29,010 matches
-
mai facă atunci, or să mă pună pe scaunul electric? Îmi vine să urlu când mă gândesc ce mică mi-e vina în raport cu pedeapsa. Îmi dai voie? Oare o să-i răscolească prea tare pe cei de-afară, din sala de așteptare? Fiindcă, poate că tocmai de-asta am cea mai mare nevoie, să urlu. Un urlet pur, fără alte cuvinte între mine și el. — Aici poliția, Portnoy, ești înconjurat. Ai face mai bine să ieși și să-ți plătești datoria față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
din urmă, am fost lăsat acasă pe motive de sănătate, dar tot fără să-mi fi dat seama, nici măcar după ce trăisem și dormisem mai bine de-o lună printre tinerii aceia, victime ale unor nenorociri dintre cele mai improbabile, că așteptările noastre rezonabile și concepția rațională sunt himere la fel de mari ca plăsmuirile băsnite de mintea confuză a unui schizofrenic paranoic. M-am întors la Chicago cu nădejdea că de-acum or să-nceapă să prindă viață dorințele mele, acum că, în afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
capătul coridorului de o față și o siluetă care o făcură să-și țină respirația cu nostalgie: o ultimă tușă de pudră pe nas, un „Noapte bună“ adresat portarului și fuga afară, În Înșelătoarele străluciri ale nopții, tânărul evreu În așteptare, ciocolatele, mașina după colț, cursa rapidă și primejdioasa Îmbrățișare furișă. Dar nu era cineva cunoscut. Reveni În nedorita, temuta aventură Într-un ținut străin, care nu putea fi controlat cu un cuvânt măiestru. Nici un alint, oricât de abil, nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gara Victoria, la ouăle tari și pâinea de alaltăieri, care o așteptau jos. Mai bine n-aș fi acceptat slujba asta, se gândi ea, preferând acum, când sosise momentul plecării, coada pe scările de la Shaftesbury Avenue și veselia forțată a așteptărilor lungi În fața ușii agentului. Ridică jaluzeaua și se simți o clipă uluită de viteza cu care trecu un stâlp de telegraf, de vederea unui râu verzui, cu tușe portocalii date de soarele matinal, și de dealurile Împădurite. Apoi Își aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
văd, ci doar câteva elemente marcante ale imaginii. Nu trebuie să menționez umbrele ce se Întind peste zăpadă, culoarea și forma lor fiind indefinite, dar pot selecta lampa purpurie de semnal strălucind pe fondul alb, flacăra focului din sala de așteptare a gării de țară, mărgeaua de lumină a unei barje ce se luptă Împotriva curentului. Josef Grünlich Își pipăi urma dureroasă de pe picior, acolo unde Îl apăsase revolverul, și se Întrebă: Câte ore or mai fi fiind până la frontieră? O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu mare efort, rosti trei cuvinte În englezește. — Tot În regulă, spuse el și arătă iar În direcția clădirilor. — Pot să-i spun prietenului meu? El dădu din cap și zâmbi, luând-o cu blândețe de lângă tren. În sala de așteptare nu era nimeni, cu excepția doctorului. O sobă așezată În mijlocul Încăperii ardea, iar imaginea ce se vedea prin geamuri era fragmentată de linii Înghețate. Nu putea să nu fie conștientă În fiecare clipă de scrisoarea pe care o avea În palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vă rog! El se scutură, eliberându-și brațul, și o repezi pe un ton aspru și precis, iar pince-nezul lui se mișcă În sus și-n jos, dar ea nu pricepu ce Însemnau acele cuvinte. Apoi ofițerul părăsi sala de așteptare. Coral Își lipi fața de fereastră. Printre două frunze de gheață, Îl văzu pe german plimbându-se În sus și-n jos pe lângă linie. Încercă să vadă până la vagonul-restaurant. — Îl vezi? Întrebă dr. Czinner. — O să Înceapă să ningă iar, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
proces. Mă vor duce la Belgrad. Undeva se auzi un claxon și apoi aerul rece fu străbătut de un fluierat. — Schimbă probabil linia, Îi spuse dr. Czinner, s-o Încurajeze. O pală de fum trecu prin fața ferestrelor, făcând sala de așteptare să se Întunece. Afară, În lungul liniei, se auziră voci și tropote de pași. Legăturile dintre vagoane gemură, se loviră și se-ncordară, iar apoi pereții subțiri se clătinară la bubuitul pistoanelor și huruitul roților grele. Când fumul se limpezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
plăcea să fiu bogat și să-i dăruiesc o rochie și o eșarfă și s-o iau la Belgrad și s-o duc la un spectacol. La Început se gândi cu invidie la fata asta străină Închisă În sala de așteptare, la Îmbrăcămintea ei, care i se păru foarte costisitoare, și la eșarfa verde ce-o avea la gât, dar, comparând-o cu soția lui, Își uită curând invidia și Începu s-o privească și pe străină cu afecțiune. Frumusețea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Evident, poliția știe mai bine cum se păzește un prizonier. Mă Înclin În fața cunoașterii ei superioare. Scoate lucrurile din mașină, Îi spuse el lui Ninici, și du-le În camera mea. Apoi Îi conduse pe ofițeri pe după colțul sălii de așteptare și dispărură din vedere. Ninici se holbă după ei până când șoferul Îi strigă: — Nu pot s-aștept toată ziua aicea, În mașină! Fuga marș! Voi, soldații, nu prea sunteți obișnuiți să puneți mâna. Începu să scoată lăzile din mașină, dezvăluind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nici o atenție. El zâmbi Înțelegător și le umplu paharele. Zăpada Începu să cadă iar și, printre troienele purtate de vânt, dr. Czinner Îi văzu pe țăranii din Subotica răzlețindu-se peste linie și Înclinându-și trupurile Întrebătoare spre sala de așteptare. Unul dintre oameni ajunse destul de aproape de fereastră ca să vadă și să examineze fața doctorului. Nu-i separa decât o distanță de câțiva metri, o foaie de sticlă, liniile desenate de gheață și aburul propriilor respirații. Dr. Czinner Îi putea număra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
inflamație de pe obraz. Dar de fiecare dată țăranii erau mânați Înapoi de cei doi soldați, care-i loveau cu paturile armelor. Țăranii dădură Înapoi și trecură iar dincolo de linii, dar reveniră fără veste, Încăpățânați, stupizi și incorigibili. În sala de așteptare tăcere dura de destulă vreme. Dr. Czinner se Întorsese la sobă. Fata stătea cu degetele mari Împreunate și capul puțin plecat. Știa ce făcea - se ruga ca iubitul ei să se Întoarcă după ea cât mai curând și, din fereala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
la dispreț, iar atunci cuvintele lui s-ar fi revărsat Împotriva lor. Blândețea și politețea Îl reduseră pentru moment la tăcere. Se simți iarăși invidios pe calitățile pe care doar Încrederea În sine și puterea le pot da cuiva. În fața așteptării tăcute și binevoitoare a colonelului Hartep avea limba legată. Căpitanul Alexici deschise ochii și Îi Închise iarăși. Doctorul spuse rar: — Medaliile acestea le-ați câștigat servindu-vă patria În timpul războiului. Eu nu am medalii, pentru că Îmi iubesc patria mult prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
traversa cheiul umed de la Ostende, când s-ar fi Întors bucuroasă Înapoi. Dar din acel moment se Întâmplaseră „lucruri“. Așa, s-ar Întoarce la aceeași cameră cu chirie, la pâinea prăjită și sucul de portocale de la micul dejun, la lungile așteptări pe scările agenților, cu Ivy, Flo, Phil și Dick, toți oamenii aceia drăguți cu care se săruta și-și ziceau pe numele mic și nu-i cunoștea deloc. Intimitatea cu o persoană putea face așa ceva - să golească lumea de prietenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
flecărelii lor vesele, să facă lumea concretă puțin ireală și foarte neinteresantă. Nici doctorul nu conta pentru ea, căci mergeau alături, Însă el era Într-o altă lume. Își aminti totuși să-l Întrebe când ajunseră la ușa sălii de așteptare: — Și dumneata? Ce se va Întîmpla cu dumneata? El răspunse vag, uitând să se dea deoparte ca s-o lase pe ea să intre prima: — Eu rămân aici. Pe mine unde or să mă ducă? Întrebă Josef Grünlich după ce ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În josul drumului pentru a se descotorosi de șofer, care se dovedea prea vorbăreț și prea săritor, și Înaintă singur prin vânt și zăpadă. Trecu pe lângă două santinele din fața unei clădiri și le Întrebă pe unde putea ajunge la sala de așteptare. Una din ele Îi spuse că acum nu mai exista sală de așteptare. — Unde pot primi informații? Cel mai Înalt dintre soldați Îi sugeră că la șeful gării. — Și unde-i biroul lui? Soldatul arătă spre o a doua clădire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și prea săritor, și Înaintă singur prin vânt și zăpadă. Trecu pe lângă două santinele din fața unei clădiri și le Întrebă pe unde putea ajunge la sala de așteptare. Una din ele Îi spuse că acum nu mai exista sală de așteptare. — Unde pot primi informații? Cel mai Înalt dintre soldați Îi sugeră că la șeful gării. — Și unde-i biroul lui? Soldatul arătă spre o a doua clădire, dar adăugă cu blândețe că șeful de gară lipsea: era la Belgrad. Myatt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-i erau uscați, ochii Îi erau roșii de plâns și doar cu efort se despărți de fetițele cu chibrituri și de prințesele cu inima de gheață. — Nu mă prind ei așa de ușor. Începu să se Învârtă prin sala de așteptare, apăsând cu degetul umezit pe lemnărie. — N-am fost niciodată Închis. S-ar putea să vă surprindă, dar acesta e adevărul. La vârsta mea nu poți Începe așa ceva. Și acum mă trimit Înapoi, În Austria. — Ești dat În urmărire acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
deschideți ușa? Întrebă doctorul Czinner. — Cinci minute. — La treabă atunci. Doctorul Czinner bătu cu degetul În fereastră și celălalt soldat se apropie. Ochii lui mari și prietenoși mai că se lipiră de sticlă și el se uită În sala de așteptare. În sală era mai Întuneric decât afară și nu putu vedea nimic, doar niște siluete neclare mișcându-se agitate Încoace și-ncolo ca să se Încălzească. Dr. Czinner Își apropie gura de sticla geamului și-i vorbi soldatului În limba lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
doctorul Czinner. Ninici. Cred că l-am cunoscut pe tatăl dumitale În Belgrad. Ninici nu păru a se Îndoi de o asemenea minciună clară și-și turti nasul de geam, dar tot ce-ar fi putut vedea din sala de așteptare era acoperit de trăsăturile doctorului. — A murit acum șase ani, spuse el. Dr. Czinner se hazardă, fără un risc prea mare pentru unul familiarizat cu sărăcimea din Belgrad și hrana pe care o mânca aceasta: — Da. Era bolnav când l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
aici un străin care pune tot felul de Întrebări. Crede că e ceva În neregulă. — Un străin? Întrebă dr. Czinner și gura i se uscă din cauza speranței. A plecat? — Tocmai s-a Întors la mașină, mai la vale. Sala de așteptare era plină de umbre. Doctorul Czinner se Întoarse pentru un moment de la fereastră și Întrebă În șoaptă: — Cum merge? Nu s-ar putea mai repede? Încă două minute, spuse Grünlich. — Este un străin cu o mașină În josul străzii. Caută pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se deschise și lumina săltă În sus, spre saci. Se ridică ea Însăși Într-un cot și-i văzu, printr-o fantă a baricadei ei, pe ofițerul palid, cu pince-nez, și pe soldatul care fusese de pază În fața sălii de așteptare. Aceștia traversară Încăperea În direcția ei și pe Coral o lăsară nervii. Nu reuși să Îndure să aștepte tot timpul acela lent până va fi descoperită. Erau pe jumătate Întorși dinspre ea și când se ridică În picioare și strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
plăcere să te cunosc, am zis, dând mâna cu Sanford, a cărui mână era ca un pachet rece. Dacă ești prietenă cu Lauren, atunci ești și prietena mea, spuse Sanford cu amabilitate. Phoebe se uita cu atenție la Sanford, În așteptare, dar el nu Îi spuse nimic. Se Întoarse către Lauren și zise: — Draga mea, am o propunere de afaceri pentru tine. În sfârșit. Vrei să-ți caut ceva pentru Încântătoarea ta soție? Întrebă Lauren. Nu, pentru mine. Sper că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
cum ar putea să o mai vadă toată lumea? Eu și Lauren stăteam la bar urmărind scena. Jaful În amiaza mare la New York sau la Paris e una, dar la Moscova a fost astfel mărit, Încât să se ridice la nivelul așteptărilor pe care le au miliardarii. Prețul de 80 $ pentru un pahar de șampanie roz, cum e la barul hotelului Park Hyatt, este ceva obișnuit. Până și Lauren fu Îngrozită. —Lui Phoebe i-ar plăcea la nebunie aici, remarcă. Apropo, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Cu siguranță crezi că sunt cea mai neparolistă vedetă de cinema. Era Nina Chlore. În mod previzibil, nu dăduse curs programării pe care o făcusem la Paris, ca să vină la o probă pentru rochii, care stăteau atârnate În atelier, În așteptarea ei. —Filmările În Maroc au durat mai mult cu două săptămâni, iar acolo În deșert pur și simplu nu există telefon. Pot să vin la atelier mâine pentru probă? Cu Sophia? Ne-a fost atât de dor de tine! Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]