5,650 matches
-
identitate”, Spațiul biograficului, Genurile înrudite), grupate în deschiderea cărții, sub forma unui capitol intitulat Pactul cu istoria, trasează liniile directoare ale cercetării și schițează întreaga problematică a genurilor biograficului. Numeroasele eseuri critice sau cronici literare care formează grosul volumului ilustrează convingător - și nuanțează sau întregesc, prin observații de finețe și glosări de detaliu - observațiile și concluziile din segmentul introductiv. Autorii de memorii ori textele de autoficțiune biografică la care se referă criticul sunt deopotrivă români sau străini, contemporani sau figuri din
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
lui Isaia, care a beneficiat de o foarte bună editare, realizată de un grup de cercetători italieni. De asemenea, Enrico Norelli a publicat o traducere franceză însoțită de o amplă introducere și de comentarii deosebit de stimulente. Considerăm concluziile sale absolut convingătoare, motiv pentru care le vom adopta în cele ce urmează. Limba originară a scrierii este greaca. Cu toate acestea, textul nu s‑a păstrat în întregime decât în etiopiana antică, grație faptului că în Etiopia Urcarea la cer... a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în acord cu Num. 24,17: „o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel”. Caracterul mesianic al răscoalei lui Bar Kokhba a fost minimalizat, chiar respins de anumiți cercetători contemporani. Argumentele lui Bauckham ne par totuși foarte convingătoare: 1) atitudinea favorabilă a lui rabbi Aqiba (Ier. Ta’anit 68d, 48); 2) mărturia lui Iustin (1 Apol. 31, 6); acesta scrie la mai puțin de treizeci de ani de la revolta iudaică, având informații de primă sursă. El confirmă atribuirea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nici o mărturie referitoare la vreo persecuție a creștinilor în cursul revoltei din 115‑117. Fără îndoială, Eusebiu nu ar fi pierdut ocazia să menționeze un asemenea fapt. Drept urmare, ipoteza situării textului nostru sub domnia lui Traian este mult mai puțin convingătoare decât precedenta. În concluzie, primele două capitole din AP ne înfățișează o situație de persecuție eshatologică. Pasajul reprezintă o interpretare, din perspectiva contextului istoric contemporan, a capitolului 24 din Evanghelia după Matei. Temele centrale sunt: falsul mesia (falșii profeți sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
oarecare măsură, a fi numele unui tiran. Irineu se gândește, fără îndoială, la episodul mitologic al revoltei Titanilor împotriva lui Zeus, revoltă asimilată, în registrul creștin, cu revolta îngerilor corupți de Satan. Prin urmare, „numele de Teitan pare atât de convingător și de verosimil (tantam habet uerisimilitudinem) încât, dintre multe (ex multis colligamus), am înclina să credem că poate cel ce va să vină se va chema Titan” (30, 3). De ce însă Ioan ne‑a făcut cunoscut numai numărul adversarului, ferindu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiind extrem, și poate intenționat, diminuată. Invocarea mitului furniza, de fapt, încă o dovadă capitală a prezenței diavolului în istorie. În viziunea lui Hipolit, perspectiva este ușor diferită, deoarece el încearcă să aducă, pe baza mărturiilor scripturistice, răspunsuri clare și convingătoare unor întrebări ivite într‑o comunitate care se confruntă cu grave probleme politice și religioase. Aceste întrebări sunt legate de credința milenaristă, de raportul dintre parusie și persecuții, de sensul răbdării și al martiriului, de raportul dintre mesia iudeu și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
persan, grec și asirian (respectăm ordinea dată de Lactanțiu). Viziunea politică a apologetului este constant una organicist‑ciclică. Imperiul Roman este asemenea unui organism viu, care se naște, ajunge la maturitate, îmbătrânește și moare. Pentru a fi încă și mai convingător în fața publicului său păgân, Lactanțiu face apel la teoria vârstelor cetății Romei (aetates Romanae urbis), în număr de opt: 1) infantia; sub Romulo (genita et educata); 2) pueritia; sub ceteris regibus (aucta et disciplinis pluribus formata); 3) adulta esse coepisset
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
catehetul este nevoit să construiască - mai bine zis, să reconstruiască - o figură eshatologică tradițională, având la dispoziție numai jumătate din materialul transmis de tradiție. El depășește în cele din urmă această dificultate, reușind să legitimeze, mai mult sau mai puțin convingător, existența „personajului” său, dar numai cu prețul unui „nonsens teologic”, a unei semnificative devieri de ordin dogmatic. Cu alte cuvinte, biografia tiranului eshatologic este salvată grație unei reveniri la vechiul registru mitologic, primejdios de echivoc. Cum se produce această alunecare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vreunuia dintre ei [această obiecție]: A făcut Cristos mai mult? Cu ce putere lucrează acesta minuni?”. Dar care sunt criteriile prin care putem distinge fără echivoc între lucrarea Anticristului și cea a adevăratului Cristos? Nu există nici un element de diferențiere convingător. Și unul, și celălalt vor coborî din cer, și unul, și celălalt vor săvârși minuni, și unul, și celălalt vor fi „tot atât de strălucitori ca lumina soarelui”. Chiril sugerează că Anticristul va avea însă o carieră politică: el va guverna Imperiul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la o cunoaștere abstractă și, într‑o oarecare măsură, non‑istorică. În termeni hegelieni (nu este oare Augustin unul din strămoșii lui Hegel?), „rațiunea istorică” scapă sferei de înțelegere a intelectului uman. Chiar dacă s‑ar găsi o soluție fiabilă și convingătoare la nivelul intelectului facilius, cum facturum fuerit, probari experiendo, quam legendo, antequam fiat, inueniri potest. Augustin acordă credit lui Ieronim și combate opinia unui alt exeget, rămas în anonimat (cuiusdam opinio), care „îndrăznise” să aplice profeția săptămânilor din Cartea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dintre noi”). Într‑adevăr, catolicii și donatiștii recunosc și mărturisesc divinitatea lui Cristos, adică îl mărturisesc pe Isus ca Cristos. În acest caz, se întreabă Augustin, donatiștii pot fi anticriști? Cu siguranță, nu. O schimbare de strategie se impune. Argumentul convingător nu poate fi găsit aici (3, 7): Si ergo ille est Antichristus qui negat Jessum esse Christum, nec nos possunt ille dicere anticrhistos, nec nos illos; quia et nos confitemur et illi. Si ergo nec illi nos dicunt, nec nos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
până la sfârșitul anilor 80 d.Cr. Peerbolte expune opt argumente în favoarea caracterului pseudoepigrafic al scrierii (pp. 65‑66). Printre cele mai semnificative sunt: 1) diferența de stil între 1Tes. și 2Tes.: prima epistolă are un ton foarte cald, este directă, spontană, convingătoare în mod cu totul firesc; a doua este oficială, rezervată, cu o vădită preocupare persuasivă; 2) pasaje întregi din 1Tes. sunt reluate de autorul epistolei 2Tes.; intenția acestuia nu este de a anunța „vestea cea bună”, ci de a rezolva
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
246, și J.‑P. Brisson, capitolul V al tezei sale, Autonomisme et christianisme dans l’Afrique romaine, Paris, 1958. În opinia lui Brisson, Commodian este un donatist de la jumătatea secolului al V‑lea. Argumentele acestui grup de cercetători nu sunt convingătoare. Teza lor a fost contrazisă de J. Gagé, „Commodien et le moment millénariste du IIIe siècle”, în RHPR, 1961, pp. 355‑378. Milenarismul constituie, într‑adevăr, unul dintre cele mai puternice argumente în favoarea unei datări precoce. Rezultatele lui Gagé au
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
civilizație văzută, cum s-a remarcat, ca produsul dialectic al confruntării, în sens hegelian, dintre o teză și o antiteză istorică. Oricât de interesantă și de atrăgătoare se înfățișează această teorie lovinesciană, aplicată evoluției politice și sociale române, oricât de convingător se impune autorul în haine de sociolog, nu aceasta era de fapt adevărata sa vocație și nici principalul său scop. Cum s-a mai observat și cum Lovinescu însuși a lăsat să se înțeleagă, miza cea mare și ambițioasă o
SINCRONISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
cu strictețe gesturile comemorative prevăzute de cultul morților (sărindare, comandare, parastase etc.), șirul de slujbe care ușura - în duhul cooperării dintre vii și morți - calea sufletului celui răposat către mântuire. Cei înstăriți facem danii Bisericii, ca un prinos suplimentar și convingător (Voevodul întărea, printr-un act din 27 decembrie 1633, mărturia unei anume Maria, soția lui Dumitrache Chiriță, fost mare postelnic, precum că a dăruit Mănăstirii Bisericani satul Vânători din ținutul Neamț, cu mori în apa Bistriței [două urice, unul de la
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
mortis” prin pregătirea mormântului nu prea își are locul, deși războaiele evocate avuseseră loc până în anul 1524 97) atunci avem de-a face cu o materializare absolut remarcabilă a procedeului numit îndeobște „vorbirea morților” (cu o etopee adică, expresivă și convingătoare formă literară ce viza „nemurirea numelui”). Ruxandra, soția îndurerată, nu poate fi, cred, desprinsă de apariția acestui text, datorat - probabil - unui cărturar de la Curtea lui Radu de la Afumați 98. Războaiele - mereu războaiele (deși „vorbirile postume” puteau comunica și lucruri din
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
al familiei defunctului soț își întețea presiunile) de supravegherea unui bărbat arțăgos și avar - nu era, în fond, decât o instalare în singurătate (mă gândesc la cele ce intenționau să-și țină văduvia „cu cinste” și să ofere, astfel, elemente convingătoare pentru o admitere în nucleul cimentat prin solidarități de familie) într-o solitudine deposedată de destin, o înscriere într-un grup nediferențiat din care drumul spre emancipare era adesea covârșitor obturat de manifestările marginalizării. A fost acest grup al „femeilor
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
-i sublinieze, retoric, izolarea și, prin transfer, caracterul sublim al demersului: „Și-și căuta ajutor într-o parte, și-ntr-alta, și pre nimenea nu-și găsia, făr’cât pre cel mare...”. înaltul protector, prezentat, decisiv, într-o cohortă de convingătoare izbânzi („carele au izbăvit pre izrailiténi din mâna lui Faraon, și pre Noe din potop, și pre Lot din Sodom, și pre David din mâinile lui Saul...” etc.), aliat permanent al postelnicului, „întărește inima robului său Costandin” și ne sugerează
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
mie de galbeni de auru ai doamnei Marghitei, muma lui Gavriil vodă, și alte scule, ca să-și scoață capul ei de la perzare” (D.R.H. B. țara Românească, vol. XXIV, p. 442, doc. nr. 33, datat 20 iulie 1634). 188. Vezi, într-o convingătoare și documentată descriere, Valentin Al. Georgescu, Petre Strihan, Judecata domnească în țara Românească și Moldova (1611-1831), partea I: „Organizarea judecătorească”, vol. I (1611-1740), Editura Academiei R.S. România, București, 1979, pp. 115-150; Nicolae Stoicescu, Sfatul domnesc și marii dregători din țara Românească și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de a persevera În acțiunea de ajutorare a persoanelor cu dificultăți, indiferent cine sunt acestea și care sunt dificultățile lor, că Aptitudinea de a putea face față dificultăților cu care se confruntă ceilalți, de impunere a autorității de a fi convingător și de un real folos, dă Aptitudinea de a pune lucrurile În mișcare, de a-i convinge pe ceilalți de necesitatea și importanța ajutorului persoanelor În dificultate, de a deține direcția acțiunilor de ajutorare, eă Aptitudinea de impunere În fața celorlalți
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
oboseală, coparticipare afectivă, intelectuală și morală, kă Aptitudinea de a proteja persoanele aflate În stare de dificultate și de a dori restaurarea acestora. lă Aptitudinea de a comunica, de a realiza cu ușurință, direct, imediat, relații interpersonale, de a fi convingător și de a se adapta cu flexibilitate camaleonică la diferitele tipuri de persoane sau de situații dificile. Să analizăm În continuare tipurile de persoane care au nevoie de ajutor În situații de dificultate. Tipurile de persoane cu dificultăți În cazul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
unor măsuri anume pentru a proteja viața omului mai mult decât În prezent”. Astfel de mărturisiri, ale medicilor Înșiși, sunt atât de numeroase și de bine cunoscute, Încât nu mai trebuie să oferim și alte exemple, acestea constituind cele mai convingătoare dovezi ale deficienței și nesiguranței de care se face vinovată medicina alopată. Fără Îndoială, tocmai defectele artei vindecării practicate de medicii alopați au fost cele care l-au determinat pe nemuritorul Hahnemann 20 să Îmbrățișeze și să răspândească doctrina lui
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
sau produse ale unor fachiri obscuri și ale unor practicanți psihopați ai magiei negre, cercetările occidentale și indiene contemporane au demonstrat din plin coerența lor teoretică și marele lor interes psihologic”, așa cum de altfel „cercetările contemporane au probat În mod convingător complexitatea, rigoarea și bogata semnificație spirituală a inițierii și practicilor șamanice. Astfel de rezultate sunt importante dacă avem În vedere că șamanismul e cea mai veche și mai larg răspândită tradiție ocultă”3. Cercetătorului i se recomandă așadar urmărirea câtorva
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
la altele, al căror ecou cred că l-ar fi surprins. Ele se aflau oricum În afara interesului lui teoretic pentru coincidența perfectă Între „participarea” la o ordine transcendentă celei mundane, față de care Încă mai pâlpâie solidaritatea intrinsecă cu un univers convingător depășit. Textele budiste, cu enormă relevanță pentru Înțelegerea istoriei medievale a budismului (concilii, schisme, școli și secte), care documentează spațiul dintre realizare (Într-un sens aici generic) și moarte sunt tratatele lui Vasumitra, Bhavya și Vinștadeva despre „ciclul formării schismelor
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
autorul (inclusiv imaginând biblioteca din strada S.) și traseele pe care i le desenase demult interesul său pentru un asemenea autor, cunoscut În fond printr-un singur pasaj dintr-o singură carte și transformat treptat Într-un martor tot mai convingător al mizelor teoretice, erudite și literare pe care Eliade le urmărește până dincolo de 1940. În 1936, Honigberger fusese menționat Între - În ordine - Vidyarnava, Wilson, Monier-Williams, L. Jacolliot, Leroy și problema „Rope Trick”. De atunci Vidyarnava, care reprezenta autoritatea indiană În
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]