KorAP: Find »[drukola/base=cort & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...95 96 97 ...251 >

6,252 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

meleagurile acelea și atât de veninoși încât, în contact cu ei, trupul unei ființe omenești se fărâmițează de parcă ar fi făcut din lut? Mi-a fost cu neputință s-o fac pe Hiba să simtă spaima asta. Numai superbul meu cort o îngrozea în noaptea aceea friguroasă de toamnă. Am fost nevoit să cedez. Lăsând deoparte propriile mele temeri, m-am lăsat dus spre cavernă, în ciuda dojenilor gărzilor și ochiadelor lor deșucheate. Văzând-o pe Hiba ridicol de împovărată cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
printr-un dezastru. De data asta, bătălia părea mai bine pornită. Ocupase deja vechea citadelă a orașului și trecuse la asediul unei alte fortărețe, aproape de plaja unde rezistau castilienii. În ziua sosirii mele, lupta avea parte de un răgaz. În fața cortului comandantului stăteau câțiva paznici, dintre care unul era de obârșie din Málaga. A fost cel care s-a dus să-l cheme pe Harun, arătând un asemenea respect, încât am priceput că Iscoditorul era unul dintre locotenenții lui Barbă Roșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
înainte de a se azvârli în brațele mele. Am rămas o bună bucată de timp îmbrățișați, bătându-ne zdravăn pe umeri cu gesturi care vădeau prietenia ce ne lega, uimirea, dar și durerea îndepărtării. Harun m-a introdus mai întâi în cort, apoi m-a prezentat lui Aruj ca pe un renumit poet și un diplomat, dar eu n-am înțeles motivul decât mai târziu. Corsarul vorbea ca un rege, în fraze scurte și hotărâte al căror înțeles aparent era banal, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
de prins. Astfel a evocat victoriile lui Selim otomanul și aroganța crescută a castilienilor, observând cu tristețe că soarele islamului se înalță în Orient și apune în Occident Când ne-am luat rămas-bun, Harun m-a condus în propriul său cort, mai puțin larg și mai puțin împodobit, dar care putea totuși adăposti vreo zece persoane și era foarte bine aprovizionat cu răcoritoare și fructe. N-a fost nevoie să pun întrebări pentru ca Iscoditorul să înceapă să răspundă. N-am omorât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mai puțin de o lună de la sosirea mea, Harun a venit într-o seară să-mi bată la ușă, însoțit de încă trei locotenenți de-ai lui Barbă Roșie, printre care un turc pe care-l salutasem la Bougie în cortul corsarului. Iscoditorul era serios ca un cadiu. — Avem un mesaj pentru tine din partea Înălțimii Sale Victorioase al-Qaim bi-amrillah. Era titlul pe care-l primise ca răsplată Barbă Roșie după ce-i tăiase beregata emirului Algerului. Îmi cerea să plec la Constantinopol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
se lăsase noaptea, se întorsese în tabără și-i chemase pe câțiva dintre aghiotanții săi. Adunarea abia începuse când s-a produs un tumult neobișnuit: sute de cămile purtând încărcături de câlți aprinși, dădeau năvală spre pozițiile otomane, incendiind astfel corturile. Era deja noapte și, profitând de haosul creat, mii de oameni înarmați încercuiră tabăra. În fruntea lor era Tumanbay. Trupele lui cuprindeau soldați, firește, dar mai ales oameni de rând, mateloți, sacagii, foști condamnați care se alăturaseră milițiilor populare. Unii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
chipul lui, acolo unde un nas imens părea că ocrotește mustața fină, plonjând vajnic deasupra buzelor. Desigur că acest fizic făcea ca zâmbetul francezului să pară ironic chiar și atunci când se dorea binevoitor. Guicciardini a ieșit plin de entuziasm din cortul rotund unde se desfășurase întrevederea. Regele îi confirmase că otomanul urma să sosească a doua zi și se arătase încântat de ideea unui contact între Roma și Constantinopol. — Oare s-ar putea el aștepta la ceva mai bun decât la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Pașa. Dar nici măcar o clipă n-am văzut nici cea mai mică legătură între el și prietenul meu cel mai bun, ruda mea cea mai apropiată, fratele meu aproape. Am fost nevoiți să așteptăm până seara ca să rămânem singuri în cortul somptuos pe care escorta sa îl ridicase pentru el. Excelența Sa Iscoditorul purta un turban înalt și greu din mătase albă, împodobit cu un rubin mare și cu o pană de păun. Dar curând și l-a scos, cu un gest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Tăcuți, cei doi contemplară peisajul: câmpia imensă, care se întindea cât vedeai cu ochii sub cerul plumburiu și pe care se zăreau pete de zăpadă. Vântul spulberase ceața, iar în fața lor apărea, în lumina încă slabă, tabăra Legiunii Galbiana. Vedeau corturile dispuse în ordine, de-a lungul unor linii paralele, albe pe pământul întunecat și aliniate pe via principalis, care tăia tabăra în jumătate, separând corturile trupelor de cele ale ofițerilor. Dincolo de via principalis se aflau așa-numitele tabernacula ale tribunilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Vântul spulberase ceața, iar în fața lor apărea, în lumina încă slabă, tabăra Legiunii Galbiana. Vedeau corturile dispuse în ordine, de-a lungul unor linii paralele, albe pe pământul întunecat și aliniate pe via principalis, care tăia tabăra în jumătate, separând corturile trupelor de cele ale ofițerilor. Dincolo de via principalis se aflau așa-numitele tabernacula ale tribunilor, printre corturile soldaților și cel al comandamentului Pretoriului, care semăna cu un mic templu. — Fratele meu - Valerius întinse mâna. În unul dintre tabernacula... E tribun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în ordine, de-a lungul unor linii paralele, albe pe pământul întunecat și aliniate pe via principalis, care tăia tabăra în jumătate, separând corturile trupelor de cele ale ofițerilor. Dincolo de via principalis se aflau așa-numitele tabernacula ale tribunilor, printre corturile soldaților și cel al comandamentului Pretoriului, care semăna cu un mic templu. — Fratele meu - Valerius întinse mâna. În unul dintre tabernacula... E tribun. Și-l imagină pe Antonius Primus treaz, aplecat deasupra unei hărți, studiind liniile ce reprezentau granițele Imperiului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
prădători, care veneau din delta Danubius-ului, gata să atace legiunile ce păzeau granițele Imperiului și să se alieze cu quazii, a căror cruzime, se zicea, era pe măsura vitejiei lor în luptă. În aerul limpede și rece se vedea printre corturi un du-te-vino de oameni - de la diatanța aceea păreau furnici - și de care. Deodată, vântul aduse mirosul de jăratic și de panis militaris, făcută din făină, apă și sare, un miros îmbietor pentru cei aflați la capătul unui marș lung. Pe lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
unui corn. Acel cornicen suna adunarea subofițerilor. După câteva clipe se auzi cornul Pretoriului, iar apoi cornurile celor zece cohorte anunțară celor șase mii de oameni trezirea oficială. 10 Antonius Primus își trecu degetul peste harta întinsă pe pământ, în mijlocul cortului. — Castrul nostru e aici, vezi? Acesta e Danubius-ul. În jur sunt sarmați, rozolani, daci, marcomani și quazi. Mulți soldați de-ai noștri sunt terorizați de ei. E frig, și nu puțini oameni au murit înghețați în castru. Dar quazii sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
rele și mai rele sunt triburile lor răzvrătite. Soldații noștri nu au uitat capetele tovarășilor lor înfipte în parii pe care barbarii îi înfigeau în pământ, dând ocol în galop taberelor noastre. Antonius Primus și Errius Sartorius erau singuri în cortul tribunului. Schimbară o privire. Amândoi văzuseră capetele înfipte în pari. Amândoi asistaseră și la torturarea zadarnică a prizonierilor quazi, în speranța că vor dezvălui unde se găseau satele lor. — Aici - Antonius puse degetul în mijlocul hărții. Aici, vezi? Aici trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ce plan ai? întrebă Errius cu glas scăzut. Mie poți să-mi spui, știi doar. Ordonă-le centurionilor să pregătească oamenii; optiones să pregătească toate carele și ce ți-am mai cerut. Antonius nu mai adăugă nimic. Se îndreptă spre cortul Pretoriului. Gărzile îi făcură loc să intre. Când Antonius trecu pragul, toți se întoarseră spre el. — Te așteptam, Antonius. Legatul Marcus Valerius Mucrus avea în comun cu împăratul Galba nu setea de putere, ci vârsta. Datorită vieții spartane din cadrul armatei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
săgeți, nu-i așa? replică Errius cu un zâmbet malițios. — Bine, bine, Errius... Azi ne vom bate. Am hotărât să fac aprovizionarea de la ieslea găinilor. — Bănuiam eu. Dar puteai măcar să mă lași să termin vinul pe care-l am în cort. Știi doar că te urmez pretutindeni... Chiar și la moarte. Îl urmase pe Antonius din Hispania Tarraconensis, unde se născuse, când Legiunea a șaptea Galbiana fusese transferată în Pannonia. Ca să-l urmeze pe Antonius, își luase adio de la marea cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
veni în zbor o rață singuratică. Valerius o văzu ridicându-se și străbătând singură cerul, îndreptându-se rapid spre miazăzi. 13 — Prin urmare, mi-ai încălcat ordinele. Legatul Marcus Valerius Mucrus făcu câțiva pași spre Antonius, care stătea nemișcat în mijlocul cortului Pretoriului. — Le-am încălcat, pater. Antonius își ținea capul plecat, într-o atitudine plină de respect, dar nu umilă. Am auzit că, după luptă, soldații ți-au dat o poreclă. Acum ți se spune Plisc de Găină... Un nume care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
întoarcă. — Antonius, zise Mucrus. Orice s-ar întâmpla, tu ești succesorul meu. Nu știu cine va fi împăratul nostru, dar știu că tu vei deveni legatul Legiunii Galbiana. Tu vei comanda legiunea aceasta. — Așa ți-a zis? Valerius stătea lângă foc, în cortul lui Antonius. Când îl văzuse pe acesta intrând, pusese jos un libellus din care citea. — Valerius Mucrus ți-a spus că vei deveni legat? — Da. Ești uimit? Nu. Tu te-ai născut să fii legat, și chiar mai mult. Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și că Titus îi aparținea... Înrolarea unui gladiator e împotriva legii, dar Valerius Mucrus a acceptat - se ridică și aranjă draperia grea de piele de la intrare, apoi se întoarse și se așeză. Lui Titus îi datorez viața. Vântul scutura pereții cortului, vâjâind puternic în noaptea de sfârșit de ianuarie, sub cerul Pannoniei. În scurtul interval dintre două rafale se auzea doar mârâitul lui Lurr, care, întins lângă cort, își arăta în somn dinții unui dușman nevăzut. — Te-am văzut când luptai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se întoarse și se așeză. Lui Titus îi datorez viața. Vântul scutura pereții cortului, vâjâind puternic în noaptea de sfârșit de ianuarie, sub cerul Pannoniei. În scurtul interval dintre două rafale se auzea doar mârâitul lui Lurr, care, întins lângă cort, își arăta în somn dinții unui dușman nevăzut. — Te-am văzut când luptai... Erai transfigurat. — Nu mai auzeam nimic. Nu auzeam strigătele quazilor, nu auzeam zgomotul armelor... — Erai în extaz... Erai cuprins de furia sacră... — E greu să-mi găsesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ritului... Mi-e teamă de necunoscut. — Cine va fi martorul tău? — Errius, răspunse Antonius. El va fi martorul inițierii mele. Chiar dacă nu e ofițer, e un tovarăș de arme foarte curajos, de aceea l-am ales. Cineva zgâria insistent peretele cortului. Antonius ieși și se întoarse după scurt timp însoțit de Lurr, care veni lângă Valerius dând bucuros din coadă și se așeză la picioarele lui. Sunt stele, zise Antonius. Vântul care bate în jurul cortului creează fantasme. Rămâi aici, să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
am ales. Cineva zgâria insistent peretele cortului. Antonius ieși și se întoarse după scurt timp însoțit de Lurr, care veni lângă Valerius dând bucuros din coadă și se așeză la picioarele lui. Sunt stele, zise Antonius. Vântul care bate în jurul cortului creează fantasme. Rămâi aici, să nu ieși. În fundul cortului, în penumbră, se zărea micul altar al zeilor Lari. Antonius umplu cupa cu vin și o așează pe altar. Își oferea credința, însă nu le oferi zeilor victoria asupra quazilor. Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și se întoarse după scurt timp însoțit de Lurr, care veni lângă Valerius dând bucuros din coadă și se așeză la picioarele lui. Sunt stele, zise Antonius. Vântul care bate în jurul cortului creează fantasme. Rămâi aici, să nu ieși. În fundul cortului, în penumbră, se zărea micul altar al zeilor Lari. Antonius umplu cupa cu vin și o așează pe altar. Își oferea credința, însă nu le oferi zeilor victoria asupra quazilor. Îi arătă lui Valerius una dintre cele două saltele, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
legatul unei legiuni din Pannonia a venit să discute cu Vitellius. Se eliberă din strânsoare. — Va învinge Skorpius! strigă, lovindu-l cu pumnul în spate pe celtul din fața sa. Tabăra se afla în apropierea zidurilor orașului, printre copaci. Erau puține corturi, dispuse perfect simetric. În aerul după-amiezii de primăvară se răspândeau fumul și mireasma cărnii fripte. Știam că ne vom întâlni aici. Sau, cel puțin, așa speram. Antonius Primus își îmbrățișă fratele. — Am aflat ce ți s-a întâmplat. Îl îndepărtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
fi unul nobil. Luna arginitie se ivi deodată din spatele dealurilor. — Bine, zise Valerius exasperat. Găsește tu un mod de a-l salva pe prietenul nostru. Antonius se ridică. — Mă duc. O să încerc să-l conving pe Manteus. Așteaptă-mă în cort. Grijuliu, Errius îi spuse lui Valerius să mănânce. Puse pe masă mâncarea simplă a soldaților, completată de un fazan pe care el însuși îl vânase și îl gătise. În cortul lui Antonius Primus erau aprinse câteva lămpi, dintre care una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]