3,030 matches
-
păr, acoperindu-mi ochii și atingîndu-mi obrajii ca niște mânuțe de copil. Pe podeaua care troznea la fiecare pas vedeam, până unde străbăteam cu privirea prin pânzele dese, obiecte dezmembrate, putrezite, acoperite de mucegai. Cele mai multe erau doar o masă de țărână, o grămăjoară de praf, cu miros de murdărie. Altele puteau fi recunoscute: o păpușă putredă pe care se plimbau gândaci negri, o tricicletă căzută pe-o parte și cu o roată din spate lipsă, un ceas deșteptător pietrificat, un schelet
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
și inimii, peste care se înalță orbitor, ca o cupolă peste bazilica organică, briliantul moale al creierului. Exista o lume față de care splendoarea părului feminin era jeg și urdori; grădinile Orientului, gropi de gunoaie; incunabulele cu înluminiuri - cârpe putrede și țărână; florile, fluturii și norii înmiresmați - puroaie infecte. Noi eram iadul acelei lumi visate și tânjite de spiritul nostru, iar drumul prin iad, până-n adâncul iadului, era singurul accesibil nouă. Exista o simetrie ascunsă, care opunea viscerele de jos celor de
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
fascinație și de groază. Nu știu de ce, îmi venea stăruitor în memorie aceeași imagine: patul meu devenea un mormânt străvechi, profanat și dezvelit, așa cum văzusem la muzeul de istorie, sub sticlă, iar eu eram scheletul spart, fărâmițat, pământiu, una cu țărâna, rânjind către tavan. Câteva cârpe putrede mă mai înfășurau, ca niște drapele dezolate, incandescente 99 de rafalele de timp care vâjiau peste mine. Și m-am gândit deodată că, acolo, în micul tumul din valea paradisiacă, un geamăn al meu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
totul și să mă las încet la pământ, la rădăcina vreunui calcan smolit și vârstat de mulțimea șuvoaielor de urină, să mă culc pe o rână și să putrezesc acolo, să rânjesc acolo, să mă destram și să mă fac țărână și cârpe împuțite și oase galbene, sparte... Numai versurile pe care le repetam în gând mă apărau, îmi dădeau curaj și mă făceau să visez la orele când, în altă singurătate, sub soarele negru al inspirației, aveam să-mi plătesc
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
sălile înghețate în plină vară. Am ieșit, căci mă înăbușeam, pe ușa principală și am coborât scările înghiocate și maiestuoase. Cobo-rînd treptele, mângâiam cu palma spinarea balustradei: cât de sfărîmicioasă! ce încrustată de licheni! Totul era putred în conacu-ăsta de țărână aglutinată. Șobolani, libărci, urechelnițe săpaseră milioane de galerii și pori în lemnărie și-n stucatură. Fețele heruvimilor erau mâncate de lepră și scrofuloză. Amforele din capul scărilor erau atât de triste, de scrijelite, de galben-verzui, încît nu puteau conține decât
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
încă la masă, pe unde mi-ai umblat, am fost la mănăstire, Mi-a spus Diana, ascultă! Astăzi vine comisia! Care comisie? se minunează Daniel cu gura plină, Comisia pentru pictura lui Theo din biserică, înghit cu greutate îmbucătura, ca și cum țărână aș avea în gură și nu, Astăzi?! bine, dar Theo nu-i aici! Știu, Daniel! Au hotărât să vină astăzi, mâine e sărbătoare! adică Tăierea Capului, da! Vor face numai un fel de raport acum și asta se poate face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
asta, deși nu se vede În ce moment al zilei ne aflăm; dar mai interesant este să Încep descrierea dinspre partea de jos a fotografiei, e mai Închisă la culoare, ar fi aici chiar contactul cu pământul; partea Închisă, adică țărâna care se vede, un gri presărat cu nisip (dar la culori eu nu mă pricep, cel puțin așa spune ea, și râde de se prăpădește când Încerc să afirm de ce culoare e un obiect sau altul); la un centimetru de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ce mă apără de impuritatea vieții. (martie) Vreau să descriu corpul lui A.: pentru mine, acesta nu există, este absent, e o ficțiune; ne Întâlnim la S. ca să facem amor; o penetrez și nu simte nimic, e ca și cum aș poseda țărâna. De altfel, am avut Întotdeauna impresia că ea are un corp inform, acoperit de prea multe veșminte, de parcă ar fi o momâie de cârpe, un manechin. „Eu sunt frigidă!“, strigă ea isteric la sfârșit, și abia acum, iată, Îmi aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mai ales ca o conservare a corpului.) (vineri) Orice maculare mă poate distruge; trebuie să nu mă cobor, să mă păstrez pur, să nu mă Împrăștii În carnal și derizoriu, să rămân de gheață, un bol de cristal rostogolit În țărână de copiii jucăuși. Ca să nu decad, va trebui să mă prefac. Ca să mă salvez, va trebui să-mi umilesc trupul. (marți) Călinescu spune undeva că muzica trezește gândurile grave, Înfrânând instinctualul și animalitatea din noi. Ascult Beethoven și simt cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sau poate că nimic nu este adevărat, că doar mi s-a părut mie și eu nu fac acum decât să am niște păreri; dar a fost aici, ia să văd, că trebuie să-i fi rămas urma Întipărită În țărână; te uiți și vezi o urmă proaspătă de copită nedespicată, tăiată precis În praful gros de lângă fântână, nu o dată, ci de mai multe ori; nu e doar o iluzie și Începe să te furnice neașteptat o frică străină; un fior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
actul scriiturii, la propria-i geneză; el ia formă din ceața ce plutește deasupra apelor; „De ce m-ai strigat, soră?“; alergat de cuvinte pe marginea miriștilor Înflorite, a doua oară pândit de spicele de grâu coapte, ademenit de greieri În țărâna somnolentă; „De ce m-ai strigat, soră, nu știai că scriu?“; mă Întorc spre vorbire ca un prizonier Înrăit măsurând pereții temniței. (azi) Nu pot să dorm: o visez pe mama; „Băiatul mamii, adu-mi din medicamentul acela când mai vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să-i asculte glasul, și s-o privească lung... Și, Într-o zi albastră, s-a Întâmplat minunea, s-a prăbușit În vale și-n zbor a-mbrățișat-o. Crâmpeie de lumină au izbucnit din stâncă și a căzut să moară-n țărână mândrul munte. Dar iată că iubirea le fuse pământească și, din Îmbrățișare, au zămislit un prunc. Copilul Muntelui și-al Zării... 8 ianuarie 1965 (vineri) Hai să mâncăm stele cu mămăligă! 27 ianuarie 1965 (miercuri) Deasupra, finalitatea albastră a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
inutilitatea cea mai utilă marilor salturi Între absurd și moarte. 8 aprilie 1965 (joi) De-a lungul unui drum, odată, se vor Întâlni două umbre venite din sensuri opuse și, ca să se poată depăși, se vor contopi o clipă, În țărână și deasupra stelelor. Apoi, totul va rămâne În urmă. 10 aprilie 1965 (sâmbătă) Așteaptă-mă... Încă o fugă prin oameni și-apoi voi trăi numai pentru tine. 11 aprilie 1965 (duminică) Ce departe mergem uneori cu visurile și, În fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ca să te recunosc de departe. Poți să ai și o femeie lângă tine, ca să-ți țină de urât atunci când eu am alte treburi. Puteți face și dragoste, dar atunci să-ți dezbraci cămașa; ea nu trebuie să se murdărească de țărână. Când vei dori ceva mai mult decât zbaterile femeii, Îmbracă-te În alb și așteaptă-mă. Iar când nu vei mai putea aștepta, alătură-te de femeie și Încearcă să crezi că m-ai uitat. 29 mai 1965 (sâmbătă) Fă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Începutul după-amiezei, Jim se odihnise suficient ca să nu se mai gîndească la această Întrebare și să ia o a doua masă. Carnea caldă din cutia Spam, nemaifiind răcită În cutia de bombe din avionul B-29, Îi alunecă printre degete În țărîna prăfoasă. Recuperă bucata de carne gelatinoasă, șterse muștele și murdăria și o făcu să-i alunece pe gît, cu laptele praf rămas. Sugînd un baton de ciocolată și gîndindu-se la ofensiva din Andennes, Jim urmări un B-129 ridicîndu-se peste cîmpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
-și spună. De Alexii se duc să pună parii la vie, e primăvară. Șarpele doarme la amiază la soare și afară e cald. Sapa Îl taie În două. Virica Îi pune piciorul pe cap și-l zdrobește, Îl Îngroapă În țărâna caldă, coada se zbate și o lovește peste picior, „Tulai, Doamne!”și Bitancu sare drept În sus și o vede cu sapa În mână. „Virică!” atâta Îi spune și din ziua aia nu mai vorbește cu ea niciodată, mănâncă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și-o pusese din nou. Avea fruntea acoperită de o transpirație murdară, acolo unde se lipea praful mișcat de vânt. Fusese o muncă a mușchilor care ajutase însă spiritul. Mă simțeam liniștit, învăluit de vântul cald. Mâinile mele azvârliseră prima țărână pe sicriul Italiei și acum lopata paznicului se mișca ritmic, încărcând pământul și descărcându-l. Durerea mai exista încă, dar surdă, potolită de oboseală. Rămânea chipul inexpresiv al șchiopului cu ciuful lui de păr blond, ca o ceapă dezgropată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ca aceea a unei păsări. Un țăran stătea, la câțiva metri mai încolo, ascuns, în spatele zidului de cripte. Era un bătrân mic cât un copil. Stătea nemișcat, ținându-și pălăria în mână. Cu puțin înainte, atunci când mă aplecasem să culeg țărâna, nu era acolo, sau poate nu-l văzusem eu. Părea ieșit din neant. Ochii lui s-au oprit pe ai mei fără curiozitate, ca și cum m-ar fi cunoscut. M-am întors la ale mele, dar am rămas totuși cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
păduricea de pini și l-am lăsat în scorbura unui trunchi să-ți aducă noroc. Eu o iubesc, Angela. O iubesc pentru cum a fost și pentru cum suntem. Doi alergători bătrâni în drum spre o linie de sosire din țărână. Plouă ușor. Apă vaporizată care pare polen ud. Am deschis dulăpiorul, m-am dezbrăcat, m-am îmbrăcat. Am mers pe jos și am intrat în această cafenea modernă, plină cu mese care la prânz sunt toate ocupate. Acum e aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
izlaz răzoare pline de flori. Ea, care pe timpul războiului habar nu avea cum se folosește târnăcopul și lopata sau ce se face cu lăstarii și butașii aproape veștezi, săpa acum de-a lungul peretelui casei pământul argilos, scotea bucăți de țărână înierbată, dădea cu târnăcopul, grebla, sădea mănunchiuri de bujori și cârciumărese, lupini, smulgea tulpinile de măceș dintr-un răzor și sădea gura-leului pentru vară și mușcate pentru toamnă. Sta acolo, în cizmele ei de cauciuc și cu șorțu-n față, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
volumașul lui Onkel Rodolph nu mai avea decât pagini lipsite de viață, nu mai treceau bărci cu butași de viță în loc de vele pe vasele burtoase, iar imaginile de pe acestea erau doar ornamente prost reproduse. Cartea subțire cu scoarțele de culoarea țărânii, cu vâslașul pe fond alb acolo sus și cărăușul în partea de jos, a mai zăcut un timp pe pupitrul din dreptul ferestrei, în fața căreia moara de măcinat nutrețul acoperea acum o mare parte din câmpie, după care a dispărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Era îngrădită cu un gard de stâncă vertical, se înclina ușor până la margine, de unde privirea își lua zborul liber peste colinele și văile prealpine. Pământul - ridicat de pe urma săpăturilor - zăcea gol și uscat în lumina orbitoare a soarelui, un calup de țărână care cobora în partea abruptă de pădure. În el ne înfigeam piciorul drept ca să ne ancorăm de ceva, sprijinindu-ne în același timp pe cel stâng și ne aplecam capul să putem răscoli cu privirea cât mai de aproape pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Bagaj Aștern gândurile mele pe țărâna și ciolanele tale, tată, pentru că astăzi ești orb și mut și surd și neînțelegător. Fiul tău. Il est dangereux de trop faire voir Ă l’homme combien il est égal aux bêtes, sans lui montrer sa grandeur. Il est encore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de vizită prin țeava unui obuzier. - Dreissig Komma fünf, anunță radios locotenentul, care cu o zi înainte executase sonatinele la pian. Curentul și detunătura infernală ne trântiră la pământ. Obuzul căzuse la vreo zece pași în dreapta noastră. Un bulgăre de țărână izbise în piept pe căpitanul rezervist, înspăimântându-l în așa măsură, încât omul începu să plângă în hohote, implorându-ne să intervenim la Statul Major pentru demobilizarea lui. Susținea că-i este dor de casă, de copii și de tovarășa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
apelul gazdei. Robert nu va putea coborî niciodată noaptea, din pod, în întuneric, să treacă prin odăile oamenilor cufundați în somn, pentru ca, răzbit de foame, să smulgă un morcov din grădină și să-l mănânce pe loc, așa murdar de țărâna ce-i scârțâia între dinți, înecându-se la fiece zgomot suspect la foșnetul frunzelor, mișcate de adierea cea mai ușoară, așa cum încremeneam eu, îngrozit, cu urechea ciulită, cu fluierul tăcerii în timpane. Ce s-a ales oare din Robert? A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]