KorAP: Find »[drukola/base=țipăt & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...95 96 97 ...169 >

4,216 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453

Întregi ce lenjerie port... le-ai dat detalii despre viața mea sexuală... despre cuvertura mea Barbie, dar fără să le spui că e la mișto... — Emma, Îmi pare rău... — Le-ai spus ce greutate am ! Ridic glasul până devine un țipăt. Și nici măcar nu le-ai spus adevărul ! — Emma, Îmi pare sincer rău... Nu mă-ncălzește cu nimic că-ți pare rău ! Mă răsucesc furioasă și-l privesc drept În ochi. Mi-ai distrus viața ! — Ți-am distrus viața ? Mă privește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598

maman și Anton, în altă casă, mai spre marginea Bucureștilor, într-o casă fără mobilier de prisos, în care putea intra cine voia de-a dreptul de afară, din strada cu miros de varză și lătrături de câini flămânzi, cu țipete guturale între soție și soțul care vine afumat acasă. Zina nici n-a avut nevoie să se anunțe sunând-bubuind în ușă, a apărut în camera cu mult mai puțin spațiu decât în Hristo Botev, pufnind ironic, Ce de-a cărți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
de balon colorat ca la bâlci în dungi verticale roșii, albe, verzi, ciclam etc. Înăuntru, o grădiniță întreagă de copii, vreo sută poate, încălecați, răsturnați în toate pozițiile, strigau TUDOR, TUDOR, TUDOR!!! Eu fac un semn larg, stârnind în cer țipete de bucurie. Da’ unde-i Bănică, întreb (pe loc îmi venise ideea că fusesem parcă în drumul ăsta și cu el, cu actorul, renunțarea bruscă de a-l căuta pe nea Vlad trebuie să facă parte din inexplicabilul oricrui vis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

în față. Ea îl scututră. El nu răspunde. Autobuze, biciclete, oameni trec pe lângă ei. Scena pare ireală. Oameni și obiecte se mișcă, se apropie și se depărtează. Sufocarea. Încet, totul începe să stea locului. Așa cum moartea înțepenește. Ea își aude țipătul inimii. O să stăm de vorbă, îi zice ea. Coboară amândoi de pe vârful crizei lor. La Lan Ping, asta se manifestă prin febră. Zace în pat în brațele lui, tremurând, leșinând. Acum țipă isteric, lovind salteaua cu pumnul, pentru ca în clipa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
cu toate aceste comori. Sunt lăsată cu coșmarurile mele. Am ajutat la ieșirea din ou a revoluției tale! se aude ea țipând. Se trezește noaptea și stă pe întuneric. O transpirație rece i se prelinge în decolteu. Are spatele ud. Țipetele ei se târăsc pe pardoseală și se înfig în pereți. Mao nu o mai anunță pe unde e. Membrii personalului său o evită. Când încearcă să le vorbească, se arată nerăbdători, de parcă i-ar ține ostatici. Într-o noapte, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
toată lumea. În vis, aud fluieratul unui motor cu aburi în depărtare. Văd mulțimi care se mișcă precum niște valuri în lumina difuză a zorilor. Vaporul începe se o ia încet din loc. Mii de panglici de hârtie colorată flutură în țipetele de depărțire ale pasagerilor. Panglicile dansează în aer. Ai impresia că portul e împins de vapor. Apoi zgomotul se potolește. Mulțimea privește cum se îndepărtează vaporul. Devine din ce în ce mai mic. Panglicile nu mai dansează. Acum se aude zgomotul valurilor. În aer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
lungă marelui nostru conducător și salvator, tovarășul președinte Mao. Ora unsprezece. În toiul melodiei „Estul e roșu”, vine un ropot de aplauze furtunoase. Cei un milion și jumătate de oameni strigă. Curg lacrimi. Unii își mușcă mânecile ca să-ți rețină țipetele. Mao apare în vârful Porții Păcii Cerești. Pășește încet către barele de la marginea platformei. Poartă o uniformă militară și o banderolă identice cu cele ale tinerilor. În vârful capului său mare, stă șapca decorată cu o stea roșie. Merge în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
la întrecere cu moartea, stăruie Doamna Mao. Trebuie să obținem mărturisirea lui. Trebuie să avem vocea lui pe bandă, înainte de a muri. Țineți minte, tovarășul președinte Mao așteaptă rezultate. Interogatoriul începe. Banda de înregistrare se învârte. Casetele sunt pline de țipete și urlete. Mărturisirea sau moartea! Vorbește, Zhang Chong-yi! Spune-ne ce știi despre Wang Guang-mei, trădătoarea. Bărbatul aflat pe moarte își caută cuvintele. Nu, vă rog, nu mă trageți de braț. O să vorbesc. Vorbesc. Bine, acum îmi aduc aminte. Wang

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
caută cuvintele. Nu, vă rog, nu mă trageți de braț. O să vorbesc. Vorbesc. Bine, acum îmi aduc aminte. Wang Guang-mei e o femeie, nu? E soția vicepreședintelui Liu, nu-i așa? Pe casetă se aude sunetul unei izbituri, urmată de țipătul lui Zhang Chong-yi. Nu mai da în el! urlă un anchetator. O să crape dacă-i mai tragi una. Și pe urmă dăm cu toții de bucluc. Nici măcar să nu-ți treacă prin cap să ne prostești! se aude vocea anchetatorului-șef

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
apare un martor. De data asta, e un prieten, un lucrător al Partidului de multă vreme, Wang Shi-yin, care suferă de cancer pulmonar. Pieptul lui e înconjurat de tuburi din plastic. Însă asta nu-i oprește pe anchetatori. Urletele și țipetele răsună pe casetă. Habar nu am. Pacientul se chinuie să vorbească. Nu sunt un inventator de adevăr. Se aud lovituri de obiecte metalice. O să plângi când o să-ți aducem sicriul și atunci va fi prea târziu, zice anchetaorul-șef pe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656

Dumnezeu e cu noi... Nu pleca, Walter! Spune-i și tu să nu plece, că n-o să se mai Întoarcă! Sunteți frați, nu vă mai certați ca niște câini, du-te după el, Împăcați-vă! Poate doar ca să scapi de țipetele mamei ai coborât În goană scara după Walter, care trântise ușa? Vă urăsc pe toate, vă urăsc, striga Walter, tropăind pe scări, și așa, tot Într-o goană a dus-o până la trenul plin de Hitlerjugend, care cântau Heidemarie. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
ei au fost longevivi, au avut o bătrânețe de invidiat, bine ar fi să le semăn. Mult timp au fost vitali, tonici, iar pe mine ei m-au salvat. Eram cu ei În adăpost când s-a zguduit pământul, Întuneric, țipete, miros oribil, adăpostul era prost aerisit și unii de frică vomau sau se scăpau pe ei... Dar ne-am dat seama că bomba nu căzuse În apropierea noastră, ci mai departe, și cineva, o voce de bărbat, a spus: au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

trădă și Iancu începu să-l gâdile. ― Hai, dumneata unchiulache, dă-mi-l! Sau vrei să-l caut eu p-aici și p-aici? ― Nu-i la mine! Nu-i la mine! se apără Nicolae, abia vorbind printre hohote și țipete. Reuși să scape, se rostogoli pe divan și se ascunse repede sub perne. ― Caută, nepotache! Jur că nu-i la mine! Azvârli o pernă. Iancu o prinse din zbor și, după o calculată clipă de gândire, alese tot colțul divanului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
comandantul militar al orașului, fusese, de asemenea invitat. Era deci acolo, sorbind cu un apetit de invidiat din cel mai fin Bordeaux băut vreodată, zâmbind și lăudând gazda pentru inspirata alegere a vinului... bla, bla, bla... când s-au auzit țipetele slugilor și ne-am trezit deodată înconjurați de cazaci. Am crezut că era vreo farsă, că totul făcea parte din organizarea petrecerii, până când mi-am văzut prietenul privind uimit spre Zass. „Dar ce se petrece, generale? A dat năvală turcimea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
arătându-și, care mai de care, colții, cozile sau ghearele, furișându-se în hățișuri țepoase sau dispărând, pur și simplu, în nisipurile deșertului. Urmară niște scene cutremurătoare de luptă între cruciați și sarazini, unii căzând chiar atunci de pe cai în țipetele spectatorilor, purtând în piept sau în gât câte un vârf de suliță, dându-și duhul cu ochii ridicați spre cer, acolo unde însuși Iisus îi aștepta senin, într-o lungă cămășuță de noapte, aproape transparentă, întinzându-și brațele către creștinii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
n-ar fi avut în ele nici măcar o picătură din sângele ei. Copila asta iar mă face de rușine. Hai, flăcăi, ajutați-o! Fu luată de subsuori, săltată și trecută pe deasupra focurilor. Ea doar strânse picioarele, dar se întrecu în țipete și râsete. De fapt asta își dorea, realiză și clucereasa, văzându-i exuberanța stârnită ca din senin. Când focurile se mai potoliră, se treziră tropotind pământul. Se prinseră pe după umeri, închizând cercul acelei bătute fără lăutari. Ritmul se păstra de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
plină de accente rusești, furierul încercă să le traducă pricazul de surghiun pentru numitul Iancu Văcărescu, semnat și parafat de generalul Kutuzov. Gaiané își urmărea surorile de la fereastră. Treceau prin toate jocurile într-un vârtej de râsete, ghionți, fugi și țipete. De la titirez, la nuci, scrânciob, bâzâită, Baba-oarba, de-a caii sau Panghele. Le cunoștea pe toate, dar nu le putea juca. Doi medici, unul după altul, ridicaseră câte un deget și îi atrăseseră atenția că nu are voie să iasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
nu?... Ultima oară eram chiar în spatele stâncilor, la cascadă, de ziua aniversării căsătoriei voastre, Alteță... Se priveau cu intensitate. Mâna lui Manuc se odihnea, dintr-o obișnuință de o viață, peste pumnalul de la brâu. Prin ferestrele deschise, se auzeau doar țipetele lăstunilor reveniți la cuiburile de sub streșinile casei. ― Aș putea s-o fac și în acest moment. O altă pauză. ― Dar nu poți. Vorbeau tot în șoaptă. O spovedanie reciprocă. Lăstunii se potoliseră. În liniștea camerei, râsul pictorului sună ca mușcătura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
O să dai socoteală în fața Consiliului de război. ― Nu-l ascultați! E doar o diversiune. Aduceți trăsura! Repede! urlă Malet. Apoi scoase pistolul și trase în direcția ministrului de război, care continua să-i ordone să se predea. Se auzi un țipăt scurt, urmat de urletele înnebunite ale mulțimii. Caii de la trăsura prințului, prinsă la mijlocul adunăturii de oameni, săreau pe loc, nechezau întruna. În acel moment, generalul evadat simți un pistol la tâmplă. Și soldatul din spatele lui Savary, care se străduia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622

grație lor, deveneau pe zi ce trece mai alunecoase și mai lucioase. Sampath se bucura din ce în ce mai mult de atenția primită, pe măsură ce se obișnuia cu trasul sau zgârieturile ocazionale. — Ia te uită, spuse domnișoara Jyotsna, care, ca și Pinky, scosese un țipăt când o identificase prima dată pe maimuța care o umilise la cinema. E clar că a fermecat maimuțele. Acestea se grupaseră în jurul lui Sampath ca o gardă de corp grațioasă, cu păr grizonat, căscând și scărpinându-și trupurile frumoase. Aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
ideal pentru figura lui Sampath, mai întâi având pe fundalul asfințitului de soare, apoi al florilor de lotus. Maimuțele, care smulgeau frunzele unui copac vecin, văzând această invadare a teritoriului lor, așa, dintr-odată, dacă vreți, în plină zi, scoaseră țipete de revoltă și se năpustiră înspre copac să-l ajute pe Sampath să apere teritoriul. Sărind din creangă-n creangă într-o stare de indignare, arătându-și gingiile roșii și dinții maronii, aproape că îl făcură pe fotograful care deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
copacul lui Sampath să-l dea jos. Chiar ar fi trebuit obligat să coboare mai devreme. Deja era periculos. Dar... stai o clipă... — Sampath, strigă el, Sampath, Sampath, Sampath... Copacul era gol. — Sampath. Vocea domnului Chawla se transformă într-un țipăt care răsună pe toată coasta dealului și-i strânse inima. Cele mai negre temeri ale sale se adeveriseră. — Sampath, se văicări el, Sampath, unde ești? Unde ești? Ammaji alergă la arborele de guava în timp ce, pe deasupra capului ei, maimuțele săreau iarăși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
de cercetare a universității, unde vârfurile copacilor se clătinau cuprinse parcă de un vârtej, calea maimuțelor către munți indicată de un tremur argintiu printre pini, de un tremur al crengilor și frunzișului. Păsările din pădure zburară și se împrăștiară alarmate, țipetele lor amestecându-se cu vocile de dedesubt în aerul plin de satin rosu, albastru și negru, de penele aurii și arămii ale fazanilor și păunilor, ale ciocănitorilor și bărbătușilor... Și totuși, maimuțele își continuau drumul. Mai sus și mai sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

mă opresc acolo și să petrec noaptea adăpostindu-mă de vânt. Foarte sus pe cer trebuie să fi fost luna - dacă, spre nenorocirea mea, Alah n-ar fi vrut ca acea noapte să fie fără lună -, când mă trezi un țipăt atât de neomenesc, că-mi îngheță sângele în vine și mă făcu să mă ghemuiesc, cuprins de panică. Așa stăteam când se auzi din nou țipătul acela înspăimântător, după care urmară atâtea bocete și vaiete, că mi-am zis că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ar fi vrut ca acea noapte să fie fără lună -, când mă trezi un țipăt atât de neomenesc, că-mi îngheță sângele în vine și mă făcu să mă ghemuiesc, cuprins de panică. Așa stăteam când se auzi din nou țipătul acela înspăimântător, după care urmară atâtea bocete și vaiete, că mi-am zis că e un suflet chinuit în iad, ce reușise să străbată pământul cu urletele lui. Dar deodată am auzit că cineva scormonește în nisip; la scurt timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]