2,949 matches
-
mai bine călare, învârtind toporișca, chiuind ca la nuntă, strigând până la ultima suflare: "Pentru Moldova și Ștefan!!! Moldovaaa!!!" Gheorghiță dârdâie încetișor: 'Mnetale ce gândești, bădie? S-or mântui cu rezbelele aistea? Că tăt la oaste, la oaste numa' bozii și buruiană pârloagă-i ogoru... Toader se scarpină în creștet: Apăi... după scărmăneala aiasta, o da Dumnezău și-om apuca câțiva anișori de tihnă și pace... Doamne miluiește! Doamne miluiește! se aude o cântare bisericească mormăită. Curând, apare un călugăr-cerșetor, deșirat, uscat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ziua și noaptea, le caută, le strigă, le cheamă... Și ielele fac dragoste cu el, până-i iau suflarea... Brrr! E primejdie mare! se înfioară Ștefan teribil de spăimântat. Da!... Cel ce-a văzut ielele" n-are leac nici cu buruieni, nici cu leacuri, nici cu farmece. E pierdut!... Cu siguranță c-am văzut și eu niscaiva iele, mormăie Ștefan zâmbind în mustață. Păzește-mă, Doamne, de iele! Blagoslovește-mă numai cu zâne... Alerg, alerg desculță prin rouă și culeg, culeg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ocroti în luptă. Scut m-aș face, să nu te atingă sabie, nici săgeată, nici pumnal să nu te-atingă... Ștefan râde încetișor, freacă în palme un smoc de busuioc, își cufundă obrajii și-i respiră adânc aroma de sfântă buruiană. Chiar m-ai vrăjit. Trebuie să mă descânt singur, altfel e cu primejdie mare, spune pe un ton serios și stupește de trei ori în vânt să nu-i fie de deochi. "Frunzuliță sălcioară, Tu Voichiță Mărioară, Ochii tăi mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Milostivește-te, Doamne, nu... nu s-ar putea numai mădularul cel scârbavnic? Măi Tăutule! De ce nu te-ai făcut tu popă? Milă? Pentru cine? Pentru ticăloși? Fac umbră pământului numai pentru rele. Îngăduința față de ticăloșie te face părtaș la mișelie! Buruienile trebuie smulse din rădăcină, fără milă! Unii și alții mă ponegresc cum c-aș fi crud și neîndurător. Pe cei sărmani, fără putere, năpăstuiți, pe fătucile necinstite, pe cei cu rogojina aprinsă-n cap, pe ei, cine-i apără? Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
făcut rânduială? Cu duhul blândeții? Cu busuiocul milosteniei? Nu! Cu nemila! Cu biciul! Cu biciul nemiloasei pravile! Și de nu s-a putut altfel... și cu săcurea! "Unde-i lege, nu-i tocmeală"! Și Iisus a pus mâna pe bici... Buruienile cresc repede și înăbușe florile... Crezi că n-aș vrea să fiu "Pâinea lui Dumnezeu?" Dar pot? Iaca, năravuri noi ce nu ne fac cinste au prins cheag în Moldova: peșcheșul, șpaga, lenea, pufăitul pe sofa din narghilea... Poruncitor: Care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întuneric, vine lumina, spune Daniil cioplind în lemn chipul unui copil ce râde. Jucărică pentru copii, i-l arată zâmbind. Ștefan respiră adânc... Un răstimp rămâne cu obrajii înăbușiți în palme. Ce vis... ce vis, îngână el. Daniil zâmbește enigmatic: Buruienile mele... Ștefan face câțiva pași schiopătând, clătinându-se: Am... am trăit... am retrăit... aievea... Gemeai, bolboroseai, strigai: Valea!... Valea!... Ștefan se lipește cu spatele de peretele de piatră, cu privirile pierdute, răvășite în gol: Valea?... Eram... chiar eram la Valea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o zi, barem... O să mă odihnesc... Nu m-ai lăsat să te oblojesc... Ștefan face câțiva pași să-și încerce "botina": De-a fi și-a fi să mă întorc în Scaunul de la Suceava, să vii cu straița doldora de buruieni: o să ai ce obloji răni mai vechi, răni mai noi... O să poruncesc să sune trompeții la porțile Cetății ca pentru oaspeții cei mai de samă... Ștefan tace câteva clipe... Părinte... Cum aș putea să-ți mulțumesc pentru tot... Ce-aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Natură se supără foarte tare pe cei ce locuiesc între Siret și Prut trimițând o secetă cumplită cum n-a mai fost, de pe timpul lui Papură vodă, secetă activată tot în Moldova. Din cauza secetei oamenii au mâncat tot felul de buruieni, dacă le mai găseau, au cutreierat sudul și vestul țării cumpărând pe odoarele ce le aveau fiecare: bijuterii, covoare, macaturi, costume populare, 2-3 saci cu grăunțe de porumb, aduse cu vai nevoie cu „trenul foame” tren format din vagoane de
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
Natură se supără foarte tare pe cei ce locuiesc între Siret și Prut trimițând o secetă cumplită cum n-a mai fost, de pe timpul lui Papură vodă, secetă activată tot în Moldova. Din cauza secetei oamenii au mâncat tot felul de buruieni, dacă le mai găseau, au cutreierat sudul și vestul țării cumpărând pe odoarele ce le aveau fiecare: bijuterii, covoare, macaturi, costume populare, 2-3 saci cu grăunțe de porumb, aduse cu vai nevoie cu „trenul foame” tren format din vagoane de
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
frumoasă. S-o luăm către strada Fânului, unde o fi fost o piață de fânețe și cred că te învăluia o aromă de fân cum nici un meșter de om n-a făcut, numai un meșter de dincolo, amestecând ierburile, florile, buruienile și roua, a putut face. Uite că am ajuns. Nici urmă de fân, nici de aromă de câmp. Acum miroase spurcat, a pește cam stricat. Am învățat în școală, până la tâmpenie, că istoria înșiruie pe ață numele domnitorilor. Dar istoria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Doamne, iartă poporul român, cel mai păcătos popor, și abate năpasta de deasupra lui!”. În timpul eclipsei nu am reușit să scot din casă decât 5 persoane. Toate celelalte erau în genunchi la icoane, plângând sfâșietor spre iertarea păcatelor. Toată vara buruienile crescuseră în curtea școlii mai înalte decît copiii. Geamurile erau sparte. Toaleta nu mai avea uși. Printre bănci creșteau bălării. Cine să le smulgă? Cui îi ardea de asta? Ce școală să mai înceapă odată ce asupra noastră urma să se
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
de porumb și cartofi, iar de la Galați ne aproviziona cu pește. Aveam o vacă cu lapte. Balaia, pe care o duceam zilnic la păscut în timpul verii. Mergeam cu ea câte 2-3 km pentru a găsi unele miriști sau haturi cu buruieni pentru păscut. Uneori mergeam singur, alteori mă mai asociam cu unii băieți; nu trebuia să fim mulți deoarece era greu de găsit locuri cu mai multă iarbă. Pot spune că am cunoscut natura în măreția și căderea sa, provocată de
75 - V?RSTA M?RTURISIRII by Gheorghe Musta?? () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83092_a_84417]
-
și prin încercări să constate care plante pot fi mâncate, să constate că semințele lor pot în anumite condiții să încolțească și să dea mai multe semințe. A trebuit să găsească terenuri propice pentru a le semăna, apoi să plivească buruienile, să secere, să treiere, să depoziteze, să macine, să coacă sau să fiarbă, deci a trebuit să inventeze unelte și metode pentru a realiza acest lanț de activități. Deci agricultura a dat naștere la un sistem de unelte și metode
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
dincolo, În Balta Brăilei, În niște bacuri, vizavi de Țăndărei, și puși să plivim orezu’... Acolo erau niște lacuri artificiale, adânci de 40-50 de centimetri, În care noi trebuia să intrăm să plivim orezu’ de costrei 3 și de alte buruieni. Ni s-a arătat la Început cum arăta costreiu’ și cum arăta orezu’, dar sigur că era greu să distingi permanent... Și trebuia să stăm aplecați, numai În indispensabili și cămașă. După aceea, trebuia dus costreiul la marginea bazinului, unde
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
să ne dea drumu’!” Dincă, ăsta, fostul politruc: „Da, domne! Da’ ce facem cu cinci lei!?”. „Păi, o felie de pâine dimineața cu 20 de grame de marmeladă și un surogat de cafea, la prânz o ciorbă de legume, de buruieni” - cum zâceam noi atuncea - „care nu costă bani, și iară o felie de pâine”... Și uite-așa și cu ce costa seara ajungeam la cinci lei. Gherghișan Petrache, ingineru’: „Bă, de ce să trăim cu cinci lei și să nu mâncăm
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
da’ care a avut... Ce ați făcut din ’47 până când v-au arestat? Noi nu am trecut la colectiv. Am fost particulari. A fost greu. Foarte greu. Nu puteai să paști o vacă. Nu puteai să aduni o mână de buruiană. A fost foarte greu. Și În ’57 toamna, chiar aici la strada asta, o venit Îndrumătorii. Io eram la școala de șoferi la Brașov și am venit acasă. Și era vreo 20-30 de Îndrumători, golani de ăștia, cu ghioagele... și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
de pungi cu semințe ce n-au fost și nu vor fi niciodată însămînțate. An de an, vechile straturi au diminuat și în întindere, și în varietate. Aproape o paragină, priveliștea de acum, comparată cu cea din amintiri, e dezolantă: buruieni, fire de mătură și de lobodă înalte, „ca-n timpul evacuării...” însă mătușa continuă să vorbească frumos atît despre flori, cît și despre cei ce le iubeau: îmi evocă, de pildă, gestul tandru al unei Cortușance, soție de magistrat, care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Oadeci și am remarcat cît de convulsionat e pămîntul satului meu: mereu dealuri și văi. Trei dintre laturi au însă o tendință ascendentă, închid ca niște paranteze rotunde, ocrotitor, zările. Mergînd pe marginea ogoarelor, am încercat să spun denumirile unor buruieni. Cam la vreo zece nu l-am știut, dovadă de cît subțire e cultura mea de țăran. * Am notat mai sus că reminiscențele țărănești sînt slabe în mintea și în simțurile mele. Afirmația trebuie nuanțată: disting mirosul frunzei de porumb
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Eram singur. Cînd să iasă pe ușă, l-am întrebat ce anume caută acolo. „Măghiran”, mi-a răspuns el mohorît. Apoi, stimulat de întrebare, i-a dat drumul supărării. Cu cîtva timp în urmă a cumpărat de la unul din piață „buruieni pentru tumoră”. (Mi-a relatat și cum le-a tîrguit: Aciala a cerut 120 de lei pe o porție, iar el i-a spus că nu are atîția bani. Aciala a întrebat, atunci, cîți are, iar el i-a răspuns
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de lei pe o porție, iar el i-a spus că nu are atîția bani. Aciala a întrebat, atunci, cîți are, iar el i-a răspuns: „Am cîți am!” în fine, Aciala a cedat din preț.) S-a dus cu „buruienile” acasă, a făcut ceai și i l-a dat „Bunicii” să bea, dar dînsa nici n-a vrut să audă de așa ceva. „Acum însă, în urmă cu un sfert de ceas - [„Bunica”] a auzit la Radio cît de importante pentru
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
făcut ceai și i l-a dat „Bunicii” să bea, dar dînsa nici n-a vrut să audă de așa ceva. „Acum însă, în urmă cu un sfert de ceas - [„Bunica”] a auzit la Radio cît de importante pentru sănătate sînt buruienile și, uite, m-a trimis la «Plafar»”. Înciudat de „suceală”, adaugă: „Cît venin bagă ea în mine, nici nu-ți mai spun...” Nici eu n-am vrut să aflu. Ca orice bătrîn, e îndărătnic și supus totodată, neînțelegător față de boală
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
un redactor pentru a vedea „ce bătaie de joc, nemaipomenită, se face cu pămîntul”. Azi a venit ea însăși la redacție și a povestit cum s-a procedat la pregătirea vizitei. Au fost scoși noaptea să taie, la lumina lunii, buruienile din sfeclă. Pe „Tovarășul” l-a interesat însă lotul experimental de porumb. A efectuat el însuși, rapid, „evaluarea”. „Chiar dacă am cîntări și cocenii și rădăcinile, și tot n-ar ieși cît a spus dînsul”, s-a văitat țăranca. „Noi nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
niciodată, dar îl cunosc și mă cunoaște. Are o figură spînatică, poartă un basc vechi, rotund, spălăcit și merge cu genunchii îndoiți. E tăcut și mereu preocupat de ceva. Hipercorect la serviciu, face treabă și în jurul blocului. Sapă straturi, smulge buruieni, curăță, mătură - totul ca ntr-un fel de pedeapsă. Fetița avea 12 ani și o chema Ozana. *Numărul de azi, 9 septembrie, îmi evocă (nu e prima dată) un ziar suprarealist. Sînt publicate fotografiile „fruntașilor la întrecerea socialistă pe țară”: Avicola
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fi fost o zonă străbătută de canale frumoase pe care circulau bărci și șalupe. Ecluza nu mai era în stare de funcționare, iar albia secase pe alocuri. Mâlul uscat, albit de vreme, semăna cu cadavrul uriaș al unui animal preistoric. Buruienile prinseseră rădăcini printre fisurile scării de piatră care făcuse cândva legătura între mal și albie, ajungând la dimensiuni inimaginabile. Ici-colo își scotea capul, prin mâlul întărit, câte o sticlă goală sau o piesă ruginită de la mai știu eu ce mașinărie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se vedea o barcă al cărei lemn putrezise complet. De-a lungul apei se întindeau fabrici părăsite. Aveau porțile închise, le lipseau geamurile, balustradele scărilor de evacuare în caz de urgență erau mâncate de rugină, zidurile asaltate de iederă și buruieni. Cartierul muncitoresc se afla dincolo de fabrici. Erau clădiri vechi cu patru etaje. Se vedea clar că pe vremuri aparținuseră unor bogătași, dar acum erau astfel împărțite încât să cuprindă un număr cât mai mare de locatari. Fata mi-a explicat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]