280,392 matches
-
Vassilis Vitsaxis: exprimarea inexprimabilului și translatarea între lumi, ambele, de sorginte antic grecească și cu perioade de maximă înflorire în romantism și simbolism. Cea dintâi e covârșitoare, majoritatea poemelor fiind o căutare a esențelor imposibil de atins și de rostit. Devine evident că definiția oferită de Diotima în Banchetul lui Platon este potrivită și poemelor adunate în acest volum: „Toate artele sunt poihseiz, însă nu toți artiștii sunt numiți poeți, fiindcă din ansamblul creației (poeziei) am extras un singur gen, cel
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
ploaie Cu mireasmă îmbătătoare Fierbințeala zăpezii Ce-ți amorțea degetele precum și Fața plină de zbârcituri A mătușii. Toate laolaltă de-a valma Ca un stup cu zumzet de-albine. Sunete preschimbate-n culori Mirosuri trecute în temeri Lucruri care au devenit chipuri Clipe în gust transformate. Toate laolaltă de-a valma și toate În plin soare ca și în amurg La fel de străine. Santorini Insulă-a Greciei! Mi-aduc aminte Morile-arginte Din tinerețe Rotind semețe Mâini înainte -n sărat-fierbinte Vânt dând binețe
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
era de-ajuns. Proza care dă noul titlu al cărții conține implicit și o poetică a scrisului lui Dan Lungu: „Realitatea i se păru un păianjen uriaș, cu picioare înalte și fragile, segmentate, călcând strâmb pentru a merge drept. Realitatea devenise grea, apăsând parcă asupra minții. Un elefant pe catalige, un elefant cu picioare de păuanjen. Picioare gata să cedeze, rezistând spre mirarea tuturor, grație acelor încheieturi fragile, deosebit de mobile, numite amănunte. Pânze de păianjen, picioare fragile, asta era lumea.” (p.
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
diferite. Pentru comparatistul prin excelență Ion Vartic, nu numai operele scriitorilor, ci chiar viețile lor par construite în așa fel încît să pună în evidență adevărate rezonanțe destinale. Apropierea insolită pe care criticul o face între Caragiale și Thomas Mann devine, în acest sens, nu numai justificată, ci și profund semnificativă pentru evoluția tipologiei artistice a fiecăruia în parte. Pentru Caragiale arta este o “meserie necurată”, dar și pentru Thomas Mann (alias Tonio Kröger) ea evocă ceva fundamental echivoc. Numai că
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
241). De aici și tema uneia dintre dezbaterile propuse de Festival: De unde gustul publicului elvețian pentru non-ficțiune? “Mais im Bundeshuus” (“Le genie helvetique”) - câștigătorul premiului pentru cel mai bun documentar în acest ianuarie la Solothurn - are toate șansele de a deveni un mare succes de public, și aceasta nu doar în Elveția. Este un film despre ce se petrece în spatele ușilor închise: în ianuarie 2001, la Palatul Federal din Berna, în sala cu numărul 87, o comisie parlamentară începe elaborarea unei
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
veritabilă ficțiune - o piesă de teatru în cinci personaje (parlamentari, membri ai comisiei) ce se derulează nu pe scenă, ci în culise. Timp de 90 de minute pătrundem în culisele Puterii, vedem cum se construiesc strategiile și jocurile de influențe, devenim martorii manevrelor și manipulărilor de care uzează fiecare actor în parte: atât partizanii experimentelor riscante, cât și adversarii acestei tehnologii revoluționare. Cine va câștiga, ce înseamnă acest câștig, care e prețul lui?! Sunt întrebările acestui film plin de suspans, un
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
la volanul camionului, străbate drumurile României, aducând ajutoare unde poate și, mai ales, cui are nevoie cu adevărat. Hugo Sigrist și Markus Baumann au facut filmul celei de-a 79-a călătorie-aventură a sa în România: o țară unde totul devine complicat și unde, dacă vrei să faci un bine și să fii de folos, trebuie să te lupți cu mentalitatea localnicilor și cu birocrația autorităților. Dar, Hans e tenace. Noroaiele, hârtoapele și câinii din Vișeul de Sus nu-l sperie
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
absolventă a școlii de film de la Zürich este și Anna Luif, realizatoarea filmului “Little Girl Blue”, - Sandra și Mike, o primă iubire la 13 ani, complicată de ecourile iubirii de tinerețe ale mamei băiatului cu tatăl fetei. Ar fi putut deveni o melodramă, dar Anna Luif, aflată la debutul în lung-metraj, aduce și dezvoltă aici toate acele calități care au făcut ca filmul său anterior, “Summertime”, să fie unul dintre cele mai premiate scurt-metraje elvețiene: inteligenta scriitură cinematografică, finețea analizei psihologice
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
propagandistic cedînd sub atingerile ca de floare și aripi de fluture ale autenticității. Destinele poeților „steliști” au fost diferite. Dacă Aurel Rău, Aurel Gurghianu, Victor Felea s-au „clasicizat” în spațiul transilvan a cărui rafinată cutie de rezonanță lirică au devenit, Baconsky și Petre Stoica, evoluînd către capitală, s-au înscris pe ambițioase orbite proprii. Leonida Neamțu, socotit de autorul Fluxului memoriei drept o mare speranță a poeziei noastre, a renunțat bizar la poezie, cu mult înaintea prematurului său sfîrșit, în favoarea
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
pură” (ibidem). O negare ontologică separă ceea ce pare indisociabil: „o legătură numai o negare/ cînd s-ar desface ochiul să separe/ apa de rîu/ și aerul de frunză” (Ci). Din pricina unei defecțiuni (epuizări) a mecanismului universal, axiologia se inversează, puterea devenind slăbiciune iar slăbiciunea devenind putere, într-o perspectivă în care începutul se reneagă, îmbolnăvind eternitatea care s-ar fi cuvenit a-l găzdui: „neîndoielnic/ ceasul în metal// de lujer garoafele/ o zare// puterea lor de a fi doar slăbiciune/ nici
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
ontologică separă ceea ce pare indisociabil: „o legătură numai o negare/ cînd s-ar desface ochiul să separe/ apa de rîu/ și aerul de frunză” (Ci). Din pricina unei defecțiuni (epuizări) a mecanismului universal, axiologia se inversează, puterea devenind slăbiciune iar slăbiciunea devenind putere, într-o perspectivă în care începutul se reneagă, îmbolnăvind eternitatea care s-ar fi cuvenit a-l găzdui: „neîndoielnic/ ceasul în metal// de lujer garoafele/ o zare// puterea lor de a fi doar slăbiciune/ nici certitudinea nu mai separă
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
în lumea fotbalului și calitatea de VIP mediatic de pe urma declarațiilor sale. Cum se știe, Gigi Becali e în mari procese de calomnie. I se cer bani grei de pe urma vorbelor sale. Încît nu m-aș mira ca dorința lui de a deveni politician cu partid să i se tragă și de la încurcăturile sale din afaceri și din speranța că dacă va ajunge în Parlament ar putea scăpa și de procese și de problemele sale de investitor pe spinarea statului.
Fenomenul Becali by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13202_a_14527]
-
mai putea iubi. Minunea se produce și exaltarea Ioanei are drept rezultat însănătoșirea inexplicabilă a bolnavului ce părea incurabil. Ioana e adulată, idolatrizată de disperații din cartierul turcesc, până la a fi considerată o aleasă, chiar o sfântă. În acest fel, devine din ce în ce mai puțin accesibilă pentru dezechilibratul ei fost iubit, pe care, după o a doua minune de vindecare, îl anunță că va renunța la toate preocupările lumești. Numai sacrificiul dragostei pentru Ștefan îi va consacra vocația supranaturală. „Seducătorul din el era
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
Și nu e vorba aici de a spune neapărat altceva, în ciuda anumitor instanțe intelectuale. Vorba e, și ceea ce spun este o banalitate, de a gândi istoria. De a o gândi cu mintea noastră. E asta ceva atât de extraordinar ? - Nu devine, uneori, banalul, extraordinar ? Poate că nu e chiar cel mai simplu lucru să gândești cu propria minte. Câteodată, e mai comod să preiei șabloane și să le reciți. - Asta deja nu mai este treaba mea, decât în măsura în care mă ocup și
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
nu trebuie luat excesiv în serios și care presupune personalitate, talent și abordări mereu noi. Nimic nu trebuie absolutizat. La fel cum nimic nu trebuie bagatelizat, fiindcă toate lucrurile sunt serioase pe lumea asta. Dar să fim serioși, fără a deveni solemni ! Uneori, solemnitatea tinde spre prostie. Cred că suntem în stare să percepem și seriozitatea și relativitatea unui lucru, și să le îmbinăm. - Ca să preiau o formulă din Pentru o istorie a imaginarului, să încercăm să-l împăcăm pe Don Quijote
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
să aducă o eclipsă a istoriei; totuși, nu o eclipsă totală, pentru că oamenii se vor interesa întotdeauna de trecut. - Istoria reală merge tot mai repede și, în multe privințe, ne “rupem” de trecut. Sau, dacă vorba e prea tare, trecutul devine, oricum, mai puțin semnificativ. - Ne despărțim de trecut... râzând, vorba lui Marx ? - Și râzând, și plângând. În istorie, întotdeauna s-a râs și s-a plâns. De fapt, asta e viața noastră. Râdem și plângem fără încetare. - Și de multe
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
era vorba despre un articol apărut la București și care scria cu entuziasm despre Unire, folosind însă o exprimare de tipul: “moldovenii de la Iași și românii de aici”. La 1859 nu era o problemă ca moldovenii să-și zică moldoveni. Devenise, însă, o problemă pentru neisprăviții de politruci care deveniseră din anti-naționalii din anii ’50, naționaliștii care mă acuzau pe mine de ... lipsă de patriotism. Revista a fost retrasă de pe piață și a fost scoasă o nouă ediție, din care dispăruse
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
care scria cu entuziasm despre Unire, folosind însă o exprimare de tipul: “moldovenii de la Iași și românii de aici”. La 1859 nu era o problemă ca moldovenii să-și zică moldoveni. Devenise, însă, o problemă pentru neisprăviții de politruci care deveniseră din anti-naționalii din anii ’50, naționaliștii care mă acuzau pe mine de ... lipsă de patriotism. Revista a fost retrasă de pe piață și a fost scoasă o nouă ediție, din care dispăruse și referirea la delegația care a fost trimisă, la
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
are nici miez și nici rost, ea doar se lasă văzută și descrisă la modul brut, în cantități, forme și cuvinte care au o singură menire, aceea de a se înfățișa ochiului și auzului ca fapte în sine, demne să devină literatură prin propria lor existență. Realitatea se compune, în ritm grăbit, din acumulări de imagini care pătrund în interioritatea personajului-narator, ca în romanele lui Blecher. Lipsește însă starea de perplexitate și de exasperare. Absurdul îi ia agresiv locul. Naratorul lui
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
absente acolo. Nu există crescendo în înșiruirea episoadelor din care se formează povestea. Iar muzica absoarbe mult, induce acuzat și permanent atmosfera unei tragedii. Pentru Ada Milea - compozitorul pentru muzică de scenă - este o nouă etapă, consistentă, sofisticată. Pentru spectacol devine un comentariu puternic, pe care regizorul nu-l controlează. Cred că alternarea registrelor sau lăsarea la vedere a umorului negru, a tonului cinic și caustic din piesă ar fi adus un beneficiu montării. Ar fi variat tipurile de tensiune, de
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
mai îndelungată, o rubrică, știe că adeseori căutarea unui subiect poate fi un coșmar. Simți că nu mai ai cuvinte, că aceleași și aceleași teme, aceleași și aceleași personaje îți defilează prin fața ochilor, fără să aducă absolut nimic nou. Totul devine de-un previzibil înfricoșător. O alergare sterilă în cerc, urmărind un vânat ignobil și trăgând în el cu gloanțe de cârpă. Obligația de-a fi mereu inteligent, expresiv, „pe fază”, poate crea nevroze. Sunt într-o admirație mută a editorialiștilor
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]
-
timpului prezent, a sensibilității și complexității vieții intelectuale contemporane. Demonstrația, mereu impecabilă din punct de vedere logic, se încheie întotdeauna cu o concluzie scurtă, clară, menită să lumineze retrospectiv textul, dincolo de care nu prea mai rămîne nimic de spus. Editorialele devin astfel săptămînale exerciții de silogism, de unde și numele acestei cărți, inspirat după arghezianul Manual de morală practică. Citite în succesiunea lor, editorialele lui Nicolae Manolescu se constituie într-un breviar al temelor care au dominat dezbaterea publică românească în anii
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
și pustie și văd o mare de oameni, un ceaun imens cu vin la fiert - simt și acum aroma lăsată de bucățile mari de mere roșii, frumoase - oameni pe treptele librăriei, în fața ei. Mă blochez puțin și începe să-mi devină limpede faptul că înaintarea îmi va fi grea. Recunosc chipuri, ne salutăm, ne îmbrățișăm, zîmbim - lucru mare - mă strecor încet printre enorm de mulți tineri și amici. Într-o sălița din dreapta dau cu ochii de Mașa Dinescu - acum zece ani
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
siluetele omenești ajung reduse la esență. Drumul fotografiei spre neant duce de la particular la general. Ca și memoria noastră. Ne amintim - ca specie, acum - numele, faptele unui personaj ce ține de o istorie oarecare, apoi, treptat, cu minime excepții, el devine: „un unchi al tatei” sau „un prinț loren” sau, și mai rău, „un personaj de epocă”, „un invitat”, „o rudă”, „un turist”. Și doar după decoruri și îmbrăcăminte mai putem fotografiile/ portretele să le datăm. De nu cumva, cînd au
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
se va ofili urgent, blazonul va rămîne veșnic fals și va fi repede (alt paradox!) uitat. Viața fotografiilor e scurtă. Nu cu mult mai lungă decît viața unui om. Culorile unei fotografii Polaroid se descompun în numai cîțiva ani. Modelele devin hidoase și fanate și în reprezentarea pe hîrtie, nu numai în viață, sînt acoperite de riduri. Sigur că frumusețea lor poate să fie prelungită, dacă sînt fardate, estetic operate sau restaurate. Dar și restaurările distrug în timp, se știe. La
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]