3,123 matches
-
lăsa acesteia drept de apel, spulberând posibilitatea manifestării autonomiei, a intenției și a subiectivității umane. Corpul este controlat pe deplin în sistemele de stimulare electrică externă, considerat un conductor pasiv al electricității și mai ales un suport pentru stimularea controlului cibernetic. Performarea postumană a trupului (vezi Causey, 2001Ă, de la tehnici de vizualizare artistic-științifică la metode de reteritorializare corporală și identitară, demarează însă o serie de probleme sociale și etice complicate (vezi mai josă, de care artistul australian nu ține cont în
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
probleme sociale și etice complicate (vezi mai josă, de care artistul australian nu ține cont în discursul său. Ilustrând exemplul optimist al tehnoevoluționismului, dar și imaginația ficționaliștilor cyberpunk, cyborgii stelarcieni, „obiecte” terminale conectate prin electrozi și cabluri la un sistem cibernetic, sunt propulsați într-un laborator al viitorului. Golirea noțiunii existenței de orice sens uman prin constituirea cybersistemelor, funcționale și postevolutive, înseamnă, în cadrul discursului artistului, obținerea nemuririi și dispariția nașterilor biologice. Prin înlocuirea în mod hipertehnologic a organelor umane nefuncționale, conceptul
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
trupului prin tehnologii ale imaginii medicale și simularea, captura și recrearea acestuia în cyberspațiu produc, pe de o parte, vizualizarea și circulația informațiilor despre boală și mortalitate, iar, pe de altă parte, un vis al nemuririi umane împlinit în corporalitățile cibernetice, un soi de corporalități care mijlocesc cu precădere controlul, supravegherea (pluriăpanoptică și posibilitatea de manipulare mintală a ființelor umane. Prin tehnologiile virtuale, medicina a devenit una informațională și comunicațională, aducând cu sine atât avantajele, cât și riscurile specifice informațiilor și
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
clonareă sunt procese ambivalente, care vin în sprijinul umanului dar sunt și dovezi ale alterării genetice și identitare operate de știința vieții. Accepția antropotehnologică a trupului modifică percepția metafizică naturală a datului în favoarea apariției unei metafizici artificiale, a constructului uman cibernetic. Încă o dată, în istoria filosofiei se reiterează chestiunea „uitării” ființei, în contextele voinței cyborgului de a uita de misterul existenței umanului (vezi Bowring, 2003 pentru o critică a modurilor în care se realizează o apropriere a vieții prin intermediul biotehnologieiă. Prin
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
corpului fizic, material, spre exemplu ochii care privesc fluxurile de date cyberspațiale concretizate dincolo de ecranul computerului sau ochii care urmăresc proiecțiile stereoscopice ale realității virtuale. Însăși tehnologia hardware care mediază virtualul este materială, iar, fără această materialitate a tehnologiei, virtualul cibernetic nu este posibil. În acest studiu al subiectului virtual, profesoara de engleză de la Universitatea din California urmărește, prin urmare, dependența virtualului de material: „condiția virtualității” constă în conceperea informației ca materialitate (nu ca flux de date abstracteă și nu se
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
digitale. Identitatea virtuală, materială și întrupată este mediată în mod computațional, deși prima impresie, în concretizările imersiei, ale teleprezenței sau ale interacțiunii, este un simț al imediatului și al lipsei mijlocirii (sintagma „în timp real”Ă. În cadrul acestei medieri identitare cibernetice la interfață, simțurile corporale sau mișcările trupului sunt prezente în mod necesar în obținerea unei experiențe virtuale. Cu toate că este atât un rezultat, cât și un proces al medierii, identitatea conturată la interfața tehnologiilor comunicaționale transgresează disocieri de tipul autentic vs
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
omuluiă, intermediind între două sisteme până la fuziunea lor și mijlocind noi percepții și senzații corporale (vizuale, auditive, tactile, motriceă în spații ale realității virtuale sau/și ale cyberspațiului. Cel mai adesea însă, interfața este resimțită ca proximitate a prezenței tehnologiei cibernetice în viața umană și ca o modalitate de a spori percepția asupra propriului corp, de a reflecta asupra simțurilor acestuia, de a negocia relația trupului și a conștiinței cu spațiul. Procesul de interfațare tehnologică a identității nu este străin de
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
lui Freudă. În locul căutării „adevăratului” eu și al unui tipar ierarhic și raționalizat de gândire și de percepție, intervine o continuă căutare a modelelor alternative, a personalităților fictive care capătă fapticitate prin intermediul utilizării variilor tehnologii. Aceste perspective postmoderne asupra identității cibernetice eșuează însă adesea să sublinieze practicile prin care utilizarea noilor contexte restaurează diferența și inegalitatea în acces și devine emblema deopotrivă a dominării și a eliberării, a contestării și a aproprierii. După cum corporalitatea este surprinsă ca o zonă a devenirii
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
dintre identitate și alteritate în mediul online. Neîndeplinind sarcinile unei totalități primordiale sau ale unei finalități absolute, avatarul intervine în lumea virtuală în mod contingent și parțial, cuplându-se permanent cu alte sisteme și experimentând la granița dintre genetic și cibernetic. Deopotrivă coordonează și este coordonat de întruchipările variate ale spațiului virtual, de fluxuri și de intensități ontologice, sociale, politice, economice, acumulează și coagulează, dar și pierde și destructurează în fenomenele încorporării. De la sedimentele identității până la fluidele recombinărilor, subiectul avataric cunoaște
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cu anul 1992 la Muzeul de Artă Contemporană din Lausanne sau „Foreign Body/Corps étranger”, din 1995, de la Whitney Museum. Exemplele pot continua pentru a sugera diversitatea și multitudinea expresiilor relației dintre imaginea virtuală și corporalitate. Raportul reversibil dintre iconul cibernetic și trup este complex, de la simularea avatarică a corpului reconfigurabil în sens deopotrivă tehnologic și postmodern la cyborgizarea individului și la mutația transgenică. Prin medierea interfeței computaționale, subiectivitatea și corporalitatea se imagine/ază, ajungând până la performările postobiect care mizează pe
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
și ca exterioritate, atât ca întreg, cât și ca părți-organe destructurate. Prin urmare, numeroși artiști încearcă să adreseze modul de relaționare a corpului organic (împreună cu noțiuni precum piele, bătrânețe, moarte, boală, durere, plăcere, afectă la cyberspațiul nemuririi și al ubicuității cibernetice. Aceștia încearcă să scoată la iveală implicațiile biotehnologiilor, nanotehnologiei și realității virtuale asupra trupului. În primul rând, vor să întrebe unde sunt limitele corpului în contextele implantelor, transplantelor, interfețelor sau protezelor și în condițiile extinderii simțurilor în spațio-temporalitatea medială. În
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
depășire a limitelor trupești și identitare. De asemenea, transformă tentativele de destrupare și de dematerializare a trupului în cadrul cyberspațiului în contexte ale manipulării materiale și ale celebrării corporale: de la revolta socială și strategiile opoziționale ale rezistenței la ontologia și antropologia cibernetice. Spre deosebire însă de artistul australian care fie își adaugă proteze trupești („The Third Hand”, 1992Ă, fie își conectează corpul la Internet („Ping Body”, 1996Ă, artista franceză își remodelează și își imaginează chipul, scoțând la iveală caracterul construit în mod
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
întruchipări identitare avatarice văd în imersie, în interacțiune sau în telecolaborare avantajele posibilității de a fi în locul altuia sau a celuilalt, nu doar metaforic, ci în mod pragmatic, sau dacă transumaniștii își închipuie oportunitățile pozitive deschise prin nemurirea și omnisciența cibernetice, criticul virtualității socotește evoluția uman-tehnologică ca fiind un punct non-retour, al imposibilității de distanțare și de alegere. De la excrescențele tehnologice ale protezelor și ale interfețelor la identitățile spectrale și banalitățile sintetice, condiției virtuale a subiectului din cyberspațiu nu i se
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
care transparentizează interiorul organic și produc melanjul cu alteritatea umană, cu alte specii sau cu artefactele mașinice și relaționează viul artificialului sau non-viului. Postumanului i se recunoaște caracterul metisat (carbon-silicon, organ-hardware, minte-software, biologic-culturală, astfel că interfațării sau inserării unei proteze cibernetice i se atribuie rolul de a produce o augmentare tehnologică a corpului, în loc de a genera descarnarea, dematerializarea sau dezumanizarea. În condiția postumană, corpul nu este „lăsat în urmă”, cum sună unele declarații cyberpunk, dimpotrivă, cunoaște o reîntrupare extinsă și transmutațională
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
anticipată de mult discutata teză a „morții omului” (Foucault, 1996Ă, în direcția interpretării date de Deleuze (2002Ă: dispariția omului, ca o figură desenată pe nisipul de la malul mării, poate însemna de fapt procesul combinării forțelor ființei umane cu forțele tehnologiilor cibernetice în cadrul creării sistemelor complexe om-mașină. Una dintre cele mai cuprinzătoare teorii ale postumanului îi aparține profesoarei Katherine Hayles, a cărei perspectivă materială asupra „subiectului virtual” a fost deja analizată în acest eseu. Studiile despre corpul virtual al cyborgului sau despre
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
postumanului nu consemnează distrugerea ființei umane, ci întrepătrunderea corpului uman de tehnologie cibernetică cu scopul evidențierii materialității corporale deopotrivă ca tehnologizare și încorporare: „În postuman nu există diferențe esențiale sau demarcații absolute între existența trupească și simularea computerizată, între mecanismul cibernetic și organismul biologic sau între teleologia robotică și țelurile umane” (Hayles, 1999, p. 3Ă. Informația tehnologică care virtualizează umanul la interfața computerului nu poate fi într-adevăr separată în mod ontologic de substratul material al corporalității. Dacă transumanismul (vezi mai
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de substratul material al corporalității. Dacă transumanismul (vezi mai josă privilegiază „patternul informațional asupra instanțierii materiale”, menține ideea conștiinței umane drept centru al identității și promovează corpul ca pe o proteză biologică care poate fi înlocuită ea însăși cu proteze cibernetice, pentru poziția postumană moderară a acestui capitol corpul rămâne în continuare „fundamentul” ființei, finit, material și complex, deschis hibridărilor tehnologice. Hayles (1999Ă merge însă mai departe și observă dependența dintre tehnologie și percepție, ambele virtuale: percepția condiției virtuale mijlocește dezvoltarea
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
și observă dependența dintre tehnologie și percepție, ambele virtuale: percepția condiției virtuale mijlocește dezvoltarea tehnologiilor virtuale, pe când tehnologiile însele facilitează percepția. Această dependență mutuală, ontologic-cognitivă, nu rămâne fără multiple problematici sociale, morale, politice. Teoreticiana discută problematica subiectivității dispersate în circuitul cibernetic sub forma informației materializate în terminologie ideologizată etic: „Din ce în ce mai mult, întrebarea nu este dacă vom deveni postumani, pentru că postumanitatea este deja aici. Mai degrabă, întrebarea este ce fel de postumani vom fi” (Hayles, 1999, p. 246Ă. Ceea ce primează nu este
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mărturisește că se teme de un viitor postuman în care subiecții își consideră trupurile drept „accesorii la modă” în loc ca acestea să constituie „fundamentul ființei” (Hayles, 1999, p. 5Ă. Pe de o parte, demontează pretențiile iluzorii care alimentează mintalul teoriilor cibernetice, în special cele transumaniste și extropiene, teorii discutate mai jos: „Marele vis și promisiunea informației este că aceasta poate fi liberă de constrângerile materiei care guvernează lumea muritoare” (Hayles, 1999, p. 13Ă. Pe de altă parte, propune o teorie constructivă
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
sau Bostrom, imortalitatea și resurecția își găsesc terenul de manifestare în spațiul virtual proiectat ca un eden tehnologic. Aceste versiuni tehnologice stranii ale Noului Ierusalim sunt elitiste, atribuind accesul la teritoriul sacru unei elite instruite în tainele tehnologiei digitale. Vizionarismul cibernetic poate fi criticat având în vedere mai multe considerente. În primul rând, arhetipul digital al cyberspațiului nu este decât o fantezie matematică pitagoreică: un spațiu numeric ideal al lumii prin care se propune o întoarcere la dualismul devalorizării materiei și
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
acesta din urmă. În ultimă instanță, corpul postuman devine un agent al experienței în lumea virtuală și fundamentul existențial al acesteia. Chiar dacă „a fi în lumea” virtuală denotă mediere sau simulare ontologică, experiența virtuală este trăită ca o existență. Spațiul cibernetic este explorat prin experiența corpului biotehnologic până la fuziune, astfel încât subiectul virtual este conectat lumii fie prin protezarea, fie prin interfațarea organicului, fie prin transgeneză. Astfel, este imersat în lumea virtuală ca o unitate minte-trup întrucât percepția și conștiința sa sunt
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
corp-lume ca pe o simbioză. Mai mult, cele două teorii pot intra într-o paradigmă complementară. Astfel, analiza fenomenologică poate recupera dimensiunea uman-intențională în cadrul postumanității subiectului mașinic, după excursul conectiv deleuzo-guattarian. În același timp, poate fi o contrapondere la discursul cibernetic, de tip Stelarc, transumaniști și extropieni. Punctele de divergență dintre aceste două modele teoretice sunt numeroase și evidente, astfel că ceea ce le unește le și desparte. Astfel, pentru Deleuze și Guattari, simbioza corp-lume este una mașinică, preconștientă, generată de productivitatea
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de „extremism postștiintific” deoarece prin „știința excesului”, conceptul însuși de știință este ambiguizat: știința-limită sau limita-științei este știința extremei, cibernetica, echivalată cu riscul dispariției științei înseși și cu „vertijul accelerării realității” (Virilio, 1998Ă. Întrucât realitatea obiectivă este respinsă în demersul cibernetic, prin eclipsa realului se înregistrează „estetica dispariției științei”. Știința devine fatală, pentru că, în calitate de cunoaștere, își pune în joc propria viață pentru a atinge un rezultat perfect. În ultimă instanță, situația „științei ca sinucidere a cunoașterii” (Virilio, 1998Ă este un exemplu
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tehnologică: exemplul este al realizărilor ontologiei computaționale în biologie moleculară, neurologie și psihologie cognitivă. Ceea ce trebuie să reținem din discursul critic al fenomenologului este faptul că procesul computării universale nu poate fonda subiectivitatea complexă și specifică umanului, iar avantajele tehnologiei cibernetice trebuie exploatate în termeni umani și fără entuziasm nesusținut în direcția tehnologismului. Teoretizarea „mașinii viziunii” de către Virilio (1992Ă, care generează posibilitatea unui „imaginar mașinic”, intră în consonanță cu ceea ce Deleuze și Guattari (1972Ă numesc „mașini dezirante”, metafora producerii dorințelor inconștientului
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
unei „hărți fizice a genomului uman”, hartă a „eugenismului”, se favorizează nu selecția naturală, ci selecția artificială. Noul model al umanității, pe care îl anticipă moralistul, model transuman sau transgenetic, derivă din experiențele conotate negativ ale decriptării codului genetic. Științele cibernetice pătrund în domeniul științei vieții și produc informatizarea genetică a omenirii, la limită „industrializarea sfârșitului ideologic” prin „bombele biologice” (vezi Woodward, 1994Ă: „Nu un «război curat» cu zero morți, ci un «război pur» cu zero nașteri pentru anumite spații dispărute
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]