2,425 matches
-
filosoful german Karl Rosenkrantz definește noțiunea de urât ca medie între cea de frumos și cea de comic și dezvoltă cosmosul urâtului de la incipientele sale nebuloase haotice, de la amorfie și asimetrie, până la formațiunile sale intensive, în diversitatea dezmembrării frumosului prin caricatură 179. Spre deosebire însă de comic, pentru care esențial este caracterul deliberat al nepotrivirii sau al dizarmoniei dintre lucrurile alăturate, în grotesc, susține Francesco De Sanctis (Storia della letteratura italiana), straniul amestec este realizat cu o naivitate grosolană. În realitate
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
adecvată de eliberare, de expulsie magică a răului prin exhibare ritualică în scop terapeutic, sau ca instrument de trezire a conștiințelor amorțite de frumosul convențional. "Nu trebuie ascunse sforile, ci făcute vizibile, deliberat evidente, ajungându-se la grotescul profund, la caricaturi, dincolo de ironia spirituală a comedienilor de salon"180. Imperativul teatrului absurdului, redat în această celebră formulare ionesciană, viza chiar această funcție catartică a plonjării prin grotesc în paroxismul care marchează sursele tragicului. Putem spune, așadar, că grotescul profund, echivalat cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ironia spirituală a comedienilor de salon"180. Imperativul teatrului absurdului, redat în această celebră formulare ionesciană, viza chiar această funcție catartică a plonjării prin grotesc în paroxismul care marchează sursele tragicului. Putem spune, așadar, că grotescul profund, echivalat cu extrema caricatură, exhibat deliberat ca într-un exercițiu terapeutic de exorcizare și stăpânire a temerilor, provine din mezalianța subversivă a comicului cu tragicul. Această paradoxală combinație va fi pusă în evidență în mod exemplar, așa cum vom încerca să demonstrăm în continuare, prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comportamentul inuman al Ilenei și în "reprezentațiile" lui Mitu Boieru. În respectivul episod al nuvelei, panorama unei lumi avide de spectacol, iresponsabilă și inumană, își găsește expresia potrivită în grotesc, în timp ce situația mizeră și depravată a micuțului actor, diluează aciditatea caricaturii în umor: Pe trotuarul cafenelii pe scaune și-n picioare stau notabilii orașului -reprezentanții județului în vacanță parlamentară, membrii tribunalului, funcționari de la prefectură, primărie, casierie, ofițeri; de jur împrejur lumea pestriță de toate treptele stă în semicerc. În mijloc se
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cel etimologic, de desen bizar care declanșează râsul prin alura lor comic-extravagantă, cel de ridicol absurd, cel al apariției caricaturale și sensul modern definit prin opoziție cu sublimul, așadar ca simbol al animalității din om, sens impus prin V. Hugo. Caricatura și grotescul ocupă o pondere însemnată în opera comică a lui Caragiale, gustul pentru excesiv rezolvându-se pe terenul comicului prin creionarea deformată a unei lumi pe care, îngroșându-i trăsăturile negative și neopunându-i nici o valoare cu semn schimbat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
idee, aceste personaje cu conștiința uluitor de liniștită, sunt cele mai josnice din literatura universală"186. Toate personajele comediilor, între care Dandanache și Rică Venturiano constituie extremitățile, sunt reduse la o caricaturală mască, îndărătul căreia nu pulsează viață autentică. Prin caricatură Caragiale nu vizează numai personajul, ci și situația, așa cum se întâmplă, de exemplu, cu pervertirea revoluției, eveniment încărcat de semnificații istorice dar transformat în pretext pentru zaiafet ad-hoc (Boborul!, Baioneta inteligentă[Garda civică], Jertfe patriotice). Tehnica proliferării, după formula bergsoniană
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a lui Victor Hugo (1935-1936), sublimează în manieră caragialiană din Câteva păreri, repulsia pentru retorica, elocvența, emfaza și artificialitatea poeziei romantice și expune ridicolul imposturii hugoliene în narația persiflatoare și demitizantă, asezonată cu scene al căror comic malițios rezultă din caricatura "naiv grosolană" de un grotesc benign: Victor Hugo recita atât de frumos: O coteaux, o sillons, soufles, soupirs, haleines!... când, deodată, o piatră zbură în capul poetului. Aie! strigă el. Și întorcându-se, văzu o ceată de copii între șase
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nonaristotelismului asumat într-o manieră foarte asemănătoare cu aceea a scriitorilor de piese absurde din secolul trecut. O eventuală fișă caracterologică a lui Caragiale și respectiv Eugen Ionescu, de pildă, ar include și alte puncte de reper comune: preferința pentru caricatură și grotesc, încercarea de reconsiderare a formelor primare ale teatrului și conștiința inconformismului, deci apartenența la o linie a iregularului 22. 5.4. Ipostaze absurde ale personajului caragialian Convingerea că tipologia comediilor lui Caragiale, ca și a celei create de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mergând dincolo de naturalism, să devină absurd-fantastic."50 Epitetul se aplică mult mai bine propriului său teatru, ceea ce spune mult despre înrudirea celor doi autori în plan artistic. Dar, așa cum precizam la începutul capitolului, dacă la Caragiale, în ciuda grotescului și a caricaturii, realitatea rămâne recognoscibilă, la Eugen Ionescu și la toți scriitorii absurdului, substituirea artei ca mimesis prin arta ca fantezie, face ca, prin parabolă și alegorie, stilizarea personajului sau a situației cu valoare de arhetip să fie extremă, justificând unicitatea viziunii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a "amicilor", a "moftangiului" politician sau "savant", a triunghiului conjugal și a "omului mecanomorf"4, iar la cel tematic, interferențe se constată în tratarea temei familiei, în schimb, nivelul stilistic reprezintă teritoriul indivizibil cel mai vast, integrănd parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea, precum și procedeele antiliteraturii. Este necesar să precizăm de la început că nici unul dintre aceste elemente care pot sugera descendența caragialiană a lui Urmuz, nu poartă stigmatul epigonismului ci
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin sublinierea devierilor de la logica moravurilor sănătoase în familia burgheză, în politică, în gazetărie etc., este la fel de plauzibilă ca și simpla delectare în fața spectacolului vieții, ambele atitudini fiind revendicate, în egală măsură, de cunoscuți, de prieteni sau de comentatori. Inerent caricaturii în general și a celei caragialiene în special, este însă rolul de împrospătare a percepției asupra unor realități anormale, deja asimilate în normal. Deoarece ne atrage atenția asupra diformităților din societate, pe care nu le mai sesizăm din cauza viețuirii prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
general și a celei caragialiene în special, este însă rolul de împrospătare a percepției asupra unor realități anormale, deja asimilate în normal. Deoarece ne atrage atenția asupra diformităților din societate, pe care nu le mai sesizăm din cauza viețuirii prin rutină, caricatura "ne face să descoperim dintr-o dată absurditatea familiarului și familiaritatea absurdului"115. Asociat cu intenția de trezire a conștiințelor, "asediul locului comun"116, detectabil și în caricatura urmuziană, pare subordonat unei pervazive preocupări în direcția consternării cititorului. Ca și posibilul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
diformităților din societate, pe care nu le mai sesizăm din cauza viețuirii prin rutină, caricatura "ne face să descoperim dintr-o dată absurditatea familiarului și familiaritatea absurdului"115. Asociat cu intenția de trezire a conștiințelor, "asediul locului comun"116, detectabil și în caricatura urmuziană, pare subordonat unei pervazive preocupări în direcția consternării cititorului. Ca și posibilul său alter-ego, Cotadi, care urmărește o "delicioasă[...] senzație artistică și rafinată"117 prin nedumerirea și chiar spaima produsă asupra interlocutorilor, Urmuz se străduiește să-și mențină cititorii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mă amuza eu pe socoteala lui..." 119. Consecvent acestui principiu de antrenare neavertizată a cititorului într-un joc cu multe capcane, Urmuz se folosește de un arsenal deopotrivă clasic și modern, chiar avangardist, astfel încât se poate observa că nu doar caricatura, ci și frecventele rupturi de nivel de la banal la insolit, de la firesc la nefiresc, de la logic la ilogic etc. și, mai ales, parodia vieții și a reprezentării ei literare, devin strategii de eclipsare a certitudinilor, de zguduire a imaginilor mentale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în poziție supraordonatoare a absurdului burlesc, în detrimentul ironiei. Dintr-un statut marginal pe care îl ocupa în comicologia lui Caragiale, absurdul burlesc glisează la Urmuz într-unul central, epidemic, întrucât contaminează toate aspectele comicului identificabile în paginile sale "bizare", respectiv caricatura, grotescul, ironia, satira, parodia și paradoxul. Pentru că sunt invariabil marcate de semnul supralicitării, al ducerii la extrem, toate acestea converg, de fapt, spre imaginea absurdului prevalent, imagine derivată, în principal, din anarhizarea structurilor consacrate ale discursului ficțional și din lanțul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau a echivalării tuturor aspectelor comice prezente aici cu acest tip extremist de comic. Astfel, spre deosebire de grotescul caragialian, care se situa în prelungirea ironiei amare, ca în schița Grand Hotel ‹‹Victoria română›› și în monologul 1Aprilie, grotescul lui Urmuz duce caricatura umană la absurd. Miraj de oglinzi care distorsionează agravant imaginile, grotescul presupune, în general "transformarea cantitativă a unor calități până la distrugerea lor prin deformare"129. La Urmuz însă, hiperbolizarea, excesul, îngroșarea diformităților depășesc bariera recognoscibilului și modelul originar este anihilat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
epocii, și lentilele amplificatoare și deformatoare purtate de Urmuz. Simțirea sa "enormă" și văzul său realmente "monstrous" pot fi puse pe seama unor anomalii de receptare, pentru că instrumentarul său optic și senzorial nu doar percepe, ci și creează imagini coșmarești. În ceea ce privește caricatura, am remarcat deja diferența structurală între strategiile și intențiile celor doi autori: Caragiale esențializează și tipizează cu o extremă economie de mijloace pentru a dezgoli semnificativul, pe când Urmuz schițează fizionomii peticite, ale căror componente incompatibile se reduc la absurd. Mai
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu jocuri de apă sclipitoare și pești exotici În bazin, buticuri cu produse de lux, suntem Întâmpinați cu un pahar de șampanie din partea gazdelor. Una dintre sălile restaurantului are tavanul de oglinzi, Încât privind te vezi cu susu-n jos, o caricatură. Lifturile pe celulă electronică urcă amețitor de repede la etajele superioare. În camere găsești tot confortul necesar (aparat de radio, televizor color, bar, lumini colaterale, laterale, la masă, la birou, la pat, la noptieră, dulapuri pentru haine cu uși placate
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
Condiescu, un omagiu adus geniului eminescian (Eminescu cel etern și necuprins) și o poștă a redacției („De vorbă cu cititorii”). Preocuparea revistei pentru informația la zi din domeniul teatral și cinematografic este preponderentă, susținută și de o iconografie bogată (fotografii, caricaturi, reclame). Dar V. are merite mai cu seamă prin atragerea unor scriitori cu succes la public și cu bune contribuții în plan literar. Alți colaboratori: Constantin Virgil Gheorghiu, Traian Lalescu, Mihail Ilovici. M. Pp.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290494_a_291823]
-
cult se propusese ca instrument de putere și mijloc ideologic religios pentru a îmbrățișa și a ține unite diferite popoare și diverse culturi ale imperiului roman. Pericolul adevărat provine din faptul că bestia nu e doar întruparea dragonului, ci o caricatură demoniacă a lui Cristos, adică anticristul, adversarul satanic al lui Cristos și al lui Dumnezeu. Această semnificație este confirmată de următoarele caracteristici: diadema, semnul demnității regale, pe care bestia o poartă pe coarne este, în mod obișnuit, atribuită lui Cristos
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
a realizat, cu ocazia unui colocviu despre discursul și practicile proiectelor urbane 541, o recenzie critică a acestui prêt-à-porter al raționamentului urbanistic care comandă încă în zilele noastre majoritatea proiectelor de amenajare. Rechizitoriul său subliniază pregnanța unei gândiri sistemice până la caricatură, care nu crede decât în crearea căilor de circulație pentru dezencla-vizarea cartierelor în dificultate sau în construirea unor echipamente de mare anvergură, polivalente, pentru a favoriza fuziunea socială și pentru a conferi unui loc o identitate pozitivă pe care să
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
printre multe altele. Astfel, artistul se găsește într-o relație mai apropiată cu viața, în formele ei individuale, concrete. Desigur, că poetul este singurul om adevărat, pe cînd chiar și cel mai bun filosof nu este, în comparație cu el, decît o caricatură 107. Cu toate acestea și poetul poate face din viață un simplu obiect de contemplare (cf. § 37), așa încît lumea fanteziei constituie pentru el singura lume. Schiller însuși îl sfătuia pe un prieten să rămînă "în lumea luminoasă și tăcută
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
a sa Istorie romană, acuza și mai mult trăsăturile celui care, în definitiv, nu era pentru el decât un fel de Ubu imperator. Personajul Nero din romanul lui Henryk Sienkiewicz (Quo vadis, 1896), "monarh înfricoșător", este în mod evident o caricatură care se inspiră din Suetoniu și Dio Cassius. Pe urmele scriitorului polonez (laureat al premiului Nobel în 1905), o întreagă literatură și filmografie de inspirație creștină va perpetua imaginea unui împărat roman sângeros și incendiator. 102 Termenul pare a avea
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
oameni într-un om: pe cel care pășește înainte și pe cel care rămâne în urmă, făcând ca unul să biruiască asupra celuilalt. Numai astfel o creație este și adevărată și pedagogică. Metoda polemică cere însă o îngroșare a liniilor, caricatura în fine, în înțelesul nobil al cuvântului «șarje». Iată o vorbă neplăcută criticilor de modă veche, însă pe nedrept. «Caricatura» e posibilă și în bine și în rău (...). În limbajul critic, trebuie să distingem între caracter și tip ca două
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
biruiască asupra celuilalt. Numai astfel o creație este și adevărată și pedagogică. Metoda polemică cere însă o îngroșare a liniilor, caricatura în fine, în înțelesul nobil al cuvântului «șarje». Iată o vorbă neplăcută criticilor de modă veche, însă pe nedrept. «Caricatura» e posibilă și în bine și în rău (...). În limbajul critic, trebuie să distingem între caracter și tip ca două fețe ale aceleiași realități din alt unghi de vedere. Spunem despre un erou că este un caracter, atunci când descoperim că
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]