la Oaș, de unde-s și Garoafa și madam Brezeanu, coconi, și iese cu el la lift. Între etajul șapte și opt însă, liftul se oprește și lumina se stinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pune rochia neagră, destul de decupată, pe care și-a scos-o cu doar câteva ceasuri mai devreme. S-a săturat să-l aștepte pe Alexandru care s-a dus după un chibrit și dus a fost. În lipsa lui, s-a înfășurat în așternut, s-a jucat singură de-a fantomele, a terminat vinul din sticlă, s-a ascuns după ușă gândindu-se cum o să iasă ea de după ușă făcând bau, a scuturat praful din bibliotecă, s-a uitat pe fereastră. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
erau. Femeile-călăi de pe copertă aveau mâini ca pepenii, șolduri ca niște crupe de cal, iar zdrențele de pe ele erau resturi patetice ale unor cămăși de noapte din colecția Schiaparelli. Femeile din poză în schimb erau la fel de frumoase ca niște pălămide înfășurate în pânză de saltea. Și apoi, tocmai când să mă apuc să citesc povestea spânzurării, am început, cu ezitări și îndoieli, să recunosc clădirea dărâmată din fundal. În spatele călăului, semănând cu o gură știrbă, se afla tot ce mai rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
lui înceată, tacticoasă, ca într-un fel de dans. Își muie și Biluță mâinile în găleata cu zeamă albastră, apoi luă un prosop vișiniu din cabină și se șterse îndelung, aproape râgâind de plăcere. Scoase din torpedoul mașinii un pachet înfășurat într-o pagină de ziar și începu să înfulece din bucata mare de pâine, cu doi cârnați în ea. - Așa mi-a spus Pigasie, adineauri, murmură stins Aulius. Că gata, astea-s ultimele clipe. Chestia cu Biluță, cu ce scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Se întuneca. Sălciile de pe marginea șoselei spre fostul port se desenau negre, scăldate în aburi roșiatici. „Ce-mi place cum se face noapte de-aici“, oftă Goncea. „E ca un mister cosmic care vine de departe din Baltă și ne înfășoară. Cum totul se înghite în umbra asta care nici nu știi de unde vine. Vezi, sălciile alea... Le vezi, știi că sunt acolo, dar cum le ia umbra acuși n-or să mai fie. Adică nu le mai vezi. Poți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
salutând fără să întoarcă capul. Nu mă lăsai dusă de val. Hugo era un tip înalt, zvelt, cu părul blond, ochi gri, un nas lung de patrician, către vârful căruia își ațintise ochii. Părea că este mimica lui obișnuită. Era înfășurat într-o haină închisă la culoare și purta o eșarfă de mătase. Se dezbrăcă cu un aer ușor arogant și de dedesubt se iviră puloverul negru, pe gât și pantalonii dungați. Era unul dintre puținii bărbați pe care-i știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
4 în baie. Și acum ce se întâmplă? întrebai curioasă. — Dacă nu dă nici un semn de viață în curând, MM o să ofere rolul altcuiva. Nu Tabithei. Și Tabitha știe? —Me5 îndoiesc. Ridică aparatul meu MIG de sudură și începu să înfășoare firul în jurul lui. — Sunt sigur că au unul exact ca ăsta la teatru, observă el. — Nu, n-au, îi răspunsei cu răceală. Deși poate părea același lucru pentru cineva care nu se pricepe. Sally urmase cursuri de sculptură la colegiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și ăsta e singurul lucru de care-mi pasă. Am comandat deja? Sosiră antreurile. Mi-am mâncat supa fierbinte și acră într-o clipită și am ronțăit câteva rulouri de primăvară, în timp ce Janey și Helen atacară salata în care erau înfășurate bucățelele de carne falsă de porc și pâinea prăjită cu creveți vegetali. Ce ciudat, spuse Helen după o gură de carne falsă de porc, ce e asta? Janey îmi făcu semn să nu scot nici un cuvânt. —E gluten vegetal. Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
protestă Matthew în timp ce ea săgeta cu privirea. — După care ai lăsat un alt mesaj pe robot în care-mi ziceai că întâlnirea a fost anulată, așa că n-am venit decât la repetiție, ca de obicei. Pe bune, hotărăște-te odată! Înfășurată într-o haină lungă, de culoare deschisă, cu capul ițindu-se printre cutele puloverului ei pe gât, asortat cu haina, asemenea unei flori din caliciu, Violet afișa semețeai unei regine. Stătea pe loc, cu mâinile în buzunare, fixându-l încă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cu mobilele, în principal din cauza propriei mele încăpățânări; totul începuse cu un desen simplu, care devenise din ce în ce mai elaborat pe măsură ce încercam efectele pe care le schițasem după modelul copacilor din cimitir. Înainte, stilul meu se bazase pe meteoriți, comete, planete nedescoperite, înfășurate cu sârmă și atârnate pe ici-colo cu niște inele ciudate. Dar iedera de pe cicloramă pe care o folosisem îmi deschisese o perspectivă cu totul nouă, pentru care aveam sprijinul și ajutorul lui Lurch. S-a dovedit că Lurch are un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mică... Cum se procedează? Se sting luminile mai întâi și ea este coborâtă în spatele mobilului, după care sare când i se face semn? S-ar putea să nu fie nevoie să modific nimic. Și așa sunt ditamai mobilele, cu iedera înfășurată în jurul lor, cioturi, tulpini și cine știe ce a mai născocit Lurch în după-amiaza asta... Tabitha, de ce nu vii tu mâine la teatru ca să facem câteva încercări? Dar ar trebui să fie OK. Bun! dădu MM verdictul. Matthew, poți să rezolvi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
bizar, după care m-am întins după cutia lui țigări, pe care o lăsase pe masă. Nu fumez decât în anumite situații, bine definită și asta era, cu siguranță, una dintre ele. După vreo zece minute, Hugo ieși din baie, înfășurat într-un capot negru, din brocart, cu părul uscat cu prosopul și legat la spate. În lumina soarelui, care pătrundea prin fereastra din spate, părul său blond părea de aur. Oprindu-se în ușă, se uită la mine timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
următoare, bubuituri repetate în ușa de la intrare m-au trezit fără milă, la ora nouă. Potențialul meu vizitator fie nu dădea de sonerie, fie își exprima o tandra considerație față de nervii mei alegând să nu mă trezească chiar dintr-odată. Înfășurată în kimono, am luat-o în jos pe scări și am traversat camera, încă năucă de somn, uitându-mă pe vizor cu privirea împăienjenită. După care, am început laboriosul proces de descuiere și de deblocare a ușii, cu mâinile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
peria, mi-am aplicat măști pe față, mi-am dat cu creme pentru tratarea părului și cu loțiuni depilatoare - practic, exact ce faci când duci mașina la revizie - și, în cele din urmă, cu toți porii respirând liber, cu părul înfășurat într-un prosop și pielea roz și plină de resentimente față de tot ceea ce trebuise să îndure, m-am ghemuit pe canapea și l-am sunat pe impresarul meu, Duggie, să-i spun că poate trece pe la mine să vadă noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în prim plan, pluteau mobilele, cu lucirea de un albastru metalic a platinei, radiind lumină în jur aproape ca un halou, și care nu păreau nici animale, nici minerale, ci un straniu hibrid al ambelor. Fâșii de iederă argintie erau înfășurate în jurul lor și prin ele, astfel că păreau niște meteori care căzuseră într-o pădure fermecată și se prinseseră în mreje. E minunat, zise Janey, încă ținându-mă strâns de mână, în timp ce luminile se schimbară devenind mai bogate și mobilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
De ridicat, s-a ridicat, mama ei de porcărie. Altfel micuța ar fi rămas înțepenită acolo pân’ la pauză. Observam că elocvența marca Steve era contagioasă pentru cei din jurul lui. — Păi și ce mama naibii s-a întâmplat? întrebă el. Înfășurând cablul în jurul cârligului de susținere, mașinistul zise peste umăr, nerăbdător: Păi ne uităm chiar acu’, nu? Băieții de sus de acolo cred s-au și pus pe treabă. —Ai simțit că era ceva în neregulă cu cablul? Cum naiba să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Televizorul bâzâia, de parcă ar fi fost invadat de paraziți. Era șase dimineața, iar Hugo nu sunase. M-am târât pe scară în sus, mi-am scos rochia de pe mine și m-am ghemuit în pat ca un animal în bârlog, înfășurând pilota foarte strâns pe lângă mine, ca nici un firicel de aer sau de lumină să nu mă poate ajunge. După o vreme, adăpostită, protejată, am reușit să adorm și, de data asta, din fericire, dacă am visat, imaginile derulate în spatele pleoapelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
îndepărtat, acolo unde începea cărarea ce șerpuia către ultima așezare a yubani-lor. Poate că încă mai sunt acolo... Dacă au venit azi-noapte, înseamnă că sunt pe aproape... Căută un mai și, cu o singură lovitură, zdrobi capul peștelui. Desprinse cârligul, înfășură cu grijă guta și o atârnă de un cui în colibă. Apoi, fără să se grăbească, își încărcă prada într-un caiac șubred și începu să vâslească alene, ocolind nuferii și păpurișul. Se opri în mijlocul mlaștini și ridică padela. Picuratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
au mai rămas pe fața Pământului. Odată cu răsăritul, a revenit activitatea în sat. Primele raze de lumină i-a surprins pe vraci și pe ajutoarele sale prăjind o mare cantitate de fructe de Genia, pe care ei o numeau „huito“, înfășurate în frunze de palmier. Obținură astfel un lichid negru ca tușul chinezesc, cu care începură să-și picteze cu grijă trupurile unii altora, desenând cu o ciudată perfecțiune oasele scheletului pe piele, astfel încât, atunci când își încheiară sarcina, puteau fi luați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
când alunecară În docul cimitirului. Brunetti se ridică În picioare și urcă scara Îngustă spre punte, oprindu-se În vârf să țină deschisă o parte a ușii batante ca să-i permită doctorului să treacă prin ea. Monetti era ocupat să Înfășoare odgoanele În jurul unui pilon care se ițea Într-un unghi nebunesc din apele lagunei. Brunetti păși pe țărm și Întinse brațul. Doctorul Îl prinse cu mâna, apoi se sprijini puternic pe el când sări pe țărm lângă el. Brunetti observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
maniaci, de genul celor care conduceau mașini, nu bărci. — Te-ar deranja să mă duci la San Silvestro? Întrebă el. — Vă duc chiar și până la capătul calle-ului, dacă doriți, domnule. — Mulțumesc, Monetti. Doresc. Brunetti scoase odgonul de pe pilon și-l Înfășură cu grijă În jurul montantului de metal de pe lateralul bărcii. Înaintă și rămase lângă Monetti când porniră de-a lungul Marelui Canal. Puține din cele ce se vedeau În acela capăt al orașului Îl interesau pe Brunetti, fără-ndoială o mahala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
În mână. Îl puse jos pe scaun, sprijinindu-l cu piciorul. Două pungi de plastic erau lipite de interiorul peretelui boilerului. Conțineau o pudră fină și albă, În jur de-un kilogram, cântări el. Își scoase batista din buzunar și, Înfășurându-și mâna cu ea, trase mai Întâi o pungă, apoi pe cealaltă. Doar ca să fie sigur de ceea ce știa deja, desfăcu una dintre ele, Își umezi vârful degetului arătător și atinse cu el pudra. Când puse degetul În gură, simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]