33,891 matches
-
mai erau stăpânii vremurilor rostiți în istorie... au murit după gratii și-n munți, obosiți fără vreme și cărunți. Noi am rămas, peste veac, oameni de pripas, să scriem cu un cărbune despre ei, despre alte scântei și poate despre cântecul de zăpadă căzută proaspăt pe strada unde a rămas o minune de pripas! Știu că purtam o rochie de stambă țesută cu celofibră, era luată ca pâinea pe cartelă cu puncte, poveștile mărunte, parcă nici n-ar fi fost, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
Skopje-Iugoslavia Expoziție de artă plastică filiala U.A.P Iași 1973 Iași, Sala Victoria Expoziție de artă plastică Expune o compoziție, realizată în lemn, Tinerețe Iași, Sala Victoria Interjudețeana’73, pictură, sculptură, arta decorativă Participa cu lucrările: Avântul - teracota și Cântecul mării - teracota smăltuita. 1974 Iași, Galeria Cupola Expoziție de artă plastică Expune împreună cu graficienele Ecaterina Petrovici și Agneta Covrig. Iași, Sala Victoria Expoziție de artă plastică 1975 Galeriile de artă, Constantă Expoziția artiști plastici ieșeni Iași, Sala Victoria Anuală ieșeana
Sculptura by Lucreția Filioreanu-Dumitrașcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1617_a_3094]
-
sa. O adoră la modul sincer, cu sentimentul că nu mai este cale de întoarcere, că trăiește o experiență unică, totală, definitivă. O „dragoste înțeleaptă” - încearcă Profesorul să-și definească trăirile. Iar eu îmi imaginez situația lui ascultând un alt cântec: Yo vivere, de un patetism latin tipic, profund dramatic. Melodia era cântată odinioară, cel puțin așa miamintesc, de Edith Piaf, cam în vremea când P.H.L. era încă tânăr și nu prevedea ce-l așteaptă: Siberia! Aceea reală și crudă, dar
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
al regăsirilor zilnice pentru ei care sunt, pentru ei când vor fi... Lunecarea ca-n somn, de sub melcul urechii pe prăvălișul pieptului, între cupe cu dulce otravă, pînă sub coroana arborelui ombilical, până în hipnoticul inel al patimei roze și al cântecului mut ca al scoicii adunând tot vuietul mării între valvele pulsând, fremătând, între algele mângâind cu imperceptibilul foșnet nesfârșitul meu dor de scafandru... Și oare, încă, ce voi fi iubind la tine?... 30 iunie 2006 Merg la București cu acceleratul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Se știe că, uneori, aștepți decenii ca să ai revelația unui adevăr simplu, ori să descoperi un om deosebit. Sau, în cazul său, să ajungă să cunoască „dragostea vieții lui”. Ce a cunoscut în tinerețe, în preajma femeii, merită numit mai curând „cântecul instinctului”. Atracția pentru „sexul frumos” era ca un miraj întreținut de propria combustie hormonală, când inima bate mai iute decât aripa minții. Și bate adesea prea dezordonat, din cauza unor imagini tulburi, induse copilului de odinioară de povestirile false, voit cinice
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
este conștiința faptului că există o femeie care îl iubește, iar iubirea aceasta va dăinui prin copilul lor. „Nu voi pieri cu totul!” (îl evocă din nou pe poetul latin Horatius: Non omnis moriar... - referință la perenitatea operei). Opera ultimă, „cântecul de lebădă” al Domnului R. este copilul pe care Teodora îl va naște curând. Chiar dacă este o „operă” în colaborare...) „Muza” nu doar l-a inspirat, ci i-a oferit și „suportul” (material și spiritual) pentru a-și afirma „la
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de ceilalți drept un „lăudăros”, îi relata cum și-a însoțit tatăl la pădure, împreună cu sora mai mică. Cucii cântau pe vârf de copaci, și doi dintre ei au ales să poposească pe capul lui și al surioarei, reluându-și cântecul de unde au rămas. Un episod incredibil: nu întâlnise niciodată vreo pasăre care să-l confunde (ca pe văru-său) cu un copac sau cu un par! Împrejurările au făcut să nu-și mai vadă vărul timp de vreo 25 de ani
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fină intuiție a psihologiei vîrstelor copilului, își urmărește personajul de la neastîmpărul copilăresc al prichindelului pistruiat din clasa a treia pînă la primul freamăt al dragostei, care încearcă pe copilul de paisprezece ani, în preajma Ilincăi, descoperind, iată, "aripa de vrajă și cîntec a zîmbetului ei", acele "buchete de minuni din ochii ei" și cea mai frumoasă muzică din lume "în vocea Ilincăi": personajul lui Dumitru Vacariu se identifică între dorul de aventură ("Măi fraților, spune Bărzăunul, chiar și numai faptul că ajungem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
e pus în valoare timpul amintirii, irigat de lirismul poetului: "Mare noroc pe bietul om că nu dă numai peste hăuri și mocirle în viața sa, ci mai întîlnește și țancuri înfrățite cu soarele și luna, poieni de lumină și cîntec și, mai ales, tristețea dulce a amintirii!". "Aventurile Bărzăunului" este nu doar un roman cu totul remarcabil, dar, alături de celelalte titluri de pe "Ulița copilăriei" de la "Junimea" din Iași, poate fi un argument pentru a reformula, sub flamura maioresciană a valorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
într-un loc mai deschis, unde, pe o porțiune destul de mare, se întindea apa liniștită a lacului. Din loc în loc însă se zăreau niște ridicaturi de pămînt ca niște insulițe, pline toate de frunze uriașe de captalan, de unde răsunau mereu cîntece de păsări și orăcăitul broaștelor. Uite un triton! strigă fericit Bărzăunul ghiontindu-l pe Virigil și arătîndu-i cu degetul în apă. Virgil privi temător gîngania subțire și neagră ce spinteca apa cu mișcări iuți de coadă. Și cum crezi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
astea, de ce să nu încerce? Nemaipomenit de bucuros, scoase iar de la brîu cele două pistoale imaginare și începu să tragă cu ele în direcția bolților. Pac! Pac! Pac! țipă el cît putu. Ecourile stîrnite se prelungiră într-un fel de cîntec surd. Toți se opriră iar și începură să rîdă. Nu mai trage, Bărzăune, îi strigă Virgil în zeflemea, că se tem de tine toate rîmele! Dar Bărzăunul nu luă în seamă astfel de vorbe și începu să fluiere fericit. Nuțu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lîngă casa Ilincăi și să înconjure iar atîta loc, sări într-o grădină, trecu în altă uliță, de-acolo în șosea și se trezi lîngă cămin. De-afară auzi mai multe glasuri și hohote de rîs. Se mai făceau auzite cîntecul unui acordeon și tropotele dansatorilor pe scenă. Deschise încet ușa și se lipi de un perete cu ochii la cei din sală. Erau acolo mai mulți tineri, printre care-l zări și pe Matei. Tocmai luase casetofonul de pe o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
totodată să-i spună cîteva cuvinte cu care să lichideze, o dată pentru totdeauna, orice sămînță de discuție între ei doi. Dar... cînd descoperi iar acele buchete de minuni din ochii ei și cînd îl acoperi iar aripa de vrajă și cîntec a zîmbetului ei, nu mai știu ce să zică. S-o mai facă pe supăratul? Să-i mai zică ce-avea de zis?... S-o facă să înțeleagă cît e de insensibilă în fața suferințelor sale?... Ce rost ar mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
găsi o prietenă într-un oraș cu peste 300 000 de locuitori? De ce se leagă de Ilinca? Tot farmecul azurului imaculat (scria Nuțu pe ilustrata adresată Ilincăi), tot cleștarul valurilor înspumate de pe oglinda încremenită a mării repetă ca într-un cîntec de sirene chemarea stăruitoare: nu vii și tu la mare? Te așteaptă nemîngîiat, Nuțu R." Lui Tomiță aproape că nu-i veni să creadă cînd citi rîndurile respective. Auzi tu nerușinare! strigă el cît îl ținu gura, deși nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cea mai blîndă în tot ce au ele mai profund legat de sentimentele omenești... O pasăre neagră făcu ocolul unui țanc bătînd leneș din aripile lungi și terminate în unghi ascuțit, apoi se pierdu în marea de albastru și de cîntec mut, aidoma unei chemări de dincolo de lume... Nu scoase nimeni nici o vorbă mai multă vreme... Parcă pe toți i-ar fi legat pasărea aceea cu lanțuri nevăzute și i-ar fi tîrît după ea în uitare. Numai Bărzăunul întoarse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu se poate termina niciodată așa cum ar vrea cititorul M are noroc pe bietul om că nu dă numai peste hăuri și mocirle în viața sa, ci mai întîlnește și țancuri înfrățite cu soarele și luna, poieni de lumină și cîntec și, mai ales, tristețea dulce a amintirii! Ce s-ar fi făcut Bărzăunul, altfel?... Păi, tot sufletul său era plin uneori de rîpe și smîrcuri întunecate. Ar fi putut el trăi oare dacă peste toate acestea n-ar fi strălucit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Oeagru și al zânei Caliope. Adoptat de greci, Orfeu aduce aici ideea de nemurire, inexistentă anterior în patria lui Homer; pentru că muzica desfășoară veșnicia. Apollo, zeul artelor (muzica este însumarea metafizică a tuturor artelor) îi dăruiește lui Orfeu lira, iar cântecele sale erau atât de vrăjitoare, încât îmblânzeau sălbăticiunile, furtunile mării, clinteau până și stâncile. Soția sa, nimfa Euridice, moare mușcată de o viperă. Orfeu roagă pe Zeus să o readucă pe pământ, acesta se înduplecă, dar cu condiția să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lui Octavian Goga, prin care ne inițiază în misterul absolutului cântului românesc: "Privighetori din alte țări/ Vin doina să ne-asculte". Sau finalul din poezia lui Lucian Blaga, Cântăreții bolnavi: Răni ducem izvoare/ deschise sub haină./ Sporim nesfârșirea/ c-un cântec, c-o taină". Iată interdicția lui Hafiz adresată celor cred că-i pot descifra misterul inefabilului din gazelurile sale: Nu-ți pune istețimea ca să-nțelegi ce-am spus, Căci pana-mi are-o taină și scrie cu nespus. Și versul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unul din poemele cele mai încărcate de suflu cosmic din literatura universală: Acele păsări fără lăcaș, Zi și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm necunoscut la altul neștiut aleargă! Tot golul este umplut de Cosmosul înaripat Și de cântecul său unic: "Nu aici! Nu aici! Mereu în altă parte ! Altunde ! Mereu dincolo ! * Dintre poeții români ai suflului cosmic, în afară de Eminescu, se detașează Lucian Blaga și Vasile Voiculescu. Acesta din urmă, în Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, proiectează cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poate vorbi cu oaia năzdrăvană și se poate uni cu "mireasa" lumii. Viziunea din Miorița cuprinde planuri multiple: macrocosmosul și microcosmosul, realul și legendarul. Măreția unică a acestei creații privind concepția asupra morții, reiese perfect în evidență, de pildă, alături de Cântecul nocturn al unui păstor nomad din Asia, al lui Leopardi, de un adânc pesimism și care se încheie profund amar: "E funesto à chi nasce il di natale" "este funestă ziua de naștere pentru cel care se naște", reducând astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
naturii și a vieții: Crestele ne învață legile lor sfinte... Vreau să vă cânt graiuri ale cerului, pe toate și să vă înțeleg... Noi suntem meniți slujbei celui Prea-Înalt, pentru ca în noi Geniul divin să cânte acordul maiestuos, ordinea divină (Cântec la poalele Alpilor) În inima Alpilor, noapte clară, și ceața, Izvor al poemului de bucurie, acoperă valea cea largă. Mai dionisiacă încă suie dimineața, Mai infinită este creșterea anului și a orelor sfinte... Calme strălucesc deasupra înălțimile argintate, Deja plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în verb, în imagine vie și, prin această magie, poetul poate dezlega taina vieții: Nu știam, copil încă, această lume străină Care se agita ziua în fața ochilor mei, Și formele sale mărețe învăluiau Cu miracole, cu figuri strălucitoare... Atunci un cântec se năștea în mine, o rugă-n poem, În care inima mea suia din umbre la lumină Și dând numele lor acestor Străini Prezenți în juru-mi, Zeii Naturii, Și lăsând Spiritul să se prefacă-n cuvânt, în icoană Să dezleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
te voi fi părăsit. Câteva ecouri din sufletul meu se vor adăuga la armonia anotimpurilor tale; În zile viitoare, când vara va izbucni în grădina îndrăgostiților, ei nu vor ști că florile boschetelor lor împrumută o mai vie frumusețe din cântecele mele, nici că iubirea lor pentru această lume sporește din iubirea mea. Nașterea poemului mărturisește forța creatoare cosmică a omului. Prin geniu, arta este a doua creație a lumii, afirmă Kant și Eminescu. Îngerii însăși se uimesc de operele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
elanuri vizionare, profetice. Nietzsche și-a ales drept simbol al gândirii sale pe profetul iranian, din al cărui mit momente importante au fost preluate, după șapte veacuri, de mitologia creștină. De asemenea, filozoful german a publicat și poeme (Poezii, Sentințe, Cântecele lui Zarathustra, Ditirambe către Dionysos) toate polarizând în jurul ideilor din Așa vorbit-a Zarathustra. Gândirea lui Nietzsche este complet diferită față de structura sistemelor filozofice anterioare nu numai prin noutatea concepțiilor, dar și prin forma de concretizare, și anume, prin aforisme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
model posibil de existență. La poarta paradisului, arhanghelul de pază îl întreabă pe Goethe ce eroism a efectuat pe pământ ca să merite intrarea în rai, ce răni poate să-i arate. Iar poetul răspunde că rănile vieții, ale iubirii sunt cântecele sale: Ce merit am să intru-n rai, Mă-ntrebi, Arhanghel Păzitor ? În fața ta un om tu ai Și asta-nseamnă-un luptător. Aprinde-ți flacăra privirii Și vezi-mi inima-n adânc Cum cântă rănile iubirii, Cum rănile vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]