32,222 matches
-
așa fel încât suferă să fie ceea ce este, adică ceea ce se încearcă pe sine, mai exact: faptul de a se încerca pe sine, de a fi un fiind, de a fi viața. În această suferire primordială a vieții, identică cu esența sa, și ca o modalizare a acestei suferiri, în suferirea pe care o poartă în sine ca pe una dintre posibilitățile sale principiale, se naște o anumită voire, voirea acestei suferiri de a nu mai fi ea însăși și pentru
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
întotdeauna din aceasta, nu dintr-o privire exterioară aruncată asupra aparenței sale obiective, stranii, diforme sau stângace: mai curând în ea însăși, într-una dintre tonalitățile prin care ea trece în mod necesar și care sunt asemenea unor declinări ale esenței sale, se înrădăcinează ideea smintită de a nu mai încerca ceea ce încearcă, de a îndepărta propria sa condiție de a fi viață. O asemenea Idee este imanentă științei galileene, fără ea proiectul de a respinge sensibilitatea vie n-ar fi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
felul în care se modifică Suferirea primitivă ce constituie posibilitatea oricărei încercări: într-o oscilare perpetuă a suferinței și a bucuriei. Numai că această oscilare sau această schimbare permanentă care este cea a Vieții, dorită și dictată de propria sa esență, de esența absolutului, nu este o ființă inferioară, este ființa acestui absolut, singurul mod de "a fi" al acestuia, adică de a surveni ca ajungere în sine a vieții potrivit modalităților patetice în care ea nu contenește a se încerca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care se modifică Suferirea primitivă ce constituie posibilitatea oricărei încercări: într-o oscilare perpetuă a suferinței și a bucuriei. Numai că această oscilare sau această schimbare permanentă care este cea a Vieții, dorită și dictată de propria sa esență, de esența absolutului, nu este o ființă inferioară, este ființa acestui absolut, singurul mod de "a fi" al acestuia, adică de a surveni ca ajungere în sine a vieții potrivit modalităților patetice în care ea nu contenește a se încerca și a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
prin intermediul acestei independențe, adevărul mai originar despre care vorbim și care se identifică cu subiectivitatea absolută, acest adevăr variază odată cu viața, are o istorie, care este istorialul absolutului, îmbrățișarea sa cu sine potrivit modalităților fundamentale ale Suferirii, o individualitate, în măsura în care esența patosului său este cea a ipseității și în care ea nu se istorializează niciodată decât într-un individ și ca ființa sa proprie, o singularitate, în măsura în care orice determinare patetică este în mod ineluctabil aceasta, și nu o alta. Faptul că
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se supune legii culturii. Ca efectuare a unei potențialități cognitive a vieții, ea nu este doar o viziune de fiecare dată mai perspicace, ci o plăcere. Că nu o ia niciodată pe aceasta drept scop, că respinge din tematica sa esența însăși a vieții și astfel sporirea sa și că, mai mult chiar, le consideră drept nimic iată ceea ce, dimpotrivă, o opune manifestărilor tradiționale ale culturii, care nu sunt nimic altceva decât viața care-și dă spre simțire ceea ce este în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ale culturii, care nu sunt nimic altceva decât viața care-și dă spre simțire ceea ce este în tot ceea ce poate fi. Prin această negare a vieții subiective știința, după cum am văzut, se contrazice în mod grosolan, ea care-și află esența într-o modalitate specifică a acestei vieți. Dacă cercetăm cu mai multă atenție această negare a vieții galileene pe planul patetic, atunci ar trebui să spunem: această viață nu este doar o plăcere, cea de a înțelege și de a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nefiind nici una nici cealaltă nimic altceva decât o încercare de sine în fiecare punct al ființei sale, și astfel, ca efectuare fenomenologică a auto-afectării în Suferirea primitivă, ca pasivitate radicală și de nebiruit a vieții față de ea însăși și ca esență a sa, decât legătura absolută a patosului, legătura care nu poate fi dezlegată. A vrea să sfărâmi această legătură înseamnă într-un fel a-i spori indestructibilitatea: a o încerca și mai puternic. Slăbiciunea vieții consistă în voința sa de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
culminează în cele din urmă și se transformă în angoasă. Trebuie să privim hiperdezvoltarea științei moderne ca pe una dintre încercările majore prin care umanitatea a acționat pentru a fugi de angoasa sa. Nu este straniu, dacă viața este în esență încercarea de sine și simțirea de sine a unei pure subiectivități, a vedea născându-se în ea o intentio socotită constitutivă a cunoașterii și care consistă tocmai în scoaterea din joc a acestei esențe a vieții? Vom spune că această
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este straniu, dacă viața este în esență încercarea de sine și simțirea de sine a unei pure subiectivități, a vedea născându-se în ea o intentio socotită constitutivă a cunoașterii și care consistă tocmai în scoaterea din joc a acestei esențe a vieții? Vom spune că această știință caută să-și reprezinte natura. În măsura în care ființa-naturală nu poartă în sine încercarea de sine a vieții și îi este funciarmente străină, atunci nu este cât se poate de justificat faptul că reducția galileană
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fără o subiectivitate care să o așeze în această condiție a obiectivității care este a sa, dacă este adevărat că, în această obiectivitate însăși, ființa-naturală se înfățișează ca sensibilă, adică tocmai ca o ființă în mod necesar subiectivă, aflându-și esența acolo unde se formează și crește orice senzație posibilă: în viață. Bucuria de a cunoaște nu este prin urmare așa de pură pe cât s-ar putea părea. Trebuie să știi să citești în ea Suferirea primitivă de la care ea împrumută
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestei subiectivități, i se substituie proiectul explicit de a dobândi despre om o cunoaștere științifică, adică obiectivă în dublul sens care a fost admis în așa fel încât scopul acestei obiectivități să implice scoaterea din joc a subiectivității care definește esența omului? În cazul științelor naturii, această înlăturare a vieții subiective părea conformă cu exigențele obiectului studiat în măsura în care acesta Natura era asimilat stării naturale, acelui ceva care nu se simte și nu se încearcă pe sine. În cazul științelor umane, dimpotrivă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în măsura în care acesta Natura era asimilat stării naturale, acelui ceva care nu se simte și nu se încearcă pe sine. În cazul științelor umane, dimpotrivă, scoaterea din joc a subiectivității nu înseamnă nimic altceva decât excluderea a ceea ce în om constituie esența sa proprie. Intentio științifică, identificându-se o dată în plus cu intentio galileeană, are prin urmare drept consecință imediată, în ceea ce privește aceste din urmă științe, dispariția obiectului lor. Devine astfel posibil să înțelegem a priori trăsăturile pe care le prezintă acestea încă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
căruia i se aplică, legitimarea sa se întemeiază pe faptul că realitatea, fie că este vorba de cea a naturii sau de cea a omului, nu este în ultimă instanță separabilă de modul său de abordare, nefiind nimic altceva, în esența sa originară, decât acesta. Astfel intuiția conduce în mod necesar orice raportare la natură, chiar dacă în această intuiție se face abstracție de conținuturile sensibilității pentru a nu se reține decât formele sale pure. Astfel, raportarea omului ar trebui condusă în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de conținuturile sensibilității pentru a nu se reține decât formele sale pure. Astfel, raportarea omului ar trebui condusă în mod analog în ceea ce privește materia din care omul a apărut inițial în fenomenalitate și ni se înfățișează nouă, adică lui însuși, prin esența subiectivității absolute ca viață. Însă când aceasta din urmă a fost scoasă din joc, iar modul de acces originar la om nu mai este indicat sau prefigurat nicăieri, științele umane, desprinse de înrădăcinarea lor în ființă, eliberate de orice metodă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
niciodată viața însăși, care se afectează numai în sine, ci reprezentarea sa goală, o semnificație, semnificația de a fi viața sau de a fi viață. Reprezentarea fenomenologică într-un corelat intențional a ceea ce este viu și conține astfel în sine esența vieții nu este decât surprinderea unei esențe ideale, surprinderea esenței transcendente a vieții, care nu se identifică nicidecum cu esența sa în mod originar vie, mai precis cu actualitatea fenomenologică a auto-afectării sale, ci doar o presupune. Orice semnificație care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în sine, ci reprezentarea sa goală, o semnificație, semnificația de a fi viața sau de a fi viață. Reprezentarea fenomenologică într-un corelat intențional a ceea ce este viu și conține astfel în sine esența vieții nu este decât surprinderea unei esențe ideale, surprinderea esenței transcendente a vieții, care nu se identifică nicidecum cu esența sa în mod originar vie, mai precis cu actualitatea fenomenologică a auto-afectării sale, ci doar o presupune. Orice semnificație care vizează viața sau se referă la ea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
reprezentarea sa goală, o semnificație, semnificația de a fi viața sau de a fi viață. Reprezentarea fenomenologică într-un corelat intențional a ceea ce este viu și conține astfel în sine esența vieții nu este decât surprinderea unei esențe ideale, surprinderea esenței transcendente a vieții, care nu se identifică nicidecum cu esența sa în mod originar vie, mai precis cu actualitatea fenomenologică a auto-afectării sale, ci doar o presupune. Orice semnificație care vizează viața sau se referă la ea într-un fel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sau de a fi viață. Reprezentarea fenomenologică într-un corelat intențional a ceea ce este viu și conține astfel în sine esența vieții nu este decât surprinderea unei esențe ideale, surprinderea esenței transcendente a vieții, care nu se identifică nicidecum cu esența sa în mod originar vie, mai precis cu actualitatea fenomenologică a auto-afectării sale, ci doar o presupune. Orice semnificație care vizează viața sau se referă la ea într-un fel oarecare se constituie printr-un împrumut, este o poliță asupra
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sale munci. Căci ceea ce caută, ceea ce vrea viața în istoria înțeleasă ca o disciplină fundamentală a culturii este, dincolo de îndepărtarea de lume și de timp, să se alăture ei înseși, să citească în istoria celor sosiți înaintea ei propria sa esență, propria sa istorie așadar ca dorită și dictată de această esență. Obiectivismul proiectului galilean nu este așadar, atunci când devine cel al științelor umane, decât o iluzie. Aceasta se construiește și se deconstruiește după cum urmează. Oricare ar fi natura fenomenelor pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ca o disciplină fundamentală a culturii este, dincolo de îndepărtarea de lume și de timp, să se alăture ei înseși, să citească în istoria celor sosiți înaintea ei propria sa esență, propria sa istorie așadar ca dorită și dictată de această esență. Obiectivismul proiectului galilean nu este așadar, atunci când devine cel al științelor umane, decât o iluzie. Aceasta se construiește și se deconstruiește după cum urmează. Oricare ar fi natura fenomenelor pe care le studiază și modul în care o fac, științele umane
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
relație de neocolit cu acel ceva prin care oamenii sunt oameni, cu corporeitatea, cu istoricitatea, cu socialitatea, cu psihismul, cu limbajul perceput drept cuvânt primitiv, drept capacitate de a vorbi cu tot atâtea categorii transcendentale care își găsesc definirea în esența vieții, care sunt propriile sale categorii, modalitățile fundamentale potrivit cărora ea se înfăptuiește ca experiență a lumii în sine. Cum poate un asemenea Fond adică Abisul unei subiectivități radicale să fie un fundament pentru tratarea obiectivă a fenomenelor umane și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pluralității multiforme a proiectelor lor, însă întâi de toate la ei înșiși în devenirea primitivă a foamei, a frigului, a dorinței în care își are originea acțiunea lor. Tocmai în interiorul acestei deveniri primitive se recunoaște și se joacă propria sa esență, adică sporirea, și acesta este motivul pentru care ea este în mod identic devenirea culturii. În ciuda obiectivismului său, proiectul galilean presupune în mod inevitabil în științele umane această zestre prealabilă a individului empiric și astfel dubla obiectivare despre care tocmai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
înțelege un singur act erotic, independent de faptul de a ști când, cum, de câte ori, în ce condiții s-a produs acesta, independent de predicatele ideale pe care căutăm a i le atribui, nu ar însemna oare recunoașterea în el a esenței sale, relația, de pildă, a vieții transcendentale în mod absolut imanente, în mod absolut subiective, cu dublul său obiectiv incomprehensibil, cu acest corp anume, având caracteristica sa sexuală, având configurația sa stranie incomprehensibilă pentru ea, pentru această viață transcendentală (nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și o direcție definite? Se poate situa punctul de plecare altundeva decât în fenomenul însuși înțeles astfel, așa încât abstractizarea se produce pornind de la el, iar caracterele pe care le reține aceasta sunt caracterele fenomenului, categoriile transcendentale ale vieții absolute și esența sa considerate, e-adevărat, potrivit existenței lor originare, așa cum se trăiesc și se încearcă ele însele în absoluitatea și deplinătatea concretizării lor, însă așa, cel puțin, cum se reprezintă ele sub aspectul unor esențe ideale? Oricât de ireale și de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]