3,167 matches
-
de spus pe-nserate. Arată-mi altarul, Maica a Domnului, Mamă a scriselor și nescriselor Lumii, semănător de cuvinte aș vrea să iți fiu, piatra din vârful unghiului neumbrit, primordială stare de îndrăgostire nebună, nebună, nebună... 16 Și voi pleca! În abisul păsării albastre nu-i nimeni! În clepsidra sortită să mor, o harpa slu jește! Cerescul palat mă primește fără cerneluri și până, halucinația trezește în mine ogarii! Aflați: nu voi trăi niciodată în disprețul Cuvântului, în pleava uitării înnoptează poeții
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
pe ei, poeții, de ceilalți muritori cu care se identifică deplin”. Să reținem din acest evantai descriptiv, tăietura opozabila față de retorica unei poezii transmutata peste ocean, îndreptarea ei spre experiență de zi cu zi a omului, de la lumină conștiinței la abisurile inconștientului, pentru a surprinde, decupa și recupera individualul propriu acestei lumi. O „poezie vie” cu catene prinse de volutele realității sociale, care să fie cu rădăcini specific americane. Unii poeți, cu rădăcini în America, și-au căutat cerul poeziei în
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
de zeul fugar. Și râde și plânge, suspină și cântă prin mine. Cădere Cad. Din ce în ce mai repede, cad. Mă răsucesc dinspre trecut. Totul nu-i decât magmă sau poate ceva mai puțin decât o respirare a cuiva fără nume. Copii ai abisului, ne smulgem din noi către un lucru nedefinit - matcă a viului. Creștem spre altceva, ca un râu de munte nemaivăzut, ca o flămândă mireasmă mușcând, iar și iar, din tine, ca începutul nopții irumpt din cel mai tiranic zeu, din
Poezie by Aura Christi () [Corola-journal/Imaginative/9268_a_10593]
-
ca un râu de munte nemaivăzut, ca o flămândă mireasmă mușcând, iar și iar, din tine, ca începutul nopții irumpt din cel mai tiranic zeu, din carnea naivă a rozelor sau poate din secunda aceea neagră, aidoma unui fund de abis abia părăsit când totul pare străin și sfârșit sau nici atât, sau nici atât, și-alături nu-i nimeni. Negrul Negrul, negrul, negrul îți sculptează mâinile, duhul. Seara zvâcnește în brazi, pulsează în iarba pietrelor, răsturnând în ceruri brazdele grele și lutul
Poezie by Aura Christi () [Corola-journal/Imaginative/9268_a_10593]
-
Alexandru Dohi Motto: Ce am putea opune dispariției din abis în abis și acele minunate detalii ce fac un destin o urmă și piatra stă acolo zece mii de ani dar omul un om chiar un anumit om orice ar face și gândi cum ar putea concura piatra poate prin curiozitate
Poezie by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/12829_a_14154]
-
Alexandru Dohi Motto: Ce am putea opune dispariției din abis în abis și acele minunate detalii ce fac un destin o urmă și piatra stă acolo zece mii de ani dar omul un om chiar un anumit om orice ar face și gândi cum ar putea concura piatra poate prin curiozitate frică debordantă
Poezie by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/12829_a_14154]
-
clipa deja hăt departe, deși înscrisă în memoria unei lumini cu neputință de deslușit încă, într-adevăr am fost mereu cel ce murmura: fiecare un trimis, spre a aduce un altul acasă cerul starea celui ce se lasă respirat, iadul abisul dintre noi august nimic nu se întîmplă. totul decurge, murmură sub cuta de amărăciune și spaimă din jurul gurii. august tîrziu. surîde, șoptind abia auzit, am trăit și am aflat ceea ce sunt, fiind... ...doar reamintire... totul... lumina verii răsfrîntă într-o
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/9158_a_10483]
-
să vă transmit ceva. O jenă funciară mă oprește să duc o discuție "prin cablu cu cel căruia-i scriu zilnic! Am impresia că "vraja s-ar rupe. Dar, ieri, vorbind cu Dinescu, mi-am închipuit că stați tot cu spatele la abis și că, probabil, sînteți iar pe cale de a descoperi inefabilul alfabet al delicateții. Cred că fac parte din categoria acelora care, ca și "sărmanul Makar Alexeevici Devușkin, v-ar scrie scrisori chiar dacă ar locui în același bloc, la ap. 33
Ea mi-a promis că-mi va păstra scrisorile într-un sutien uriaș by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13737_a_15062]
-
trăiesc, să transcriu, să... De ce dorm atît de puțin? Doar iau pastile, dragă domnule Andrei Pleșu, și-s buimac apoi toată ziua, umblu-n derivă, eșuez în librăria "Humanitas" și pipăi cărțile, le miros, le așez la loc, oftez din abisuri... Pînă cînd? Da, n-ar trebui să mă vait, să dau buzna-n... mereu, mereu... în bocete inutile, în sclifoseli de vîrsta a treisprezecea... Să... lupt!! ( Repet de atîtea ori cuvîntul "lupt" că-mi vine să-l mănînc, e bun
Clapele literelor by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/16734_a_18059]
-
Operă a cărnii ca de albină Ce mă poftește cu setea lumii scufundate. Și nu mai atrag din toate Pragurile pe care le-am călcat în agonie Nici o conspirație de vină, Numai spiritul îmbătat mă străbate. * Te întreb, Doamne, din abisurile Ce se prăvălesc Până a-mi deveni aureole, Vrei să plec din veac fără să mai simți Mâna mea când mângâie spiritele Poeților duși ce îi sunt carne? Cine te va mai privi cu astfel de ochi Având patina nisipurilor
Poeme fără titlu by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/13212_a_14537]
-
pustie de unde se anunța războiul colonial. La sfârșitul îndoliat al valurilor, s-a arătat o talpă ivită din necunoscut. Și toate au fost trecute la departamentul „urme de tălpi clasificate”. Noroc bun! Sângele se prăbușește de amintirile stâncilor. Dedesubt, prăpastia, abisul, nu mai contează. Însemnate sunt numai vorbele spuse înainte și după zborul rătăcit în interiorul ființei, în trecutul meu nemilos. Nedeschise rămân buzele tăcerii și întortocheate aripile care au vestit un zbor fără întoarcere; gura tăcerii e un capăt de mină
Aritmetica pleoapelor by Traian T. Coșovei () [Corola-journal/Imaginative/4666_a_5991]
-
În mii de alte spirite, atunci din sfărâmare Locul ființei stabilit de la facere apare Ca în androgin mirii. Da, tu, cel sfărâmat, fragment de literă, Nici măcar cuvânt, plutești carnivor și aerian Cu Regatul pe aripile ce fac să miște Întregul abis către tine. Unde sunteți acum consoane Și vocale sacre? Pe ce chip Repede scufundat în limpezimea de brumă? Câtă splendoare devenită nisip Pentru a-mi arde bătăile inimii Și cât de beat respir Fulgerul pielii femeilor, nesecatul fir Ce leagă
Poezii by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/10900_a_12225]
-
un apendice mesianic voit, o poartă spre zariștea gândirii nemărginite, absolute. Pregătit să dezlege parte din dedesubturile dramei axiologiei lumii, a creației, întrebările lui Hyperion: „Prin care neștiut păcat De boală morții sufăr?” sau/și „Nu-i nimeni să spintece Abisul și tăria Și cu-absolut să vindece Rănită - veșnicia?” echivalează cu o nevoie acută, așteptare dureroasă de a percepe sensul milenar al tainei cunoașterii divine. Cum era de așteptat și răspunsurile Demiurgului sunt închipuite mărturisiri cu adevarat grăitoare, reflectând ideea
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
de spus pe-nserate. Arată-mi altarul, Maica a Domnului, Mamă a scriselor și nescriselor Lumii, semănător de cuvinte aș vrea să iți fiu, piatra din vârful unghiului neumbrit, primordială stare de îndrăgostire nebună, nebună, nebună... 16 Și voi pleca! În abisul păsării albastre nu-i nimeni! În clepsidra sortită să mor, o harpa slu jește! Cerescul palat mă primește fără cerneluri și până, halucinația trezește în mine ogarii! Aflați: nu voi trăi niciodată în disprețul Cuvântului, în pleava uitării înnoptează poeții
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
pe ei, poeții, de ceilalți muritori cu care se identifică deplin”. Să reținem din acest evantai descriptiv, tăietura opozabila față de retorica unei poezii transmutata peste ocean, îndreptarea ei spre experiență de zi cu zi a omului, de la lumină conștiinței la abisurile inconștientului, pentru a surprinde, decupa și recupera individualul propriu acestei lumi. O „poezie vie” cu catene prinse de volutele realității sociale, care să fie cu rădăcini specific americane. Unii poeți, cu rădăcini în America, și-au căutat cerul poeziei în
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
sacrificatul ilustrează tăcut, în metaforă, o biruință a spiritului. Luată ca filă îndrăzneață de jurnal, Fosila din Jurasic, deschide, în cu totul alt cod de expresie, ochiul minții asupra firului cosmic de continuitate a ființei: prin juxtapunere, de la Facere și abisul erelor geologice, la mereu împrospătata revenire în ființă, - mulțumită femeii-mamă - a trupurilor celor vii, de azi, de ieri și de mâine. E un delicat colaj, mic, dar de concentrată profunzime, evocând în racursi genealogia imemorială a viului, trup după trup
Universul picturii lui Vladimir Zamfirescu by Andrei Brezianu () [Corola-journal/Journalistic/7228_a_8553]
-
dialectele pământului el contemplă nestingherit albul tăcerii xxx încetul cu încetul în anii din urmă pe măsură ce pierdui din voluptatea scrisului exacerbată de pofta nebună de literă plumbuită dobândii voluptatea rostirii în marginea ei când nici nu te-aștepți se cască abisul tăcerii un copil - același căruia îi plăcea să așeze bănuți pe șine și să-i contemple calzi turtiți în palmă după ce trenul trecuse peste ei cu toată greutatea vagoanelor sale -aruncă pietre și ascultă cu urechea ecoul din adâncuri xxx
DIMINEȚI LIGURE by Mircea Petean () [Corola-journal/Imaginative/6495_a_7820]
-
și povestaș neîntrecut deopotrivă ce mai - e definiția însăși a ambiguității xxx la Răsărit tremurul la Apus cutremurul la început verbul divin la sfârșit vaier și suspin negre amare și nenumărate postiri dulci străvechi și enigmatice rostiri căderile mele-n abis au devenit - zice estetul -fastuoase călătorii în cer încetul cu încetul iar de când femeia zilelor și nopților mele m-a părăsit caut preajma drepților mutați de mult în țărână și în uitare vai nimeni știre-n lume de mine nu
DIMINEȚI LIGURE by Mircea Petean () [Corola-journal/Imaginative/6495_a_7820]
-
fac esență de lacrimi Ce-n Verbul cărnii mă sfarmă. Aud venind al flăcărilor trap, Cenușa-mi unduiește în vânt ca mantă Pe care frumusețea o lipește de trupul său. * * * Dar cine a venit să cânte în această zi de abis La porțile ruinelor unde beam Un filtru amoros al stării fantomale? Doream să plec, să nu mai aud lumea muritoare Și toată a ei asemănare Cu negura, eu, ultima Clipă a rădăcinilor de exuberanță. Îmi spuneam: "Ah, să mor către
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/15085_a_16410]
-
zi A acestei lacrimi pe care divinul o vestește Prin adunarea aparițiilor în om. Așa cuvântul devine gură, ochi, membre, Vărsarea duhului în trup, Luminoasă pustiire prin care Orice esență și boltă se măresc Umplându-ne tot atât cât și abisul. * * Durere alchimică de singurătate Și fiecare poartă o cocardă De nuntă pentru a sărbători pustiul. Totul e mai frumos pentru a se stinge. Clopotele vesele ale bisericii Din colțul străzii plutesc Spre râul ce înghite lacom Un trup frumos ce
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/15085_a_16410]
-
Mielul prostit. Da. Trupul - cobaiul, navigând prin râuri de sânge. M-am dezbrăcat de trup, de trecut - ca de o haină. M-am rupt de ceea ce-mi era pământ, stranie ancoră într-o lume rămasă străină, departe. Da. Trupul - abis în care alte dăți mă aruncam ca delfinii. Pe ordinea de zi aruncată pe foc: același trup - mai străin ca străinii. Am spus da suferinței. Și torturii și morții și subteranei și pierzaniei da am spus. Și-am luat-o
Poezie by Aura Christi () [Corola-journal/Imaginative/4602_a_5927]
-
-n bîrfă Rozmelcii, cîndva prieteni mincinoși. Și mă lovește-n tîmplă cărămida Moale de-amurg, sleită peste-oraș. Degeaba saltă-n grajduri verzi omida Momindu-mă s-o-ncalec. Rămîn laș În praf de-odaie. Pipăi sfînt cu buza gura de-abis a ceștii de cafea. Mi-s clipele-n derîdere de-a dura Stoarse-n nămoluri fragede. De-abia Îți mai ghicesc perechea bulbucată A sînilor ce îi primeam răsplată Că ți-am slăvit cinstea de Mare Fată!
Sonet dezamăgit by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/15606_a_16931]
-
fi căzut în moarte, Tu, Doamne ce ești fericirea lacrimei Și bucuria celui ce susține cerul Cu gemetele lumilor dispărute Pentru a se face har. Vecine trompete de îngeri Și flaute înaripate Vestesc un conținut De Cantic devorator de zborul abisului Tandru cu cel pustiit. 5 ianuarie 2007 Cuvântul se așează pe ornamente Cu vești de copii, Adulmecă cerul cu vocale, silabe, Viziuni mai vechi decât cerul, Miracol e carnea când se întoarce Către privirea celui ce o iubește Recreată în
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/8530_a_9855]
-
de rost. îngenuncheat vestește în sine Tot ceea ce se roagă Peste durere, peste bucurie. E ca un meteorit pe care focul a scris O vindecare neînțeleasă, Semne căzând din cer Din lume în lume Pentru a crea un pământ fără abis Ce însumă toate abisurile. * Am scris poemul dar de ce l-am scris încă, De ce l-am făcut podoabă Unei săli de sărbătoare pustie în care nimeni nu ridică potirul Pentru a ura noroc soarelui și lunii De pe umerii miresei? Am
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/9179_a_10504]
-
în sine Tot ceea ce se roagă Peste durere, peste bucurie. E ca un meteorit pe care focul a scris O vindecare neînțeleasă, Semne căzând din cer Din lume în lume Pentru a crea un pământ fără abis Ce însumă toate abisurile. * Am scris poemul dar de ce l-am scris încă, De ce l-am făcut podoabă Unei săli de sărbătoare pustie în care nimeni nu ridică potirul Pentru a ura noroc soarelui și lunii De pe umerii miresei? Am visat din nou că
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/9179_a_10504]