2,818 matches
-
arianist s-a mai menținut ca practică religioasă, mai ales în sânul populațiilor germanice din imperiu. Arianismul a continuat să existe la unele populații germanice până după sfârșitul secolului al V-lea. Unii istorici consideră că declinul și dispariția regatelor germanice (vandale, vizigote și ostrogote) vest-europene s-ar fi datorat faptului că regii lor germanici, fiind arianiști, erau considerați „păgâni” de restul creștinătății și astfel nu au primit niciun fel de sprijin din partea populației autohtone (preponderent catolic-ortodoxă) .
Arianism () [Corola-website/Science/313098_a_314427]
-
din imperiu. Arianismul a continuat să existe la unele populații germanice până după sfârșitul secolului al V-lea. Unii istorici consideră că declinul și dispariția regatelor germanice (vandale, vizigote și ostrogote) vest-europene s-ar fi datorat faptului că regii lor germanici, fiind arianiști, erau considerați „păgâni” de restul creștinătății și astfel nu au primit niciun fel de sprijin din partea populației autohtone (preponderent catolic-ortodoxă) .
Arianism () [Corola-website/Science/313098_a_314427]
-
austriacă, sub numele oficial de armata cezaro-crăiască, (în germană: "Kaiserlich-Königliche Armee", în româna contemporană "Armata imperială-regală") a fost în perioada napoleoniană a treia ca mărime din lume. Poziția Imperiului Austriac în centrul Europei și ocupația exercitată asupra unor lumi latine, germanice și slave în același timp, au implicat în mod inevitabil armata acesteia în războaie care au răvășit Europa. Armata austriacă a fost cea mai mare forță angajată continuu în luptă împotriva Franței (Imperiul Austriac a fost în stare de război
Armata austriacă în perioada napoleoniană () [Corola-website/Science/313233_a_314562]
-
ordinul regelui departe de Linderhof, în apropiere de granița cu Austria. În interior se afla un trunchi de stejar cu rădăcini mari. Ludovic al II-lea putea să petreacă acolo lungi ore de lectură. El obișnuia să celebreze acolo sărbătorile germanice. La 18 decembrie 1884 coliba a fost ars și a fost imediat reconstruită. În 1945 ea acăzut din nou victimă flăcărilor și s-a reușit salvarea doar unei părți din mobilier. În vara anului 1990, "coliba lui Hunding", a fost
Castelul Linderhof () [Corola-website/Science/314512_a_315841]
-
este o limbă germanică dispărută, care a fost vorbită de goți. Este cunoscută, în principal, din Codex Argenteus, o copie din secolul al VII-lea a Bibliei traduse de episcopul Wulfila ("Ulfilas") în gotică, datând din secolul al IV-lea. Este singura limbă est-germanică
Limba gotică () [Corola-website/Science/314572_a_315901]
-
de episcopul Wulfila ("Ulfilas") în gotică, datând din secolul al IV-lea. Este singura limbă est-germanică cu un "corpus" amplu. Toate celelalte, inclusiv limba burgundă și limba vandală, sunt cunoscute numai prin nume proprii transmise din surse istorice. Fiind limbă germanică, gotica este membră a familiei indo-europene. Este limba germanică cu cea mai timpurie atestare, dar nu are descendente între limbile moderne. Cele mai vechi documente datează din secolul al IV-lea. Limba era în declin la mijlocul secolului al VI-lea
Limba gotică () [Corola-website/Science/314572_a_315901]
-
al IV-lea. Este singura limbă est-germanică cu un "corpus" amplu. Toate celelalte, inclusiv limba burgundă și limba vandală, sunt cunoscute numai prin nume proprii transmise din surse istorice. Fiind limbă germanică, gotica este membră a familiei indo-europene. Este limba germanică cu cea mai timpurie atestare, dar nu are descendente între limbile moderne. Cele mai vechi documente datează din secolul al IV-lea. Limba era în declin la mijlocul secolului al VI-lea, în parte din cauza înfrângerii militare a goților suferite în
Limba gotică () [Corola-website/Science/314572_a_315901]
-
din cauza asimilării goților în sânul populațiilor romanice subordonate, care erau mai numeroase și civil superioare. Pe de altă parte, dispariția goticii a fost cauzată și de plecarea goților din Italia și de izolarea geografică a goților migratori de alte populații germanice. Limba a supraviețuit în Peninsula Iberică (Spania modernă și Portugalia) până în secolul al VIII-lea. Potrivit autorului franc Walahfrid Strabo (Walahfried), gotica ar fi fost vorbită în continuare și la începutul secolului al IX-lea în ținuturi dinspre cursul inferior
Limba gotică () [Corola-website/Science/314572_a_315901]
-
Augen); stul "scaun" (Stuhl); hus "casă" (Haus și Hus); salt "sare" (Salz). Datorită vechimii mari a textelor în gotică (în principal textul Bibliei tradus de Wulfila), gotica are o importanță deosebită în lingvistica comparată în general și în lingvistica limbilor germanice în particular.
Limba gotică () [Corola-website/Science/314572_a_315901]
-
psihic" încât să nu fie folosit interschimbabil. Termenul modern englez "soul" derivat din engleza veche "sáwol, sáwel" (prima dată atestat în poemul secolului al 8-lea "Beowulf" v.2820 și în Psaltirea lui Vespasian 77.50), înrudit cu alte termene germanice și baltice exprimând aceeași idee, încluzând goticul "saiwala", "sêula, sêla" din germana înaltă veche, saxona veche "sêola", "sêla, sîla" din olandeza veche, "sála" din limba nordică veche cât și lituanianul "siela". O etimologie mai îndepărtată decât termenul germanic este nesigură
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
alte termene germanice și baltice exprimând aceeași idee, încluzând goticul "saiwala", "sêula, sêla" din germana înaltă veche, saxona veche "sêola", "sêla, sîla" din olandeza veche, "sála" din limba nordică veche cât și lituanianul "siela". O etimologie mai îndepărtată decât termenul germanic este nesigură. O sugestie comună este legătura cu termenul de "ocean (mare)" (eng. "sea"), și numai din această evidență, s-a speculat că triburile germanice timpurii credeau că spiritele decedaților se odihnesc pe fundul unei mări sau ceva similar. O
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
sála" din limba nordică veche cât și lituanianul "siela". O etimologie mai îndepărtată decât termenul germanic este nesigură. O sugestie comună este legătura cu termenul de "ocean (mare)" (eng. "sea"), și numai din această evidență, s-a speculat că triburile germanice timpurii credeau că spiritele decedaților se odihnesc pe fundul unei mări sau ceva similar. O sugestie mai recentă relaționează termenul de o rădăcină a cuvântului "legătură", germanul "*sailian" (OE "sēlian", OHG "seilen"), legat de noțiunea de a fi "legat" în
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
corpului decedatului într-un mormânt pentru a prevenii reîntoarcerea sa ca o stafie. Cuvântul este în orice caz o adaptare clară de către primii delegați către popoarele germane, în special Wulfila, apostolul către goți (secolul al IV-lea) a unui concept germanic, fabricat ca traducere a grecescului "psychē" "viață, spirit, conștiință". Cuvântul grecesc este derivat dintr-un verb "a răcori, a sufla" și astfel se referă la vitala respirație, principiul animat în oameni și alte animale, opus cuvântului (soma) însemnând "corp". Se
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
pentru Cultura și Civilizația Șvabilor Dunăreni. Este și membru al "Deutsches Seminar" pentru literatură germană și comparată a Universității din Tübingen, membru în conducerea "Südostdeutsches Kulturwerk" din München, profesor onorific al Universității „Babeș-Bolyai" din Cluj și președinte al Societății „Thalia Germanica". Aproape întreaga operă a mamei sale, Irene Mokka, a fost publicată postum, în 1985, în volumul "Das Schlüsselwort" (Cuvântul-cheie), care cuprinde poezii, traduceri, piese teatrale într-un act, literatură pentru copii, proză și fragmente din jurnale. Ediția a fost îngrijită
Horst Fassel () [Corola-website/Science/314700_a_316029]
-
adeseori curajoasă. În 429, sfântul Garmanus, episcop de Auxerre, a sosit la Verulam, pentru a conduce lupta împotriva ereziei pelagiene. În vremea când episcopul se afla acolo, saxonii și picții amenințau orașul; sfântul Germanus, luând comanda trupeler, iesi învingător. Triburile germanice de pe țărmurile Mării Nordului au acostat în Anglia de azi în anul 450. Au fost chemate de celtii britanici pentru a- i sprijini că mercenari pentru a-i alungă pe pictii invadatori, veniți din Scoția. Anglo-saxonii și iutii conduși de frații
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
Ethelbert, fiind căsătorit cu o prințesă francă de religie creștină, l-a convins să treacă la creștinism, fiind botezat, și astfel, Augustin a devenit primul arhiepiscop de Canterbury. Anglo-saxonii au devenit ulterior misionari, precum Bonifacius. Ocuparea teritoriului și stabilirea triburilor germanice anglo-saxone s-a încheiat în secolul VIII, când existau șapte regate anglo-saxone, care formau Heptarhia: Mercia, Northumbria, Anglia de Est, Wessex, Essex, Sussex și Kent. Northumbria a dominat în sec. VII, dar supremația a fost preluată de Mercia în secolul următor. Așa-
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
așa zis opuse - arienii și evreii denumiți și „semiți”. Descriind caracteristici contrarii ale acestora, Drumont dădea drept exemplu boli precum „gălbenarea” și anemia, devenite epidemii cu efecte nocive, de slăbire a „raselor nobile” - adica a etniilor galice, celtice, normande și germanice, prin infestarea cu paraziți „tipici” evreilor. Acuzația evreilor de deicid (uciderea lui Iisus Hristos) își găsește un loc central și la Drumont, la această adăugându-se punerea în seamă evreilor a asasinării diverșilor conducători ai francilor, inclusiv a morții lui
Édouard Drumont () [Corola-website/Science/313715_a_315044]
-
i (; ) au fost după izvoarele romane triburi germanice care proveneau din regiunea Jütland situată la vărsarea fluviului Elba între Marea Baltică și Marea Nordului. i au migrat prin anul 120 î.e.n. împreună cu cimbrii din Jutland ajungând până în Italia. Denumirea a fost preluată/luata de la greci și romani, fără a fi
Teutoni () [Corola-website/Science/314099_a_315428]
-
prin anul 120 î.e.n. împreună cu cimbrii din Jutland ajungând până în Italia. Denumirea a fost preluată/luata de la greci și romani, fără a fi conturată precis originea lor (teutonilor). Ei ar fi putut să fie la fel de bine de origine celtă sau germanică. Sigur este oricum că erau o populație nord-europeană. De la ei s-au păstrat (nu ca drept cuvinte "teutonice") câteva denumiri geografice ca de exemplu Teutoburger Wald. Istoricul roman Plinius este primul care amintește teutonii care trăiau pe coasta de vest
Teutoni () [Corola-website/Science/314099_a_315428]
-
tot. Bătălia de la Noreia din anul 113 î.H. este descrisă de istoricii antici în mod diferit. Teutonii traversează Rinul și după relatările lui Gaius Iulius Caesar pustiesc Galia, după care vor suferi o înfrăngere în fața celților de pe teritoriul Belgiei. Germanicii (teutoni, cimbri, în plus și ambri, tiguri) pornesc contra așezărilor galezo-romane și vor înfrânge o armată romană în bătălia de la Arausio, (105 î.H.) loc în sudul Galiei. Aici triburile teutonice se vor despărți de cimbri care pornesc spre Spania
Teutoni () [Corola-website/Science/314099_a_315428]
-
Constantinopole, și-a menținut puterea până în secolul al XV-lea, la năvălirea turcilor otomani. În secolul al III-lea Roma a fost slăbită de două fronturi de luptă simultane: războaiele împotriva Imperiului Persan, pe de o parte și invaziile triburilor germanice, pe de altă parte. Doi mari împărați au reușit să mențină ordinea și să restaureze Imperiul. Dioclețian, care a preluat puterea în 284, a reorganizat și dezvoltat armata și a inițiat reforme fiscale și monetare. Imperiul fusese divizat în cel
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
în Constantinopol (actualul Istanbul). Urmează o perioadă în care Italia își pierde din importanță în cadrul imperiului și devine o simplă provincie, fiind practic abandonată de împărații care au urmat, ajungând să fie condusă de o succesiune de conducători de triburi germanice. Imperiul se scindează încă o dată în 394. În 410, vizigoții invadează Roma punând capăt stăpânirii romane asupra Peninsulei Italice. În 439, vandalii cuceresc Cartagina, iar în 476, invazia germanică a fost completă. Roma și Italia ajung sub stăpânire germanică. În
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
ajungând să fie condusă de o succesiune de conducători de triburi germanice. Imperiul se scindează încă o dată în 394. În 410, vizigoții invadează Roma punând capăt stăpânirii romane asupra Peninsulei Italice. În 439, vandalii cuceresc Cartagina, iar în 476, invazia germanică a fost completă. Roma și Italia ajung sub stăpânire germanică. În perioada ce a urmat prăbușirii Romei, au avut loc o serie de fărâmițări și invazii străine. Peninsula pe care astăzi o numim Italia nu va mai deveni o unitate
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
triburi germanice. Imperiul se scindează încă o dată în 394. În 410, vizigoții invadează Roma punând capăt stăpânirii romane asupra Peninsulei Italice. În 439, vandalii cuceresc Cartagina, iar în 476, invazia germanică a fost completă. Roma și Italia ajung sub stăpânire germanică. În perioada ce a urmat prăbușirii Romei, au avut loc o serie de fărâmițări și invazii străine. Peninsula pe care astăzi o numim Italia nu va mai deveni o unitate economică și politică până în 1861. Până în secolul al XIX-lea
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
Romano-German (care de fapt nu era nici roman, nici sfânt, nici imperiu) redobândește control asupra nordului Italiei. În scop defensiv, cele mai multe din comunitățile nordice au format o coaliție, cunoscută ca "Liga Lombardă", alianță prin care își mențin autonomia. Totuși influența germanică va continua timp de 30 de ani, perioadă marcată de războaie neîntrerupte între împărații germani și papalitate. Renașterea (care a debutat în Italia, mai ales în Florența) este marcată de o revoluție în artă, arhitectură, știință, filozofie, societate. Trebuie semnalată
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]