5,885 matches
-
de pe verandă. Seceta i-a împins înspre nord. Zach și-a luat pușca din gabară. În Kimberly împușcase iepurii care împânzeau câmpurile de găuri. Pe unii îi țintise de la douăzeci de metri. Zach știa cum să țintească în sus, cu boltă; în mod normal, de la distanța aia, gloanțele se pierd. L-a urmat pe Ellis pe cărarea care ducea la Lucky Creek. În lungul pârâului, vegetația era deasă: o masă periculoasă de rugi de mure, zmeură sălbatică și iederă otrăvitoare. Fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Norii au fugit în goană către est, ca și când s-ar fi temut de frig. Cerul până atunci negru s-a luminat într-un spectacol magnific - era ca un planetariu cu plafon prietenos spuzit de stele. Jina le-a găsit pe boltă Taurus și Auriga, constelațiile de toamnă, dar pe Cassiopeia, care se afla în cel mai înalt punct. A mai descoperit și grupuri noi de stele: unul atât de pătrat încât l-a numit Câmpul de Cartofi și un altul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Poezie și Epigramă "Romeo și Julieta la Mizil" </biography> Predestinare candrie a lumii astrale Predestinare candrie a lumii astrale în vuiet de moarte născută din vidul de vremuri crezute uitate blestem ca o învăluială căzut pe arcă în plutire sub bolta cerească culoarea ei sânge soare în doliu suflet cenușă în lutul crăpat timpuri trecute în jur amintiri născute de azi trecut adus în prezent fulgi de zăpadă în negru vopsiți îi vreți să cadă liniștiți acoperă o arcă ce trage
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
hai să devenim semințe hai să devenim semințe semănate sub pământ, tu s-asculți liniștea ploii, eu bătăile de vânt. tu vei încolți întâi într-o dulce primăvară, voi veni apoi și eu ca să-ți fiu din nou povară. peste bolțile de dor ne veghează mândra lună cerul ne va fi covor iar saturn inel-cunună. te vei naște din cenușă într-un crinuleț de sânge, am venit ca să te-mpac, nu mai plânge, nu mai plânge. marți, 6 noiembrie 2012 tot
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
picior de sare un ocnaș osândit pentru o veșnicie de eternități din pocale de timp neantul prelins peste margini mi-a atins buzele șuierătoare de psalmi răzvrătiți mi-am clădit temple în lumină dar nimeni n-a îngenuncheat în ele bolți de văzduh policandre de stele icoane de păsări altare de ape s-au prăbușit sub buldozere de indiferență la porți mulțimea râdea demonic urla în limba șerpilor noi avem alte temple mai albe zeul tău a căzut în desuetudine prea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
între doi arbori avem cuvintele Adrian cu îndemânarea primăverii noul prieten a venit în inima mea direct din stradă purtat de aripa vântului să aducă liniștea albastră a dimineții iubește trecerea anilor și timpul în care sapă după stele pe boltă să afle cu degetele goale semințele cuvintelor saltă prin zi descheiat la ultimul nasture de la piept prin care izvoare telurice umplu suflete flămânde se înțelege cu păsările cu iarba cu nimicul ridicat la rang înțelept. Nu-l rătăciți va reveni
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de umeri Toamna ta a venit toamna iubito în brațele tale amiaza are gustul merelor roșii părul tău este adierea grânelor dezlegate privirea mi-o scalzi cu izvorul nesecat al miracolului de a fi femeie pe trup ai cerul și bolta stelară în glasul tău fântânile devin rostiri limpezi ale nopților împlinite Geneza în prima zi gândul devenit cuvânt a dăltuit cerul și-n cer s-a arătat lumina din prea multă liniște s-au ivit oamenii în inimile lor Dumnezeu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
tifos, ci iubirea pentru țară?! Ochii voștri ca de vulpe stau ascunși sub ochelari, Scut vă faceți din distincții și din titlurile mari. Singura voastră mândrie - numărul de publicații; Singurii voștri prieteni - toți corupții și stricații! Nu sunt aștrii-n bolta toată câți oameni titrați ca voi Și nici larve în cadavre și în groapa de gunoi ! În istoriile lumii, scris de-o mână tremurândă Răsăritul Europei fuse parcă să se vândă. Erudiții se-nfrățiră și formară un imperiu - Pentru astă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
v-ați văzut cu îngeri pasărea sufletului pleacă în urmă o cruce de lemn verde albastru ca un cuib fără aripi frământă iar lutul uneori îl face stea alteori om femeie cireașă amară despletită aromă între cerul gurii și-o boltă înverzită în talpă cât să n-o strivești pași în cerc niciodată prea departe de miezul rubiniu al luminii pânză deșirată cu regrete în așternutul unui neajuns de ajuns ață în acul nevăzătorului de iubiri picătura prelinsă pe bărbia flămândă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pe lățime decît În profunzime, și poate să fi fost și acesta un efect al luminii. Clădirile erau de fapt așezate În zigzag și din orice parte le priveai, te frapau zidurile lor ce se proiectau pe albul imaculat al bolții cerești. Un copilaș bine Înfășat, lăsat Într-un cărucior roșu, urla de mama focului. Un tînăr roșu În obraji de frig, pe o bicicletă făcută dintr-un aliaj ușor și cu un sistem de transmisie strălucind de-ți lua ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Încă dis-de-dimineață cînd EL a trecut pe aici pentru ultima oară... Luminile de pe străzi se stinseseră și insectele se scufundaseră În iarbă. La ora aceea, vălul de Întuneric ce se Întindea ca asupra unui abis mărginit de linia formată de bolta cerească Începea să se destrame: orașul de pe dealul alb se trezea la viață. Am vaga impresie că era o dimineață frumoasă, senină, cu o briză ușoară dinspre sud-vest... În cinci minute de la prima bătaie a inimii orașului, se descuie, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
urechi ? Nu, mai degrabă pentru că eram conștient de faptul că mă Întorceam, de inutilitatea Întoarcerii mele. Mă dezumflasem ca o minge din cauciuc din care ai scos aerul. Poate și pentru că acum goneam cu soarele În spate... De data aceasta bolta cerească, și nu drumul, se deschidea nemărginită În fața ochilor mei. Pete de nori presărau cerul, pe alocuri și cu toate acestea, albastrul Își croia drum printre ei precum o pînză lipită cu clei. Poate era doar o iluzie, dar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cerul, pe alocuri și cu toate acestea, albastrul Își croia drum printre ei precum o pînză lipită cu clei. Poate era doar o iluzie, dar pe pînza din fața mea se adunaseră tot mai mulți nori și cerul se Întunecase. Sub bolta pestriță se Întindea orașul pe care eu Îl lăsasem În urmă acum o jumătate de oră și care-și Întindea din nou brațele În așteptarea mea. Eu eram piratul care Își Îndrepta nava spre uscat, tîlharul care se căiește... Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
prin ușa principală de la față; lumina zilei pătrundea aici îndoielnică prin cele două vitralii givrate ale ușii, ca singură deschidere în afară. Proprietarul și soția lui intrau în casă prin ușa bucătăriei, eu având rezervată pe aceasta din hol cu boltă ornamentală în afară. Cele trei trepte și ușa greoaie din lemn de nuc, cu sculpturi încadrând în două dreptunghiuri paralele imaginare ciorchini de struguri, dădeau clădirii o gravitate ce nu mai corespundea gustului de acum, iar după răsucirea cheii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce îi aureola și ei, era sigură, circulația socială printre puținele prietene care-i frecventau casa, vecine sau cunoștințe din cartier, ori, când era cazul, printre patronii magazinelor de pe strada principală - lumină secretă ce-i susținea anii ca pe niște bolți pe care le socotea încă tinere. Se ocupase toată viața numai de gospodărie, dar fiind soția unui funcționar al primăriei, găsise cu cale să se instruiască pentru a face față oricărei eventualități de ordin oficial ce, cu toată așteptarea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trei sferturi de oră cele două camere ale familiei Pavel precum și holul în care îmi aveam biroul și biblioteca și camera de la față, pe care le ocupam - toate deschise petrecerii - se umplură de musafiri. Deasupra ușii ogivale de la intrare, sub bolta în semicerc, ardea festiv un bec puternic ce lumina curtea. Întâmplător, am fost cel care deschise ușa soților Neculce; tropăiau scuturându-și zăpada, el de pe șoșonii de modă veche, din pâslă, purtându-se încă, iar ea de pe cizmulițele cu fermoar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
două dintre ele cu imitații de vulpi argintii peste umeri, încheindu-se în partea dreapta a gâtului, protejat astfel de gerul pe care acum îl lăsau afară. Doamna și domnul Pavel își făceau, veseli, îndatorirea de gazde, iar becul de sub bolta de afară semnifica, iluzoriu, intrarea într-o lume a abundenței și a bucuriei. Ai fi spus, datorită vioiciunii și îmbrăcăminții, văzute toate la o imaginară distanță, că oamenii acelei nopți erau din vârful piramidei sociale. Era însă o greșeală să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Acum... Un judecător trebuie să fie... El este.” Deodată, pe umeri, mâinile ei, „Ana!” șoptii, în timp ce domnișoara Marga Popescu povestea, veselă, amintiri din studenție. După alte câteva ore simții înălțându-se sau prăbușindu-se peste noi (nu mai rețin exact), bolta nopții din Betleem, și peste ea vocea subțire ca de școlăriță a domnișoarei Marga Popescu, recitând în franceză. 15. La câteva zile, președintele urca treptele tribunalului, avea fața aplecată, se ferea de vântul subțire ce bătea dinspre câmpie. Eram în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vezi; laș cum ești, vrei să pari nevinovat. E adevărat, ai să reușești... ai și reușit să pari tuturor un simplu musafir. Mâine vei pleca din comuna aceasta amărâtă în capitala județului, între oamenii tăi distinși și în tribunalul cu boltă și stema județului pe frontispiciu, ridicată înainte de începutul veacului, dispunând de destinele oamenilor, voi care faceți dreptatea. Ești obișnuit să te joci cu destinele. Întorsei capul, nu mai suportam fixitatea acelei priviri; diagonala dintre noi părea să se fi scurtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mișcare dezordonată prin intervalele căreia ieșirăm în cerdac, întâi ea apoi eu, neobservați. Era întuneric; nici nu se închise bine ușa în spatele meu că mă luă după umeri, mă îmbrățișă, apoi îmi cuprinse fața în mâini și mă sărută. Pe boltă oiștea Carului Mare. Mă gândeam că poate Lung e acolo sus, uitându-se spre noi, dar el nu era decât în imaginația mea, și între plesniturile de bici cu care-și mâna calul aflat la oiștea stelară, Ana îmi repetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dar refuz să te confirm acum din superstiție, ori pur și simplu de frică. 6. Timpul părea, în continuare, să treacă nepăsător, el care știa ce avea să urmeze, asemeni Celui care l-a creat. Colonadele tribunalului erau înalte, susținând bolțile imaginare ale dreptății, la care mai visam toți după atâția ani de război; pacea se încheiase, dar nu se astupaseră toate tranșeele, mai rămăseseră destule; aici însă, în partea asta de lume, totul se terminase. Tatăl lui Lung se întorsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și în lumina becurilor dinspre restaurant, lucind pieziș, îi văzui ochii înmărmuriți de spectacolul acela rar ce venea din măreția milioanelor de ani, la care nici nu gândise până atunci. Întoarse capul și-și chemă fiica spre a împărtăși alături bolțile acelui ceas. Soții Pavel rămaseră singuri: statutul bătrânilor. Ana cea mică veni lângă noi: - Ce-i? - Uite! îi spuse Ana, arătând în depărtarea de jos. Urmară clipe de liniște între noi și, în răsfrângerea unei fracțiuni, peste umerii fiicei, deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
iar ne strecuram în tăcere un răstimp. Apoi deodată un măcăit aspru mă scutura din liniștea ce mă cucerise, aripi băteau și rața se înălța săgetând pe deasupra pămătufurilor roșcate, dincolo de bătaia puștii. După aceea, dintrodată plutirăm lin și intrarăm sub bolțile luncii mari de sălcii. Soarele da în asfințit, o pulbere de aur se strecura prin pletele verzi și tremura în flori de lumină pepânza neclintită și întunecoasă a apei. Ramurile, împreunându-se, deschideau arcade negre, sub care treceam într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pânza stufăriilor. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile și mă făcea să tresar. Cu ochii deschiși mari, cercetam văzduhul la linia pămătufurilor roșcate, spre asfințitul înflăcărat, ori cărările lungi în trestii, ori bolțile întunecoase ale sălciilor, în care se cerneau stelele, florile de lumină, și inima-mi bătea grăbit când un fir de papură sau de mlajă se clătina. Acum puteam să deosebesc clătirea domoală a vântului, de fiorul ușor, sfios, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca o mare împietrită în necunoscutul depărtării. Nici glas de om, nici trâmbițare de cucoș, nimic; umbra din fața mea făcea un zid, care se retrăgea cu repejune, pe măsură ce calul înainta în trap iute. Eram nerăbdător, dădeam pinteni fugarului. Nourii de pe boltă se îngroșau, mâncau albastrul cerului; când boarea lină a bălții prinse a-mi mângâia fața, simții o picătură de ploaie pe obraz. „Are să ploaie! gândii. N-am făcut nimic!“ Și o părere mare de rău îmi înnegură sufletul, parcă încercam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]