2,756 matches
-
ar fi făcut referire la faptele și isprăvile predecesorilor și strămoșilor lor. În special însă, aceștia ar fi pus accent pe câștiurile materiale ce soldații ar fi urmat să le obțină în urma unei victorii Bătălia începe cu o încleștare între flancului drept seleucid și cel stâng ptolemaic, unde ambii regi se aflau. Primele care au atacat au fost diviziile de elefanți ale celor doi. Elefanții nord-africani folosiși de Ptolemeu, fiind mult mai mici decât cei sirieni, s-au panicat și au
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
elefanți, si a atacat călăreții ptolemaici aflați sub comanda lui Polycrates, învingând-ui. Deasemeni, mercenarii greci ai seleucizilor au atacat trupele ușoare de peltaști inamice, ce fuseseră deja lovite de asaltul elefanților, forțând-ui și pe aceștia să se retragă. Astfel, întreg flancul stâng al lui Ptolemeu a fost învins. Antiohus, fiind încă un tânăr impulsiv și fără prea multă experiență militară, și sperând ca și celelate secțiuni ale armatei sale să beneficieze de același succes, s-a lansat într-o urmărire a
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
s-a lansat într-o urmărire a trupelor ptolemaice aflate în retragere. Astfel, el a deviat fatal de la strategia clasică alexandrină, ce prevedea ca, odată ce o extremă este victorioasă, aceasta să vireze către centru spre a lovi liniile inamice din flanc și spate. Echecrates, comandantul flancului drept ptolemaic, observând faptul că proprii săi elefanți sunt reticenți în a se apropia de mai marii lor adversari, ordonă hopliților mercenari greci sub comanda lui Phoxidas să atace trupele ușoare seleucide compuse din arabi
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
urmărire a trupelor ptolemaice aflate în retragere. Astfel, el a deviat fatal de la strategia clasică alexandrină, ce prevedea ca, odată ce o extremă este victorioasă, aceasta să vireze către centru spre a lovi liniile inamice din flanc și spate. Echecrates, comandantul flancului drept ptolemaic, observând faptul că proprii săi elefanți sunt reticenți în a se apropia de mai marii lor adversari, ordonă hopliților mercenari greci sub comanda lui Phoxidas să atace trupele ușoare seleucide compuse din arabi și mezi aflate în fața lor
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
evitând elefanții inamici aflați mai în dreapta, în timp ce el își conduce personal cavaleria și flanchează extrema stângă seleucidă, lovind-o în lateral și spate. Atât cavaleria seleucidă și elefanții, cât și contingentele arabe și mede sunt puse pe fugă, expunând astfel flancul stâng al falangei seleucide. Ptolemeu reușise să scape din dezastrul ce avusese loc în flancul său stâng și se repoziționa-se în mijlocul falangei sale, ridicând substanțial moralul soldaților săi. Pe de altă parte, Antiohus nu era nicăieri în prejma propriilor săi
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
stângă seleucidă, lovind-o în lateral și spate. Atât cavaleria seleucidă și elefanții, cât și contingentele arabe și mede sunt puse pe fugă, expunând astfel flancul stâng al falangei seleucide. Ptolemeu reușise să scape din dezastrul ce avusese loc în flancul său stâng și se repoziționa-se în mijlocul falangei sale, ridicând substanțial moralul soldaților săi. Pe de altă parte, Antiohus nu era nicăieri în prejma propriilor săi falangiți în vreme ce aceștia vedeau falanga adversară, avându-l pe regele său in frunte, avansând. Deși
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
sale, ridicând substanțial moralul soldaților săi. Pe de altă parte, Antiohus nu era nicăieri în prejma propriilor săi falangiți în vreme ce aceștia vedeau falanga adversară, avându-l pe regele său in frunte, avansând. Deși cea mai expusă secțiune a falangei seleucide, flancul său stâng, ocupată de unitățile de elită ale Scuturilor Argintii, a rezistat atacurilor din față și flanc, Ptolemeu a reușit să spargă centrul lui Antiohus după ce o parte din falangiții greco-macedoneni obișnuiți, comandați de Nicarchus, descumpăniți de situația aparent fără
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
săi falangiți în vreme ce aceștia vedeau falanga adversară, avându-l pe regele său in frunte, avansând. Deși cea mai expusă secțiune a falangei seleucide, flancul său stâng, ocupată de unitățile de elită ale Scuturilor Argintii, a rezistat atacurilor din față și flanc, Ptolemeu a reușit să spargă centrul lui Antiohus după ce o parte din falangiții greco-macedoneni obișnuiți, comandați de Nicarchus, descumpăniți de situația aparent fără scăpare de a avea ambele flancuri expuse, au început să fugă. Retragerea lor a precipitat colapsul întregii
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
de elită ale Scuturilor Argintii, a rezistat atacurilor din față și flanc, Ptolemeu a reușit să spargă centrul lui Antiohus după ce o parte din falangiții greco-macedoneni obișnuiți, comandați de Nicarchus, descumpăniți de situația aparent fără scăpare de a avea ambele flancuri expuse, au început să fugă. Retragerea lor a precipitat colapsul întregii linii. În tot acest timp, Antiohus continua urmărirea rămășițelor flancului stâng ptolemaic aflate pe fugă. Fiind convins într-un final de unul din ofițerii săi mai experimentați de faptul
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
o parte din falangiții greco-macedoneni obișnuiți, comandați de Nicarchus, descumpăniți de situația aparent fără scăpare de a avea ambele flancuri expuse, au început să fugă. Retragerea lor a precipitat colapsul întregii linii. În tot acest timp, Antiohus continua urmărirea rămășițelor flancului stâng ptolemaic aflate pe fugă. Fiind convins într-un final de unul din ofițerii săi mai experimentați de faptul ca perdeaua de praf din centrul câmpului de luptă părea să se aproprie de propria lor tabără, acesta încearcă în zadar
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
perdeaua de praf din centrul câmpului de luptă părea să se aproprie de propria lor tabără, acesta încearcă în zadar să galopeze înapoi către centru pentru a incerca să salveze situația. Este însă prea târziu, atât falanga sa cât și flancul său stâng fiind puse pe fugă, forțându-l astfel pe Antiohus să își retragă ce îi mai rămăseseră din trupe înapoi în nord către Raphia, iar apoi în continuare spre capitala sa, Antioh. Antiohus pierduse aproape 10,000 de infanteriști
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
infanteriști luați prizonieri. Pierduse deasemeni 3 elefanți pe câmpul de luptă iar alți 2 mai târziu în urma rănilor. Ptolemeu în schimb pierduse doar 1,500 de infanteriști și 700 de călăreți. 16 elefanți îi fuseseră omorâți iar majoritatea celorlalți de pe flancul stâng capturați de seleucizi. Victoria ptolemaică a însemnat păstrarea pentru moment a controlului asupa Coele-Siriei și a Palestinei, singura pierdere teritorială fiind orașul Seleucia-Pieria. Situația însă nu a durat mult, Antiohus cucerind în cele din urmă cele două provincii în urma
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
de navele cele mai mari. Bătălia a început pe 24 iunie. Amiralul francez a decis să le stopeze englezilor intrarea în port, dar navele britanice cu manevre complexe au putut să se întoarcă și să atace escadronul francez pe toate flancurile. Bătălia a durat toată ziua și sa încheiat cu înfrângerea completă a francezilor, datorită unei flexibilități și mobilități mai mare a navelor engleze. Pierderile francezilor au fost aproximativ 16 - 20.000 de oameni, fiind ucis în luptă însuși comandantul francez
Bătălia de la Sluys () [Corola-website/Science/328732_a_330061]
-
o victorie decisivă. Prințul a ordonat oamenilor săi să se abțină de la tentația de a vâna cavaleri eminenți din armata inamică, pentru care sar da o răscumpărare bogată. La începutul bătăliei englezii, sub comanda contelui Warrick au simulat retragerea pe flancul stâng. Nu se cunoaște faptul dacă acest lucru a fost făcut în mod deliberat de a provoca cavaleria franceză, sau o consecință a capturării spionilor englezi. Orice ar fi fost, a provocat atacul pripit al cavaleriei mareșalului Audrehem împotriva arcașilor
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
lucru a fost făcut în mod deliberat de a provoca cavaleria franceză, sau o consecință a capturării spionilor englezi. Orice ar fi fost, a provocat atacul pripit al cavaleriei mareșalului Audrehem împotriva arcașilor englezi, care acopereau retragerea trupelor sale pe flancul stâng. Odată cu apropierea cavaleriei franceze, o mare parte din trupele lui Warrick sa-u reîntors și se îndreptau spre pozițiile inamice. În același timp, un alt comandant francez de pe flancul opus, mareșalul Clermont ne fiind de acord cu acțiunile lui Audrehem
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
mareșalului Audrehem împotriva arcașilor englezi, care acopereau retragerea trupelor sale pe flancul stâng. Odată cu apropierea cavaleriei franceze, o mare parte din trupele lui Warrick sa-u reîntors și se îndreptau spre pozițiile inamice. În același timp, un alt comandant francez de pe flancul opus, mareșalul Clermont ne fiind de acord cu acțiunile lui Audrehem, de asemenea, a trebuit să înceapă atacul cu ajutorul cavaleriei și aliaților germani. Concluziile eronate al lui Audrehem, crezând că trupele engleze au fugit, a avut un efect dezastruos asupra
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
cavaleriei și aliaților germani. Concluziile eronate al lui Audrehem, crezând că trupele engleze au fugit, a avut un efect dezastruos asupra cursului ulterior al bătăliei pentru partea franceză. Englezii așteptându-se la acest pas, au deschis focul asupra inamicului. Pe flancul stâng, arcașii englezi sub comanda ducelui de Oxford, care protejau principalele forțele ale lui Warrick, s-au poziționat într-o mlaștină, de netrecut pentru cavalerie grea. De aceea, cavalerii au fost obligați să atace principalele forțe în retragere, ferindu-se
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
au dovedit capacitatea de a penetra cea mai mare parte armurei din acea perioadă. Evenimentele ulterioare au dovedit corectitudinea lui Froissart. Primele salve engleze nu au avut nici un efect. Cu toate acestea, odată cu apropierea francezilor arcașii au putut trage pe flancul trupelor cavalerești. Armura pe cai era mai slabă pe părțile laterale și din spate, astfel încât arcașii, care se situau pe partea opusă a cavaleriei, trăgeau asupra cailor pe flancuri. Era o metodă bine-cunoscută de a stopa un atac al cavaleriei
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
Cu toate acestea, odată cu apropierea francezilor arcașii au putut trage pe flancul trupelor cavalerești. Armura pe cai era mai slabă pe părțile laterale și din spate, astfel încât arcașii, care se situau pe partea opusă a cavaleriei, trăgeau asupra cailor pe flancuri. Era o metodă bine-cunoscută de a stopa un atac al cavaleriei, deoarece calul care cădea deseori distrugea unitatea formațiunii. Rezultatele au fost devastatoare. Caii, loviți din lateral, au început să intre în panică, aruncând cavalerii de pe șa și părăsind câmpul
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
se angajaseră în luptă cu englezii. Întreaga armată, condusă de rege s-a amestecat. Arcașii englezi erau în afara zonei de foc a celor francezi. Bătălia continua, dar Prințul Negru avea o rezervă în pădure, care era în măsură să atace flancul francez și în spate. După o scurtă pauză, prințul a ordonat soldaților în rezervă să urce pe cai și să-i atace pe francezi. Având teamă să fie încercuiți francezii au încercat să fugă. Cu toate acestea, regele Ioan al
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
să fie încercuiți francezii au încercat să fugă. Cu toate acestea, regele Ioan al II-lea a fost convins orbește că participarea sa ar putea schimba cursul luptei în favoarea compatrioților săi, de aceea s-a aflat în fața ultimului atac. Pe flanc detașamentul regal era acoperit de arbaleți echipați cu scuturi mari, numite Pavese. În ciuda superiorității substanțiale a inamicului, detașamentul regal a fost partea cea mai capabilă și disciplinată a armatei franceze, în plus, englezi și gasconii erau deja epuizați de luptă
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
lipsei de săgeți bune și a armurii inamicului, această încăierare a fost ineficientă englezilor. Datorită acesteia francezii i-au atacat pe englezi aproape în întreaga compoziție. Cu toate acestea, Eduard efectuând o manevră pricepută a poziționat un detașament gascon în spatele flancului stâng francez, iar apoi a ordonat să atace cavaleria regelui. După ce arcașii englezi și-au epuizat săgețile, prințul a ordonat atacul general. După ce unitatea gasconă, situată în spatele francezilor, a lovit inamicul. Liniile franceze s-au amestecat. Escadrila regală slăbită și
Bătălia de la Poitiers (1356) () [Corola-website/Science/328737_a_330066]
-
jineții distrăgeau atenția arcașilor englezi, infanterie grea franceză a pornit rapid în marș și a intrat în luptă cu englezii. Coliziune cu inamicul i-a aruncat pe britanici la câțiva metri, începând o disperată luptă corp la corp. Jineții de pe flancuri, suferind pierderi grele, provocate de arcași, au fugit de pe câmpul luptei. După ce flancurile inamicului s-au "dispersat", cavaleria engleză a putut cu ușurință să-i atace pe francezi, ceea ce a condus la schimbarea raportului de forțe, fiind de 2:1
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
și a intrat în luptă cu englezii. Coliziune cu inamicul i-a aruncat pe britanici la câțiva metri, începând o disperată luptă corp la corp. Jineții de pe flancuri, suferind pierderi grele, provocate de arcași, au fugit de pe câmpul luptei. După ce flancurile inamicului s-au "dispersat", cavaleria engleză a putut cu ușurință să-i atace pe francezi, ceea ce a condus la schimbarea raportului de forțe, fiind de 2:1. Văzând aceasta, cavalerii din unitatea principală a lui Henric au încercat să intervină
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
aceasta, cavalerii din unitatea principală a lui Henric au încercat să intervină și să schimbe cursul luptei. Ei s-au aruncat de trei ori în atac, dar de fiecare dată au întâmpinat rezistență celor 7.000 de arcași, susținuți pe flancuri de infanteria grea. Ca și multe alte armate franceze înaintea lor, spaniolii au fugit de pe câmpul luptei. Între timp, Eduard a mutat aproximativ 4.000 de soldați din baza engleză, pentru a-i consolida oamenii de Ioan de Gaunt, aducând
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]