9,387 matches
-
de la mine și erau ferm convinși că eu dețin acel ceva (poate un obiect, poate o informație, poate Dumnezeu mai știe ce) care Îi interesa foarte și de care aveau imperioasă, disperată nevoie. Pentru că, nu-i așa, ce altceva decât disperarea poate Împinge pe cineva la gesturi rocambolești și periculoase de genul răpirii, mai ales În condițiile date?! Știau că sunt așteptat la un congres internațional și că lipsa mea nu va trece neobservată; Își asumau, așadar, riscul alarmării autorităților, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
la singurătate și la durere. Dimpotrivă. Nu știu exact de ce nutream convingerea că avalanșa de informații incredibile care se abăteau asupră-mi din toate direcțiile ar fi trebuit să mă Împingă din starea de perplexitate inițială spre un paroxism al disperării. Am fost profund contrariat să constat că nu acesta era efectul, ci altul. Cu totul și cu totul altul. Nepăsare? Liniște? Tembelism pseudointelectual travestit În curiozitate științifică? Mi-e greu să precizez. Mai degrabă o mixtură confuză din toate, plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
am un răspuns. Poate fi vorba de o superstiție - știi foarte bine că savanții sunt o specie neîntrecută când e vorba de superstiții. Sau poate că Statutul nu cuprinde nimic din ce se bănuiește, dar, În timp, din neputință și disperare, s-a născut un mit fals, pe care misterul Îl fortifică, Îl stimulează, Îl face irezistibil. Probabil că sunt destui care Își imaginează că accesul la text Îi poate face peste noapte foarte puternici. Atotputernici, chiar. Pentru alții, Între care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În speculații pe tema norocului care Îmi căzuse pleașcă după mai puțin de o jumătate de oră de pseudocăutare. N-a comentat nimic, Într-adevăr, dar din cu totul alt motiv. Era furioasă. O furie seacă, amestecată cu revoltă și disperare. Doar un exercițiu de reprimare a reacțiilor, pe care l-am bănuit Îndelung și sever, a oprit eliberarea țipătului care Îi umplea toată ființa. Palidă și transfigurată, răsucea Între degete cele câteva foi de hârtie și șoptea privind În gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
starea aceea febrilă ce survine adesea când suntem pe punctul de a ajunge la o soluție Îndelung căutată și ezităm Între entuziasmul victoriei presimțite și teama că mizăm pe o falsă rezolvare, că imediat s-ar putea să recădem În disperarea insolubilității problemei. Mi se părea prea simplu să poată fi și adevărat. Și totuși: dacă cheia cifrului era inclusă chiar În propoziția din Însemnările lui Noel Corbu, care cuprindea cuvântul-cheie? Bătrânul nu repurtase În acea Împrejurare suprema sa performanță În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
reușisem. Dar reușisem oare? Dacă totuși greșeam undeva? Dacă tot ce Îmi suna logic și verosimil - ergo, adevărat -, mi se părea a fi logic, verosimil și, deci, adevărat doar fiindcă eu Îmi doream năprasnic să fie așa? Dacă Îmi agățam disperarea de o soluție falsă? Dacă?... Dacă?... Cert este că, pe moment, n-am avut curaj să fac Înlocuirea pe un număr de cont adevărat. Nici măcar din pură curiozitate. Și asta fiindcă, din nefericire, n-aveam nici o posibilitate să verific În ce măsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
opresc și-l îmblătesc cu săbiile, zicând: — Na, na! Cum nu se dioache călcâiul sau gura sobei, așa să nu se dioache sultanul! Carnaxî! Și se duc mai departe. Episodul 33 LA VIZIRIU în vremea asta, nu mult după ce, spre disperarea păgânilor, semiluna intrase într-un nor creștin, trei umbre de oameni pe trei umbre de cai mai mult se târau decât mergeau spre palatul viziriului. Când ajunseră înaintea marilor porți de cherestea, una din umbre sări jos, luă o piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
asemenea situații să nu se mai repete, ne cerem scuze Cetitoriului și trecem la episodul 182. Episodul 182 AMINTIRI Pe la asfințit, când soarele se înjumătățește trecând peste culmi, când în aerul cald, luminos, timp de o minută, patimi, pofte, dorințe, disperări se potolesc, când gâdele cu securea ridicată, cu ochii sângeroși, privind gâtul dezvelit al sărmanei victime, are o clipă de înduioșare, gândindu-se că a fost și el cândva copil, gângurind și ținându-se de fustele maică-sii în vreme ce ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să tresară de spaimă. Din nou, un fior, mai puternic, îi străbătu șira spinării. Hienele rareori îndrăznesc să atace omul direct. Așa i s-a spus întotdeauna, dar, de asemenea, i se povestiseră teribile întâmplări despre hiene flămânde care, în disperarea lor, nu ezitau să atace în haită. Și el nu avea o pușcă, nici un cuțit, nici măcar un simplu băț cu care să se apere de fiare. Își petrecuse ore întregi în sălile de fitness și cheltuise mulți bani în dorința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
crupe cu un bici lung, obligându-l să alerge cât putea de repede, într-atât încât puteai fi sigur că în acea cursă animalul era condamnat să crape. Metru cu metru, pas cu pas, bravul mehari continuă să înainteze, spre disperarea celor care, îngroziți, își dădeau seama că le era imposibil să-l oprească; și când, în sfârșit, nobilul animal se împiedică pentru prima dată, ajuns la capătul puterilor, nu mai erau decât vreo șapte sute de metri până unde începeau dunele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
până la locul unde era prevăzut să aterizeze avionul, se uitau îngrijorați la evoluțiile sale, conștienți că, dacă pilotul renunța să insiste, erau definitiv condamnați la cea mai înspăimântătoare moarte. Unii, cei care încă mai erau în putere, agitau brațele cu disperare, cu toate că știau aproape sigur că cei de sus nu puteau să-i vadă. Aici, aici! - strigau într-un impuls din cele mai stupide și inutile. Soarele începu să se înalțe la orizont. Vântul șovăia. Vântul a fost și va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
le-ar goli de conținutul lor misterios. Dar În același timp te terorizează gîndul că refuzînd să povestești, existența ți se retrage mereu la marginea textului și cei ce te vor citi nu vor afla decît concluziile tale - frenezia, revolta, disperarea, umilința și fericirea vieții trăite rămînÎndu-le interzise. Am iubit o fată cu care discutam ore În șir cînd aveam de colaționat textele bătrînului Vianu și manuscrisul Întîrzia să plece În tipografie; am iubit-o cu iritare și invidie pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Însăși nu este capabilă să fie la Înălțimea modelului. Am simțit acest lucru cînd mi-a spus: „Niște rîme sîntem, niște rîme, el singur a fost În stare să-și Înfrîngă mizeria, să ne dea o lecție, cu ce preț“. Disperarea ei se lovește la tot pasul de ochi critici, comozi, suficienți, prudenți, deforanți. Mărturisesc că pînă și mie contactul cu această fată Îmi irită nervii periferici ca o alergie. Îmi provoacă reacții contradictorii, mă conectează la vechea mea identitate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
amintească. Oameni bătrîni, gîngănii mărunte Încercînd să escaladeze pereții alunecoși ai sticlei Înaintînd spre gîtul Îngust prin care se filtrează o lumină palidă și căzînd de fiecare dată la fund cu burta În sus, agitîndu-și piciorușele În aerul muced, cu disperare și scîrbă. După doisprezece ani retrăiesc la fel magnetismul acestui coridor, cu idilele lui secrete, cu amabilitățile, cu iscodirile, cu răzbunările, cu toate isteriile lui. Și deodată această proiecție În trecut, atît de concretă, atît de vie. În fața cabinetului directorial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și ce să-i fac eu cum s-o ajut să mă duc acolo În garsoniera aceea unde am mai văzut un mort pe nea Dumitru lui măcar n-a trebuit să-i privesc zvîrcolirile zbaterea aceea de vită Înjunghiată disperarea hidoasă cu care muribundul Își cerșește ultimele secunde de viață nu pot nu mă duc mai bine mă ascund mă bag În pat și-mi trag plapuma peste cap nu vreau să aud dacă mai sună nu vreau să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
atunci În minte? La cutremur am fost convinsă că voi muri. Reacția mea a fost de un egoism total. Tot ceea ce Îmi aparținea, chiar și copilul, mi s-a șters complet din minte. Nu mai existam decît eu, rugîndu-mă cu disperare să-mi cadă o grindă În cap și să mor pe loc fără să simt. Ce lăsați În urma dumneavoastră? Situația mondială? Un peisaj? Că totul a fast deșertăciune? Tot ce nu se va Înfăptui fără dumneavoastră? Dezordinea din sertare? Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să știu cum se iese din viață, de vreme ce nu-mi amintesc cum se intră. Dacă În anumite Împrejurări vi s-a Întâmplat să vă doriți moartea, ea neproducîndu-se, găsiți că ați fost exagerat atunci, priviți cu alți ochi acele Împrejurări? Disperarea În momentele fără ieșire mi se pare justificată și după ce le-am depășit. Îmi spun doar că am avut o șansă. Am senzația unei Învieri. Nimic nu este mai minunat decît să fii din nou la Început. Pe cine ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că nu poate intra În discuție decît un manuscris neapărut În țară? Riscurile unei asemenea Întreprinderi acel paradis le cunoștea foarte bine. De ce pe noi nu ne vede nimeni decît dacă udăm cu sîngele nostru nisipul arenei? Oare sîngele, rănile, disperarea cu care ne dezvelim pieptul În fața țevilor de pușcă sînt singurele noastre merite? SÎntem noi un popor care nu știe decît să moară? Dar atelierele noastre secrete, retortele Încinse la maximum În care inteligența și talentul se volatilizează continuu Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lupta de la Termopile. Știi, existau două tabere, bătrînii și tinerii. Ne iubeam și ne uram pînă la paroxism. Tinerii ne pizmuiau pentru Înțelepciunea și stoicismul nostru, noi le rîvneam plăcerile. Intram unii În alții cu schimbul, ne răscoleam, măruntaiele cu disperare să smulgem ceva din ființa aceea promisă care ni se refuza. Viețile noastre sînt ca niște cruci țintind infinitul În toate cele patru direcții cardinale, nu se Întîlnesc decît o singură dată În punctul de conjuncție... Știi, Marceline, acesta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de metropole. WINDSOR HOUSE, MERCURE LYON, WIMBERGER WIEN, așteaptă să le vină rîndul. În colțuri mai retrase ochi opriți pe alți ochi, buze oprite pe alte buze. La ghișeul de informații reîncepe forfota. Orice neregulă ia proporțiile unui cataclism, implorări, disperări ascunse sub formule politicoase: dacă Îmi permiteți, please, versuchen Sie bitte, izvenete, prego signora... LÎngă o banchetă circulară, capitonată cu vinilin roșu, un grup tăcut În mijlocul căruia perorează un bărbat robust cu fața congestionată, Între două vîrste, Îmbrăcat Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
minut și jumătate reglam mai mult de trei sute de oameni după voia mea, dar niciodată n-am tras vreun folos din asta. Acum nu puteam să înghit nici o îmbucătură. Am deviat de la marele ritm. Am dat pe de lături cu disperare. Poate că nici Adél nu știa adevăratul sens al acelui cuvânt. De altfel, nici nu am văzut-o pe Adél. În locul ei stătea altcineva și nimeni nu s-a sesizat. În schimb, mi se contura din ce în ce mai tare bănuiala că îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
braț și mă trage lângă ea, pe banchetă. — Iată că ai venit în sfârșit. De acum încolo o să lucrezi cot la cot cu noi. Clar? zice ea și îmi dă o frânghie imensă, plină de apă. Stoarce-o! Privesc cu disperare către Adél, dar ea nici nu tresare. Iar trenul se smucește din loc. Și atunci observ că bucata aceea de tencuială, unde au pictat-o pe ea, e singura care se scorojește. Se presară în firicele mărunte pe jos, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
rămas așa, pe jumătate despuiată, părăsită, rece. Da, pe la spate, ca să știi toate amănuntele. Și spălată. Cu costumul lui Benjamin agățat în fața mea, ca să-l văd. Fără să plâng, fără violență. Și nu pe bani. Iar duminică am făcut, de disperare, tot ce se poate face cu un bărbat. Uneori poate cu stângăcie, dar fii sigur că el n-a observat. L-am lăsat să se folosească de tot trupul meu, iar dacă uita câte câte ceva, îi aminteam eu. Până duminică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de Arte în anul al treilea. în primul an o ținusem numai în petreceri, iar al doilea fusese anul experimentelor, cu diverse tehnici de sculptură descoperite la noroc. Spre sfârșitul anului dezvoltasem cu frenezie un gând, și anume căutam cu disperare să îmi găsesc un stil propriu. Părea că nimic nu mi se potrivește, nimic din ce încercasem nu-mi descătușa imaginația; de parcă aș fi căutat o cheie de la ușă pe care nu o puteam găsi și pe când am cunoscut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
din spate părea la fel de osos și ciudat ca o pasăre uriașă, subnutrită, incapabilă să zboare. Am închis ușa în urma lui și m-am apucat de treabă. Două ore mai târziu nu găsisem absolut nimic, uitându-mă într-un moment de disperare până și în rezervorul de apă. Stăteam în mijlocul studioului, rotindu-mă încet la 360 de grade, sperând că ochii or să-mi pice pe ceva ce mi-a scăpat. Nu s-a întâmplat așa. Nu-mi venea să cred; eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]