3,053 matches
-
Barca înainta încet printre sălciile pletoase, stăpânele lacului. Broaștele își începuseră deja concertul nocturn și acum se chemau unele pe altele cu zgomote asurzitoare. Muzica lor, împreună cu cea a greierilor, era muzica lacului, a naturii. Ea era completată și de adierile dulci, misterioase ale vântului de seară. Un parfum amețitor ne umple sufletele de bucurie și de dorință de viață. Primele stele apărură pe cerul ce își închidea ca după o cortină lumina binefăcătoare a zilei. Tot acum își făcuseră simțită
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
să privesc de la fereastra casei bunicilor mei, casa lor mică și primitoare de la țară, cerul în serile liniștite de vară, în licăriri de amurg violet. Cerul acesta cuprins de fiorul amurgului te învăluie încet, revărsând unde de răcorire și dulci adieri înmiresmate. Cu fruntea lipită de geam, privesc în zare și, uitând de locul unde mă aflu, uitând cine sunt, mă las purtată de aripa visului. Tare aș vrea să știu ce se petrece acolo, sus, în împărăția nemărginită a cerului
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
de însăși așezarea orașului Huși: ... cu contururi iluzorii / Străjuit de patru dealuri / Încărcate de podgorii ..., locul fiind dintotdeauna frumos și prielnic vieții. Poalele tărăgănate ale dealurilor alcătuiesc un impresionant amfiteatru, cu fagurii viilor învăluindu-te la ceas de toamnă cu adieri de arome, cu sclipiri ale strugurilor în bobițele cărora soarele și pământul și-au cuibărit dogorâtoarea dragoste a tuturor anotimpurilor. Nicăieri natura nu apare mai măreață ca în amfiteatrele înlănțuite, cățărate pe cele mai înclinate și amețitoare pante, cu totul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
să-i ajutăm pe viticultori pentru că, datorită lor în vin nu este numai adevăr, ci și sănătate și o scânteie de geniu. În vin se află poveștile și cântecele pământului și ale soarelui, se află căldura și vitalitatea, prospețimea și adierea unei veri întregi. Sabina Mihalache, clasa a VI-a C Pădurea Dobrina La marginea unui orășel micuț, numit orășelul dintre vii - anume orașul Huși - se întinde, printre dealuri pline de podgorii, pădurea Dobrina. Deasă, mare, tăcută și neclintită, ca o
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
torid, urletul de durere al unui câine sfredeli depărtarea. Nu-mi venea a crede ca în această arșiță o vietate mai poate totuși grăi. Cu pași iuți mă apropiam de inima lanului, iar zgomotul părea să se stingă treptat. O adiere de vânt ce culca spicele îmi dezvălui blănița albă a unui cățel. O capcană pusă pentru iepuri îi strângea dureros lăbuța. Un soare blând îi lumina pentru o clipă ochii încețoșați de durere. Nimic nu l-a bucurat mai mult
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
și ferestrele. Orașul era îmbrăcat într-o haină verde, presărată ici, colo cu diverse culori ce străluceau în lumina soarelui. Blocurile erau înalte și frumos construite. Aerul proaspăt te împresura din toate părțile. Boarea florilor se răspândea în întregul oraș. Adierea aceea catifelată era poate răsuflarea cu care acestea doreau să farmece pe admiratori. Străzile erau pline de oameni care vorbeau frumos între ei, se salutau șu se respectau. Orașul era aerat, nici o hârtie nu se zărea pe jos. În ceea ce privește raporturile
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
îmbracă apele în argint, poleindu-le cu aur. Cerul și apa se întrepătrund, iubindu-se sub umbrele întunecate ale sălciilor. Pe când luna strălucește pe cer ca o corabie în albastre depărtări, solistele privighetori își înalță maiestuos cântecul în tufișuri cenușii. Adieri dulci-mirositoare se revarsă cu rumeneala asfințitului. Liliana Unguru, clasa a VI-a E Copilăria Deschide porțile spre viață căci ea e leagănul dorului și e cununa de lauri a universului. ... este zâna frumuseții, parfumul lăcrămioarelor, zborul multicolor al fluturilor, gândul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
același timp. Noi, însă, căutăm pentru a căuta din nou, iar și iar, doar vom găsi. Ce? Magda Geană, clasa a VII-a B Timp de hlamidă albă Divin, fremătând diafan, valuri spumegând de fulgi gingași coboară tresărind la fiecare adiere de vânt. Fundal ametist bătând în azuriu admirabil de iarnă mitică. Poezia flamandă izvorâtă din capodoperele scrijelate pe geam de către gerulmiracol stăpânește pustietățile albe. Copacii goi, definind trupuri pe timp de rugăciune, cu mâinile împlântate una în alta, poleite cu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme... I s-a părut că-i sunt dragi toți cei de un neam cu dânsul și, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăștiat ca pulberea în adierea vântului... Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoțește și dincolo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, și în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu iarba deasa unduind mătăsoasa în bătaia vîntului. Soarele arde puternic, trimițându-și săgețile sale ascuțite printre cămășile zdrențuroase ale cosașilor care trag brazda lata prin fâneața ce începe să deie în copt. Niciun nor rătăcit pe cerul senin, nicio adiere de vânt, doar fâsâitul tăios al coaselor care aliniază brazdele una cate una precum undele unui parau de munte. - Ghio, băi Gheo, băi!... Unde e teaca și custura? întreabă un cosaș mai bătrân, căruia îi șiruia transpirația grăbita pe obrajii
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
tăcută a camerei lui, mă îndepărtez pas după pas, până ce spinarea mea se lipește de ușa de la intrare, o deschid și ies, mă așez pe scările reci, numai în cămașă de noapte, privesc ziua aceasta învăluită în lumină aurie, cu adieri pline de tandrețe legănând frunzele și adunând în trena ei rămășițele miresmelor de flori colorate, nori de miere mângâindu-se unii pe alții de dor. Întotdeauna urâsem zilele precum aceasta, intram în existența lor ca un oaspete nepoftit, exact în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fotografii îngălbenite dinăuntrul meu, Udi a apărut în viața mea atât de repede, cu dorințele lui care au fost întotdeauna mai îndrăznețe decât ale mele, cu dragostea și ura lui, ce a fost înainte de el, apoi îmi amintesc, ca întâia adiere de vânt ce sparge hamsinul, amintirile se apropie de mine și îi spun pe un ton ezitant, aproape rușinată, când eram mică, îmi plăcea să stau întinsă pe câmp și să privesc norii. Ea este mulțumită de răspunsul meu, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
toți oamenii care o caută. O privesc din nou suspicioasă și mirată, șade dreaptă în fața noastră, cu bărbia ridicată, pentru că noi amândoi stăm în picioare, una dintre mâinile ei mângâie spinarea fetiței, părul îi flutură ușor pe capul copilului, în adierea vântului cald de după-amiază, ce vine de pe terasă, vocea îi înflorește din gât umedă și proaspătă, mi se pare că aș putea să stau să o ascult la nesfârșit. Exact așa ascultau fiii lui Iehuda îngrijorați profeția încurajatoare, de ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
care îl numim casă, cu cele trei camere congestionate ale inimii sale, mă liniștește puțin și stau noaptea pe terasă printre hainele curate, din când în când câte un cearșaf moale sau tivul vreunei rochii îmi mângâie părul, mișcat de adierea slabă a vântului, acompaniindu-mi singurătatea, pentru că Udi deja doarme, adormise imediat după Noga, amândoi își adunaseră depresiile și se lăsaseră înghițiți de paturile lor, în fața ventilatoarelor harnice, doar transpirația lor electrică se mai mișcă prin casă. Ne mâncăm în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
înaintea lor, în lan, un cârd de dropii își depuneau cu părintească grijă ouăle. Un nor de lăcuste venind de la răsărit se opri o clipă deasupra pădurii, întunecând soarele, dar apoi făcu cale întoarsă. Dinspre nord se simțea moale o adiere de vânt purtând cu ea miros de levențică, șoapte de iubire, vaiete. Dintr-o gaură practicată în sol, la marginea lanului, ieșiră firesc doi hârciogi. Ei aplecară cu lăbuțele un spic de grâu, luară strictul necesar de boabe și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înfundată. Ia de la mine, Doamne, această floare a șatrei și răsădește-o în ce pământ îi ști, că rădăcină ca la ea - la nimenea”. însăși Cosette se împurpura ușor și se simți vinovată adulmecând cu nările-i de pusta dumnezeiasca adiere alpină ce venea dinspre Barzovie-Vodă și aerul de podiș ce se strecura dinspre spătar. Ar fi preferat acum să stea lângă mai simplul, dar mai onestul, dezinhibantul Broanteș. Cât despre Broanteș... Ehei, Broanteș!... Tăcutul Broanteș stătea covrig pe mâna, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-i cu ciulamaua... Cine știe... în clipa aceea ușa se deschise și signora Maxima, ajutată de o slujnicuță vioaie, intră împingând un cazan alunecând pe rotile. Episodul 156 CĂPITANUL TRESORO POVESTEȘTE Un damf puternic de lobodă fiartă însoțit de-o adiere de rântaș deschise nările tuturor. Și parcă pentru a risipi orice urmă de îndoială, solida femeie anunță veselă și tautologică: — Lobodă! într-adevăr, vitaminoasa plantă tăiată masiv se lăfăia într-un dulce balans în gura de crater a cazanului. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o dată. Într-adevăr trebuie să ai nervii tari. În general, oamenii care lucrează acolo fug de ele ca de ciumă. Era șase și jumătate seara, soarele fiind încă destul de puternic. Poate era doar reflectarea sa în clădirea Lloyd. O ușoară adiere de vară mi-a zbârlit părul, care îmi veni în ochi. M-am întors să mă uit la Simon și instinctul mi-a spus că în acel moment aș putea vorbi cu el măcar despre o parte din ceea ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
eu - când voi crește (ceea ce nu era deloc sigur). Asta era taina? - asta era: Moș Iacob se pregătea de cu seară - a doua zi de dimineață, când mă trezeam și ieșeam pe calidor, ca să-l salut, venea, dinspre casa lui adiere amețitor de bună de pește gătit. Se și Întorsese (după cine știe câte și cât de grele Încercările prin care trecuse). Nu-mi mai rămânea decât să-l salut, să aștept răspunsul, să mă Întorc În casă, să mă spăl repede-repede, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Curchi, chiar În biserica-de-iarnă, după aceea În trapeză. După aceea... Aud, ca prin ceață, când de tot fierbinte, cu miroznă de sobă Încinsă și tămâie și coajă de măr pe plită; când prin ceață de tot fierbinte din pricină de adiere de geruleț și de vântuleț de sanie cu zurgălăi. Aud glasurile oamenilor mari, groase, dar Înmuiate, zicând de maici și de surori, săracele, că n-au mai rămas decât vreo zece, colo, vreo douăsprezece dincolo, săracele, că, la Ocupație, le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
scaun stătea Întors cu spătarul la amplificator. Încercînd să se scuze, pe motiv că locuiește singură, femeia o luă spre bucătărie printr-o despărțitură a draperiei. Cred că s-a dus să pregătească ceaiul. CÎnd a trecut pe lîngă mine, adierea provocată de mișcarea ei risipi mirosul de petrol lampant, dar o mireasmă de cosmetice mai dăinuia În jur. Imaginea ei Însă Începuse să se mai șteargă și-mi deveni, oricum, neclară. Parcă mă simțeam stînjenit. Am mai respirat o dată adînc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
scena aceasta undeva cîndva. Bulele de aer ce se zăreau prin găurelele cazanului aveau o strălucire verzuie. O flamă roșie puternică țîșni spre cerul Întunecat stîrnind un praf Înfiorător. Mă străbătu un fior de la picioare În sus. Nu simțeam nici o adiere de vînt, poate pentru că eram feriți de mal, dar cerul răsună puternic chiar deasupra capului meu. A fost ca o pocnitură dintr-un radio dat la maximum fără să fie acordat pe vreun post. Nenumărate degete zbîrcite zdrăngăneau pe rămurelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
până simți lemnul lucios, prinse bastonul atârnat de cuiul pe care îl așeza de peste trei ani de zile și ieși închizând ușa cu o mișcare lentă, astfel că nici el, deși urechile i se obișnuiseră să recepteze cea mai fină adiere de vânt, nu auzi atingerea tocului și nici trecerea zăvorului în locașul său metalic. Nu era nevoie să numere pașii parcurși până la ieșirea din bloc. Își așeză mâna direct și sigur pe clanță. Ieși liniștit și își îndreptă capul spre
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
materială, urca metodic, așa cum își amintea că procedase de mai multe ori în compania prietenilor îndrăgostiți, la fel ca el, de acest sport plăcut, dar și periculos într-o anumită măsură. Aerul se încălzea pe măsură ce urca și nu simțea nicio adiere. Versantul, pe vârful căruia își propusese să ajungă, nu era extrem de abrupt și nu prezenta un grad mare de dificultate. Nu mai abordase escaladarea pe această latură și, poate tocmai din acest motiv, se opri pentru câteva clipe să aprecieze
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
de repede! - Ha, ha! Păreai nedumerită ori fericită că a intrat bărbatul din el în acțiune? - Asta-i bună! Fericită, desigur, dar... Stai să vezi ce a urmat! Văzându-mi umerii goi și rochia cum trece la podea ca o adiere, am încercat să spun ceva, dar cuvintele au fost gâtuite de emoție și nu s-a înțeles nimic. Nu m-am opus. Încă dansam, când trupul meu rămânea doar în lenjeria intimă albă pe care o îmbrăcasem special pentru acea
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]