3,587 matches
-
activității de fond de până acum și ale activității viitoare a scriitorilor din România. Și când spun problemele de fond, includ aici problemele orientării filosofice și politice ale scrisului românesc"20. Libertatea de creație, atât de des proclamată de tânărul dictator până atunci, era din nou circumscrisă socialismului. În activitate de formare a scriitorilor din țara noastră, arăta Ceaușescu, nu poate să se meargă decât pe literatura care să se bazeze pe concepția științifică, marxist-leninistă, materialist-dialectică despre lume și viață și
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
politice ale epocii: Corneliu Zelea-Codreanu și Horia Sima, regele Carol al II-lea, Iuliu Maniu, Adolf Hitler și, descris în tușe favorabile, ca martir al cauzei naționale, mareșalul Ion Antonescu. Capitolul din manuscris conținând portretul lui Stalin - prezentat ca un dictator egoist și brutal, tiran al propriei familii, manipulator al sufletului rusesc tradițional, dar păcălit de inamicul său, Hitler - a fost, în cele din urmă, definitiv eliminat de cenzură. Acest capitol a putut fi publicat numai în cea de-a treia
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
realizat în toate câmpurile culturii, de la cel literar și până la cel istoric ori la cel filosofic, reprezentând, de această dată, nu doar un exercițiu de legitimare a regimului comunist în sine, ci și un element de bază al cultului personalității dictatorului, care a luat amploare odată cu începutul anilor 1970. Au existat, desigur, și intelectuali care au ales, ca strategie de supraviețuire, tăcerea, așa cum știm că s-a întâmplat în toate regimurile totalitare, dar a căror supranumită "rezistență prin cultură" nu a
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
democrațiilor neconsolidate, cel mai amenințător scenariu. Cele două cazuri pe care le-am selectat pentru ilustrarea acestui scenariu ne oferă un tablou eterogen. Pe de o parte, Mečiar în Slovacia nu poate fi înfățișat nici ca "democrat pur", nici ca "dictator autentic". Capitolul lui Deegan-Krause arată că dacă guvernul lui Mečiar a avut un impact asupra calității democrației, atunci acela a fost unul mai degrabă pozitiv, și, prin urmare, a contribuit la conturarea democrației din Slovacia, adică a determinat trecerea de la
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
așa cum se dovedește a fi orice război, indiferent de cine este pornit și indiferent în numele cărei sfinte idei este purtat. Cuvintele scrise de Voltaire în 1764 (13) ar trebui să fie înscrise pe pereții fiecărei cancelarii unde regi, președinți sau dictatori caută de zor justificări pentru crimele produse cu metodă și neîndurătoare eficiență: „Animalele se războiesc veșnic între ele; fiecare specie a fost sortită să sfâșie o altă specie.” ... „S-ar părea că Dumnezeu a dat oamenilor rațiunea ca să-i ferească
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92260_a_92755]
-
cumpărate din banii proprii - negociate de Carol al II-lea cu Antonescu atunci când a plecat în exil, în 1940); au urmat răstălmăcirile odioase și calomnia groasă (în care au excelat canalii de presă care erau autorii grețoaselor ode la adresa foștilor dictatori), ordonate de Iliescu imediat ce s-a profilat posibilitatea ca Majestățile lor să revină acasă. Apoi acest demers grosier (de huliganismul cu care au fost expulzați, sau, mai apoi, opriți să intre în țară după cum am mai amintit) a fost dublat
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
gândească, necum să o înghită. Cât despre presă și televiziune, ce s-ar putea spune: lacheii lui Ceaușescu (Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor) sunt bine mersi prezenți și liberi să ne umple cu balele lor comunist-naționalist-fasciste, în timp ce slugile odraslei dictatorului (Ion Cristoiu, Sorin Roșca Stănescu și Cornel Nistoresu) au devenit miliardari și dau lecții de integritate jurnalistică. Halal cenzură! A mai duce comparația la nivelul vieții cotidiene ar fi hilar. Nici astăzi copiii mei nu cred că e adevărat că
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
puneam sacoșele la rând, înscriindu-ne pe liste, strigate din jumătate în jumătate de oră, ca să cumpărăm doi litri de lapte. E, de asemenea, inutil a mai aminti că o aluzie făcută publică (adică scăpată în conversație la serviciu) la adresa dictatorului sau a sistemului putea să te ducă la închisoare sau chiar la cimitir, în timp ce azi, la televizor, parcă asiști la o continuă și patologică, isterică spurcare între chivuțe, sub acoperirea subțire a dreptului la opinie, și care pleacă, la final
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
liste și buletinul la fabrică știu că mai nimeni nu striga o vorbă, cu excepția "aplaudacilor" și a benzilor de magnetofon preînregistrate), consultarea maselor (în sens larg) mergea strună, nu-i așa? Așa că duminica asta puteți alege fie huiduiala, fie confirmarea "dictatorului". Poate ne dă înapoi locuințe și locuri de muncă, două ore de program TV și coadă la lapte. Sau, mai bine, alegeți varianta care a mulțumit pe toată lumea în urmă cu opt ani, când era o liniște de poveste, când
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
că nu am depășit, încă, atmosfera contondentă creată de securiști, măcinată de ură și haos, care a făcut legea spațiului public (în tranziția postcomunistă), gândită și aplicată pentru a permite rețelelor subterane să ne conducă. Două decenii scurse de la asasinarea dictatorilor nu au adus cu ele echilibru și civilitate în viața politică, din nefericire. Nu pot spune cu mâna pe inimă că sunt în stare să identific cu ușurință pe cei ce se fac vinovați de asta, dar prestația multor oameni
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
fără îndoială). Și atunci când a fost înalt demnitar în regimul Ceaușescu, precum și în mandatele sale postdecembriste de președinte, domnul Ion Iliescu a făcut figură de protector al artelor și își face și azi un titlu de glorie din faptul că dictatorul l-ar fi mazilit pentru "intelectualism". Mergea la teatru (și astăzi actori din acea generație sau foști directori îl venerează pentru asta), era un obișnuit al concertelor simfonice, a ctitorit muzee și reviste, a fost alături de scriitori (lui datorându-i
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
marele istoric și diplomat îl acorda în România, iar eu, interlocutorul său privilegiat de atunci, nu am prea știut, în primă instanță, ce să-i răspund. Revoluția, ce-i drept, nu avusese personaje feminine, iar cele care îi ținuseră piept dictatorului, Doina Cornea și Ana Blandiana, fuseseră rapid neutralizate de haidamacii lui Iliescu (pe Doina Cornea, țin minte, o arestaseră într-o cameră de cămin, "ca să nu o atace teroriștii", iar pe Ana Blandiana o puseseră, de decor, în conducerea CFSN
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
corupătoare și ucigașă, traiul de zi cu zi. Cum a fost posibil acest lucru? Cel mai la îndemână răspuns ar fi, bineînțeles, "datorită oamenilor care au reinventat presa liberă", de regulă foști agenți ai poliției politice, slugi de-ale fiului dictatorului sau canalii renumite pentru slugărnicia lor față de cei doi tirani. Ei ne-au adus voioși amețitoarea hazna a României Mari, odioasele campanii din Azi-ul anului 1990, slugărnicia criminală a TVR-ului, care a generat și amplificat linșajul practicat de
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
purtat vitejește pe umeri de tovarășii săi cei mai apropiați, era depus la Monumentul Eroilor, după ce, timp de patru zile, aproape un milion de oameni ai muncii îi vizitaseră catafacul să-și ia rămas-bun, cu lacrimi în ochi, de la ultimul dictator stalinist al României. Când, în august 1989, Nicolae Ceaușescu făcea coperta celebrei reviste americane Newsweek cu tilul The Last Stalinist formularea era, dincolo de mesajul subliminal al termenului articulat, "ultimul", mai mult sau mai puțin metaforică. Ceaușescu pierduse deja un atribut
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
lua pâinea de la gura orășenilor etc. Mass-media și serviciul secret de zvonuri întrețin o atmosferă belicoasă, țara întreagă fiind transformată într-un camp al luptei („de clasă”, nu?), deasupra căruia, la intersecții, pe ziduri, pe garduri tronează zâmbetul victorios al dictatorului. Momente grele, apăsătoare. Vezi cum setea de parvenire și corupția se insinuează, mușcând adânc din sufletul ambițioșilor, al profitorilor gata oricând să urce pe scara ierarhiei „de partid și de stat”, pe baza „originii sănătoase”, cu ajutorul rudelor sau al tovarășilor
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
apucă o „muncă de răspundere” are toate șansele să se pensioneze ca „șef”. Un asemenea „uns” (cu toate alifiile!) m-a uimit totdeauna prin cunoașterea exactă a tuturor „pozițiilor” (și persoane 62 lor!) din nomenclatura locală și aceea centrală. Când dictatorul însuși pare a fi ales pe viață, eternizarea pe „posturi de conducere” la nivel local este la fel de „firească”... „Funcțiile” creează treptat o falsă impresie asupra „valorii personale”, devin „a doua natură”. Oamenii-funcții acționează, în orice împrejurare, „programați”. Când se apasă
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
tradiția, numai că, în percepția comună, edificiul care simbolizează puterea spirituală pare a fi proiectat la concurență cu dimensiunile faraonice ale „Casei poporului” (de fapt, a lui Ceaușescu). În memoria colectivă, imaginea uriașei construcții este în continuare asociată megalomaniei unui dictator insensibil 86 la foamea, frigul și toată mizeria pe care trebuia să le suporte un popor aproape îngenuncheat. Asocierea celor două construcții, datorită și vecinătății, dar și gigantismului nespecific tradiției românești, nu este în avantajul Catedralei. În ce privește latura financiară a
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
Capșa, anii 1950) În articolul publicat luna trecută relatam câte ceva din senzaționalele mele descoperiri făcute pe „câmpii” internetului. Uimit de ceea ce pot scrie unii jurnaliști, care în anul 1989 trăgeau din biberon, am citit mai departe, pentru a constata că dictatori iluștri precum Napoleon, Stalin, Gaddafi, N. Ceaușescu și alții eiusdem farinae corespund (în imaginația preopinentei mele amintite luna trecută) modelului de „dictator patriot”. Mustăciosul locatar al Kremlinului îi trezește admirație deoarece „toată planeta tremura de frica lui”. Aș zice că
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
scrie unii jurnaliști, care în anul 1989 trăgeau din biberon, am citit mai departe, pentru a constata că dictatori iluștri precum Napoleon, Stalin, Gaddafi, N. Ceaușescu și alții eiusdem farinae corespund (în imaginația preopinentei mele amintite luna trecută) modelului de „dictator patriot”. Mustăciosul locatar al Kremlinului îi trezește admirație deoarece „toată planeta tremura de frica lui”. Aș zice că ideea i-a fost inspirată de sloganul postbelic fabricat în România: „Stalin și Gheorghiu-Dej/ a băgat spaima-n burgheji”. Ceaușescu ar fi
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
din generația lui Ion Iliescu! A doua observație: documentarea se bazează doar pe literatura propagandistică a comunismului ceaușist, traversată de minciună și fals, de la raportările de circuit intern până la Anuarul de statistică. Chiar nu se știe că autocrații vechi și dictatorii moderni au ordonat totdeauna cosmetizarea realității? Nu ne mai amintim de potemkiniadele ceaușiste la care am asistat, și mulți din „generația expirată” chiar au contribuit? Tânărul ziarist revoltat se informează superficial, ignoră izvoarele alternative și crede povestirile mămicilor și bunicilor
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
subiecți cu patologii demonstrate. Ei își forțează supușii să trăiască într-o „patrie” de coșmar, decorată cu propriile portrete și statui, alături de construcții faraonice, corespondente orgoliului autocratic și necesității de a elimina oponenții prin muncă silnică, foame și glonț. Apologia „dictatorului patriot” deraiază într-un exercițiu de imaginație sui generis: dacă reînvia Ceaușescu în anii capitalismului sălbatic instaurat de chiar slugile sale credincioase, „nimeni n-ar fi mișcat în front!”, ne asigură tânăra editorialistă. Dictatorul ar fi izgonit băncile străine, ar
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
muncă silnică, foame și glonț. Apologia „dictatorului patriot” deraiază într-un exercițiu de imaginație sui generis: dacă reînvia Ceaușescu în anii capitalismului sălbatic instaurat de chiar slugile sale credincioase, „nimeni n-ar fi mișcat în front!”, ne asigură tânăra editorialistă. Dictatorul ar fi izgonit băncile străine, ar fi rupt-o cu F.M.I., i-ar fi băgat la legea ilicitului pe „miliardarii de carton”, le-ar fi dat peste bot ungurilor. Mare patriot fiind, ar fi închis și granițele, încât colega noastră
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
benzină, în hainele rupte pe transportul în comun, în lungii ani de așteptare pentru instalarea unui telefon fix, în visul cu un kil de cașcaval și un pachețel de cafea „date” de 1 mai și 23 august etc. În „patria” dictatorului N. Ceaușescu (implicat în asasinate, în comerț cu droguri și arme) existau și drepturi: dreptul la muncă în primul rând! Dreptul la muncă voluntar obligatorie și la muncă silnică! Apoi veneau la rând dreptul de a alege și a fi
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
partidul comunist), dreptul la învățătură (în școala transformată în labo118 rator de formare a „omului nou”, de îndoctrinare și propagandă, cu exerciții zilnice de adulare a „genialului conducător”). Lista este mult mai lungă și evidențiază un adevăr incontestabil: în statele „dictatorilor patrioți” se atentează permanent la libertățile individuale, inclusiv dreptul la viață. A fi jurnalist și a nu te informa, a crede în poveștile bunicilor și nu în realități documentate, a opune un trecut catastrofal unui prezent dezagreabil (pentru tine și
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
zbuciumată istorie, să se bucure doar pentru că i se dă (indiferent ce) și nu i se ia (puțina avuție și chiar viața!). Să perpetuezi în ziar mentalitatea păguboasă de a fi mereu la mila statului providențial (și totalitar!) sau a dictatorului văzut ca „tătuc” al națiunii și, desigur, mare „patriot” (când el se comporta, de fapt, ca „un fel de proprietar al întregii țări”, cum spune Ion Mihai Pacepa) înseamnă ori că ai intrat în sfera de influență a unui stângism
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]