7,734 matches
-
a cunoaște realitatea secretă a lumii "la care nu au acces muritorii de rând" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant Dicționar de simboluri, Ed. Artemis, 1995). El nu este resimțit niciodată ca un infirm, ci ca un ales: "el se împărtășește din divinitate, este inspirat, poet, taumaturg, vizionar" (Op.cit., p. 383, vol. II). În acest fel trebuie să-i "citim" pe Magul din Povestea magului călător în stele, pe călugărul din Mureșanu, pe Ogur din proiectul Decebal, pe poetul Rom din Genaia. De
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
nu pot s-o schimb. / Ce e pot preface... Ce-n stele senine / Nu-i scris eu nu pot ști. Sunt scrieri streine / Gândite de Domnu-ntr-a zorilor nimb..." (Povestea magului...). Rolul său nu pare atât de intermediar între om și divinitate cât de prezicător: "Dar pot să-ți arăt a pierzărilor cale. / Ca-n ea să n-alunei, ca neademenit / De-un înger c-ochi verzi cu trăsăturile pale, / Ce lumi aduce durere și jale...". E mult, e puțin când el
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
aici, de la cota zero, atît de frecvent și mirific inundată de apele mării, ochii văd ce n-au mai văzut (și, probabil, nu vor mai vedea) niciodată: plăsmuirea din piatră a omului, într-unul din momentele lui astrale, îngemănată cu divinitatea mării, cerului. Bazilica San Marco, palatul dogilor, campanilla: reperele auguste. Aici voi veni atunci cînd labirintul orașului, cînd șuvoiul mărșăluitorilor mă vor sufoca chiar și de cîte două, trei ori pe zi. Miezul nopții, aici, în San Marco, întins desculț
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
unui fost mare imperiu, a magnificei Anglii contemporane, centenara e înconjurată de dragostea sinceră a "supușilor" ei, veniți s-o felicite de peste tot (pe cont propriu, nu aduși cu garnituri speciale și în camioane), dragoste perpetuînd, de veacuri, credința în divinitate și monarhie. (Ce pandant mizerabil oferă azi dictaturile de inspirație sovietică, Coreea de Nord, Siria, Irak, Cuba, instaurînd supraviețuirea dinastică a primitivilor despoți locali; sub ce dramă prelungită își duc viața state ca însăși uzurpatoarea de propriul tron Rusie, secondată, printre altele
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Jung a pus bine în evidență acest caracter paradoxal cînd a descris rolul Duhului Sfînt în Trinitate: "În calitate de "tertium", Sfîntul Duh trebuie deci neapărat să fie extraordinar, chiar paradoxal [...] El este o funcție și, ca atare, a treia persoană a divinității". În eseul său despre dogma Trinității, Jung mai scrie: "Rezultă o tensiune contradictorie între Unul și Celălalt. Or, orice tensiune contradictorie tinde să evolueze pentru a da naștere lui trei. Odată cu trei tensiunea se anulează, căci unitatea pierdută reapare [...] Treimea
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
incognoscibil. Lupasco este împărțit între un Dumnezeu stăpîn al universului psihic și un Dumnezeu refugiat în necunoscutul total al afectivității. ORGASMUL LUI DUMNEZEU În Universul psihic există un capitol curios intitulat "Dialectometodologia experienței religioase. Universul psihic și problema științifică a Divinității", în care scrie că este tentant "să extrapolezi în domeniul gîndirii religioase și să-ți imaginezi acest al treilea univers psihic ca pe o sistematizare energetică, nu zic a lui Dumnezeu, ci a Divinității [...]". Astfel, explică el, monoteismul ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
Universul psihic și problema științifică a Divinității", în care scrie că este tentant "să extrapolezi în domeniul gîndirii religioase și să-ți imaginezi acest al treilea univers psihic ca pe o sistematizare energetică, nu zic a lui Dumnezeu, ci a Divinității [...]". Astfel, explică el, monoteismul ar fi legat de o dialectică a omogenizării, în vreme ce politeismul ar fi legat de o dialectică a eterogenizării. Prin aceste definiții, e clar că Lupasco vizează un nou concept de Dumnezeu, fondat pe dialectica terțului inclus
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
și se constituie ca recipient, variat și provizoriu, este de esență relațională energetică, definindu-se mereu în raport cu...". Asemenea lui Jacob Boehme, Lupasco identifică o dramă divină, "stranie și fabuloasă", dramă care se joacă în universul psihic, care este "cel al Divinității înseși"1. În ultima sa carte, Omul și cele trei etici ale sale, care este ca un testament spiritual (a fost publicat cu doi ani înaintea morții sale), Lupasco revine la problema lui Dumnezeu în capitolul "Cele trei etici ale
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
sa carte, Omul și cele trei etici ale sale, care este ca un testament spiritual (a fost publicat cu doi ani înaintea morții sale), Lupasco revine la problema lui Dumnezeu în capitolul "Cele trei etici ale energiilor religioase sau Despre Divinitate". Pentru Lupasco, toate concepțiile despre Divinitate au, la bază, o energetică religioasă: o "energie supremă" este postulată ca prezidînd la nașterea lumii și la permanența sa. Argumentul lui Lupasco este relativ simplu de înțeles. O religie presupune existența unei legături
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
etici ale sale, care este ca un testament spiritual (a fost publicat cu doi ani înaintea morții sale), Lupasco revine la problema lui Dumnezeu în capitolul "Cele trei etici ale energiilor religioase sau Despre Divinitate". Pentru Lupasco, toate concepțiile despre Divinitate au, la bază, o energetică religioasă: o "energie supremă" este postulată ca prezidînd la nașterea lumii și la permanența sa. Argumentul lui Lupasco este relativ simplu de înțeles. O religie presupune existența unei legături între "toate lucrurile și toate ființele
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
și răului, fundațiile acestor religii se conformează unei logici cu doi termeni, din care terțul inclus este absent. Punerea în joc a energiilor contradictorii le conferă rezistență în timp. Astfel, Lupasco nu ezită să spere într-"o nouă concepție despre Divinitate", fondată pe "etica terțului inclus". Lupasco merge pînă la a afirma că "psihismul, ca atare, este Divinitatea", căci "în libertatea și lipsa ei de condiționare, Divinitatea se află la originea permanentă a ceea ce psihismul va genera în cele două direcții
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
absent. Punerea în joc a energiilor contradictorii le conferă rezistență în timp. Astfel, Lupasco nu ezită să spere într-"o nouă concepție despre Divinitate", fondată pe "etica terțului inclus". Lupasco merge pînă la a afirma că "psihismul, ca atare, este Divinitatea", căci "în libertatea și lipsa ei de condiționare, Divinitatea se află la originea permanentă a ceea ce psihismul va genera în cele două direcții inverse, a macrofizicii omogeni-zante și a biologiei sau a vieții eterogenizante". Universul psihic ar fi deci locul
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
rezistență în timp. Astfel, Lupasco nu ezită să spere într-"o nouă concepție despre Divinitate", fondată pe "etica terțului inclus". Lupasco merge pînă la a afirma că "psihismul, ca atare, este Divinitatea", căci "în libertatea și lipsa ei de condiționare, Divinitatea se află la originea permanentă a ceea ce psihismul va genera în cele două direcții inverse, a macrofizicii omogeni-zante și a biologiei sau a vieții eterogenizante". Universul psihic ar fi deci locul Divinității, în vreme ce noi, biete ființe umane, suntem exilați în
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
căci "în libertatea și lipsa ei de condiționare, Divinitatea se află la originea permanentă a ceea ce psihismul va genera în cele două direcții inverse, a macrofizicii omogeni-zante și a biologiei sau a vieții eterogenizante". Universul psihic ar fi deci locul Divinității, în vreme ce noi, biete ființe umane, suntem exilați în universul macrofizic. După moartea noastră fizică, poate că vom face călătoria prin universul biologic pentru a ne putea alătura apoi Divinității, în universul psihic. Pentru Lupasco, lumea, ca și individul, poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
biologiei sau a vieții eterogenizante". Universul psihic ar fi deci locul Divinității, în vreme ce noi, biete ființe umane, suntem exilați în universul macrofizic. După moartea noastră fizică, poate că vom face călătoria prin universul biologic pentru a ne putea alătura apoi Divinității, în universul psihic. Pentru Lupasco, lumea, ca și individul, poate fi bolnavă. Pentru a evita patologia lumii trebuie avute în vedere simultan cele trei etici ale omului: etica omogenului, etica eterogenului și etica terțului inclus, "fără de care [...] lumea însăși, în
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
fiecare dintre ele distrugând-o și înlocuind-o pe cea anterioară. Cele trei stadii ale dezvoltării spiritualității umane sunt: teologică, metafizică și pozitivă sau științifică. În starea teologică oamenii își explicau fenomenele naturii făcând apel la cauze supranaturale sau la divinitate. Caracteristic acestei faze este fetișismul care, potrivit lui Comte, ar consta în obiceiul de a atribui tuturor lucrurilor exterioare o viață asemănătoare cu a noastră. Starea metafizică sau filosofică este una intermediară, care asigură trecerea spiritului uman de la starea teologică la
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan () [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
naturii umane este subminată de această problemă 209. Critici ai ius naturalismului ca Bentham sau Mill au explicat adesea confuzia privind semnificațiile distincte ale cuvântului "lege" prin supraviețuirea credinței potrivit căreia regularitățile observate ale naturii sunt prescrise sau decretate de divinitate. Potrivit acestei viziuni teocratice, unica diferență între legea gravității universale și cele zece porunci legi date de către Dumnezeu oamenilor constă, după cum afirma Blackstone, în faptul relativ minor că oamenii sunt unicele creaturi înzestrate cu rațiune și voință liberă și astfel
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan () [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
pot fi constrânși să respecte regulile considerate bune pentru societate 215. În fazele vechi ale gândirii juridice, justiția era concepută drept corespondență cu ceva prestabilit. În lumea orientală și acolo unde domnea o concepție monoteistă a universului, justiția era atribuită divinității, oamenii datorând supunere voinței sale. În aceste condiții, rugăciunea, sacrificiul, celebrarea zilelor festive erau considerate îndatoriri de justiție la fel cu îndatorirea de a nu ucide sau a nu fura. În mitologia greacă apare Themis care, cu sfaturile sale variate
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan () [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
dacă mai este necesară și o altă condiție atunci norma este ipotetică. Caracteristicile specifice prescripțiilor, care nu revin și altor tipuri de norme, respectiv autoritatea, subiectul și ocazia, permit noi clasificări: În funcție de autoritatea emitentă, prescripțiile pot fi teonome (legi ale divinității), atunci când au drept sursă un agent supraempiric sau pozitive, în cazul în care sunt emise de agenți personali sau impersonali. În cazul în care norma este emisă pentru a fi respectată de altcineva este eteronomă, iar dacă nu este dată
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan () [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
adîncurile unor lumini minunate!"144 Înțelegem astfel că pentru Blake sferele îngerești există din veșnicie, iar taină lor este cunoscută doar de Dumnezeu, spre care acestea veșnic se înalță. Sferele îngerești sînt arhetipuri dumnezeiești ce țin de ordinea lăuntrica a divinității. În mijlocul lor se află Mielul lui Dumnezeu care, din mila pentru cei ce dorm (cei aflați în cădere), va împlini Opera Creației. Căderea din veșnicie nu este o cădere totală. Doar o parte însemnată din divinitate cade atunci cînd Albion
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de ordinea lăuntrica a divinității. În mijlocul lor se află Mielul lui Dumnezeu care, din mila pentru cei ce dorm (cei aflați în cădere), va împlini Opera Creației. Căderea din veșnicie nu este o cădere totală. Doar o parte însemnată din divinitate cade atunci cînd Albion, Omul Universal, se cufunda într-un somn haotic (procesul de întoarcere a privirii dinspre "Viziunea Veșnică", Iisus Hristos, spre sine, adică spre înăuntru, dar și în afara sferei spiritului, în același timp, deoarece prin această privire înăuntru
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
prin fire, sînt limitați, dar această limitare este incomprehensibila. În afara celor trei împărații, spune Böhme, se întinde tot puterea Sfintei Treimi, căci Dumnezeu-Tatăl nu are margini 155. Astfel, căderea lui Lucifer, împreună cu regatul sau, este căderea unei părți însemnate a divinității (că la Blake). Lucifer "a fost izgonit cît mai în afară, ceea ce înseamnă și cît mai înăuntru"156: Lucifer nu a mai privit pe Dumnezeu, s-a voit pe șine Dumnezeu cum va face Urizen și s-a scufundat în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Blake, Böhme și Paracelsus, îngerii sînt un punct "terminus" (o limitare), un punct de "conflagrație", "scurtcircuitul unei fulgurațiuni"160. Aici este scos în evidență aspectul energetic al creației. Îngerii sînt o sinteză a lui Alfa și Omega, sînt scîntei ale divinității. Principiul este ansamblul posibilităților de Non-Manifestare și de Manifestare. Metatron este "Îngerul Fetei", intermediar între Dumnezeu și Creațiune; prin el Manifestarea Principiului se refractează în lume. Refractarea inversează raportul lucrurilor, inversează imaginea planului superior pe planul inferior. Mikael este față
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
astfel devenind diamant. Acest proces este a doua naștere, urmînd exemplul lui Iisus Hristos, care, cu trup de slavă, stă la dreapta Tatălui. Enion orbește și îmbătrînește, în termeni lovinescieni ea și-a rupt (parțial) rădăcinile care o legau de divinitate, ea cade în "tenebrele inferioare" (în Prakriti, materia primă alchimica): Blake vorbește despre "Abisul de jos" lăsîndu-ne astfel să întrevedem posibilitatea existenței "tenebrelor superioare" ("întunecatul Urthona", după modelul lui Pseudo-Dionisie Areopagitul care vorbea de Întunericul Divin; Lovinescu le numește "tenebrele
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
devine din ce in ce mai mare [...] vîlvătăile iadului se aprind și mai tare și grozăvia crește"202. Conform și Apocalipsei: "și fumul chinului lor suie în sus în vecii vecilor" (Apoc. 14, 11). Căderea lui Enion determina o rupere dramatică de echilibru înăuntrul divinității, fiindcă Enion, căzînd, îl lipsește și pe Tharmas de Ierusalim, i.e. emanația (lui Albion) care personifica libertatea spirituală, infinită pace a spiritului. Acesta este începutul Creației. Căderea lui Enion are loc în vîrtej și în urma ei se țese "Cercul Sorții
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]