4,389 matches
-
-i buzele și obrajii de caldarâm. — Apropiați-vă, oameni buni, striga megafonul, acoperind cu aroma boabelor coapte mirosul de tămâie, e din partea domnului primar, nu uitați... ! Iar oamenii buni veneau, răsturnând și strivind. Orbul nu mai atinse pământul cu vârful bastonului. Nimeri peste gleznele altora, apoi gleznele îl nimeriră pe el, „aveți milă“, strigă, „sunt doar un orb“, dar foamea avea milostivirile ei, care nu mai aveau vreme de pierdut cu ologii și orbii. Trupurile milogilor rămaseră pe caldarâm, frământate ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-și piciorul ca pe o coadă de șopârlă, până dibui cârjele. Se ridică în șezut, privind lung spre mulțimile care se desfăceau, satisfăcute pentru o clipă, ca să se strângă iarăși, cu farfuriile întinse. Orbul bâjbâia, în patru labe, căutându-și bastonul. Coltuc zăcea într-o rână, cu gura înfundată într-un smoc de iarbă încolțit printre pietre. „Ajutați-mă, oameni buni“, șoptea orbul întruna, încercând, după auz, să priceapă încotro să-și îndrepte rugămintea. În jurul lor era însă pustiu, doar urmele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Costică Ologu întinse brațele spre coapsele femeii. — Șezi potolit, șontorogule, i-o reteză Panselia, cu vocea ei trecută prin spărgătorul de nuci. Vezi că-ți bag cârja-n cur de-o să alergi pe-aicea ca o cometă... Orbul își primi bastonul, se propti în el și, călăuzit de femeie, apucă de umeri flăcăul, săltându-l pe cărucior. Ologu privi spre poalele dealului, acolo unde oamenii primarului încărcau ceaunele în camionul Jandarmeriei și se pregăteau de plecare. Mulțimea rămase stingheră, unii boscorodiră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
flutură din mână a rămas-bun și se depărtă, cu mersul săltat pe vârfuri, ca fetișcanele. — Canci, scânci Ologu, rezemându-se de felinar... Ce fel de lume o mai fi și asta ? — Ce mai întrebi ? oftă orbul, căutându-și cu vârful bastonului castronul de tablă. Fiecare lume are cerșetorii pe care și-i merită. — Ba, pardon ! se sumeți Costică Ologu. Noi suntem prea buni pentru lumea asta. Nu ne meritați, hulpavilor, gâtlejuri sparte ! strigă, privind în vale, dar nu-i răspunseră decât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Nu zâmbea, dar pe figura lui era ceva amuzant, poate pentru că, pe cât îi erau de apropiați ochii, pe atât îi erau fălcile de dolofane și lătărețe. Și, ca să fie limpede că amuzamentul se cuvenea doar uneia dintre părți, își apucă bastonul de cauciuc și i-l propti în piept atât de neașteptat, încât fata își pierdu echilibrul. „Auzi, parașuto“, șuieră el, aplecându-se pentru a micșora distanța față de fata ghemuită pe podea, „cei mai buni prieteni ai milițianului sunt bătaia și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aceleia. Bocancul care o lovise în burtă n-ar fi putut vorbi. Dar acolo era posibil orice, zidurile te puteau lovi, cuvintele te puteau lovi, chiar și sângele te putea lovi pe dinăuntru. Tot așa cum lumina orbitoare putea să răcnească, bastonul de cauciuc putea să icnească între coaste sau peste rinichi ori bocancul putea să scrâșnească din blacheurile lui colțuroase. Și tocmai de aceea, când se încovrigase, cu mâinile peste abdomen, încercând să apere ceea ce nu mai era al ei, auzi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în Valea Jiului. Nici n-ar avea vreo treabă pe-acolo. Tăcură. Ea se uită în spate, de parcă s- ar fi așteptat să intre următorul, ca să-i dea locul. Putea să intre iarăși milițianul cel rău și s-o împungă cu bastonul, lovind-o peste șale când s-a împiedicat la urcarea în dubă. Dar singurul zgomot era al ventilatorului din colț, pe care abia atunci îl observă cum vântura mai degrabă timpul decât aerul. — Nu știu ce să facem cu el, adăugă polițistul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un scaun pe care s-o poftească. Ea ședea pe jos, ghemuită. Erau strânși unii în alții, ațipeau cu capetele rezemate de umerii celorlalți, ca oile strânse în țarcuri. Atât cât se putea ațipi între două năvăliri cu bocancii și bastoanele de cauciuc. Erau scoși câte opt... „Poate ne împușcă“, spunea unul. „Ne duc la zid și ne împușcă tot câte opt...“ „Nu ne împușcă“, zicea altul, „pe unii i-a dus la spital, ce rost avea, dacă tot îi omora
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ar fi vrut să meargă la toaletă, un bărbat de alături, care o privea prin ochelarii sparți, o sfătui să se abțină, căci cei scoși să se ușureze pe un tăpșan din spatele hangarului erau însoțiți la înapoiere cu lovituri de baston pe spinare și cu vergele de oțel peste glezne. Vergelele spărgeau vinișoarele de sânge și glezna se făcea vânătă și tare ca piatra. Apoi, toată noaptea au lătrat pe la uși câinii-lupi, asmuțiți cu bucățele de carne crudă, prea puțină ca să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
semnez ceva ? întrebă femeia, pregătită să-și arate din nou actele. Nu trebuie, răspunseră polițiștii, redeveniți unul. Am scris eu aici. — Nu e nimic de declarat ? — Nu trebuie să declarați nimic. La urma urmei, e treaba dumneavoastră. Simți din nou bastonul, împungând-o în coșul pieptului. Cel vechi sărise prin gâtlejul retezat al celui de aici și se aplecase asupra ei. „N-o să spui nimic, pentru că ăștia or să vină din nou după tine ! Ai să zici, când te-or întreba
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ce-or ști.“ Leșinase din nou, probabil, căci se trezi abia în mașină. Ambulanța se hurducase peste niște gropi și atunci blondul aruncat pe targă, cu brațele așezate în formă de cruce, gemu. Se auzi o înjurătură și Rada văzu bastonul ridicat, gata să lovească. Atunci se priviră, omul în uniformă și ea, cu strigătul înțepenit în gât. Nu a priceput niciodată ce putere dobândise dintr-odată privirea ei, dar bâta ridicată deasupra tărgii a coborât moale și polițistul a strigat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dăduse prima stare de luciditate. „Eu nu pot fi el !“, îi trecuse prin minte. Mai târziu a aflat cine este, nu-și putea explica ce forță țâșnise din paloarea obrajilor lui, poate că, în ambulanță, privirea ei îl salvase atunci când bastonul polițistului, stârnit de gemetele lui, vrusese să desăvârșească ceea ce toporul nu dusese la capăt. Oricum, el n-avea să știe niciodată, îl văzuse apoi la televizor, simțea față de el o familiaritate stranie, a celor care împărtășiseră groapa comună. Căutase o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
gării. Femeile își fluturau batistele și bărbații își vânturau pălăriile. Copiii ședeau în față, frumos îmbrăcați, țepeni ca la recitare, cu buchețele de flori în mână. Mica fanfară a garnizoanei cânta, de fiecare dată, Marșul lui Radetzky. Tamburul-major, agitându-și bastonul, se străduia să atragă atenția asupra fanfarei ale cărei cazne erau acoperite de șuieratul locomotivei. Când trenul dispărea, se priveau încurcați, ca și cum n-ar fi știut de ce stăteau acolo. Se risipeau în tăcere. Birjarii se trezeau și îi duceau înapoi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceașcă de ceai. Văzu pe Gaittany căscând și consultîndu-și impacient ceasul. Știa că acesta nu poate să șadă locului mai mult de o jumătate de oră, cel mult un ceas, după care, epuizîndu-și doza de "perfect" și "da", își lua bastonul și trecea, după agendă, la altă reuniune, unde apărea purificat complet de ceea ce observase cu puțin înainte, nefăcând nici o aluzie la circulația sa, părând a nu avea altă intimitate decât a oamenilor pe care îi vizita în prezent. Gaittany trăia
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
simți neapărat nevoia de a merge la Hagienuș spre a-l proclama "canalie", "perfidus et impudens senex", "horridus fraudator", "mendax ignommiosus"1. De aceea preferă să plece singur pe jos, în prada celei mai vii și comice agitații, izbind cu bastonul, gros ca o bâtă și răsucit, în trotuar. Agapa de care îi vorbise Gaittany și asupra cîreia în aceeași dimineață făcu aluzie și lui Saferian era într-adevăr plănuită pe seară, în grădina hotelului "Continental". Cu puțin înainte de a emite
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Acest moment reprezenta pentru el o adevărată solemnitate domestică. Gătite foarte atent, nepermițîndu-și nici un fel de neglijeu, cele două femei luau loc în jurul mesei vaste și rotunde, ce evita dificultățile alegerii locului preeminent. Doamna Pomponescu se sprijinea mergând pe un baston de argint și cu un vârf de cauciuc, soacra călca liber, își aranja părul foarte abundent într-un fel de toupet și purta ochelari pince-nez legați cu un lănțișor, pe care îi scotea și repunea după trebuință. Când Pomponescu intra
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
două femei pretindeau a lua în dezbatere împreună cu Pomponescu toate problemele la ordinea zilei. Ministeriabilul oftă interior, regretând indiscreția lor, rușinîndu-se totdeodată de prezența subretei. - Nu trebuie să permiți, insistă absurd Mamy, să se publice astfel de articole. Și cu bastonul, infirma doamnă păru a bate în dușumea, deși intenția ei nu fusese decât a-l rezema mai solid de scaun. - Dragă, se scuză Pomponescu cât mai amabil, nu-i posibilsă mă amestec eu în treburile gazetelor. Ce rost are? Nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de covoare, nelipsite în casa lui Manigomian. Acesta nu-și condusese invitații până la ușă, din imposibilitatea de a se mișca, dar, în semn de politeță, se așezase pe sofa ca pe un scaun și se sprijinea cu mâna de un baston, în vreme ce cu cealaltă făcea niște saluturi ca niște temenele. Când salonul se goli, Saferian puse pe servitoare să deschidă ferestrele și fumul începu să iasă consistent pe geam, răsucindu-se în două suluri. - Vin timpuri grele, domnule Ioanide, ce ne
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
parte, drumul spre casă le era comun și trecea prin fața casei doamnei Farfara și implicit cu câteva curți mai încoace, pe dinaintea casei pe care o construia Ioanide. În poarta binalei aproape terminate, cei doi scunzi, unul pletoric, altul înarmat cu bastonul răsucit, se opriră și amândoi, din simplă curiozitate, avură simultan ideea de a vedea pe arhitect, Hagienuș gîndindu-se pe deasupra la posibilitatea de a-l descoase pe Ioanide asupra valorii reale a unui cavou de felul celui construit. Își și ticluise
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
tiptil și ajunseră în holul de la etaj. Aci tavanele se sprijineau pe grinzi foarte late de stejar și interiorul părea gata, ba chiar în curs de mobilare. Într-adevăr, Ioanide concepuse un număr de mobile specifice, fixate în pereți. Cu bastonul în mână, Suflețel băga capul pe uși, intra în odăi, ieșea, luîndu-și, cum îi era firea, aere misterioase, de aceea pășind fără zgomot. Când ajunse la ușa celei din urmă odăi, foarte largă, o sufragerie probabil, cu boaserie pe toată
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se opri. - Nu mai pot, domnule Suflețel, am obosit! Eu rămân aici. - Ai văzut? deschise gura abia acum celălalt, Ioanide eposedat de Eros, strivește, mușcă. Centaurul în cavalcadă. Suflețel, plin de întîmplarea neașteptată, plecă în grabă spre casă, mânuind convulsiv bastonul, spre a încredința întîi de toate evenimentele nevestei sale. De la el toți prietenii știură că Ioanide a fugit cu Ioana. Madam Valsamaky-Farfara primi pe Hagienuș cu politeța ei obișnuită și cu un zâmbet plin de atracție. Se cunoșteau bine între
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
odaia de baie, săpunindu-se până la mijloc și emițând un zgomot țărănesc, un soi de sforăit, atunci când cu palmele pline de apă trecea prin dreptul gurii. În fine, se îmbrăca cu hainele de oraș, relativ largi, și se înarma cu bastonul său încolăcit ca și caduceul cu șerpi al lui Hermes. Înainte de a G. Călinescu ieși din casă, căuta pe Aurora, chiar și în bucătărie, și depunea pe obrazul ei un sărut. Aurora, care-l ținea discret din scurt, îi fixa
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
triumfător în apartamentul directorial. Aveau la dispoziție și o mașină, nu exclusivă, cam învechită, dar în fine mașină. Spre deosebire de Gaittany, care se întindea confortabil pe spate, Suflețel ședea în automobil drept, înfipt pe marginea banchetei, sprijinindu-și bărbia în mânerul bastonului. XVIII - Ia spune-mi, Pica, ce fel de om este Gavrilcea? ÎntrebăIoanide. - Mi-e foarte greu să-ți spun, tată, descripția unei persoanede aproape este imposibilă. Spre pildă, de m-ar întreba cineva ce fel de om ești tu... - Ce
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de vizita domniilor-lor. Din moment ce Ioana însăși invita pe Pomponescu, gheața era spartă, și ministeriabilul, asigurat că G. Călinescu tratativele pot fi continuate, se prezentă, venind în trăsură însoțit de doamne, în salonașul doamnei Farfara, în care madam Pomponescu, sprijinită pe bastonul său, păși cu multă autoritate, având aerul a scoate în lume pe ministeriabil. Întrevederea Pomponescu-Ioana fu plină de o discretă decență, reproșurile și reconcilierea rezumîndu-se la o scurtă încrucișare de priviri, atunci când Pomponescu, sărutând mâna Indolentei, pe care figura inelul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vulpe - mergea la teatru și la Operă în rochii de seară de dantelă, brocart auriu sau alte țesături rare, punea la gât perle, își umplea degetele cu inele și devizaja, după expresia lui Smărăndache, sala cu un face-à-main de aur. Bastonul însuși pe care se sprijinea avea mâner de argint. Și madam Pomponescu-mamă ieșea împreună cu noră-sa nu strident îmbrăcată, dar cu mult prea luxos pentru conjunctura politică. Punea pe cap o tocă cu pene albe, motiv pentru care fu denumită
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]