3,081 matches
-
mai trăiesc în cocioabă la tătuca... El mă bătea și mă alunga... Ș-am dat tot de lângă mine, ș-am venit. Mai bine omoară-mă, numai nu mă alunga... Îmi era și dor de tine, zice... Dragoș se opri. Își ținti ochii în pământ o clipă, apoi și-i întoarse spre mine: Și rochiță de matasă a dat-o, cucoane Petrache... Acu nici cu ce se îmbrăca n-are. Eu tot sunt cu dragoste pentru dânsa și vreau să-i cumpăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mirat de această tresărire a ființei mele. —Vra să zică te-ai întors la bărbatu-tău, zisei eu cu liniște. Da, cuconașule... Nu puteam să trăiesc fără el... Iar își plecă pleoapele spre paserile care se apropiau din toate părțile, țintind-o când c-un ochi, când cu altul. Apoi văzând că nu mai spun nimic, mă privi iar lung. Caută să fii cuminte, zisei eu; iaca, Dragoș se duce duminica viitoare să-ți cumpere ce-ți trebuie... Dragoș e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fătat malul... L-au găsit sub mal, cu cânele alături... știi, cânele cel roș... — Cum? a murit boierul? Eu nu știam nimica. — Da, a murit... Răspunsul era liniștit și lămurit, dar mi se părea că ochii neclintiți ai pădurarului mă ținteau prea îndărătnic. Nu știu, n-aș putea spune de ce, un fior, ca o sârmă de foc, mi se strecură prin șale. Într-o clipă, în clipa aceea, am avut o bănuială; am avut bănuiala că pădurarul Voinea a ucis pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și pe ușă și pe ferestre în odăița strâmtă în care românca cetea rar, monoton, și fata lui Sanis asculta neclintită, mișcându-și numai mânile deasupra lucrului pe care-l avea pe brațe. Din când în când se oprea și țintea asupra cărții pe care o ținea Tudorița doi ochi arzători, pe care îndată și-i pleca, umeziți, și-i ștergea încet, pe furiș, cu dosul palmei. —Tare-i frumos! zicea ea la urmă, în amurg; și pleca cu părere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cu greutate mare, ca într-o cușcă, își făcea munca de practicant la judecătoria târgului. Privea pieziș spre țăranii care intrau sfioși în grefă, lăsându-și căciula lângă ușă; privea în dreapta și-n stânga la tovarășii de masă, apoi își țintea ochii asupra grefierului, care se răsturna pe speteaza scaunului, cu mânile în buzunări, cu țigara în gură, și întreba de sus, cu nepăsare: — Ce vrei, bade?... Omul începea o tânguire încâlcită, și „băieții“ își puneau penele după urechi și ascultau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aveau o lucire aprigă, și se înroși. Nu răspunse. Tudorița se sculă încet. Apoi se așeză într-un colț, pe un scaun, cu un geamăt ușor. Era galbenă ca ceara, și-i ardeau ochii. — Ce este? ce ai? întrebă Haia, țintind-o. —N-am nimic, dragă; mi-i rău... Mi-a venit așa, o amețeală... Fata lui Sanis tăcu iar și rămase privind cu luare-aminte, cu curiozitate, la obrazul bolnavei, pătat ușor în umerii obrajilor și pe frunte. Ce te uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să nu știe nimeni... Mai ales la străini, la goim să n-ajungă vestea... Bătrâna se sculă târându-și în urma papucilor colțurile șalului. Se apropie de fata care tot cu fața în jos sta, toropită. O atinse cu degetele, o ținti cu priviri ascuțite: —Haie, zise ea încet, Haie... Haia întoarse obrazul răvășit. —Haie, mare pacat!... grăi baba, privind-o cu ochi rotunzi. Ce-ai făcut tu? Cum ai putut să greșești așa... Ce-ai făcut tu, Haie? Fata întoarse capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
uneori. Mizerabilele mele vânători m-au învățat în privința asta aproape totul. Am și acum gust de noroi în gură. Păcat că îmi e silă să vorbesc despre această învățătură. Aș spune lucruri interesante despre civilizația noastră care ridică pușca și țintește. Și tot noi vorbim despre milă. Nu vedeam ce făcea Dinu. Eram atent numai la mine. Mă simțeam rău, nu-mi plăcea mirosul noroiului dospit de soare și mai eram și foarte nervos. Zbătîndu-se, cerbii îmi sfredeleau creierii cu mugetele
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
M-am întors spre mlaștină. Cerbii ridicau disperați boturile în sus ca să respire și se zbăteau ca să iasă la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit; agonia lui îmi făcea rău. Între timp, pescarii ieșiseră în marginea cătunului și, nemișcați, înghesuiți unul în altul, urmăriseră toată scena. După ce-au auzit împușcăturile, s-au întors la fel de tăcuți să bea ce mai rămăsese
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
plăcere de câte ori bănuia că mă pregăteam să trag. Mirosul de noroi și de sânge părea să-i priască. Țopăia, nu-și putea stăpâni veselia și scotea un adevărat chiot învîrtindu-se într-un picior după ce auzea detunătura. Odată, ridicasem pușca și ținteam când am auzit un râs puternic în spate. M-am întors. Îndreptase mâinile spre mine, ca și cum ar fi fost vânător și mă vâna pe mine. Se maimuțărea, dar în clipa aceea am simțit o dâră rece pe șira spinării. Cine
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Mi s-a făcut frică. Amenințând mai departe, dar pe un ton mai degrabă plângăreț, umilit, am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne, ce porcărie. M-am purtat ca ultimul dintre
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă duc în bălării. Rar, foarte rar mai luam barca să trec în cătun. Marta se lămurise că nu însemna pentru mine decât o legătură oarecare și nu-mi mai ascundea răceala, iar la mlaștină mă persecuta ideea că, în timp ce ținteam cerbul, altcineva în spatele meu mă țintea pe mine; din pricina asta mă întorceam întruna să mă asigur că nu riscam un glonte în ceafă sau să fiu îmbrîncit în mlaștină și, ultima oară, nici nu împușcasem cerbul ca să plec mai repede
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
rar mai luam barca să trec în cătun. Marta se lămurise că nu însemna pentru mine decât o legătură oarecare și nu-mi mai ascundea răceala, iar la mlaștină mă persecuta ideea că, în timp ce ținteam cerbul, altcineva în spatele meu mă țintea pe mine; din pricina asta mă întorceam întruna să mă asigur că nu riscam un glonte în ceafă sau să fiu îmbrîncit în mlaștină și, ultima oară, nici nu împușcasem cerbul ca să plec mai repede de-acolo, urmărit de tăcerea tainică
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
odihnească picioarele. Din când în când se ridica și se așeza cu mai multă grijă. Mopsul avea o pușcă de vânătoare, iar Nelson râdea de el, frecîndu-și palmele de bucurie. "Hei, fiți atenți", a strigat Mopsul și a ridicat pușca. Țintea o pasăre neagră, cu pete albe, aproape de mărimea unei găini, cocoțată în vârful unui gutui sălbatec, ca acela de la poarta Martei. A răsunat împușcătura, dar pasărea n-a căzut. A tresărit doar, înspăimîntată de moarte. "N-ai nimerit, n-ai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de plecare Contemplam scena și mă întebam cum să procedez, dat fiind că reacțiile individului, surprins într-o astfel de șituație,puteau fi dintre cele mai imprenizibile și mai iraționale. Intre timp viniseră și soțiile și toate privirile erau a țintite spre mine - milițianul civil, neânarmat și nici prea forțos, la cei vreo sută șaizeci și cinci de centimetri ai mei, față de găliganul căre continua să sforăie, ca și când s-ar fi aflat la el acasă. Mi -am făcut totuși curaj și am făcut
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
tip religios ar putea fi reprezentată pe axa verticală: un traiect biunivoc între instanța transcendentă și arcanele sinelui în căutarea realizării spirituale. În replică, dezvoltarea individului din societatea de tip pragmatic s-ar înscrie pe axa orizontală: un traiect linear, țintind acumularea de bogăție materială, menită, la rându-i, să aducă o salvare provizorie, sub un cer devorat de vid. În perioada contemporană, statele islamice îmi par a incarna primul model, în vreme de Europa și America de Nord sunt emblematice pentru cel
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ar fi îndemnat-o la toate, numai și numai pentru că are câteva idei ce trebuie combătute cu vehemență, cu vigilență, cu tăria elanului revoluționar, numai ea din întreaga familie nu s-a desprins din chingile gândirii ei mic-burgheze meschine care țintește numai binele material și imediat! Ce rost ar fi avut să asculte până la capăt câte i se relatau, la a doua sau la a treia mână, vorbe cu singuranță deformate, din răutate sau invidie, dar care, oricum vor fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
toate femei obsedate de câteva idei, se temea să nu i se întâmple la fel. Mai târziu, maică-sa a început să-i dea sfaturi care i se păreau stupide: să se ferească de băieți, să fie mereu prima, să țintească mereu numai treapta de sus, într-o zi se va mărita și bărbatul acela va trebui să fie neapărat cineva, ea va trebui să aibă neapărat stil, dar să-i fie și superioară. Altfel nu se poate. Nu înțelegea de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la această tentativă de restaurare a forțelor eidolon-ului și ale colossos-ului, adică a materiei ca deschidere spre invizibil. Michel Serres susținea că vinovate de prăbușirea și îngroparea statuilor sunt cuvintele, triumful logos-ului. Ei bine, demersul lui Artaud pare să țintească tocmai dezgroparea statuilor, repunerea pe soclu a idolilor din străvechile culturi magice, în încercarea de a face din teatru acel loc privilegiat unde, opusă unei culturi a logos-ului, s-ar afirma o cultură a materiei, preeminența lumii fizice, concrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
și, în acel moment, bărbatul se îndepărtă de ea în direcția zgomotului. Venise clipa. Călărețul renunță la lunetă, își strecură mâna sub haină și apucă arma. Zgomotul nu-l mai interesa. Se concentră asupra omului. Era, în sfârșit, singur, neacoperit. ținti. Femeia, însă, îi acoperi iarăși ținta. Veni lângă bărbat și acum erau din nou o pereche de nedespărțit în calea acelui ceva care înainta implacabil. Călărețul încă mai avea arma în mână când, din colțul pădurii, răbufni deodată o învolburare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și cuget la covârșitoarea importanță a existenței. Numai când zilele se arată cenușii, stau acasă, să-mi măsor singurătatea. Pornesc, apoi, fără destinație hotărâtă și discut, pe drum, cu ghetele stropite de noroi. Mă opresc la vreo răspântie, cu ochii țintiți pe caimacul noroios, împroșcat de un vehicul pe manșeta pantalonului. Azvârl printre dinți apa adunată sub limbă în chipul hâd al unei dezolări catastrofale: în craniul bine conturat de rumegușul cenușiu al gândurilor mele. E o hârcă pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
chiar și când am lucrat pentru Biblioteca Publică din New Orleans. — Păi, Ignatius, asta a fost singura dată cân’ ai lucrat de cân’ ai terminat universitatea și-ai stat acolo numa’ două săptămâni. — Este exact ceea ce îți spun, răspunse Ignatius, țintind cu un ghemotoc de hârtie în globul candelabrului de sticlă mată. — Nu făceai decât să lipești niște hârtiuțe în cărți. — Da, dar le lipeam după propriile mele principii estetice. În unele zile nu reușeam să lipesc decât vreo trei, patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mă jelesc, îmi vor binele, sărbătoresc sau au venit din întâmplare: „Asemenea acestui crin a fost și Ignatius! Acum și unul și altul sunt smulși din viață și distruși!“ Vrând să-l arunce înapoi în sicriu, incapabilă cum este să țintească, va arunca crinul drept în fața mea palidă. Pentru mama mea am trimis în zbor o rugăciune Sfintei Zita din Lucea, care și-a trăit viața ca servitoare, supunându-se multor austerități. M-am rugat în speranța că o va ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Șuierând printre dinți, Logan se rostogoli pe o parte și izbi din nou cu piciorul, nimerindu-l pe bătrân În lateralul capului, deschizând o rană de vreo 10 cm. Doug se strâmbă, acoperindu-și cu mâinile scalpul sângerând, În timp ce Logan ținti o altă lovitură spre capul omului. Două dintre degetele sale trozniră sub gheta lui Logan. — Nenorocitul naibii! Poate că era bătrân și ros de cancer, dar Doug MacDuff Își câștigase reputația de om tare În cele mai dure Închisori pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să-i facă ei. CEEA CE ÎNSEMNA CĂ INDIVIZIII ȘTIAU CINE E EL. Danny se duse la raftul de deasupra frigiderului, locul unde ascunsese semnele identității detectivului D. Upshaw. Își luă insigna, cătușele, scoase pistolul de calibrul 45 din toc și ținti înspre lume. PAGINĂ NOUĂ CAPITOLUL TREIZECI Comandantul detectivilor, Thad Green, dădu din cap în direcția lui Mal, apoi în cea a lui Dudley Smith. — Domnilor, nu v-aș fi chemat atât de dimineață dacă nu era ceva urgent. Ceea ce vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]