2,496 matches
-
pe care le asigură. Spre deosebire însă de realism și leninism, toleranța este un crez, un scop în sine a filosofiei pluraliste a relațiilor internaționale și, pe cale de consecință, este total incompatibilă cu orientările internaționale leniniste. Interculturalitatea și deschiderea înspre alteritate a leninismului romantic se află în flagrant contrast, din punct de vedere "burghez", cu "internaționalismul" său declarat. Atâta timp cât în lumea exterioară dominau forțe, tendințe și procese "contrarevoluționare", leninismul romantic se insula pentru a își păstra nealterată puritatea și intransigența revoluționară
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
plastice, arhitectură, sport etc.) sau cu elevi cu dificultăți de învățare; ... h) activitate desfășurată în vederea realizării echității în educație (activități de remediere școlară, grădiniță de vară, activități de desegregare, de educație incluzivă, nediscriminatorie, de educație multiculturală/interculturală, educație pentru diversitate/alteritate, programe de educație a părinților recunoscute la nivel județean/național); ... i) rezultate măsurabile/cuantificabile obținute în desfășurarea unor activități practice, educative pentru formarea de abilități de comunicare, antreprenoriale și tehnice; ... j) rezultate măsurabile/cuantificabile obținute prin finalizarea unor proiecte de
EUR-Lex () [Corola-website/Law/192710_a_194039]
-
un exemplu foarte potrivit pentru a studia fenomenul, pentru că a cunoscut toți factorii necesari stabilității imaginarului său colectiv: "durata lungă" (după expresia celebră a lui Fernand Braudel, din lucrarea închinată civilizației medievale mediteraneene în 1958); stereotipiile legate de relația cu alteritatea (forme care fixează în memoria colectivă experiența istorică); reperele vieții spiritual-religioase (calendar, figuri sacre, narațiuni, ritualuri, imagini, simboluri etc.); un program politic structurat, cu câteva mari teme mobilizatoare în momente de criză, susținut public de ceremonialurile puterii (spectaculoase și persuasive
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
drept un fenomen plural de creație, rezultat al efortului comunității de a-și reprezenta în forme coerente experiența de viață, gândirea și existența în ansamblu, prin discursul colectiv și individual despre sine și despre ceea ce numește și descrie a fi alteritatea sa (cu ajutorul arhetipului, al mitului, al imaginii și al simbolului). E o imagine diferită în acest capitol față de cea conform căreia el, imaginarul, ar prelua haotic reprezentările lumii sau ar fi doar produsul unei activități de imaginare fantezistă și aleatorie
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
motive, structurile simbolice, de la bestiarele animaliere la traseele și la ritualurile puterii - se constituie în relație cu pivotul central al imaginarului: imaginea identitară. Precum memoria colectivă care îl susține și pe care o "sedimentează", precum discursul despre sine și despre alteritate, pe care îl generează și care, odată încărcat cu date noi, se întoarce spre el pentru a fi (re)arhivat, imaginarul urmează și el dezideratul comunității de a se menține în istorie, reflectându-i "povestea" și conferind creațiilor sale sensul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
conștiințe colective sau individuale, preocupate de procesele politice majore, sociale, spirituale (religioase) și culturale. Istoriografia reprezintă materializarea unei gândiri responsabile față de arhivarea trecutului comunității, dar și un model-grilă pentru fixarea în imaginarul colectiv a proiecțiilor identitare despre sine și despre alteritate, prin intermediul discursului instituțional și al unor narațiuni fondatoare (patrimoniul de memorie). Imaginarul medieval, în toate resorturile sale, oricât de schematice, conține însă "semne-însemne" (ca să-l reamintesc pe Le Goff) ale unei istorii particulare și reflectă o anumită semnificație a timpului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
într-un câmp al reprezentărilor imaginative, să o reintegreze în diverse formule și situații. Întotdeauna însă așa cum e mai potrivit pentru proiectul ei în istorie, pentru imaginea identitară pe care și-a stabilit-o, pentru locul ei în raportul cu alteritatea, oricare ar fi aceasta. Discursul științific istoriografic din secolul XX a participat el însuși în ce privește metodologiile și perspectiva filosofică asupra trecutului la experiența epistemologică a modernității; a oglindit dilemele socio-politice ale societății, precum și mutațiile valorice survenite la nivel ontologic în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
teorii contemporane ce tratează imaginarul ca formă de narare atât a manifestărilor puterii, cât și a istoriei, am obținut pentru analizele următoare alte două încadrări teoretice ale sale: presupune un proces de organizare a imaginii comunității despre sine și despre alteritatea sa; în cadrul filosofiei anti-pozitiviste, poate fi studiat prin corelarea antropologiei puterii și a politicului cu martorii istoriei și cu narațiunile colective. Relația dintre imaginar și realitate Într-un studiu de referință semnat de Évelyne Patlagean, domeniul imaginarului este definit drept
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și spiritual. Ceea ce interesează însă în mod aparte o teorie a imaginarului medieval este mai ales "ontofania imaginii", precum și posibilitățile de exprimare a teologiei iconodule sau iconoclaste, sensul epifaniilor, teoria și imaginea Întrupării, ca reprezentare figurală sau măcar intuitivă a alterității divine, dar și a i-reprezentabilului. În ceea ce privește arta figurativă cu subiect religios, imaginea se cere a fi analizată sub aspectul capacității ei de a exprima sensul imanent sau transcendent, în raport cu intelectul imaginativ care a creat-o și cu teoriile gândirii
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
psihismul utopiilor sau de procedurile de consolidare a cunoașterii, ea afirmă un rol major în memorarea atât a mitologiilor (oficiale sau subversive), cât și a simbolisticii autorității, atât a imaginii despre sine, cât și a proiecțiilor despre diversele forme de alteritate (afină sau adversă). * Într-un volum colectiv apărut în Franța și dedicat metodologiilor imaginarului, coordonatorul secțiunii teoretice, Joël Thomas, oferă conceptului abordat aici în principal o definiție de altă factură, dar în spiritul aceleiași nevoi de structurare a imaginarului, pe
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
precum o rețea deschisă, nu este "imaginarul" unei comunități, dintr-o perioadă dată, ci suportul său pentru memorare. Către una din ipostazieri, cea medieval-ortodoxă, vom merge mai departe. Absorbirea de către sistemul imaginarului a formelor de reprezentare a sinelui și a alterității îi dovedește forța și remarcabila capacitate de simbolizare. Lume internă a mentalului colectiv în care se proiectează imaginea "prismatică" (descrisă de Wunenburger) - zonă de intersecție a reprezentării senzoriale cu reprezentarea intelectivă și cu cea creativă, imaginarul rămâne ancorat în referința
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sunt jucate de puterea laică și de Biserică, instituții reprezentate mai ales dincolo de timpul cotidian, pe toate coordonatele de mentalitate. De fapt, marile momente spectaculare ale istoriei se desfășoară între uman și divin, prin ceremonial sau ritual, și în înfruntarea alterității (păgâne) - chiar dacă gestionate de instituții diferite (puterea laică - puterea clericală), cu ideologii în principiu necoincidente și cu teleologii bine delimitate. Spre diferență de imaginarul occidental, în imaginarul local (românesc) nu au loc rupturi decisive de nivel care să ducă la
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
tipologia locală a eroicului (laic; pentru cel religios, hagiografiile). Presiunea evenimențialului și a politicii mereu defensive generează câteva dihotomii situate în centrul sistemului reprezentărilor imaginare, sub semnul mitului întemeierii. Între eroul civilizator și forțele externe distructive, între voievodul creștin și alteritatea păgână este figurată aceeași distanță ca între lumină și întuneric (în sens teologic) sau ca între construcție și demolare; spre exemplu, pictura murală exterioară de la Voroneț, Sucevița și Moldovița, când reflectă temele mobilizatoare, pune în termenii paradigmei demonicului legea mahomedană
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a credinței. Traseul cuplului primordial, sub forța destinului său nefericit de căutător, va fi descensional și va duce de la Paradisul pierdut, întâia "casă" descrisă de Biblie, la intrarea, ca pedeapsă, într-un habitat terestru (atât de fragil în raport cu natura, cu alteritatea dușmană și cu voința divină). Această alungare din perimetrul edenic în cel terestru, aflat doar parțial sub semnul divinului, va fi dublată și de ruperea relației cu Tatăl. Din această cauză, bărbatul medieval va reproșa femeii drama pe care este
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sau din pivniță în pod. În lumea creștină, domus (biserica) devine alături de salus calea de refugiu din fața unei realități periculoase, astfel încât, prin ieșirea de sub semnul păcatului, să poată fi recuperată sacrul. Dacă "intrarea" în viață este o căutare simbolică a alterității, a Tatălui creator, prin afirmarea propriei identități, domus-ul reflectă labirintul interior al omului creștin medieval, psihismul lui. Într-un joc ontologic, casa semnifică și se semnifică, distribuie și cumulează, micro- și macrocosm devenind în ea convergente. Trupul, desprinzându-se din
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imaginile identitare, colective sau individuale (la scriitori), aspecte care trimit la modelul imperiului creștin al Constantinopolului și care au preformat schema imaginarului medieval în varianta lui locală. Acest pattern din gândirea comunității românești, despre sine și despre raportul său cu alteritatea, deși formulat stereotip - date fiind regulile de memorare specifice culturii predominant orale, dar și locurile comune din dogma ortodoxă și din exegetica ei medievală −, a lăsat puțin loc pentru creații locale laice și pentru traseele imaginative alternative. Vegheate atent de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
este de a păstra sau a transfera o semnificație, pe o schemă particulară, prin filtrul unei conștiințe individuale sau colective, înspre o altă "existență", în parte independentă de creatorul sau de referentul său ori înspre o altă entitate (posteritatea sau alteritatea). La un prim nivel de reprezentare, conținuturile ei sunt strict informative, lipsite de interes pentru memorie și pentru conotări suplimentare. Abia într-o a doua etapă a procesului de semantizare, în care reprezintă simbolic referentul, imaginea devine o unitate funcțională
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
cu limitele propriei existențe și după ce acesta își înțelege condiția tragică a destinului, dată de statutul de ființă vulnerabilă și falibilă (cum o văd deopotrivă Emmanuel Levinas și Paul Ricœur). Imaginea surprinde atât "chipul" Sinelui, cât și pe cel al alterității sale; uneori, ea este doar o interogație metafizică, alteori este chiar răspunsul căutat. Instinctul de apărare al ființei în fața imaginilor multiplicate (incontrolabil și amenințător) ale celuilalt și ale propriului sine a provocat adesea mișcări de contestare violentă a iconoduliei. Ființa
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
temporar sau definitiv, din clădirile de cult, funcția imaginației și mentalitățile care susțin imaginarul s-au manifestat permanent. Oare afirmarea și negarea imaginii sunt cauzate mai curând de dorința/de frica de oglindire în ea a ființei și a chipurilor alterității sale? Este posibil ca aspectele controversate ale imaginarului să fi apărut din spaima în fața necunoscutului, din noi și din ceilalți? Tot paradoxal, el, imaginarul colectiv, își continuă istoria. Addenda Speculum memoriæ În memoria profesorului Dan-Horia Mazilu (20 aprilie 1943 - 16
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
dar în completarea lor, Platon deschide două probleme care vizează logos-ul în sensul formalizării sale, pe care le tematizează dominant din perspectivă ontologică: problema "locului" adevărului și cea a ne-ființei (socotită "gen", alături de ființă, stare, mișcare, identic și alteritate 27). Dacă adevărul este ceva și el reprezintă tocmai ceea-ce-este (iată ideea eleată despre coincidența "principială" a gândirii, ființei și adevărului) -, atunci el se află într-un loc; într-un topos, mai bine spus, care nu poate fi decât de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care, de exemplu, este constitutivă conștiința morală perfectă despre care vorbește Kant, pentru conștiința morală imperfectă a unei ființe raționale (a omului). Dar tocmai de aceea intervine și "obiectualizarea": conștiința limitată, tocmai pentru a-și păstra identitatea de sine, recunoaște alteritatea. "Obiectualitatea este așadar întotdeauna o realizare activă a Eului, un avut al conștiinței active în încrederea ei în acest Ceva conștient; și acest Ceva este în mod continuu Același prin chiar extensia conștiinței într-o durată a sa."80 Într-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sens de auto-constituire, sens deosebit de important, fiindcă legitimează judicativ însăși reflexivitatea. De asemenea, sensul timporizării poate fi acela de survenire a viitorului, pornind de la putința de a fi a unei ființări, iar sensul dăruit către aceasta este acela de alteritate, mai bine spus, de Celălalt, care, prin propria sa reflexivitate, așadar timporizare în sensul chemării trecutului (propriu), ajunge să se deschidă el însuși către ființarea în cauză, căpătând și ea sensul deschiderii către Celălaltul său; sensul judicativ-constitutiv este aici acela
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
familiară." Alexandru Surdu, Teoria formelor prejudicative, p. 17. 27 "Acum, dintre genurile enumerate adineauri, cele mai însemnate sunt ființa lucrurilor însăși, starea și mișcarea. Să rânduim într-adevăr identicul drept a patra Idee, pe lângă celelalte trei. Atunci prin firea ei alteritatea trebuie declarată ca fiind a cincea între speciile pe care le-am pus în lumină." Platon, Sofistul, 254 d, 255 c, 255 e; pp. 365, 367. 28 "Noi, în schimb, nu numai că am dovedit despre cele ce nu sunt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în lucrarea de față. Este vorba despre ceea ce s-a numit "tabela categoriilor" din Sofistul. Dezbătând condițiile în care poate fi conceptualizată ne-ființa, Platon vorbește despre următoarele cinci genuri supreme: ființa, starea (repausul) și mișcarea, acelașiul (identicul) și diferitul (alteritatea). Ne fiind, în mod propriu, predicate, ele ar putea fi gândite, în context platonician, non-predicativ, măcar în privința legăturii ultimelor patru cu prima dintre ele, anume ființa, și cu ceea ce este diferit față de aceasta (și doar formal este opus contradictoriu acesteia
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și disciplină, LCF, 1996, 13; George Chirilă, Poezia unei adânci trăiri interioare, „Universul cărții”, 1998, 12; Octavian Soviany, Factorul lipsei de patetism, LCF, 1999, 34; Aureliu Goci, Inimă de leu și inimă de iepure, „Revista Sud”, 1999, 3; Simion Bărbulescu, Alteritatea poeziei contemporane, CL, 1999, 12; Octavian Soviany, Despre fragilitate, LCF, 2001, 10; Constantin Cubleșan, „Arleziana”, „Curierul”, 2001, 313; Victor Sterom, Banca de metafore, CRC, 2001, 11; Mariana Filimon, Trei poeți, CNT, 2002, 1-2; Ana Luiza Toma, Dansul - spirit al eternei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288139_a_289468]