7,503 matches
-
de multă vreme. Totul a venit de la gută: medicamentele care m-au vindecat de ea m-au șubrezit În alte privințe, am acumulat gripe și guturaiuri, am căpătat apoi o bronșită zdravănă cu recidivă, tratată cu sulfamide, care m-au epuizat. Morala: patru luni fără nici o altă muncă În afară de miile de treburi curente. La pasivul psihicului, cam asta, În rezumat: indiferența minerală a oamenilor cu care ai de-a face. CÎnd nu Întîlnesc căldură umană, las totul baltă. E o greșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Cu titlu personal și profesional - ca nevrozat și romancier totodată - lui François Îi plăceau textele lui Abraham, care se arătase interesat de aceleași probleme ca și el și Încercase să le rezolve În loc să le suporte. Bineînțeles, cartea Hildei Abraham era epuizată. Nici un librar nu auzise vorbindu-se despre ea. Traducerea apăruse În 1976, o dată considerată ca antediluviană de către tînăra vînzătoare de la Presses universitaires de France, care continuase să se uite Într-o revistă cu costume de baie În loc să-și dea osteneala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
violent din cap, ținându-și dinții încleștați, ca și cum ceva dinăuntru încerca să o oprească de la a spune mai multe. Reși totuși să îngaime: ă Am refuzat să o cred, reuși ea să îngaime printre dinți și căzu înapoi pe scaun epuizată de efortul necesar acestei mărturisiri. ă Vreau să spun, cu ce mijloace, cu ce arme, să spunem, că a-i omorât-o? Aceasta este procedura obișnuită în caz de crimă, iar aceasta este fără îndoială o crimă violentă. De obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
urma; deoarece în prezența prietenilor și cunoscuților lui eram totdeauna și mai îndrăzneț, îmi arătam cu cruzime sentimentele antipaterne și răspundeam la amabilități cu o proastă creștere care mă înfiora uneori și pe mine. Cred că aceste demonstrații care mă epuizau, dar mă umpleau de euforia triumfului, l-au făcut să nu mă mai ia nicăieri cu el. Dar și pe mine mă costau aceste sminteli. Străbătând infernul răzvrătirii și geloziei, copilăria mea n-a mai avut decât un sens: de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
era limpede. Abia când am fost scos din sală și dus în celulă, m-am frânt, m-am trântit pe patul mizerabil și îngust și am început să plâng ca un copil. Ajunsesem la capătul puterilor. Întreaga mea energie se epuizase în concentrarea nervoasă de la proces. Eram slab, domesticit de suferință, dar nu mă vedea nimeni. La închisoare, am încercat în toate felurile să-mi îndulcesc cât de cât viața. Mă străduiam din răsputeri să nu iau în tragic ceea ce mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
intereseze din ce În ce mai puțin. Acum, dacă stau să mă gândesc, el continua să slăbească Îngrijorător, uneori Îl surprindeam În biroul lui aplecat deasupra vreunui manuscris, cu privirea În gol, cu stiloul gata să-i cadă din mână. Nu era ațipit; era epuizat. Dar exista și un alt motiv pentru care noi acceptam ca Agliè să-și facă apariția din ce În ce mai rar, să ne restituie manuscrisele pe care le respinsese și să dispară În fundul coridorului. În realitate, nu voiam să asculte ce vorbeam. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Random House, 1966, „The Metterling List“’, p. 8) Chiar În zilele acelea, nu mai mult de acum o lună, Lia a hotărât că mi-ar prinde bine o lună de vacanță. „Arăți obosit“, Îmi spunea ea. Poate că Planul mă epuizase. Pe de altă parte, copilul, cum spuneau bunicii, avea nevoie de aer curat. Niște prieteni ne Împrumutaseră o căsuță la munte. N-am plecat imediat. Mai erau niște treburi de aranjat la Milano, și apoi Lia zisese că nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
interesează. — Somnul? Glumești? Nu prea facem altceva În Typical. CÎnd ne vine vreun oaspete, stăm pe baricade toată noaptea. — Oaspetele de față a stat deja pe baricade de trei ori. Mai trebuie să și vorbim? — Nu. Acum bem din nou. Epuizaseră deja jumătate din conținutul minibarului. Wakefield țopăie gol-pușcă spre bar, dar de data asta fără să-i mai pese de burtica lui, și toarnă rom din două sticluțe, acoperindu-l cu două degete de Coca fîșÎitoare. E ultima Coca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
plăcerii, îndoindu-i desfătarea, până când simți că nu mai poate rezista și îl imploră să o pătrundă. De data asta orgasmul nu semănă cu nici un altul pe care-l cunoscuse vreodată. Ca o pietricică aruncată într-un lac, reverberă îndelung. Epuizați de intensitatea lui, se prăbușiră în cele din urmă unul în brațele celuilalt. — Cred că se poate să mă fi înșelat în privința ta, Jack Allen, recunoscu ea. — Vei să spui că m-ai considerat întotdeauna chipeș și spiritual, iar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de dinți? Tata are mai multe de rezervă în dulăpior. O, și e și un halat de baie agățat pe ușă. Nu-i trecu prin minte să adauge că era al surorii lui Jack care stătuse de curând la ei. Epuizând toate strategiile de conversație, își înșfăcă walkmanul și o tuli din baie, cel puțin la fel de stânjenit ca Fran. Dacă ar fi știut că taică-său venise cu o prietenă acasă, ar fi încercat s-o convingă pe mama lui Mark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Uiți să te gândești la asta? repetă Henrietta revoltată. Ea una tratase fiecare sarcină de parcă i s-ar fi spus că mai are doar nouă luni de trăit. Se răsfățase, profitase de orice ocazie ca să se cuibărească în pat și epuizase toate sortimentele de budincă de la Marks&Spencer, de la Pâine cu Unt la Profiterol cu Ciocolată și Lapte. Fusese o desfătare. Cu excepția bătrânei infirmiere specializate, cu convingeri radicale care îi spusese că trebuia să dea jos din pat dacă nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
lucruri de lămurit. — Da. Sigur. Cu ce începem? Se așeză mai bine pe scaun și, cu un oftat aproape imperceptibil - dar care nu-i scăpă totuși Camillei -, îl ascultă cu toată atenția. După două ore bătute pe muchie, Fran era epuizată. De ce naiba se supuneau oamenii unui asemenea calvar în loc să dea o fugă la Starea civilă în timpul pauzei de prânz? Nunțile, citise cândva, nu erau simple evenimente intime, ci ocazii care afectau întreaga comunitate, și sincer, avea impresia că întreaga comunitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de câte ori mergeam în oraș și vedeam lucruri obișnuite, lucruri lipsite de culoare și care nu atrăgeau în mod deosebit... Și-apoi, dintr-odată, a fost o explozie. Atuncea se spune că erau programe mai bune la televizor... acum s-a epuizat stocul (râde), atuncea nu era obișnuită societatea cu băuturi fine, cu țigări fine la dispoziție, cafele, mâncăruri... Am cunoscut o fată care avea toate calitățile care mi le-am dorit și care, într-o săptămână, m-a determinat să las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
a tendințelor avangardiste deja existente, încercînd să transforme eclectismul în sinteză superioară. „Suprarealismul” revistei unu e, la rîndul său, un imagism ludic, exterior și eclectic; abia către finele anilor ’30 și în anii ’40 (cînd suprarealismul francez și european era epuizat) suprarealismul „periferic” românesc ajunge la maturitate, iar membrii grupului (Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun, Trost) sînt omologați la Centru de către însuși André Breton. Prin urmare, distanța temporală dintre primele contacte cu mișcările artistice novatoare din Occident și asimilarea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
internaționale, strateg și, în ultimă instanță, lider al „companiei” Dada. În vara lui 1916, la marea serată de la Züntfhaus zür Waag (unde gruparea se retrăsese după închiderea cabaretului), îl va înlocui, în calitate de impresar pe Hugo Ball, după ce acesta din urmă - epuizat după lectura poemului maori „o gadji beri bimba“ - este scos pe brațe din sală. Foarte curînd, excedat de scandalurile și de conflictele cu poliția generate de Tzara, „idealistul”, „metafizicul” Ball se va retrage din mișcare și, urmare a unei crize
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
incumbă toată partea creatoare a nouei edituri Simon Krà, avantgarda librăriei franceze”. Interlocutoarea enumeră cîteva succese de public ale suprarealiștilor: „Cele mai mari succese le datorăm însă tinereții. „Manifestul Surrealist“ a lui Breton și Ariane de Ribemont d’Essaignes sînt epuizate. Deuil p. Deuil par Desnos, o revelație. Horace Pirouelle de Philippe Soupault și Il était un boulangére de Benjamin Pérret (sic) sînt foarte căutate”, și promite promovarea literaturii române în Franța: „Am tradus mulți autori străini și sperăm într’o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe filiera Contimporanului. Inconsecvent, el se contrazice însă cînd afirmă, pe de o parte, că Arghezi e „modern” doar în Tablete..., pentru a adăuga imediat că Florile de mucigai „rezumă toată problematica modernă în cele 124 de pagini publicate și epuizează atitudinile și tehnicile, strecurîndu-le într-o unitate perfectă, clădind un cosmos, uman și emotiv”. În privința Poemului invectivă al lui Geo Bogza, criticul se arată rezervat, aproape ostil, nu întotdeauna însă și necomprehensiv; apropierile de Sade, Rimbaud, Lautréamont sau Arghezi sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
an înainte). Criticul se declară dintru început de acord cu opinia minimalizantă a lui G. Călinescu („Opera lui Urmuz (...) e o simplă schimonoseală, amestec de joc de cuvinte, de fantezism grotesc și de umor căznit. Efectul de surpriză, indiscutabil, se epuizează prin tocire după cîteva pagini. Este cert că scrierile lui Urmuz nu depășesc nivelul unei asemenea simple și ușurele nostimade. Gestul lui (căci nu putem vorbi în nici un caz de o operă) se explică printr-o răzvrătire puerilă a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scrie cu un personaj devenit obiect?”. Ultimele două romane ale lui G. Călinescu, maestrul prozatorilor „tîrgovișteni”, sînt citite de Radu Petrescu în cheie urmuziană. Prin Călinescu, declarat anticipator al lui.... Beckett, „O evoluție care, cu Urmuz, părea să se fi epuizat, redevine activă prin descoperirea, în personajul mecanomorf, a vechilor caractere ale secolului al XVII-lea francez, concepute ca niște mașinării în desfășurare implacabilă” (p. 144). Plasarea lui Urmuz în descendența flaubertienei Bouvard et Pécuchet, dar și a lui Schopenhauer și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-l luăm și pe Takamori deseară și să ne distrăm pe undeva. — Tomoe-san, eu... Gaston se opri, se rezemă cu mâna de zid și continuă cu glas scăzut. Deseară plec din Tokyo. — Pleci din Tokyo? Unde pleci? — Nord. Era complet epuizat și făcea eforturi disperate să-și înăbușe lacrimile care-i inundau ochii. — Nord? Nu înțeleg. — La Endō. — Endō? exclamă Tomoe surprinsă. Doar nu vrei să spui că e vorba de Endō ăla?... Gaston tăcu. — Nu Endō ăla, Gaston, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ștergea fața bolnavului. După ce simțise că-și dă duhul în fața porții templului Senshō-ji, asasinul a reușit să se întoarcă la hotel, cu ajutorul lui Gaston. Constatând că are temperatură mare, s-a băgat în pat. Căldura, ploaia și drumul lung îl epuizaseră complet. O molie a pătruns în cameră printre jaluzele și a început să se învârtă în jurul lămpii. Gaston s-a ridicat, a prins-o și i-a dat drumul pe fereastră. Atrasă de lumină, molia zbură înapoi, lăsând să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
privirea. După două zile de urmărire, pas cu pas, până și lui Endō i se făcu milă de acest om, deși îl ura de moarte. Când a aruncat un ochi în căsuța șubredă a lui Kobayashi, i-a văzut soția, epuizată de treburi, stând în ușa bucătăriei. Spăla niște lucruri care erau toate zdrențe. Lângă ea se juca un băiețel cu stomacul umflat. Ori de câte ori își amintea scena aceasta, Endō trebuia să-și oțelească inima pentru ca să nu se lase copleșit de milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Nu Întinde coarda. După schimbul nostru de „amabilități“, din tren, m-am hotărît că cina cu ei n-ar fi Însemnat decît că dregem busuiocul. S-a supărat? Nu, sigur că nu. Și-n tot cazul, dacă Înainte nu eram epuizat complet, acum cu siguranță sînt. — Deci, asta Înseamnă că ne culcăm devreme? zîmbesc eu cu gura pînă la urechi și, În sfîrșit, cu o scînteie În priviri. Asta depinde de felul În care definești asta, răspunde Dan, făcîndu-mi semn să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
iar dacă ar fi vîndut casa unuia dintre ceilalți potențiali cumpărători, soarta s-ar fi Întors În cele din urmă Împotriva sa sau ceva de genul ăsta, zicea Dan. Însă, ideea e, pînă ne-am mutat, eram amîndoi atît de epuizați de stresul rezultat din combinația nuntă, posibilitatea pierderii apartamentului mult visat și mutarea În sine, că abia de-am izbutit să despachetăm cutiile, așa că nici vorbă să ne mai gîndim și la decorare. De fiecare dată cînd venea pe la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
dau cu ruj. Deschid ușa și mă ciocnesc de Lisa. — Te distrezi? Dau din cap plină de entuziasm, căci petrecusem o jumătate de oră sporovăind cu Jonathan și Caro și Încercînd să-l ignor complet pe Charlie Dutton. M-a epuizat efortul de a ignora complet doi bărbați, deși din motive diferite, și m-am trezit că m-a Înveselit foarte mult flirtul cu Charlie și conștientizarea faptului că sînt Încă atrăgătoare! SÎnt sexy! Un alt bărbat decît soțul meu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]