2,594 matches
-
Greaca Koine (, "limba greacă comună", sau , "dialectul comun") este forma populară a limbii grecești, apărută în antichitatea postclasică (cca. 300 î.Hr. - 300 d.Hr.) și marchează a treia perioadă a istoriei limbii grecești. Alte nume sunt greaca alexandrină, elenistică, comună, sau greaca Noului Testament. Greaca Koine este importantă nu numai pentru istoria grecilor, ca primul lor dialect comun și principal strămoș al limbii demotice, ci și pentru impactul său asupra civilizației occidentale ca lingua franca a Mediteranei. Koine
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
Când "Koine" a devenit, treptat, o limbă literară, unii oameni o clasau în două forme: "elină" (greacă) ca formă literară postclasică, și "Koine" (comună), ca formă populară de vorbire. Alții au ales să se refere la "Koine" ca la "dialectul alexandrin" (), însemnând "dialectul Alexandriei" (un termen folosit des de clasiciștii moderni). Rădăcina lingvistică a dialectului grecesc comun este neclară încă din timpurile antice. În timpul epocii elenistice, majoritatea erudiților considerau Koine ca fiind rezultatul amestecării celor patru mari dialecte grecești antice, "" (compunerea
Limba greacă comună () [Corola-website/Science/307324_a_308653]
-
în tratamentul temelor, în stilul său, în detaliile costumbriste și în adaptarea la mentalitatea medievală și câmpeneasca. Lirica să este culta, chiar dacă adopta o formă populară și utilizează unele elemente tradiționale; tipul de strofa cel mai des utilizat este catrenul alexandrin, separând fiecare vers în două jumătăți de căte șapte silabe, printr-o cezura ce corespunde sfârșitului cuvântului și al grupului fonic, împiedicând apariția sinalefei și cu o singură rimă consonanta în toate versurile. Opera principala a lui Gonzalo de Berceo
Gonzalo de Berceo () [Corola-website/Science/307990_a_309319]
-
una de coșmar și dezolare, proprie unui vis urât. Pentru a își exprima angustia și setea de comunicare folosește imagini vizionariste, specifice limbajului suprarealist. Libertatea de exprimare este maximă, deși pe lângă versul liber mai folosește și octosilabul, endecasilabul și versul alexandrin. „"Divanul de Tamarit"” (1940) este un volum de poezii care recreează o atmosferă orientală, inpirându-se dintr-o antologie de poezie arabico-andaluză. Tema principală este dragostea care duce la trăirea unor experiențe frustrante și amare; limbajul folosit este foarte apropiat de
Federico García Lorca () [Corola-website/Science/308137_a_309466]
-
tiparului. Între 1987-1988 este redactor-șef al revistei „Nistru” (redenumită în „Basarabia” în 1988). În această calitate, publică articolul "Veșmântul ființei noastre" de Valentin Mândâcanu, cu care a contribuit la renașterea națională a Moldovei. Dumitru Matcovschi a fost căsătorit cu Alexandrina Matcovschi. În 2012, au jucat nunta de aur. Dumitru Matcovschi este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză și piese de teatru și este recunoscut drept un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia. Unele din creațiile
Dumitru Matcovschi () [Corola-website/Science/307602_a_308931]
-
României pentru demnitatea de judecător la Curtea Constituțională a României, pentru un mandat de 9 ani. La 7 iunie 2001, el a depus jurământul ca judecător al Curții Constituționale, alături de Petre Ninosu, Șerban Viorel Stănoiu și Ioan Vida. Soția sa, Alexandrina Cochinescu, a deținut funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nicolae Cochinescu este autorul mai multor lucrări de literatură juridică, dintre care menționăm următoiarele: De asemenea, el a publicat numeroase articole cu tematică juridică, în revistele de
Nicolae Cochinescu () [Corola-website/Science/306621_a_307950]
-
monumentale, aceste două tablouri ecvestre suscită un deosebit interes la Salonul din 1814, într-un Paris ocupat de armatele străine învingătoare, după prima abdicare a lui Napoleon. În 1814, Géricault - tânăr om de lume, elegant și seducător - se îndrăgostește de Alexandrine Caruel, tânăra soție a unchiului său. Această legătură furtunoasă, care va dura mai mulți ani și din care va rezulta un fiu, Hippolyte-Georges, se dovedește nu numai scandaloasă dar și plină de consecințe negative pentru artist. După abdicarea lui Napoleon
Théodore Géricault () [Corola-website/Science/306753_a_308082]
-
în cavoul familiei din Cimitirul Bellu. În ziua înmormântării, crucișătorul "Elisabeta" a tras câte o lovitură de tun, la fiecare oră, încheind la coborârea pavilionului cu 17 lovituri de tun. Contraamiralul Emanoil Koslinski s-a căsătorit în anul 1888, cu Alexandrina (Didina) Lahovary, fiica lui Gheorghe Lahovary (președinte al Curții de Conturi, director al Poștelor) și a Anei Cocorăscu (din familia istorică a Cocorăștilor). Împreună au avut trei băieți: Gheorghe (viitor contraamiral (1889-1950) și subsecretar de stat al Marinei în timpul celui
Emanoil Koslinski () [Corola-website/Science/307462_a_308791]
-
a fost reexpulzat. Abia în 1912, după o luptă judiciară mediatizată, i s-a restituit cetățenia, la timp, pentru a putea agita ferm împotriva războaielor balcanice din 1912-1913. În anul 1913 s-a căsătorit din nou, cu militanta socialistă română Alexandrina (Adina) Alexandrescu (cunoscută și ca Ileana Pralea), profesoară de matematică, prietenă cu C.Dobrogeanu Gherea și cunoscută a lui I. L Caragiale, și care fusese în trecut soția activistului narodnic basarabean Filip Codreanu. În anii 1912-1913 alături de Ecaterina Arbore, Ion
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
NKVD. Prin aceasta se crede că Stalin se voia liberat de coșmarul posibilității apariției oricărei conduceri alternative din rândurile „trădătorilor”. La 3 octombrie 1941 orașul Oriol a și fost ocupat de trupele Germaniei hitleriste. A doua soție a lui Racovski, Alexandrina Alexandrescu, a fost și ea arestată și deținută în U.R.S.S. în închisoarea Butîrka unde a suferit de o boală de inimă. Fiica lui adoptivă, Elena Codreanu-Racovski, a fost și ea o victimă a terorii staliniste: a fost demisă de la
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
de Morus, numit desigur „alfabetul utopic”. Acel alfabet a fost omis în edițiile posterioare, deși rămâne o încercare timpurie de criptografiere, și este posibil să fi influențat dezvoltarea stenografiei. Având ca punct de plecare „Republica” lui Platon și romanul utopic alexandrin, „Utopia” propune o formă de stat ideală, întrevăzută în spațiul exotic și fictiv al insulei Utopia, anticipatoare a societății comuniste, în care proprietatea privată să fie desființată, valoarea individului fiind determinată de valoarea muncii sale. "Utopia" dovedește că pentru Morus
Thomas Morus () [Corola-website/Science/303204_a_304533]
-
și el martir, dar datorită mamei sale, care i-a ascuns îmbrăcămintea, nu a putut părăsi casa și în acest fel a fost salvat de la moarte. Și-a completat studiile intelectuale cu neoplatonicul Ammonius Saccas, iar cele teologice cu Clemente Alexandrinul. Manifestă multe asemănări cu filosofii neoplatonici, cu Plotin chiar, existând argumente care pot duce la concluzia că Origene și Plotin au fost elevi ai aceluiași maestru (Ammonius Saccas). Era un tânăr genial și entuziast. Avea o inimă înfocată, unde ardea
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
înfocată, unde ardea dorința de știință, de ascetism și de martiraj. În anul 203, la vârsta de 18 ani, este așezat în fruntea școlii catehetice "Didascaleion din Alexandria", de către episcopul "Demetrius al Alexandriei", în urma edictului lui Septimius Sever, când Clemente Alexandrinul, care conducea pe atunci școala, a fost nevoit să o părăsească. Și-a dedicat viața întreagă școlii. Și-a câștigat pe elevii săi nu numai prin știința sa vastă, dar și prin viața sa virtuoasă. A dus o viață foarte
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
biserici din Cezareea Palestinei și din Ierusalim nu existau canoane care să interzică preoțirea celor castrați. Reîntors la Alexandria, a fost judecat de către un sinod, fiind găsit vinovat de încălcarea canoanelor bisericești privitoare la hirotonire. A fost înlăturat de la școala alexandrină și exilat, iar apoi a fost depus din preoție, fapt comunicat tuturor bisericilor și, mai cu seamă, Bisericii din Roma. În anul 232, "Biserica din Roma" a confirmat, într-un conciliu, verdictul dat de conciliul condus de episcopul "Demetrius al
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
de reprezentare, ea a rămas în esență neschimbată de-a lungul multor secole ce i-au urmat. Opera lui Eschil, Sofocle și Euripide a exercitat o puternică atracție și influență asupra literaturii dramatice din epoca elenistă, a celei romane și alexandrine, ea constituind de asemenea un izvor de inspirație pentru marii autori de tragedii ai Renașterii și ai epocii moderne.
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
o posibilă comuniune cu Divinitatea. Vom vedea că atât păgânismul, cât și creștinismul vor folosi aceleași simboluri, dar cu funcții și semnificatii specifice fiecărui cult în parte. Pentu apologeții creștini, mari apărători ai creștinismului, (Sf. Iustin Martirul și Filosoful, Clement Alexandrinul, Tertulian, Origen) imaginile erau încărcate de semne și mesaje. Revelația pe care o aducea credința nu anula semnificațiile "primare" ale imaginilor ; ea numai adăuga o nouă valoare. Din multitudinea simbolurilor creștinismului timpuriu, prezente în operele apologeților creștini voi analiza Arborele
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
dintr-o arie, o ulcică în mâna olarului> poți deveni acel arbore <care se plantează la marginea apelor și, cu frunze neveștejite, rodește la vremea sa>, care nu va vedea nici focul nici securea". Aceeași idee este prezentă la Clement Alexandrinul, apoi la Origen, Ciprian al Cartaginei și la alți apologeți. Textele menționate aduc în actualitate imaginea pomului fiind însoțită de simbolistica butucului, a mlădițelor și vlăstarelor, putem considera că tema "sădirii" pentru a simboliza Biserica lui Hristos se leagă de
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
întâlnit-o deja. Biserica este paradisul lui Dumnzeu alcătuită din copaci care sunt creștinii sădiți prin botez. Tema lui Hristos ca pom al vieții interferează cu cea a arborelui care întruchipează comunitatea creștinilor. Ambele sunt întâlnite frecvent la Tertulian, Clement Alexandrinul, Origen, Iustin Martirul și Filosoful, Hermas și alții. Astfel, Iustin Martirul și Filosoful spune că: "Acesta pe care Scripturile Îl arată că după răstignire va veni iarăși plin de slavă, a avut ca simbol pomul vieții care se zice că
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
în Rai"; iar în altă parte: "și va fi întocmai ca un arbore plantat la marginea apelor, care își va da roada sa și frunza sa nu va cădea și toate câte va face îi vor prospera lui". Iar Clement Alexandrinul spune că: "astfel Moise alegorizând priceperea dumnezeiască a numit-o <pomul vieții> care a fost sădit în paradis; acest paradis poate fi și lumea în care au fost sădite toate cele ce au fost create". La Hermas creștinii sunt asemenea
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
a fost botezată în ritul anglican la capela privată („Private Chapel”) a castelului Windsor pe 15 decembrie 1875, având ca nași de botez pe: împărăteasa Rusiei Maria Alexandrovna și țareviciul Alexandru al III-lea (bunica și unchiul pe linie maternă), Alexandrine, ducesă de Saxa-Coburg și Gotha (mătușă pe linie paternă), Alexandra, prințesă de Wales (mătușă pe linie paternă) și prințul Arthur, duce de Connaught (unchi pe linie paternă). Botezul a fost de natură „strict privată”, deoarece a fost realizat în ziua
Regina Maria a României () [Corola-website/Science/302772_a_304101]
-
nelegitimi: Cu Sofia Sergheievna Vsevolozhskaia: Cu Maria Narișkina (1779-1854): Cu Marguerite-Josephine Weimer: Cu o metresă necunoscută: Cu Veronica Dzierzanowska: Cu Barbara Tourkestanov, Prințesă Tourkestanova: Cu Maria Ivanovna Katatcharova: Alexandru I a fost nașul viitoarei regine Victoria care a fost botezată Alexandrina Victoria în onoarea țarului.
Alexandru I al Rusiei () [Corola-website/Science/303292_a_304621]
-
este un om politic român, prim-ministru al României între 28 decembrie 2004 și 22 decembrie 2008, președinte al Partidului Național Liberal din 2005 până în 2009. s-a născut la data de 14 ianuarie 1952, în municipiul București. Mama sa, Alexandrina Louise Lăzărescu, este de origine greacă, mama ei fiind grecoaică, iar tatăl ei pe jumătate român și pe jumătate grec. După finalizarea studiilor medii la Liceul „Sf. Sava” din București, a absolvit Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcții din
Călin Popescu-Tăriceanu () [Corola-website/Science/297985_a_299314]
-
Margareta a II-a ("Alexandrine Țórhildur Ingrid Margrethe") (n. 16 aprilie 1940) este regina actuală a Danemarcei. Prințesa Margareta s-a născut la Palatul Amalienborg, Copenhaga și a fost primul copil al prințului moștenitor Frederik al IX-lea al Danemarcei și a prințesei Ingrid. Tatăl
Margareta a II-a a Danemarcei () [Corola-website/Science/312661_a_313990]
-
al V-lea al Suediei (străbunicul matern), Prințul Moștenitor Gustaf Adolf al Suediei (bunicul matern), Prințul Gustaf Adolf al Suediei (unchiul matern), Ducele de Connaught (tatăl bunicii materne). A fost numită Margareta după bunica maternă, Prințesa Moștenitoare Margaret a Suediei, Alexandrine după bunica paternă, regina Alexandrine și Ingrid după mama ei, Prințesa Moștenitoare Ingrid. Pentru că regele Christian al X-lea a fost și rege al Islandei, ca un tribut adus oamenilor din Islanda, prințesa a primit și numele islandez Țórhildur (Thorhildur
Margareta a II-a a Danemarcei () [Corola-website/Science/312661_a_313990]
-
străbunicul matern), Prințul Moștenitor Gustaf Adolf al Suediei (bunicul matern), Prințul Gustaf Adolf al Suediei (unchiul matern), Ducele de Connaught (tatăl bunicii materne). A fost numită Margareta după bunica maternă, Prințesa Moștenitoare Margaret a Suediei, Alexandrine după bunica paternă, regina Alexandrine și Ingrid după mama ei, Prințesa Moștenitoare Ingrid. Pentru că regele Christian al X-lea a fost și rege al Islandei, ca un tribut adus oamenilor din Islanda, prințesa a primit și numele islandez Țórhildur (Thorhildur). Margareta are două surori mai
Margareta a II-a a Danemarcei () [Corola-website/Science/312661_a_313990]