3,215 matches
-
trebuie să mă duc să-mi iau altceva pe mine... Tu, măi Niță, în astă noapte nu te deslipi de vite. Cu furtuna asta, cine știe ce se poate întâmpla... D-apoi ca și-n alte nopți tot între ele dorm!... răspunse flăcăul depărtându-se. Întăi îi veni gândul să se repeadă până în deal la bordeiul humelnicului, să mai vadă pe Marghiolița și să mai schimbe două vorbe cu ea; dar pe urmă apucă spre șopron. Era ceva neobișnuit pe pământ și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și clipe domoale; acuma parcă ceva supraomenesc voia să ia înainte și să smulgă clădirea din locul ei. Și-n văzduh și-n depărtări gemea ceva prelung, - ca o chemare spăimântată a liniștii. „Se scutură văzduhul pe crângul lui...“ șopti flăcăul c-o înfiorare. Și vitele începură a se frământa și a se grămădi unele în altele. Sărmanu mormăi, ca și cum simțise pe cineva venind. Fii cuminte, nu-i nimeni, măi Sărmanule! îi zise Niță. Se sculă de la locul lui. Prin întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întrerupere, cu ochii închiși. Iar dimineața sosi ca adusă de furtuna de-afară și Marghiolița de la bordeiul din deal. Începu să se bocească cu mânile la tâmple și căzu la pământ cu fața în jos lângă laița pe care zăcea flăcăul. Trei zile și trei nopți cel fărmat nu și-a putut veni în fire; după aceea lumina tristă care se strecura pe la fundul bordeiului luci limpede în ochii lui căzuți... Toate aceste întâmplări, de pe când erau pustii întinderile de la Prut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lor, și-au durat case - și azi avem și noi se chiamă o leacă de sat, și nu mai suntem așa departe de lume... Pe când badea Niță îmi povestea acestea, pe drumul de dinaintea porților veneau oameni de la muncă - și câțiva flăcăi cântau, și glasurile lor se înălțau tremurând în pacea amurgului. Priveam împrejurimile, costișele pline de holde, și vălcelele cu fânațuri - și-nspre miazăzi o miriște fără sfârșit - și întrebai pe gospodar: — Dar curțile vechi ce s-au făcut?... —Curțile acelea le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
codrii de dincolo de apă venise a treia zi de Paști la curte și se abătuse c-o poruncă boierească pe la Alexa. Acolo nu găsi pe vătaf și-i ieși înainte, întrebându-l ce caută, madama Cristina. Pădurarul acesta era un flăcău voinic și negricios, cu pălărie lată-n boruri, cu baltag în mâna dreaptă și cu tașca înflorită cu alămuri la șoldul stâng. —Cum te chiamă? îl întrebă Cristina. —Costandin... răspunse el, și femeia băgă de samă că flăcăul are o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
era un flăcău voinic și negricios, cu pălărie lată-n boruri, cu baltag în mâna dreaptă și cu tașca înflorită cu alămuri la șoldul stâng. —Cum te chiamă? îl întrebă Cristina. —Costandin... răspunse el, și femeia băgă de samă că flăcăul are o mustăcioară subțire ca matasa ș-o gură curată și tânără, aproape copilărească. Și vocea-i era lină și pătrunzătoare. Și deodată ochii ei rotunzi se tulburară, gura ei nu mai știu ce să întrebe, și c-un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu-l văzuse de mult. —Ai treabă cu Alexa? îl întrebă ea. Da, însă văd că nu-i acasă... Și departe ești cu slujba? urmă ea, zâmbind stăruitor. Nu tocmai departe. În Bâtca Corbului... Ea tăcu. Sub privirea ei ațintită, flăcăul înțelese că femeia îl dorea. Și luminându-i-se și lui privirea, văzu înainte-i o muiere năltuță și mlădioasă, c-o floare galbenă în părul strâns cunună, cu gura ușor deschisă, în care luceau dinții albi și ascuțiți ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu mai zâmbi și-i zise încet: —Ascultă, Costandine... eu am a-ți spune ceva... Să vii la noapte la portița de colo, din fundul ogrăzii, de lângă grajd... Am să te aștept ș-am să-ți dau drumul. —Bine... șopti flăcăul, și parcă avu o mișcare spre dânsa, să-i cuprindă mâna, ori să-i dovedească printr-o desmierdare c-a înțeles-o. Ea-i zâmbi iar dulce și-i zise liniștită: —Du-te. Apoi adăogă îndată: Ba stăi, căci văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui Dumnezeu, nu era mulțămit. Într-o sară, pe când Dăvidel Boghean sărise pârlazul și venise să se așeze pe prispă, începu a cârni din nas și a mormăi, cum îi era obiceiul. — Da’ de ce nu ești mulțămit, uncheșule? îl întrebă flăcăul. - Măi Dăvidel, măi Boghene, răspunse moșneagul, pân’ ce n-a da un pospai de ninsoare, noi nu punem carne de capră la afumat. Boghean începu a râde: — Ia spune, uncheșule, te-a apucat vreodată Crăciunul fără bujeniță în pod? Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nu încă, grăi el, nu se schimbă. După cum scrie la gromovnic, în zilele acestea sunt legate vânturile și furtunile, până și-a cloci ouăle în stâncile mării paserea alchion... Boghean nu răspunse. —Anul ista are să vie târziu iarna, adăogi moșneagul. Flăcăul își dădu părerea cu oarecare sfială: — Cum s-a îmbrăca o leacă pământul, noi suntem gata uncheșule. Ne suim la locurile noastre. Dacă ne-a ajuta Dumnezeu, măi băiete. Atâta patimă mai am și eu; încolo de toate-s iertat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
te astâmperi, moșnege? Moș Calistru prinse a râde: — Nu, măi babă; pân’ ce-oi pune mânile pe piept. Am să-ți aduc iar țapu să-l bocești, ca-n anii trecuți. Baba boscorodi ceva neînțeles. Bătrânul păli cu cotul pe flăcău. Cât oi lipsi eu, te duci să-ți mai vezi ginerii și nurorile. De la sara aceea luminată, vreme multă n-a trecut la mijloc. După ce și-a scos paserea alchion puii în singurătatea mării, cătră sfârșitul lui răpciune, s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
auzi la ușă pe Boghean dupăind și scuturându-și opincile. Baba trase zăvorul de la tindă, apoi cu capul plecat și cu barizul peste gură, se întoarse la vatră ca să așeze în traistă merinde de drum, la lumina gazorniței. Când intră flăcăul, moș Calistru se încingea strâns cu cureaua peste cojocel. C-un zâmbet de înțeles arătă din cap spre mohorâta mătușă Varvara, apoi trase pe mânici și sumanul nou de noaten. După ce-și luă din fundul casei, de lângă cuptor, pușca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mărunt și sprinten, nu zicea nimic. Dar moș Calistru îl simțea bucuros grozav și plin de patimă, cum era și el odinioară în anii tinereții. O luăm de-a dreptul prin valea Moișei, măi Dăvidel? — Cum socoți, uncheșule! răspunse mișcat flăcăul. Cu puștile trecute în spate, amândoi săriră pârlazul, apoi porniră cătră munte, fără a mai privi înapoi. Copoii, zvârlindu-se în copce. Îi ajunseră din urmă. Călcând cu opincile ca-n puf prin zăpada curată, trecură spre valea Moișei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dăvidel, zise el râzând, să mai stăm o leacă. E greu cu încheieturi ruginite. Și nu știu ce am, ori mi se pare mie, da’ n-am apucat așa codrul niciodată în zilele mele. Parcă-i pustiu și prohodit! Părere, uncheșule, răspunse flăcăul. Între ei, copoii stăteau cu capetele plecate. Iaca și cânii, vorbi iar bătrânul; tot așa socot: numai să ridice capetele în sus și să urle... Dăvidel Boghean îl aținti cu ochii lui mici și negri ca picături de păcură. —Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
om aici, sub codru, am petrecut-o. Eu cu pădurarii, cu cânii și cu sălbătăciunile. Știu eu că de-acu nu mai am mult, da’ macar să-mi mai fac o dată cheful... Moșneagul rămase cu ochii ațintiți în umbra pădurii. Flăcăul zise încet: — Hai să mergem, uncheșule. Să mergem, răspunse bătrânul. Mă gândeam că zi ca asta încă n-am văzut. Și stam să mai răsuflu. A crescut, bre, muntele. Văd eu că mi-a fost mai mare dorul decât puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cunoștea cornul. Era al lui moș Calistru. Și înțelegea că-i un semn de primejdie. Își aplecă țeava puștii, stătu la îndoială. Cânii se apropiau. Cornul se stânse într-o dulce tremurare... O clipă se ridică iar, și-ndată tăcu. Flăcăul se repezi îndărăt. După douăzeci de pași, auzi chiar pe coastă, aproape, o bătaie de pușcă. Tremurând de tulburare, apucă în fugă, și când ajunse în preajma colibei, iar îl fulgeră parcă chemarea cornului. „Ce să fie? Ce are bătrânul?“ se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ierburi uscate și mușchi, suflă în iască și scoase flacăra. Adună crenguțe moarte de brad și clădi foc. Bătrânul îl urmărea, cu ochii neclintiți, ascultând parcă ceva de departe... Ce faci, uncheșule? întrebă iar Boghean. Moș Calistru nu răspunse. Atunci flăcăul smulse din mâna bătrânului cornul și prinse a chema grăbit, cu bătăi de limbă, pe vânătorii necunoscuți pe care îi bănuia aproape, în munte. Contenea și iar pornea, înfricoșat de moartea pe care o simțea lângă el, încleștând pe uncheșul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe care o simțea lângă el, încleștând pe uncheșul neclintit. Cei chemați nu întârziară. Boghean îi văzu suind din râpă, cu căciuli mari și capete pletoase. Erau oameni cunoscuți, pădurari de pe Moișa. —Care chiamă? strigă unul. —Veniți aici, bădică, răcni flăcăul cu lacrimi în glas. Pușcașii grăbiră spre colibă. — Ce este, măi Dăvidel? Când văzură pe moș Calistru, pricepură. Fără un cuvânt, Boboc, pădurarul cel scund, se repezi, smulse din foc o crenguță aprinsă de cetină ș-o puse în mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îndoială, Domnul Dumnezeu îl vestește pe împărat că altfel nu poate fi. Căci numele lui Selim șahzadè e și numele lui Selim-Hafiz. Prin asemenea potriviri își dă Domnul Dumnezeu înștiințarea. Dar Selim, al doilea fecior al doamnei Roxelana, era un flăcău pântecos și buged. Îi plăcea să mânânce îmbielșugat și se spunea că are o înclinare neînfrânată pentru vinuri, cu care se îndeletnicea în tovărășia unor prietini. Mult mai mult se bucură de dragostea maicii sale Baiazid, al treilea fecior, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nenea Fănică și-a plecat amărât spre casă. După vreo patru-cinci zile de neastâmpăr, nemâncare, nesomn și neviață și-a luat inima-n dinți și s-a dus la regiune. A întrebat acolo de Victor al lui Costică Dîrlea, un flăcău de la ei din sat, ajuns șoferul unui șef foarte mare. A avut noroc: Victor era chiar în fața sediului și ștergea mașina de praf. A, ce bine-ai picat! Tocmai voia tovarășu’ să mergem în satul nostru, la Folești, pe teren
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
și nu-ți spun mai nimic, l-a întrebat pe unul și a luat-o peste picior: „Ce zici, mamaie, ești acum întreagă, te poți da jos și pleca acasă? Asta-i tot! Ai să te poți uita și după flăcăi. Ce-am tăiat înăuntru e treaba mea!“. N-a avut curajul să mai întrebe o dată. Dar îi e greu să evite cerbicia lui Andrei Vlădescu, care i-a învățat toate ticurile și își dă seama ce-a făcut ea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pămîntului, 23. și jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de ață, nici măcar o curea de încălțăminte, ca să nu zici: "Am îmbogățit pe Avram." Nimic pentru mine! 24. afară de ce au mîncat flăcăii, și partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eșcol și Mamre: ei pot să-și ia partea lor!" $15 1. După aceste întîmplări, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie, și a zis: "Avrame, nu te teme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
undeva de sub podeaua scenei? Limbajul folosit de prinț și detaliile jocului actoricesc plasează spectrul defunctului rege printre spiritele ce bântuie, potrivit superstițiilor populare, spațiile subterane; mai mult decât atât, Hamlet se adresează fantomei în termeni familiari, îi spune „cârtiță bătrână”, „flăcău cumsecade”, „amic”, deplasând astfel întreaga tonalitate a situației de la teroarea tragică spre teama naivă a omului simplu, umil și cu frică de Dumnezeu. Shakespeare se apropie aici cel mai mult de problema fundamentală a teatrului: a crede sau a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
NOUĂ 2 Seara, la toate porțile caselor boierești se aprinseră deodată mari făclii. Copiii se porniră în cârduri spre inima Bucureștiului. Era seara lor, seara colindătorilor. Ulițele adormite, cu zăpada împinsă pe margini, se umplură de viață și lumină. Hăuleau flăcăii, râdeau fetișcanele, alergau masalagiii, zburau canafii colorați de la urechile cailor, sunau zurgălăii săniilor mânate de arnăuți încinși cu săbii și pistoale. La hopuri își aruncau ciucurele roșu al fesului când pe un umăr, când pe celălalt. În vârtejuri albe treceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
scrobite fuseseră așezate mai multe samovare și tăvi cu pahare prinse în filigrane de argint. Acolo, sub cort, domnița Ecaterina, văduva Luminăției Sale, Poetul, și clucereasa Elenca, nora sa, dimpreună cu fiii lor, Nicolae și Iancu, își primeau invitații. Doi flăcăi zdraveni și chipeși îi săltau din sănii și-i purtau de subsuori până la podium, ca să nu li se strice imineii croiți din marochin sau brodați cu fir de aur și presărați cu mărgele și perle. Cu boierii treaba mergea repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]