3,537 matches
-
dimineața unui geniu/ mort la țărmul mării negre/ unde bat valuri alegre/ din mileniu în mileniu", umblă "în toga albastră a celui stingându-se/ pe țărmul galben/ de apa regală a lunii" sau rătăcește "în carul de foc", se lasă contemplat de "o pulbere de aur", are o "pană de aur în mâna mea albă" etc. etc. Avem de-a face, prin urmare, cu o învestitură aproape sau uneori cu totul sacramentală, care explică, în bună măsură, tentația artistului de a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mă-ndeamnă/ la moarte/ la moarte de vise/ la morți de cuvânt/ la morți de lumină" (Iubito, mai adu-mi un măr...). Pe măsură ce parcurge astfel de versuri în care, prin ricoșeu, apare din ce în ce mai des și profilul ideatic al celui care contemplă fața întunecată a existenței diurne, cititorul își amintește că semnatarul lor este un legis peritus. Pe spații întinse, discursul textual se construiește aproape exclusiv din judecăți morale rostite cu dispreț sau cu un sarcasm vecin cu cinismul. Sau, dacă vreți
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pur. Unul dintre Rondelurile și Ovoidele din 2005, intitulat chiar Rondelul geometriei, descifrează parțial această opțiune, justificată de similitudinile bine știute dintre geometrie și poezie: "Sub scarabeul soarelui/ și-al albei mari frății/ Din sfere, piramide, cuburi/ pe care le contemplu/ Noi înălțăm în spirit/ dragostea divină". Practic fără excepție, cărțile de versuri ale lui Liviu Pendefunda atestă iluminări și instaurează viziuni fulgurante. Saturate de simboluri alchimice (pasărea lui Hermes, "focul din volucru", sămânța metalelor, oglinda din fântână, Graalul), inervate de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lirică a lui Mircea Popovici. Peste tot, de altfel, poetul este pe deplin conștient de propria apetență pentru acest anacronism tematic, structural și expresiv; își expune, prin urmare, propria panoplie lirică cu o dezinvoltură aproape orgolioasă, când nu și-o contemplă, el însuși, cum grano solis. Din această perspectivă, cartea următoare de poeme, General Museum (Editura Cronica, Iași, 2001), poate fi citită aproape ca o declarație de credință. Poema ce dă titlul volumului nu este decât una dintre exemplificările de arte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
l transmută în izolare, înstrăinare (îndeosebi de propria feminitate, aproape repudiată în texte precum Secret sau Feminin din aceleași Seri la Mircești), neliniște rău prevestitoare sau chiar dezgust de sine, ultimul transcris în pastă bacoviană: "În oglinda hoitului mea/ mă contemplu/ bolnavă de tine//...// Curând voi muri/ în ochii tăi/ blând voi deschide/ alcovul/ și voi păși" (În curând, din Seninătatea lemnului). Interiorizarea acestui gen de material (în cazul de față, mai degrabă livresc decât autentic, ontologic) este o operație cât
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
eminescian, ceea ce denotă afilierea la poetica romantică și, implicit, un fel de amară nostalgie a solitudinii voluptuoase, în care eul liric rupt de lumea materiei minore și racordat, dimpotrivă, la cea a marilor formațiuni geologice se retrage doar pentru a contempla infinitul și a înțelege deșertăciunea celor omenești. A se vedea, spre exemplu, primul poem din volumul O săgeată îmbrăcată în roșu (Editura Paralela 45, Pitești, 2008), intitulat chiar O aventură în zori, continuat într-o serie întreagă de poeme construite
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care limbajul subversiv traduce intuiția unui univers distopic pe cale de destrămare: "Bărbați albaștri negri galbeni indigo/ femei brune blonde roșcate verzi/ bătrâni copii colombe câini./ pancarte eșarfe portrete fanfare.../ Un STADION?/ Nici vorbă despre magie alcool sinucidere./ În marea aglomerație/ contemplu Eșafodul-/ într-un loc mai ferit șobolanii/ rod însemnarea de pe tricoul de campion:/ "U.S.A. Box 1929"// De pe acoperișul unei clădiri/ un înger/aruncă petarde: Poc! Poc! Poc!/ Pe piept are tatuată bomba atomică./ O parte a mulțimii aplaudă./ O
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
unor conflicte psihologice (acestea acoperind în cele mai multe cazuri complexele psihanalizei) și mitologia eroilor [2000, p.18]. Pentru M.Milner, mitul prezintă "un aspect de la condition humaine condensé en une histoire ou un être, et permettant à celui qui s'y contemple de résoudre șes propres conflits" [Milner, ÎI, p.485]. 63 O trăsătură intrinseca mitului este căutarea. Lucian Blaga clasifică mitul (împreună cu viziunile religioase, concepțiile metafizice teoriile științifice, întruchipările în arta) printre "plăsmuirile spirituale prin care ființă umană încearcă să-și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
operei pascoliene. Ambii autori abordează tematica nimicniciei omului, însă, în viziunea lui Pascoli, omul este responsabil de propria-i soarta, autogenerată de egoismul și cruzimea care îl caracterizează, în vreme ce în gândirea leopardiană ostilitatea naturii transforma specia umană în victima. Ambii contemplă natură și o transformă în materie figurativa însă peisajele lui Pascoli, cu trăsături precise de penel, se opun nedeterminării, ambiguității leopardiene. În concluzie, harta complexă a afinităților, măi ascunse sau mai vizibile ce apropie poezia pascoliană de cea leopardiană constituie
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mesagerilor divini retranspune în inima ermetismului muțenia lunii din aceeași poezie leopardiană, acea liniștea oferită drept răspuns la întrebările păstorului rătăcitor: Ce faci tu, luna, în cer? Ce faci, o, spune-mi? Tăcută luna / Ieși în amurg și luneci / deșertul contemplând; apoi te-ntuneci. / Cărările eterne / Să le străbați nu ești sătula încă? (idem, vv. 1-6).290 Întrebările adresate lunii rămân fără răspuns așa cum în versurile ermeticului nu se îndeplinește dorința poetului de a auzi glasul mesagerilor. Deși comun ambilor poeți
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cu natura-femeie (deschid brazda / ce este a mea și mă întind. Și dorm: / de veacuri iarbă își odihnește / inima lângă mine (Odihnă ierbii). Pentru Leopardi contopirea nu poate avea loc în prezent; prin urmare chipul iubit al femeii-natură este fie contemplat din afară, fie revăzut în amintire. Eul privește cu un sentiment dureros de excludere armonia și tihna acesteia: Tu dormi; eu stau și bolta-nșelătoare / ce ne zâmbește-ocrotitor contemplu / și vechea atotputernica natură / ce m-a creat durerii (Seara zilei
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
loc în prezent; prin urmare chipul iubit al femeii-natură este fie contemplat din afară, fie revăzut în amintire. Eul privește cu un sentiment dureros de excludere armonia și tihna acesteia: Tu dormi; eu stau și bolta-nșelătoare / ce ne zâmbește-ocrotitor contemplu / și vechea atotputernica natură / ce m-a creat durerii (Seara zilei de sărbătoare, vv. 12-15).394 Între privitor și scenă din fața ochilor săi: femeia și natura perfect consubstanțiale în noapte se deschide o distanta insurmontabila, amplificata în fragmentul imediat următor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
-ntr-un mormânt abia scobit de ceață (Fraților Cervi, Italiei lor, trad. MB). Cele șapte stele ale Ursei sunt un vădit ecou al primelor versuri din cantul Amintirile: Nu mai credeam, dulci stele ale Ursei, / s-ajung a vă mai contemplă o dată (vv. 1-2).509 Așa cum Leopardi îi juxtapune pe Eros și Thanatos în stihul 100 din Consalvo și în titlul cantului Dragoste și Moarte și în primul vers al aceluiași, Quasimodo îi alătura, s-a constatat, în Fraților Cervi. Prin
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
iată-l pe Leopardi, în vibrația vântului, în grotele antice ce amintesc de tristă ninfă Echo din Primăverii, în imaginea Ursei ce readuce în prezent incipitul cantului Amintirile: Nu mai credeam, dulci stele ale Ursei, / s-ajung a vă mai contemplă o dată (Amintirile, vv. 1-2).520 Pe fondul grecității și al deschiderii spre opera anticilor, poetul sicilian, un clasic modern, oferă în versurile sale un leopardism nuanțat, cu o puternică amprenta personală, care face de netăgăduit originalitatea vocii sale. 5. Concluzii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mano / dell'altrice natură; (vv. 11-18) Tu primo îl giorno, e le purpuree faci / delle rotanți sfere, e la novella / prole de' câmpi, o duce antico e padre / dell'umana famiglia, e tu l'errante / per li giovani prati aură contempli: (...). (vv. 22-25) E tu dall'etra infesto e dal mugghiante / șu i nubiferi gioghi equoreo flutto / scampi l'iniquo germe, o tu cui prima / dall'aer cieco e da' natanți poggi / segno arrecò d'instaurata speme / la candida colomba, e
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
realizează pe segmente egale de la hipotext la hipertext: diferența este cea care valorizează repetarea. "Paradoxul repetiției nu e oare acela că nu poți vorbi de repetiție decât prin diferență sau schimbarea pe care ea o introduce în mintea care o contemplă? Printr-o diferență pe care ea o sustrage repetiției" (Deleuze:1995, pp.115-116). Dacă vom urma ipoteza freudiană despre déjà-vu, atunci ne vom ralia accepțiunii conform căreia repetiția nu ține nici de memorie voluntară, nici de intelect, ci de imaginație
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sfârșit înseamnă construirea Centrului. Sergiu Al-George analizează rezonanța gândirii indiene în cultura românească și stabilește cores pondența dintre Axis Mundi și Coloana Infini tului 39. Imaginea sculpturii brâncușiene favori zează înțelegerea, chiar vizualizarea intertextului este o șansă unică de a contempla sacrul. Privi din nou la painjinișul de linii roșii și liniile începură a se mișca. El puse degetul în centrul lor o voluptate sufletească îl cuprinse [Lectura lineară se pune în mișcare și devine tabulară; în primă instanță, cititorul se
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
momente. Dimpotrivă, antinomiile tragice sînt insesizabile, eroul intrînd aici în captivitatea imposibilității de a opta și, ca atare, de a acționa coerent. Dacă vom privi schematic contextele estetice bazate peconflict, de tipul melodramei, vom fi obligați să acceptăm că personajul contemplă acolo, liniștit, elementele opoziției clar delimitate de o graniță. Albul și negrul îi apar limpede separate, plusul și minusul se resping violent în fața sa, aidoma polilor unui magnet. În cazul tragediei, linia de demarcație se curbează însă, despărțindu-se în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de complicațiile sale istorice. Pe de o parte, Lear nu are moștenitori pe linie masculină (o veritabilă dramă pentru un rege al comunităților precreștine King Lear este singura mare tragedie shakespeariană plasată într-o epocă pre-creștină! care trebuie astfel să contemple, inert, destrămarea țării lui, pe măsură ce îmbătrînește lupta pentru putere a posibililor urmași acutizîndu-se necondiționat). Pe de alta, el a intrat într-un interval al senilității, nefiind complet aderent la ramificațiile lumii reale. În acest context "tarat", din start, tragic, protagonistul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Numai un zid din vasta clădire rămîne în picioare și acesta este chiar cel de la capătul patului său. Pe el se conturează monstruos imaginea uriașă a unei pisici lipsite de un ochi, avînd o funie în jurul gîtului. Mai mulți trecători contemplă tabloul sinistru, fără a putea să găsească o interpretare plauzibilă. Totuși, asemenea eroului din The Tell-Tale Heart, naratorul acestei confesiuni are vocația explicațiilor originale. Fiind un maestru al detaliilor semnificative, hotărît ca, tocmai prin calitatea minuțiozității, să-și dovedească echilibrul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
dramaturgia lui Racine ori cea a lui Corneille), "datorii" care subminau pasiunile vulcanice ale eroilor. Curtea marțială (prezidată chiar de Vere) îl condamnă pe Billy Budd la moarte prin spînzurătoare, iar, în final, căpitanului nu-i mai rămîne decît să contemple imperfecțiunea naturii și să rezume, cu lacrimi în ochi, tragedia necesității: "Billy este un înger, dar îngerul trebuie să moară!" La fel, în Moby Dick, mitologicul Căpitan Ahab, construit pe calapodul psihologic al unei peratologii romantice, vrea să depășească limita
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a înțelege ce se întrezărește, atît de enigmatic, în spatele lor. Patru "stadii", cum ar veni, prind contur în formarea lui Pip. Primul este creionat, succint, chiar în deschiderea poveștii. Copilul de cinci ani întîlnește, în cimitir (unde petrece mult timp, contemplînd mormintele părinților săi), un individ straniu (cu lanțuri la picioare și privire hăituită) pe care noi, cititorii, mult mai experimentați, îl bănuim ușor a fi un evadat periculos și îl studiază cu o spaimă reținută. Insul (care vede în băiețel
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Aici Dickens ne solicită, indubitabil, întreaga atenție. Poziția privilegiată (în raport cu celelalte personaje) îi conferă taciturnului administrator de averi și avocat (cîndva pledant), cu siguranță, un aer de autoritate. El stă în vîrful piramidei textuale (precum autorul omniscient din romanul tradițional), contemplînd destinele (turbulente) ale eroilor și făcînd observații arogante, de genul celei amintite. Statutul său "narativ" contrastează, în mod absolut, cu cel al lui Pip așezat, simbolic, la polul "epic" opus. Dacă Pip, ca narator, se zbate, la baza piramidei textuale
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cu un oarecare cinism, că se simte "ca un pașă" atunci cînd activitățile sale diurne se reduc la mîncare rafinată, somn pe săturate și partide de sex). Pleacă dimineața la Grădina Zoologică, așezat dominator la nivelul doi al autobuzului, de unde contemplă mulțimea de "sclavi" ce aleargă, apăsați, spre slujbele lor mutilante sufletește, apoi merge la spectacole de teatru și/sau film, pentru a reveni, pe seară, acasă, la un ospăț regal. Asemenea delicii vin, se înțelege, cu un preț. Henry și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
nu se poate realiza în regim de constrîngere socială. Henry are, în viziunea Monei (care, în ciuda compromisurilor sexuale, își iubește enorm partenerul), un destin spiritual (chiar dacă el nu se observă imediat), fiind menit să plutească deasupra umanității decăzute, să o contemple comprehensiv și să o descrie revelator. Prozatorul amînă totuși mult asumarea "menirii", degustînd, un timp, plăcerile colaterale ale "formării" scriitoricești propriu-zise. Efectele secundare nu-l pot distrage din beatitudinea evaziunilor existențiale. Cuplul ajunge, desigur, și în mizerie absolută, trecînd prin
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]