2,616 matches
-
lumii, Editura Humanitas, București, 1996, pp. 343-345. 152 Aurelian Ciornei, La izvor de joc și cânt, Ed. cit., pp. 253-254. 153 Ibidem, pp. 254-255. 154 Ibidem, pp. 258-259. 155 Ibidem, p. 261. 156 Sim. Fl. Marian, Sărbătorile la români, Studiu etnografic, vol. I, II, Ediție îngrijită și introducere de Iordan Datcu, Editura Fundației culturale române, 1994, vol. I, p. 99. 157 Ibidem, p. 111. 158 Ibidem, p. 139. 159 Ibidem, vol. II, pp. 193-194. 160 Ibidem, p. 192. 161 Nicoleta Coatu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Într-o fișă de evaluare. De aici, tendința de a umfla zestrea profesională (p. 3). CITAT RETRAS!!! Profesorii (În special cei de istorie și literatură română) ar trebui să facă monografia localităților sau a instituțiilor unde lucrează, să exploreze universul etnografic al zonei, viața personalităților literare și culturale locale etc. Publicate În reviste de profil, multe informații din aceste lucrări ar putea intra În zestrea culturii naționale. Bibliografie specială Călinescu, 1965. Marcus, Solomon, 2002, „La școala plagiatului”, România literară, nr. 48
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
se studiau la Facultatea de Filosofie și Litere literaturi orientale, literaturi clasice (greacă, latină), istoria literaturilor moderne, antichitatea română, arheologie, istorie veche, istoria evului mediu, istoria Belgiei, filosofie (logică, antropologie, metafizica, estetică, filosofie morală), economie politică, statistică, geografie fizică și etnografica 57. Se mai adăugau elemente de algebra și de fizica 58. Legea din 1849 completă lista cu antichitatea elina și istoria literaturilor vechi, eliminând istoria literaturilor moderne, statistică și geografia 59. Prin 1857 responsabilii politici ai Belgiei au considerat că
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
universitare la nivel de licență în orașul natal și apoi la Stuttgart, iar după obținerea doctoratului a fost suplinitor la Catedră de Fizica experimentală a Universității din Iași71. Lui i se datorează și prima încercare de a înființa un muzeu etnografic în urbea Iașilor (1912), "Podul lui Eminescu", construit în 1902, pe locul unde, spune povestea, poetul stăruia adesea asupra frumuseților ce i le desfășura în fața sa natură, întrebându-se cum s-ar putea ca tabloul ce-l vedea să fie
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
Pamfile, apreciat ca a „doua figură” a etnografiei românești, după S.Fl.M, el i‐ a dedicat profesorului un volum despre sărbători la români, trimițându‐i nu numai cărțile sale publicate ci și un important volum de material folcloric și etnografic din Țara de Jos ‐ găzduite în cele circa 11.800 de pagini ale Botanicii poporane române, aflate la Suceava și rămase în manuscris. * Ion Creangă, revistă lunară de limbă, literatură și artă populară, apare de la august 1908, condusă de către Tudor
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
dintre firme și derularea acesteia se bazează considerabil pe relațiile managerilor mai degrabă decât pe stipulațiile contractuale. Atunci când se ajunge la litera contractului, Încrederea Între parteneri dispare. Într-o critică a teoriei lui Williamson, Granovetter argumentează, pe baza unor studii etnografice, că „relațiile sociale Între firme sunt mai importante, iar autoritatea În interiorul firmei este mai puțin importantă În producerea ordinii În viața economică”. În plus, Granovetter, În consonanță cu unii economiști printre care i-am putea cita pe Demsetz (1997) sau
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
odată ce au identificat actorii ale căror comportamente sunt pro-sociale, În dauna oportuniștilor. Angajamentele latente de care vorbea O. Hart (1993), incomplet asumate acțional, dar soluționate instituțional În cadrul piețelor și ierarhiilor, sunt clarificate În virtutea Încrederii În comportamentul pro-social al partenerului. Cercetările etnografice realizate de Uzzi (1996) arată că „Încrederea acționa ca un mecanism de guvernare (governance structures - mecanisme de aliniere a recompenselor - O. Williamson) În cazul schimburilor implicate În rețele de relații. Aceasta facilita schimbul de resurse și informații cruciale pentru performanța
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
1964). În aceeași ordine de idei, Yamagishi și Yamagishi (1994) propun distincția dintre Încredere (trust) și asigurare (assurance). Încrederea se referă la expectații privind un anumit comportament bazate pe inferențe privind trăsăturile personale și intențiile partenerului. În baza unor studii etnografice, Larson (1992) identifică 3 faze de constituire a diadelor antreprenoriale Între firme, bazate pe Încredere (și nu pe contracte): istoria relațiilor personale și a reputația personală și a firmei; acestea ar fi de natură să reducă incertitudinea și riscul asociate
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
autoritatea formală ca mecanism de coordonare și control. Larson este interesat de procesele de formare și menținere a alianțelor Între organizații și, mai ales, de a demonstra că astfel de alianțe nu se integrează ierarhic Într-o singură entitate. Studiul etnografic Întreprins a inclus patru organizații din domeniile echipamentului de telefonie, Îmbrăcăminte, hardware pentru computere și sisteme ambiante. În total, Larson a identificat șapte alianțe stabile Între aceste firme și partenerii lor (furnizorii, clienții). Ea a identificat trei etape esențiale În
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
dar extins la o perspectivă temporală mai cuprinzătoare (viabilitatea pe termen lung a relației În cadrul rețelei) și nu aplicat la tranzacția discretă ca unitate fundamentală de analiză. Cercetarea empirică realizată de Uzzi B. Uzzi (1996, 1997) a realizat un studiu etnografic asupra unui număr de 23 de firme din industria confecțiilor din New York Încercând să dezvolte o Înțelegere sistematică a efectului implicării În rețele organizaționale. El pornește de la studiul lui Granovetter (1985) pe care Îl consideră Însă insuficient definit la nivel
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
de credibilitatea celuilalt. Este astfel posibilă conexiunea subgrupurilor În cadrul rețelelor și structurarea diferită a acestora. Procesul de formare a rețelei presupune crearea de „punți” (bridges) Între relații implicate și astfel libera circulație a capitalului social În rețea. În baza studiului etnografic Întreprins, Uzzi (1997) enunță o serie de propoziții privind comportamentul specific al firmelor În rețele. Astfel, spune el, atunci când mecanismul prețurilor nu comunică informațiile În timp util, când există un decalaj mult prea mare Între răspunsul pieței și adaptarea actorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
externi și interni este iminentă În contextul presiunilor venite dinspre actorii sociali puternici: statul și forța de muncă. Schimbările produse vor avea probabil un impact atât la nivelul practicilor dominante, cât și la nivel structural. 3.4. Concluzii Din studiul etnografic Întreprins, sectorul confecțiilor emerge ca un câmp organizațional stabil În care prevalează o concepție a controlului ce accentuează importanța relațiilor comerciale strategice, cu parteneri/antreprenori străini și care are o structură de roluri clar conturată. Competiția este limitată; actorii Împărtășesc
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
națiune) în 1916, nu se putea menține decât datorită intervențiilor germano-sovietice. Când, la începutul iernii 1918-1919, Germania evacua Belarus (Rusia Albă) și Lituania "geografică", ea le trecea, de fapt, în mâinile bolșevicilor. Dacă bolșevicii se abțineau să intre pe teritoriul "etnografic" lituanian, germanii continuau să inspire politica lituaniană și să-i sprijine armata. Incidentul care a probat pentru viitor existența Lituaniei l-a constituit problema Vilniusului. Ocupat de bolșevici în perioada ianuarie-aprilie 1919, Vilnius, al cărui caracter polonez nu era contestat
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
deși în realitate au doar puține elemente livrești și mărturisesc o vagă influență a lui V. Alecsandri și, poate, a lui G. Coșbuc. Sunt, în fapt, rezultatul impresiilor puternice lăsate de amintirea lumii în care a copilărit, de particularitățile ei etnografice. Pe lângă „angucitori” (cimilituri) și poezii populare (culese din împrejurimile satului natal și publicate în „Macedonia”), B. a scris versuri în manieră populară, cu prozodie caracteristică și tematică specifică. Unele se apropie de cântecele „de dragoste” sau de „înstrăinare”, altele aduc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285690_a_287019]
-
utilizarea limbajului pentru asumarea teoretică a "situației de comunicare mincinoasă" introduce implicit (prin natura "mistificatoare" a limbajului însuși) o doză de ocultare pe care cu nici un chip nu o putem evita; din acest punct de vedere, orice demers etnologic sau etnografic, hermeneutic sau semiotic este, în esență, o minciună, iar cel care își propune să o valorifice este un ficționar; căci, cum ne spune Scheibe, "o minciună care se numește singură minciună nu mai este acest lucru, ci devine ficțiune" [Barnes
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sînt altele decît cele reale". O minciună primară se vrea luată drept "adevăr obiectiv"; faptul că nu este devine un secret cunoscut numai de cei care, în complicitate, au pus-o la cale. Bailey explică acest concept ajutîndu-se de informații etnografice adunate în India, însă nu se limitează numai la populația rurală. Chiar Leviathanul lui Hobbes și Republica lui Platon pot fi citite, după părerea sa, ca minciuni primare (Bailey 1991:83, 91-92). Ele sînt "călăuze pentru reglementări represive", iar complicii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de asemenea posibilitatea de a păcăli și alți actori, marginali sau periferici, în arena știiințelor sociale. Specialiștii în științele sociale, în special sociologii și antropologii, fac o distincție între cele două modalități principale de culegere a datelor pe teren, cercetările etnografice și anchetele. Fiecare dintre acestea are propriile tipuri de înșelătorii. Se poate trage o linie de separație între actele specifice de inducere în eroare care apar din cînd în cînd pe parcursul unei anchete, (datorate fie cercetătorilor, fie celor chestionați) și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în cînd pe parcursul unei anchete, (datorate fie cercetătorilor, fie celor chestionați) și o înșelătorie mai profundă care poate constituie baza relației dintre cele două tabere. Înșelătoria de durată la care mă refer apare mai ales atunci cînd se adună date etnografice, și în special cînd anchetele se bazează pe observații la fața locului și cînd există o distanță culturală semnificativă între cercetători și persoanele studiate. Scriind despre practica tradițională a antropologiei sociale și culturale, Geertz (1968:151-152) se referă la "asimetria
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minți cu privire la datele propriului grup etnic. Antropologul francez Marcel Griaule, în timp ce lucra printre băștinașii Dogon ai regiunii care astăzi se numește Mali, a acordat o atenție deosebită minciunilor spuse de persoanele chestionate. Discutînd despre modul în care se realizează investigațiile etnografice (Griaule 1957:56-61), el detaliază diferite tipuri de minciuni la care se poate aștepta cercetătorul (Clifford 1983: 137). Pentru Griaule, minciunile spuse de persoanele anchetate sînt obstacole în calea căutării adevărului, încît pentru el o situație "ideală" ar fi aceea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fi aceea în care cei chestionați ar putea fi manipulați în așa fel încît să spună adevărul. Atitudinea pozitivistă pe care Griaule și majoritatea antropologilor sociali ai generației sale (cf. Freilich 1970:564-565 ) au avut-o față de existența unui adevăr etnografic este respinsă de mulți dintre succesorii lor. Într-un climat intelectual postmodernist, popularismul epistemologic, după cum l-am numit eu (Barnes 1981:15, 22; 1990: 4-5), are tendința de a înflori, și afirmații pe care Griaule le considera minciuni au devenit
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
induce în eroare, chiar dacă, luată mot-à-mot, afirmația nu este adevărată; dacă ascultătorul sau cititorul interpretează afirmația conform altui cod, s-ar putea să se simtă înșelat. Astfel, de exemplu Bailey (1991:6) notează că atunci cînd și-a început cariera etnografică în India am fost uimit și ofensat de tineri indieni politicoși care au răspuns la o întrebare asigurîndu-mă că "se va face tot ce este necesar", cînd de fapt (după cum mi-am dat seama mai tîrziu) nu aveau nici o intenție
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
se spune, au caracterizat cel puțin etapele inițiale ale dezvoltării societăților industriale, cu circulația liberă a informației în societățile ne-industriale și în vremurile moderne în care au apărut sateliții și poșta electronică. Este suficientă o privire aruncată asupra datelor etnografice referitoare la societățile lipsite de scriere, pentru a dezminți validitatea acestei caracterizări. De exemplu, Foster (1979: 108-109), care a studiat satul Tzintzuntzan din Mexic la mijlocul anilor 1940, notează că "falsurile minore sau majore sînt la ordinea zilei". Copiii, spune el
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
săi antropologi că ar trebui să se critice singuri nu pentru incompetența profesională, ci pentru lipsa de talent la scris (Abrahams 1987:15). Leach (1987:1, 9, 12) spune că "întreaga etnografie este ficțională" (sublinierea îi aparține), că "majoritatea monografiilor etnografice sînt ficțiuni", că pînă și "algebra transformării structurale" este substituită "pasajelor necunoscute din istorie", iar "trecutul devine o invenție a etnografului" (Leach 1987:11). Asocierea etnografiei cu minciuna a ajuns chiar să fie la modă, după cum arată și afirmația "Toți
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
1991:103-114). Retorica lui Leach este în concordanță cu binecunoscuta remarcă a lui Lévi-Strauss (1970:6), că "această carte despre mituri este ea în sine un fel de mit"; însă nici Lévi-Strauss nici Leach nu iartă falsificarea intenționată a datelor etnografice. Încercarea de a combina domeniul realității cu cel al ficțiunii a fost împinsă mai departe prin referința la textele lui Carlos Castaneda. Aici nu avem de-a face cu un simplu exemplu de așa-zisă fraudă. Autenticitatea descrierilor sale ale
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
similar (Novack et al. 1989:2984). Această perspectivă intermediară asupra minciunii, prin care unele minciuni sînt grave, iar altele acceptabile sau chiar benefice, este atitudinea pe care o are omul de rînd, nu numai în societățile industrializate ci, conform datelor etnografice, și în societățile non-industrializate. Albert (1972:98) vorbește de "aprecierea culturală a minciunilor inteligente și a eschivărilor" de către populația Barundi, în mijlocul căreia a lucrat ea, însă menționează de asemenea faptul că unul dintre oamenii care îi furnizau informații a susținut
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]