3,349 matches
-
Sidonia Trofin se află, mereu, în zona în care persoana lor însăși devine propriul balast, victime ale umilinței duse pînă la capăt, cînd se așază pîcla: " Carmina se știu cu adevărat învinsă, băuse paharul umilinței pînă la capăt și se disprețui. Într-adevăr, o întrerupse profesorul și continuă sentențios: Orice explicație este de prisos. Pe urmă el amuți, își stinse țigara, o răsuci în scrumieră, își încrucișă brațele peste piept și, încet, licărul din privirea lui se stinse, deveni un albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai explic. Se simțea umilită, bătută, se cocârjea în sinea ei. Ar fi dat orice să nu fi existat după-amiaza aceea, întrebarea aceea, toată decepția ei răscolită. Carmina se știu cu adevărat învinsă, băuse paharul umilinței până la capăt și se disprețui. Într-adevăr, o întrerupse profesorul și continuă sentențios: Orice explicație este de prisos. Pe urmă el amuți, își stinse țigara, o răsuci în scrumieră, își încrucișă brațele peste piept și, încet, licărul din privirea lui se stinse, deveni un albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ei avea un cu totul alt miez. Dimitrie își cumpărase o mașină care arăta excelent. Fire foarte practică, se gândise că o astfel de mașină este foarte încăpătoare atât pentru persoane, cât și pentru transportat fructe spre vânzare. Dimitrie nu disprețuia un venit suplimentar de vreme ce dorea ca soția să fie casnică. Lui nici o muncă nu i se părea înjositoare, nu era de acord că-și pierde din prestanță, așa cum susținea Fana, prin urmare, atunci când era cazul, mânuia cântarul cu aceeași dexteritate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
care cred că faimoasa cârmuire otomană era dreaptă nu știu nimic despre Paradoxul Ienicerilor. Ienicerii erau copii creștini, capturați și convertiți de statul otoman, cărora li se dădea șansa să urce pe scara socială doar dacă erau dispuși să-și disprețuiască propriul popor și să-și uite propriul trecut. Paradoxul Ienicerilor este la fel de relevant astăzi pentru orice minoritate pe cât era și ieri. Tu, copil al expatriaților! Trebuie să-ți pui iarăși și iarăși această Întrebare veche cât lumea: care va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
irezistibilă. O femeie corpolentă, Îmbrăcată clasic, și fiul ei adolescent stăteau pe bancheta de vizavi, unul lângă altul, Însă În lumi diferite. După fața ei, Armanoush Își putea da seama că femeia nu se Înnebunea după transportul În comun, că disprețuia masele și, dacă ar fi putut, ar fi aruncat toți pasagerii sărăcăcios Îmbrăcați peste bord. Ascuns În spatele unor ochelari cu rame groase, fiul părea oarecum stânjenit de comportamentul trufaș al maică-sii. Seamănă cu niște personaje din cărțile lui Flannery
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
armeancă americancă! Cuvântul armean nu surprindea pe nimeni Într-un loc precum Café Kundera, Însă armean american era cu totul altă poveste. Cu armean armean nu era nici o problemă - cultură similară, probleme similare - Însă armean american Însemna cineva care Îi disprețuia pe turci. Toate capetele s-au Întors dintr-odată Înspre Armanoush. Privirile lor stăruitoare dezvăluiau un interes amestecat cu panică, de parcă ea ar fi fost o cutie de cadouri viu colorată al cărei conținut le era necunoscut. Înăuntrul cutiei putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
scrise până aici sunt în acord cu atitudinea explicită a editorialelor propuse de Lucian Vasilescu în "Ziarul de Duminică", în calitatea sa de editor șef. Să cităm: "Cei mai mulți nu sunt "plecați", sunt ALUNGAȚI. Alungați de un sistem "democratic", care-i disprețuiește și-i umilește cu o consecvență demnă de o cauză mai bună, de mai bine de 25 de ani. Iar pe reprezentanții acestui sistem îi puteți cunoaște deschizând televizorul îi veți vedea hlizindu-se, mârâind sau hăhăindu-se pe toate posturile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
bunicilor și străbunicilor. Bunica mea după tata, cardiacă, a murit la 29 de ani, deși a mâncat până și inimă de porumbel (în scop curativ!). Și ce progrese au făcut cardiologii europeni, cu banii 110 urâcioșilor de capitaliști! Filosofii greci disprețuiau banii, părinții creștini condamnă păcatul arghirofiliei. Însă protestanții au socotit că făcând bani și dirijându-i spre binele oamenilor fac voia Domnului. Ei au pus bazele capitalismului atât de blamat de actuala stângă europeană, care ignoră cercetările științifice finanțate de
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
bunicilor și străbunicilor. Bunica mea după tata, cardiacă, a murit la 29 de ani, deși a mâncat până și inimă de porumbel (în scop curativ!). Și ce progrese au făcut cardiologii europeni, cu banii 110 urâcioșilor de capitaliști! Filosofii greci disprețuiau banii, părinții creștini condamnă păcatul arghirofiliei. Însă protestanții au socotit că făcând bani și dirijându-i spre binele oamenilor fac voia Domnului. Ei au pus bazele capitalismului atât de blamat de actuala stângă europeană, care ignoră cercetările științifice finanțate de
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
în cazul lui Kundera, este decantarea unor anumite aspecte legate de „condiția umană“, aspecte deghizate de către comunism, doctrina care, prin excelență, vinde iluziile kitsch-ului. Și Tereza, din Insuportabila ușurătate a ființei, și Anne, din Relatare despre moartea mea, își disprețuiesc, în anumite momente și din motive diferite, corpul: în cazul Terezei, oroarea față de propriul corp vine dintr-o repulsie provocată de asemănarea cu mama sa, în cazul Annei, disprețul e produs de o sarcină nedorită (reală sau închipuită), o sarcină
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
sau închipuită), o sarcină de care nu se poate scăpa, o sarcină imposibilă, o sarcină în urma unui „viol repetat, nebunesc“, violul din momentul X, al fugii din țară, violul grănicerilor sârbi. Atunci când corpul trădează sufletul, nu poți decât să-l disprețuiești, să-ți fie scârbă de el. Unde începe și unde se sfârșește eul?, Cum disociem eul de imaginea lui?, Cum se poate supraviețui în împărăția kitsch-ului? sunt întrebări pe care le aduc în discuție cele două romane, care pot
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
analizăm cumpătat tomul. Acesta conține șase narațiuni. Nu voi ascunde, desigur, că am un penchant pentru Victima lui Tadeo Limardo, piesă În stil slav, care adaugă la fiorul tramei studiul sincer al mai multor psihologii dostoievskiene bolnăvicioase, dar fără a disprețui atracțiile prezentate de revelarea unei lumi sui generis, la marginea patinei noastre europene și a rafinatului nostru egoism. Nu m-a lăsat indiferent nici Lunga căutare a lui Tai An, care reia, În stilul său, tema clasică a obiectului ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
stradă Înspăimântat și umilit, crănțănind fără Întrerupere fructul amar al Înfrângerii, În timp ce demența Îi flutura pălăria țanțoșă, dându-i palme nebune. Pe când Încă mai stătea lângă casa străinei - din colțul pe care Îl fac străzile Juncal și Esmeralda, ca să nu disprețuim tușa urbană - a dat dovadă de o virilă cutezanță; nu a șovăit să oprească un taxi, care l-a dus mai târziu până În fața pensiunii de familie din Maipú 900. Un zefir prielnic Îi sufla În vele: În azilul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Matola. Ciuruiții dă pălinci care, ce mai, sunt igoizmu În persoană, n-au făcut caz că io le dam târcoale cu cinzeaca, pân nu s-a pus rusticanu d-a latu, spunând un spirit dă glumă: că să nu mă disprețuiască pă măndel, că și iel a fost câine și uite ce javră s-a făcut. M-am profitat că s-au bufnit În râs ș-am mai glisat fără nici un moft pă gât Încă o dușcă dă niscai anestezic, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Saavedra, cu cocoșul de luptă al popii Argañaraz. Cu revolverul În mână, Limardo s-a dus În odaia voastră. Când l-a văzut intrând, doamna Musante a crezut că venise să te omoare pe tine. Și atât de tare Îl disprețuia, că nu i-a fost silă să-l amenințe cu cuțitul-ascuțitoare din os când l-ați dat afară. Acum a folosit cuțitul-asculțitoare ca să-l omoare. Limardo, care avea revolverul În mână, nu s-a opus. Juana Musante a pus cadavrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cel mai bun fundament al erecției unei opere geniale. Străluciți plugari ai artei, mâinile lor trag plugul și parafează ogorul! Pensula, dalta gravorului, estompa și aparatul de fotografiat au răspândit efigia lui Paladión; poate că cei care Îl cunoaștem personal disprețuim pe nedrept o iconografie atât de bogată, care nu exprimă Întotdeauna autoritatea și bărbăția de nădejde pe care maestrul o răspândea ca pe o lumină constantă și liniștită, neorbitoare. În 1909, César Paladión Îndeplinea la Geneva funcția de consul al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nu mă mai vedeau de-acum. Am Înțeles că vizita luase sfârșit. Am ieșit cum am putut. The rest is silence. În căutarea Absolutului Oricât ne-ar durea, trebuie să admitem că Río de la Plata privește spre Europa și Își disprețuiește sau Își ignoră autenticele valori autohtone. Cazul Nierenstein Souza nu lasă loc nici unei Îndoieli În acest sens. Fernández Saldaña Îi omite numele În lucrarea sa Dicționar uruguayan de biografii; Monteiro Novato Însuși se limitează la datele 1897-1935 și la lista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mea creștea, mandea am auzit cum clopoțea strident chemarea telurică și nu l-am negat. Niște luni mai Încolo, Editura Molly Glus mi-a publicat broșura dă conciliere Cheile neoiordanismului, rodu cercetării și a unei zeloase ardori revizioniste. Fără să disprețui respectu care Îl merită figura lu Urquiza, m-am cufundat În apele la iordanism, unde făcea d-acu bras José Hernández, care și-a pus pretenarii dă familie să-i spună Gaucho Martín Fierro. — Îmi aduc bine aminte dă lectura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ale cărui gânduri nu le poate urmări șirul. Domecq e plin de prejudecăți, dar lipsit de loialitate, ticălos și sărac ca un pícaro, dar tandru și duios uneori, ca orice porteño. E chilipirgiu și egoist, laș, mincinos și fanfaron. Își disprețuiește prietenii ajunși la ananghie, Îi vorbește de rău și aleargă cu limba scoasă după succes. Dar - a explicat Borges - cu ajutorul lui „ne puteam exprima nemulțumirea În legătură cu anumite situații din Argentina. În legătură cu superstițiile și defectele argentinienilor“. Scriitorul merge adeseori la cinematograf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
din farmecul, din..., cum să va spun fără să fie caraghios, din vraja Vladiei, că am respectat cum s-ar zice regula jocului și după aceea ne-am întâlnit, după ani de zile, fără să ne urîm ori să ne disprețuim, fără măcar să ne fim indiferenți, toate astea constituie circumstanțele pe care le pomeneam. Destinele noastre au fost o vreme într-o bună vecinătate... E un lucra pe care nu-l poți trece cu vederea, nu? Ei bine, aceste circumstanțe l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
grijă soarta unui tânăr... Știam din experiență că nici la început tata nu avusese bani. Că împotriva lui o ridicasem pe mama, pe preot, pe învățător și că la toți aceștia se raliaseră vecinii, prietenii lui, până și cei mai disprețuiți dintre ei și că întreaga familie cedase. De unde, de neunde, făcuse rost de bani și timp de trei ani mă ținuse. Și i-am dezvăluit directorului intențiile mele de viitor. Să termin acest an și îmi voi continua studiile singur
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Trăisem astfel de lovituri; palma grea, țărănească, înjurătura, cuvântul trivial, josnic, la adresa mamei mele, se abătuseră adesea asupra mea. Familia însă, cât era ea de dezbinată, mă protejase. Astfel de oameni pe care nici un gând înalt nu-i călăuzea, erau disprețuiți de tatăl meu. Îi cunoșteam pe toți oamenii prin el. Bîzdoveică era cu măciuca. Stan Moameș cu beția. Ion al lui Miai cu neștiința: "Tatăl nostru care ești în ceruri" și toată rugăciunea era pentru el niște cuvinte "încurcate". Altul era
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nici geologic, mie îmi plăcea câmpia, pe care adesea o visam... Jar avea un admirator, pe J. Popper, care veni într-o duminică în vizită și începu să tune și să fulgere la masă împotriva lui Camilar, care lipsea. Îi disprețuiam. După ce scrisese despre debutul meu două cronici rele, una în Flacăra și alta în România liberă sub pseudonim, m-am dus la redacție să-l cunosc. Era răgușit, dar totuși striga la mine, așa răgușit cum era, că știu eu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
elocvent, de aceea l-am și zărit... "Și altceva, zic, nu mai ai nimic de vânzare, domnule Popper?" "Nu, mi-a răspuns el cu o hotărâre nezdruncinată, prefăcîndu-se că nu mă cunoaște, numai textile!" Era perfect! Nu l-am mai disprețuit. Mi-am adus aminte de reflecțiile eroului din Jucătorul de Dostoievski. Dacă nu sunt și alte lucruri de preț pe care le poate face un om... "Oui, le commerce! Pourquoi pas?" La Sinaia însă am avut bănuiala că pe Jar
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
carte, hoață, ai văzut? Alteori, misterios, după teze, celor neliniștiți, care îl întrebau cum rezolvase el, tot așa le făcea cu ochiul... Și își însoțea ticul de un râs care parcă le spunea: știu că sunteți proști, dar nu vă disprețuiesc, sunt băiat bun. S-a dat jos din pat și într-un minut am ieșit afară. Mergea agale, era vag adus de spate, și călca așezat, cu pas mare. Nu l-am întrebat a cui era casa aceea prăpădită în
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]