3,230 matches
-
Craig vedea singurul teatru adevărat. Teatrul unui Orfeu care nu se dă bătut, care încearcă să trezească la viață morții, să reîntrupeze umbrele, chiar dacă știe dinainte că nu va izbuti, chiar dacă e sigur că le va vedea dispărând iarăși în bezna Infernului. Un teatru ce pare să ne spună că doar țintele-limită, țintele imposibile ar putea constitui un orizont spre care să ne îndreptăm, tocmai pentru că nu a fost atins niciodată. Așadar, cum ar trebui să se definească teatrul în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
să înțeleagă istoria unor eroi de demult sau a propriei sale familii. Chiar și acum, după ce revenise în țară, petrecea aproape zilnic câteva ore bune în subteranele orașului. Îi plăcea să simtă, să pipăie cărămizile pereților. Pătrundea cu încredere în bezna galeriilor. Era ca o întoarcere în uterul uriaș al pământului din care apăruse el, Iancu, urmașul Văcăreștilor. Se regăsea pe sine. Stătea față în față cu ochiul atent, blând sau mustrător al familiei sale. Își recunoștea dorințele, neliniștile, limitele, îndoielile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
culcare, ei ne vor purta ușor spre acea țară cu multe, multe cireșe. Vrei să mergi la culcare, Gaiané? Fetița alunecă ușor din îmbrățișarea lui și lipăi repede spre odaia ei. Prințul urmări pata albă care pluti o vreme prin bezna culoarului, cu senzația tactilă că tocmai fusese atins de un înger. Remanența inefabilului. Vraja copilăriei. țineau ușa de la sobă deschisă. Stăteau în pat. Copiii dormeau. Și slugile. Pale de lumină și căldură le mângâiau trupurile goale. Nu mai erau tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu dreapta încleștată pe mânerul de argint masiv al bastonului, pe care l-a frânt o secundă mai târziu cu greutatea trupului, în clipa prăbușirii. În noaptea aceea de toamnă, când, aplecat peste spata birjarului, străpungeam cu sulița ochilor căscați bezna drumurilor desfundate de ploaia măruntă ce cădea într-una, am cuprins de departe, la o cotitură, incendiul galben și prelins în pâlpâiri, din geamurile salonului de primire. Și, înțelegând, în sfârșit, cruntul adevăr, fiara turbată din mine a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
întinse în spațiul negru cenușiu fixat ca un hotar în jurul tristeții mele, peste care nimeni nu va trece niciodată. Deși înotam în întuneric, un lampagiu trecu pe lângă mine în trap, să stingă singurul și cel din urmă bec îngălbenit de beznă. După el trecu și Moartea, duhnindu-mi în obraji absurditatea existenței și inevitabila catastrofă a grabnicului meu deces în cloaca asta în mijlocul căreia mă învârtesc în patru labe, adulmecând esența mamiferelor. Omul cu ciocul de aramă mă însoțea prin întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și inteligent, el susținea existența fluidului spiritual, vorbindu-mi despre masturbația sufletească, de care încercase să mă vindece în atâtea rânduri. Alunecarăm în ulicioara neagră ca un gât de iad și scârțâitul scărilor de lemn, pe care le urcam prin beznă cu pas sigur, făcu să se deschidă ușa de la primul etaj, de unde se întinse până la noi un covor îngust de lumină murdară. Doamna Patanetschek, o femeie de cincizeci de ani, cu ochii umflați de somn, grasă și îndesată, se dete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
acoperise stufăria sexului. Smuci cămașa din mâna omului cu ciocul de armă și intrase în ea cu brațele întinse înainte, când mă răsucii pe loc și mă aplecai în afară, prin fereastra deschisă. Întunericul se făcuse mai adânc. Era o beznă de iad. Simțeam totuși cum alunecă oamenii, nu departe de mine și cum se prăvălește în înfiorătoarea adâncime a sufletului meu târfa bătrână cu peruca roșie. Viziunea ei îmi apăru iar cu cheia raiului strânsă în mâna-i scheletică, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fi mai sigur decât aici, în înserare, la țărmul apelor eterne. Vânt puternic suflă zi și noapte să smucească pomișorii din grădinița bordeiului turcesc, cu ochiul ferestruicii de-a lungul plajei pustii. Luminița farului înfipt în capul istmului, clipește-n beznă , rar și galben. Altădată vântul limpezește cerul, gonind grămada norilor spre larg, lăsând locului luna, ca o mască de sidef cu fața smeadă de călugăriță veselă. Marea se repetă. De patru zile șuieră la fel. O turmă uriașă de berbeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
moare ca și mine, amuțit de un singur pizzicat de catastrofă. Audiția să fie încheiată cu valsul din „Cavalerul rozelor” și ca supliment să mi se cânte „Valurile Dunării” vals de Ivanovici, plânge stârpitura, clănțănind din dințișori, înghemuit în polarul beznelor din mine. ă - Nu vreau să-ți văd mutra cenușie, spusesem intendentului, care-l face și pe încasatorul la Crematoriu, plătindu-i cotizația pe zece ani înainte. Avea chipul de culoarea leșiei și mă privea cu ochi înveninați, supărat fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
dând cu ochii de mine, să-mi arunce în obraz, cuvinte de scârbă și dispreț. Intimidat oarecum la gândul acesta, m-am cățărat până la geamlâncul de deasupra ușii, ca să intru în camera ei. Abia atunci Albertina îmi deschise. Pătrunsei în bezna odăiței, fără să înțeleg, și fără să caut motivul absurdelor mele pretenții, când m-am izbit de Vladimir. Stătea în mijlocul încăperii înfășurat în cuvertura de pluș. Într-o clipă de nebunie încercase să se ascundă astfel, protejat de întuneric. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sfârâiau sub ploaia torențială, Învăluind zona din jurul cortului Într-o lumină supărător de albă, În timp ce generatoarele de curent duduiau Într-un abur albăstrui scos parcă de un motor diesel. Ploaia rece șuierând pe metal Încins. Dincolo de acest cerc de lumină, bezna era de nepătruns. Două dintre reflectoare erau Îndreptate Înspre locul În care șanțul ieșea de sub cort. Ploile de noiembrie umpluseră până la refuz șanțul și câțiva polițiști scufundători deloc Încântați de situație bâjbâiau Îmbrăcați În costume bleumarin de neopren prin apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
sună și Logan Înjură din nou. — Stai așa, spuse el spre telefon Înainte să-l lase jos pe măsuța de cafea și să se Împleticească afară din apartament, În jos pe scările comune, până la ușa de la intrare. Era Încă Întuneric beznă afară, numai că la un moment dat În timpul nopții ploaia se oprise. Acum totul era acoperit cu o crustă Înghețată, reflectând luminile galbene de pe stradă. Reporterul - Colin Miller - stătea pe trepte, cu un telefon mobil Într-o mână și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Ba chiar Îl dusese cu mașina pe tip! Lapovița se Întețea, transformându-se În rafale de zăpadă adevărată, pe măsură ce Logan se strecura cu mașina de serviciu pe drumul plin de șanțuri care ducea la ferma Hoitarului. Adăposturile se iveau din beznă, iar farurile mașinii descopereau ușile deschise. Bandă albastră de poliție fusese Întinsă la intrarea În adăpostul numărul doi. Cel pe care-l goliseră În ziua aceea. Logan trase În spatele mașinii doctorului de serviciu. Mai era o mașină de patrulă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și va huli pe Împăratul și Dumnezeul lui, apoi fie că va ridica ochii în sus, 22. fie că se va uita spre pămînt, iată, nu va fi decît necaz, negură, nevoie neagră, și se va vedea izgonit în întuneric beznă. $9 1. Totuși, întunericul nu va împărăți veșnic pe pămîntul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară țara lui Zabulon și țara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ținutul de lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
ca și doamnele de familie bună“. Și cîte altele. Cortegiul funerar În frunte cu Bandura va flutura steaguri roșii și negre În momentul În care va intra În mahalaua proletară, se zbăteau În bătaia vîntului, fîlfîind sinistru, flame purpurii În bezna nopții, aidoma unor simboluri florale, nu lipsite de conotație socială. La hotarul dintre mormintele celor avuți și a celor nevoiași, Bandura se Împletici cînd să urce pe un podium Înalt al unei lespezi de marmură neagră (un Înger din bronz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
treia. Într-adevăr, În cea de-a patra Încăpere toate volumele aveau pe ele Însemnul literei „D“. Dintr-odată, Împinsă parcă de un presentiment, am Început să alerg. Îmi auzeam pașii cum răsunau În ecouri difuze ce se pierdeau În bezna adîncă. Tulburată și abia trăgîndu-mi sufletul, am dat de litera „M“ și, cu bună știință, am căutat să deschid un volum. Înțelesesem, amintindu-mi poate că despre asta mai și citisem undeva, că aceea era faimoasa Enciclopedie a morților. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
casă, cu o nerușinare jignitoare, imensa iluzie a vieții. A doua zi de dimineață, revenindu-și În fire, cu căința În suflet, se apuca să hrănească sticleții din balcon, le vorbea, le fluiera, ținînd colivia deasupra capului, precum felinarul În bezna suferințelor umane. Sau, aruncîndu-și brusc pijamaua, se-mbrăca la repezeală, Își punea pălăria și pleca la Poșta Centrală să-și cumpere mărci. Ca apoi, după-masă, sorbindu-și cafeaua În fotoliu, cu un nepoțel lîngă el, să le rînduiască cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Încremeneală a trupurilor, ori cînd mai palpitase lutul trupului, cînd mai fojgăiseră oasele, căci velința putredă și rugoasă se mîncase de la duritatea diamantină a stîncii grotei. Zăceau cu fața-n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvîcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei, mușcînd urzeala părului de cămilă, care se mîncase temeinic, așa cum doar apa sapă În piatra dură. Zăceau cu fața-n sus În bezna beznelor din dealul Celionului cu mîinile Împreunate a rugă, precum morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
-n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvîcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei, mușcînd urzeala părului de cămilă, care se mîncase temeinic, așa cum doar apa sapă În piatra dură. Zăceau cu fața-n sus În bezna beznelor din dealul Celionului cu mîinile Împreunate a rugă, precum morții cei morți, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său cîine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvîcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei, mușcînd urzeala părului de cămilă, care se mîncase temeinic, așa cum doar apa sapă În piatra dură. Zăceau cu fața-n sus În bezna beznelor din dealul Celionului cu mîinile Împreunate a rugă, precum morții cei morți, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său cîine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său cîine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe vîna stîncii, precum sîngele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său cîine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe vîna stîncii, precum sîngele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, rîurind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
-se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămînilor, care le Înghețase susurul sîngelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămînilor, care le Înghețase susurul sîngelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămînilor, care le Înghețase susurul sîngelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vîltoarea vedeniilor, lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]