8,147 matches
-
nevoită să îi tai costumașul mult iubit, firișoare de blăniță zăceau la picioarele noastre, ca membrele unui iepuraș vânat. Dar aerul acesta lipicios din jurul meu nu poate fi tăiat, întind seara hainele, iar dimineața le iau încinse, chiloții lui Udi fierb în mâinile mele, cămășile, pantalonii, îmi dau seama dintr-odată că majoritatea hainelor pe care le spăl sunt ale lui, după săptămâni întregi în care nu își schimbase hainele, în care nu își schimbase așternutul, îl apucase o frenezie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dacă am da unul peste altul din întâmplare pe stradă, nici măcar nu ne-am recunoaște, nimeni nu va dori să își amintească zilele umilitoare petrecute în ascunziș. Pare că până și legăturile de sânge se evaporă pe o asemenea căldură, fierbând și înfuriindu-se pe sub stratul subțire de piele, chiar și pe Noga o privesc uneori surprinsă, ce legătură am eu cu ea, nu îmi seamănă, parcă o face împotriva mea, tocmai pentru a mă înfuria, trupul ei înflorește sub ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cu ușurință, mă încurajez eu, ca și când în felul acesta tot ce se întâmplase ar fi fost anulat, mă întorc în pat, mă înfășor în hainele care rămăseseră în urma sa, tremur înăuntrul lor, parcă ar fi carcasa goală a lui Udi, fierb din pricina frigului, un chibrit ars până la capăt se frânge sub talpa mea, privesc în jurul meu, îi caut oasele lungi, părul fluturând în fața ventilatorului, zile întregi zăcuse aici în felul acesta, cu capul culcat pe perna aceasta, punând la cale planul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mă va trezi în fiecare minut, asemenea unui bebeluș plângăcios, îmi este foarte clar că nu voi mai dormi niciodată, niciodată nu voi mai închide ochii, așa va arăta de acum înainte fiecare zi din restul vieții mele. Deasupra oalei fierbând, încerc să mă gândesc la cât mi-a mai rămas până în clipa în care mă voi despărți de viața aceasta, care a devenit atât de presantă, o pedeapsă, cel puțin zece ani, număr eu dezamăgită, până când Noga va împlini douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
apucat să îmi pun? El mă privește cu scepticism, știi, spune el, ieri, când mi-ai spus că soțul tău te-a părăsit, mă gândeam că este un mare tâmpit, dar acum îl înțeleg, iar eu simt cum obrajii îmi fierb, ca și cum zeci de chibrituri ar arde înăuntrul lor, îl înțelegi? Ce vrei să spui? Ascultă-mă înainte de a te înfuria, mă ceartă el, eu aștept vorbele lui, ca și cum întreaga mea viață ar depinde de ele, dar el nu se grăbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nu se va schimba în nici un fel dacă un bărbat sau altul m-a iubit, m-a părăsit, fiindcă pământul abia simte pașii care îl calcă, fiind aplecat doar asupra celor care se nasc înăuntrul său, asupra viermuirii lavei care fierbe dedesubtul pojghiței subțiri, asupra vibrațiilor ușoare, vechi de milioane de ani, ale uscaturilor dornice să se unească din nou. Înfășurată în prosop, mă apropii de dulap, scot fără motiv de acolo costumul acela cu pantaloni gri, o singură dată îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mi-a dat prin cap așa ceva. Puteam să mă gândesc și eu la soluția asta. Cât despre spital, o să-ți spun data viitoare. Acum n-am chef. — Lasă, lasă! De fapt nu vroiam să-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala. Scuză-mă, te rog. Nu, nu-i vorba de asta, dar sunt cam pleoștită... ca o maimuță în ploaie. Nu crezi că ar fi mai bine să te duci acasă și să tragi un pui de somn? — Nu chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
gustoși decât kivi. După ce am terminat primul castravete, l-am atacat pe al doilea. Ronțăiam cu poftă și ecoul răsuna ciudat în încăperea aceea mică. După ce l-am terminat și pe al doilea, am decis să fac o pauză. Am fiert niște apă pe aragazul din hol și mi-am făcut un ceai. — Doriți să beți ceva? l-am întrebat pe tatăl lui Midori. Apă? Suc? — Castravete, a spus el. — Grozav, am zis, zâmbind. Cu nori? A înclinat capul în semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și de Midori. Și-a lăsat mâna să cadă pe pat și a închis ochii. Avea respirația cam precipitată, dar a adormit. M-am apropiat de el ca să mă asigur că mai trăiește și apoi am ieșit să mai îmi fierb niște apă pentru ceai. În timp ce-mi sorbeam ceaiul, mi-am dat seama că începusem să-l îndrăgesc pe acest bătrânel aflat la un pas de moarte. Imediat după aceea s-a întors soția celuilalt pacient și m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
televizor. — Ce naiba ai pățit? m-a întrebat el când m-a văzut bandajat. — M-am rănit și eu puțin. — Vrei o bere? — Nu, mulțumesc. — Te rog să aștepți puțin, se termină imediat, spuse el, văzându-și de lecție. Mi-am fiert niște apă și mi-am făcut un ceai. O spaniolă citea niște propoziții: „N-am mai văzut o ploaie atât de teribilă! O mulțime de poduri din Barcelona au fost luate de ape.“ Nagasawa citea și el textul, cu voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și terminând cu pădurile ce îl împrejmuiau. Am găsit-o, în sfârșit, după cinci ore. Își adusese singură pân\ și funia. Reiko oftă adânc și mângâie capul pisicii. Vrei un ceai? am întrebat-o. — Da, te rog, spuse Reiko. Am fiert apa, am turnat ceaiul și m-am întors pe verandă. Se însera încet-încet. Lumina zilei pălise și umbrele lungi ale copacilor se întindeau până la picioarele noastre. Pe când îmi beam ceaiul, priveam la grădina care în clipa aceea mi se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
lui Naoko. Reiko zâmbi și mai aprinse o țigară. — Deși ești tânăr, știi foarte bine să faci o femeie să se simtă fericită. — Nu spun decât ceea ce gândesc, am zis, înroșindu-mă. — Da, normal, comentă Reiko, zâmbind. Între timp orezul fiersese, așa că am luat tigaia și am uns-o, pregătind și ingredientele pentru sukiyaki. — Te rog să-mi confirmi că nu visez, spuse Reiko, atentă la ceea ce făceam. — Este sută la sută sukiyaki adevărat... dacă iau în considerare experiența mea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
i trei de liceu. 1 Roman al scriitorului japonez\ Kenzabur½ Øe, care a luat Premiul Nobel în anul 1994. 1 Zona Kansai cuprinde marile ora[e: Osaka, Kyoto, Nara. 2 Fulgi dintr-un soi de pe[te, numit katuso, care se fierbe, apoi se pr\je[te în ulei [i se pune la uscat. 1 Prieten (fr.). 1 Sensei este un apelativ pentru doctori, profesori, arti[ti. 1 Maneki neko este o pisic\ special\, din ceramic\, cu o l\buț\ ridicat\, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
apucă nervii numai când mă gândesc la el, mai zice ea. Și nu mai am încredere în nimeni. Au trecut doi ani și de fiecare dată când îmi amintesc de el sau trebuie să-l sun în legătură cu cei mici, îmi fierbe sângele în vine. Așa că mi-am spus că ar fi nemaipomenit să pot participa la aceste întruniri. Trebuie să pot trece peste toate astea. Mă întreb dacă Charlotte va continua să le spună celor doi copii „cei mici“ și atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
cu doi copii de lângă mine nu pare să-l aprecieze. La Paddington schimb pentru linia Bakerloo, deoarece intenționez să particip la ultima ședință de yoga, la care pot ajunge, având în vedere că întâlnirea noastră s-a terminat așa devreme. Fierb de invidie din cauza lui Finn și a lui Daisy. Pot să recunosc asta față de mine însămi, a fost o lecție de morală formală, căci îmi ascundeam adevăratele sentimente. Aș vrea să fac același lucru. Mi-ar plăcea să merg în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
la petrecerea din weekendul ăsta, ca să nu mai spun că unii sunt colegi de birou cu Rebecca. Îți face ea cunoștință cu ei, dacă vrei. Ce părere ai, Rebecca? Daisy s-a autodepășit. Baby nu mai scoate un cuvânt, deși fierbe de mânie, și iese din cameră val-vârtej. Pantalonii o fac să pară atât de înaltă, încât, pentru o clipă, am senzația că dă cu fruntea de prag. În sfârșit, exclam eu ușurată. Bravo, Daisy! Ce nenorocită! remarcă Daisy foarte uimită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
știi, din ăia cu pălărie neagră, cu barbă mare și cu cârlionți. Nu există mulți la Milano. Azi e vineri și la asfințitul soarelui Începe sabatul. Așa că, În apartamentul de vizavi, ei Încep să pregătească totul, să frece candelabrul, să fiarbă mâncarea, să aranjeze treburile În așa fel Încât mâine să nu aibă nici un foc de aprins. Chiar și televizorul rămâne deschis toată noaptea, numai că sunt nevoiți să aleagă de pe acum canalul. Diotallevi al nostru are o mică lunetă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
port bahian, trebăluiau vesele, făcând ultimele pregătiri. Casele sfinților orixás erau presărate prin grădină ca niște chilii de pe Sfântul Munte, și aveau expusă În exterior imaginea sfântului corespunzător. În interior te izbeau culorile crude ale florilor, ale statuilor, ale mâncărurilor fierte de curând și oferite zeilor. Alb pentru Oxalá, albastru și roz pentru Yemanjá, roșu și alb pentru Xang, galben și auriu pentru Ogun... Inițiații Îngenuncheau, sărutând pragul și atingându-se pe frunte și după ureche. Dar atunci, am Întrebat, Yemanjá
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
rotund și-l puse pe soclu, Într-o boltă arcuită a turnului central, și imediat din fântâna din vârf Începu să țâșnească apă. Avui timp să recunosc acel obiect, era capul Maurului, care acum ardea ca un buștean, făcând să fiarbă apa din fântână. Aburi, suflări, gâlgâituri... De data aceasta Lorenza Îmi punea mâna pe ceafă, mi-o mângâia așa cum o văzusem făcând, pe furiș, În mașină, cu Jacopo. Femeia aducea o sferă de aur, deschidea un robinet În cuptorul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
când e pustiu. Zici că e o cușcă pentru copii răi. Așa că luasem un pui și o încinsesem cu șorțul albastru-înstelat.... trosc! rupsese picioarele prăzii, ciocănelele. De unul singur mi-aș fi luat un cap de porc, l-aș fi fiert, aș fi aruncat apa, aș fi rupt cu degetele buzele râtului, aș fi cronțănit în dinți urechile cartilaginoase ale râmătorului. Mă așteptasem să fie altfel. O priveam prostit, cu gura căscată. Brusc, încântată de paralizia mea, și-a descheiat fusta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
grea, asudată și duhnind a rachiu de mere putrede. Niciodată nu-l iau așa cum este - m-ar înnebuni faptul că ochii lui sinceri poartă totuși mesajul unui trup atât de sfrijit. Era întins cu burta pe nisip și probabil că fierbea în blugii ăia soioși. Nu știam dacă mie mi se adresase, iar gândirea mea atrofiată nu reușea să mă lămurească dacă se referea la pechinez sau la fetiță. Ascultă, eu sunt foarte străin, spune-mi dacă poți... Eu sunt Desenatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
finală. - Da, îl susține și misticul din dreapta lui, Stoica are o misiune. El și cu Ilici sunt oameni cinstiți, care vor să ridice România, așa cum a fost ea pe vremea lui Iancu de Hunedoara. În apropierea Sibiului, deponenții încep să fiarbă: - O iau eu la mine pe japoneză, cum s-o lăsăm așa? - Nu, nu, o iau eu. Camera lui fiu-meu e goală, se întoarce de la chef abia mâine dimineață. - Păi și cum s-o luați atunci? Ce face ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
face pipi peste tot în casă, deși cel mai mult îi place să inunde patul. Aveți idee cum miroase urina de pisică? L XXIV Caritasul ne-a dezechilibat bugetul. Suntem nevoiți să trecem pe slănină vrac și macaroane cu varză. Fierbem o halcă de de slănină de patru kilograme, o scoatem și introducem varza mărunțită. La desert avem câte un calup de marmeladă. Ne trântim apoi în pat și ascultăm un Beastie Boys, din 1986, You gotta fight for you right
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
după aceea omul și câinele traversară podul cu statui de beton înspre casa Populației. Fulgii gălbui răsuceau cozi plesnitoare în aerul gri. Un huruit rău pufnea în damfuri scurte din gurile știrbe ale metroului. Se încălziră apoi cu o bere fiartă la un local prizărit. O blondă grasă trecea servind printre clienți. Când fundul i se înroșea de pișcături sărea pe tăblia barului, iar glasul ei pătrat șfichiuia urechile mușteriilor: „De ce m-ai părăsit/hai vino înapoi/să fim numai noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pe mine: încă nu ți-a venit mintea la cap? Asta îți trebuia ție acuma? Poate ne trezim cu poliția pe cap! Am băgat piciorul într-u lighean cu apă rece. Lumea devenea frumoasă. Curând, apa din lighean începu să fiarbă. Dacă aș fi ieșit desculț în zăpadă, aș fi topit totul pe o rază de douăzeci de metri în jurul blocului. Cam peste o oră se auzi soneria de la intrare. Astea trebuie să fie fetele, sări bunica. Să vezi ce perdaf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]