4,786 matches
-
tinerimii”, în 1921, cu schița Hotărârea. Între 1924 și 1927 urmează, la Paris, cursurile Facultății de Drept și ale Facultății de Litere, obținând licență în ambele specializări. Din toamnă lui 1925 devine, pentru doi ani, corespondentul la Paris al ziarului bucureștean „Politică”, trimițând regulat corespondențe, interviuri, însemnări legate de aspecte din viața culturală pariziana, redactate cu real talent literar. În anul 1926 începe să colaboreze la redacția artistică a ziarului parizian „Le Soir”. În 1928 traduce în franceză (în colaborare cu
JIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287673_a_289002]
-
cealaltă fațetă, ascunsă, a urbei, cu mizeria morală și materială specifice. „Nicăieri - nota el - nu se poate vedea luxul și sărăcia, frumosul și urâtul, mândria și umilința adunate laolaltă într-un atât de izbitor contrast“20. Moralitatea și cosmopolitismul protipendadei bucureștene îi displac, lăsând verdictul în seama cititorului: „mulți boieri au o evidentă înfățișare grecească. Fanariotismul educației i-a făcut vanitoși, suspicioși, guralivi, îndrăzneți în reușită, dar slabi în fața adversității. Remarcabilă le este precocitatea, fiind bărbați la 14 și politicieni la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
american, J.O. Noyes s-a îndreptat cu același poștalion spre țărmul bulgăresc al Dunării, glosând pe seama imaginilor lăsate în urmă, a primitivismului mijloacelor și căilor de transport, a moravurilor și tradiției istorice cu care localnicii, prin vocea unui amfitrion bucureștean (Ion Bibescu) nu conteneau a se mândri 25. Popasul nocturn făcut la Călărași i-a prilejuit neobositului călător american câteva constatări voit concluzive, desprinse din peisajul politic contemporan și din desfășurarea evenimentelor în mijlocul cărora se afla. „Valahii - nota el - nu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
industria confecțiilor, 16,5% din totalul celor ocupați în industria metalurgică și 7,5% din cei cu preocupări active în industria lemnului și a mobilierului. Dintre activitățile meșteșugărești, practicate în proporție de 100% în ateliere ale unor meseriași patroni evrei bucureșteni, am aminti: fabricarea de sobe și mașini de bucătărie, fabricarea de plicuri și pungi de hârtie, fabricarea de ceară, lucrări de plisat, gofrat și suturat stofe, confecționarea de mantale de cauciuc, lucrări de orfevrărie în chihlimbar și sidef 35. Mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
legionare - compusă din Ștefan Florescu, Șerban Secu, Ștefan Teodorescu-Gandi, Ion Constantin și Gabriel Bălănescu - un rol important a revenit studentului Ion Jijie. Acesta era cunoscut de Securitate încă din vara anului 1948, datorită activității sale în cadrul organizației legionare de la Politehnica bucureșteană. În decembrie 1948 fusese unul dintre cei care asiguraseră legătura între curierii legionari veniți din străinătate, Damaschin Luca și Ion Popescu, și conducerea legionară din țară. Jijie era intens preocupat de problema retragerii în munți a legionarilor urmăriți. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
perioadă în care activează ca secretar cultural al Alianței Populare Maghiare (1946-1949), va fi redactor la Editura de Stat (1949-1951), fondator și colaborator principal al cotidianului „Romániai Magyar Szó” și al revistei „Művelődési Útmutató”. Între 1951 și 1981 conduce subredacția bucureșteană a revistei „Új Élet”. De numele lui L. se leagă o prodigioasă activitate de traducător. Transpune în limba maghiară deopotrivă din literaturile italiană, franceză, spaniolă, engleză, germană, rusă și mai ales din română, oprindu-se la proza lui Ioan Slavici
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
LOVINESCU, Tania (9.XII.1924, Ploiești), poetă și prozatoare. Este fiica Rebecăi Goldenberg (n. Feldman), învățătoare, și a lui Herman Goldenberg, chimist. A absolvit Liceul „Cultura” și Facultatea de Fizico-Chimice din cadrul Universității bucureștene, luându-și licența în 1949. A lucrat la Radiodifuziunea Română (1949-1983), la Institutul Român de Relații Culturale cu Străinătatea (1953-1955), la Consiliul Național al Femeilor (1955-1967), la revista „Agricultura socialistă”, devenită „Satul socialist” (1967-1975). În 1989 a emigrat în Israel
LOVINESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287854_a_289183]
-
asumă afectiv trauma de familie a Tisei. Tatăl iubitei, ucis în pogromul din ianuarie 1941, mama rămasă de atunci cu sufletul strivit și mintea rătăcită sunt chemări ale unei realități din trecut pe care nici nu o bănuise. Tragedia iernilor bucureștene din anii ’80, cu procesiuni de bătrâni porniți prin nămeți spre cozile din fața Alimentarelor, situează narațiunea în sinistra „epocă de aur”. Bucureștiul vremii oferă puține consolări: colegul lui Adrian, Mauriciu, e concediat din cauza demersurilor oficiale pentru emigrare, presa caută „țapi
LOVINESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287854_a_289183]
-
țară în 1880, ține la Universitatea din București prelegeri de literatură română și mitologie comparată (1881-1885), la care asistau celebrități ale timpului, Titu Maiorescu și B.P. Hasdeu între alții. Savant în toată puterea cuvântului, este acceptat ca membru al Junimii bucureștene, în cadrul căreia prezintă părți din lucrarea Literatura populară română (1883). De față se aflau, alături de amfitrion, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, Petre Ispirescu, B.P. Hasdeu, prieteni ai lui G., despre care acesta va lăsa, la bătrânețe, prețioase amintiri. Frecventează
GASTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
British Museum, cercetat și pregătit pentru tipar cu sprijinul financiar al lui Take Ionescu (pentru care a întocmit, în 1893, raportul Instrucțiunea în Englitera), a fost publicat în 1929 cu un titlu greșit, Tetraevanghelul diaconului Coresi din 1561, de către librarul bucureștean Pavel Suru, fără să fi primit încuviințarea lui G., care nu încheiase lucrarea. O situație mai fericită va avea ediția din 1936, Povestea vorbii de Anton Pann, „scriitorul popular” care l-a preocupat întreaga viață, întocmită la solicitarea lui N.
GASTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
Virgil Teodorescu și Mircea Pavelescu, editează la Constanța, în 1932, revista „Liceu”, în paginile căreia se cultivă literatura de avangardă și unde G. publică, sub pseudonimul Șuly, texte de factură urmuziană. În anii ’30 semnează articole și reportaje în săptămânalul bucureștean de stânga „Reporter”. În deceniile următoare colaborează cu recenzii la noua serie a revistei „Viața românească”, la „Secolul 20” și la „Contemporanul”. Se face cunoscut datorită remarcabilelor traduceri din lirica franceză apărute în „Iașul literar”, „Orizont”, „Secolul 20”, „Viața românească
GHEORGHIU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287237_a_288566]
-
Iluminările, București, 1979. Repere bibliografice: Grigore Hagiu, Tașcu Gheorghiu, LCF, 1972, 35; Constanța Călinescu, Ion Faiter, Dimensiunile unor vocații, Constanța, 1979, 321-343; Geo Bogza, Tașcu, RL, 1981, 43; Vladimir Colin, Șuli, RL, 1981, 43; Gheorghe Tomozei, Un cavaler al nopților bucureștene, FLC, 1981, 45; Gelu Ionescu, Orizontul traducerii, București, 1981, 209-213; Pop, Avangarda, 212; Dicț. scriit. rom., II, 374-375. C.Pp.
GHEORGHIU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287237_a_288566]
-
viețui al țăranilor. Documentarul Arde Prahova (1974) e o concesie evidentă făcută „realismului socialist”. De la șaisprezece ani, D. a prezentat diferite piese de teatru unor persoane și instituții abilitate, dar abia în 1934 i se va juca pe o scenă bucureșteană comedia O crimă pasională (publicată în 1941), o șarjă prea dezlănțuită, ce viza moravuri sociale capabile să întoarcă lumea pe dos. Lăudată pentru inventivitate și curaj de unii cronicari, piesa (montată și la Cluj) i-a scandalizat pe alții. O
DRUMES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286883_a_288212]
-
este numit (în 1925) asistent la Catedra de literatură română și estetică literară, dar nu va face carieră universitară, ci va fi profesor de liceu în capitală, iar în 1938, va obține și titlul de doctor în litere al Universității bucureștene (cu teza Poezia lui Cerna). A debutat cu versuri în „Revista copiilor” (1914), colaborând mai apoi la numeroase periodice, între care „Gazeta cărților”, „România viitoare”, „Mișcarea literară”, „Ritmul vremii” (revistă pe care a condus-o între anii 1925 și 1929
DUMITRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286908_a_288237]
-
a fost redactor la „Soarele” (1921-1922). Tot cu L. Marian alcătuiește crestomația Prozatorii noștri (I-II, 1921), tradusă concomitent și în rusește. Debutase, pe cât se pare, cu versuri în „Galații” lui Timoleon Nebunelli, înainte de 1900. Frecventând mediile artistice și cafenelele bucureștene, D. începe să colaboreze, cum făceau și partenerii săi de discuții, la gazetele și revistele epocii. Proza lui, oarecum neobișnuită, este influențată, probabil, de lecturi din opera unor scriitori ruși citiți, atunci, nu numai de el (Lev Tolstoi, V.G. Korolenko
DUNAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286919_a_288248]
-
echivalențelor lexicale și a tehnicii versificației. De asemenea, traducerile în engleză din poezia noastră sunt realizate cu o mare exactitate a rezonanței lirice. D. a fost și un excelent pedagog; în afara orelor sale de la Facultatea de Limbi Străine a Universității bucureștene (unde a fost invitat târziu să profeseze, la începutul anilor ’60), pe care foștii lui studenți le țin minte ca pe niște întâlniri pline de căldură, care nu excludeau, însă, seriozitatea actului didactic, el a întocmit, împreună cu bunul său prieten
DUŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286923_a_288252]
-
cu spirit și personalitate, inteligent și înclinat spre umor, impresionat nu atât de realizările urbanistice, cât de frumusețile naturii de acasă sau de prin Europa. Pasiunea pentru teatru îl determină să se manifeste și ca furnizor de texte pentru scenele bucureștene, de la cele ale unor grădini de vară la cea a Teatrului Național. Localizează o serie de piese din repertoriul francez de divertisment - vodeviluri care vor primi titluri elocvente, precum Vasilache Astronomu, Madame Ordonanță, Mitică Ghinion, Lilica Ponpon, Nunta lui Țopârdea
FAGURE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286938_a_288267]
-
, Andriana (19.IX.1928, București - 28.VI.2000, București), traducătoare și publicistă. Este fiica Elizei (n. Tănăsescu), profesoară de limba română și desen, și a lui Nicolae Fianu, casier general la Societatea Petroliferă „Prahova” din București. Învață la liceele bucureștene „I. Heliade-Rădulescu” și „Regina Maria” și urmează, între 1947 și 1951, Facultatea de Litere din București. A fost studentă și la Institutul de Teatru din București, secția direcție de scenă. După ce lucrează cinci ani ca asistentă de regie a lui
FIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286986_a_288315]
-
patriotismul sincer al autoarei. Convenționale rămân și stanțele sentimentale, multe scrise pentru a oferi un text muzicii lui Al.Flechtenmacher. Modelul este Lamartine, din care a tălmăcit Lacul. F. este și autoarea unor vodeviluri care s-au jucat pe scenele bucureștene (Un cap romantic, La sânul mamei, 1875). Piesele Post scriptum, Copila schimbă dinții, Cireșica în închisoare sunt prelucrări. Pentru elevele Azilului „Elena Doamna” din București, unde a fost un timp profesoară de declamație, a scris mici scenete cu teme morale
FLECHTENMACHER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287018_a_288347]
-
ale fantasticului. „Prozator al orașului” (Eugen Negrici), autorul cultivă - într-un text care mizează pe notație și pe atmosferă, dar nu ignoră nici perspectiva analitică, nici dicțiunea poematică, nici realismul reprezentării - „farmecul vetust” al unui trecut circumscris lumii vâlcene și bucureștene interbelice. O însemnare a diaristului („atmosfera «retro» mă fascinează”) și romanul Autoportret cu bască (1981) sunt edificatoare în acest sens. Aici protagonistul, bătrânul pictor Șerban Milescu, „pare că vine din alt secol, uitat de oameni și uitat de multă vreme
MATEESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288062_a_289391]
-
prin varietatea subiectelor și numărul colaborărilor, în ziarul „Acțiunea”. Comentariile literare - unele în rubrici speciale, ca „Imagini lirice contemporane” - atestă interesul viu, implicarea profundă în evaluarea noilor apariții editoriale. Profesor de liceu (din 1934), apoi asistent la Facultatea de Litere bucureșteană (până în 1952), M. se angajează și în elaborarea unei culegeri de texte literare pentru elevi (Cartea cu minuni, 1935) sau a unor ediții de scriitori români - N. Filimon, Anton Pann, St. O. Iosif, A.I. Odobescu, Petre Ispirescu -, însoțite de studii
MIHAESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288113_a_289442]
-
România jună”, condus de A.C. Popovici (februarie și aprilie 1900), dar L. apreciază drept debut („cea dintâi manifestare critică”) studiul O tragedie antică..., despre Perșii lui Eschil, publicat la 22 octombrie 1903 în revista „Litere și arte”, supliment al cotidianului bucureștean „Adevărul”. Colaborează ulterior la „Epoca” (1904-1906), foiletoanele publicate aici fiind strânse în Pași pe nisip (I-II, 1906). Obține locul întâi la examenul de capacitate și devine profesor de limba latină la Școala Comercială, apoi la Liceul „Sf. Petru și
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
nou,/ [...] imens, inform ca marea”. Însetatul de puritățile „azure” și de infinitul oceanului se îmbogățește cu noi ipostaze în Baladele singaporene (1970), o altă carte-cheie. Scrise, majoritar, în anii ’50, baladele, zise „singaporene” după supranumele „conspirativ” dat de boema artistică bucureșteană a vremii unei crâșme cu formă de corabie din centrul capitalei, se constituie în documentul unui radical protest față de regim, față de convențiile literare impuse și urmate de barzi subordonați pro paecunia. Poezie de circumstanță, aparent, infuzată de efluvii etilice și
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
în zona ironiei. G. își mai numește încă eroii potrivit profesiunii sau defectelor (Paraponisescu, Măslescu, Fluturescu), în maniera Alecsandri, dar modul în care ia în râs adunarea pestriță din saloanele târgoviștene sau întrunirile gălăgioase din Cișmigiu, unde se înfiripă miticismul bucureștean, îl apropie de I. L. Caragiale. Scrisorile a început să le redacteze târziu, în 1879, la îndemnul prietenului său V. Alecsandri. Dar el se mai încercase în literatură. În 1835 i se publica Precioasele, o traducere din Molière. Intenționa să scrie
GHICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
neconfirmate, din Dacia Felix au fost deturnate aproape 400 milioane $ -, dar a „îmbogățit” rețeta devalizării unei bănci de către propria sa conducere cu adăugarea unui ingredient politic suplimentar. Dacia Felix fusese înființată la Cluj, pentru a contracara dominația totală a băncilor bucureștene. Ea avea o puternică semnificație patriotică locală și a fost susținută de unul dintre partidele politice puternice ale momentului, de către PUNR. În plus, devalizarea ei s-a făcut prin intermediul sau prin utilizarea numelor unor actori politici semnificativi din spațiul european
Noul capitalism românesc by Vladimir Pasti () [Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]