9,758 matches
-
mL prin reacție la cald cu un acid. 3. Care este normalitatea unei soluții de Na2SO3 dacă la oxidarea a 20 mL din această soluție în mediu acid sunt necesari 16 ml soluție 0,05 normal de KMnO4? 4. Câte grame de Na2SO3 se găsesc într-un litru de soluție, dacă 25mL din această soluție decolorează 20 mL soluție 0,04 normal de iod? 5. Ce cantitate de apă trebuie să se evaporeze din 6 litri de soluție 8% de K2SO3
Aplicaţii practice privind sinteza şi caracterizarea compuşilor anorganici by Prof. dr. ing.Daniel Sutiman, Conf. dr. ing. Adrian Căilean, Ş.l. dr. ing. Doina Sibiescu, Ş.l. dr. chim. Mihaela Vizitiu, Asist. dr.chim. Gabriela Apostolescu () [Corola-publishinghouse/Science/314_a_635]
-
nu este influențată de interacțiunile intermoleculare (ce sunt dependente de starea de agregare a substanței), deci refracția moleculară (Rm) va avea aceeași valoare în toate stările de agregare. De obicei, se folosește refracția specifică, rs, ce se referă la un gram de substanță: Se observă că : Refracția moleculară (Rm) cât și refracția specifică (rs) au un caracter aditiv, atât la amestecuri cât și în interiorul combinațiilor chimice, când: unde: nk - numărul atomilor de tipul k din moleculă; Rk - refracția atomilor de tip
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
sau de ionizare a acidului slab. Deci, relația (52) se mai poate scrie: = unde: a = concentrația inițială a acidului, exprimată în mol/L; x = concentrația ionizată până la echilibru, Eg/L, egală cu concentrația în ioni de hidrogen exprimată în ioni gram/L; a - x = concentrația rămasă neionizată la echilibru, Eg/L. Partea experimentală Reactivi: * Soluție HCl, 0,001N; * Soluție indicator metilorange 0,1%; * Soluții de CH3COOH: 0,02M, 0,015M, 0,010M, 0,005M. Aparatură: spectrofotometru tip Spekol Mod de lucru
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
specifice (γ) se reduce la determinarea constantei celulei ( θ= S L ) și determinarea inversului rezistenței (1/R), cu ajutorul conductometrului Radelkisz. O altă noțiune de bază din conductometrie este: conductibilitatea echivalentă (λ), care reprezintă conductibilitatea unei soluții ce conține un echivalent gram de substanță, indiferent de volumul în care se află aceasta dizolvată; conductibilitatea echivalentă este legată de conductibilitatea specifică prin relația (132): unde: c = concentrația exprimată în echivalent gram/litru; c 1 = V = diluția (volumul ce conține 1 echivalent gram substanță
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
conductibilitatea echivalentă (λ), care reprezintă conductibilitatea unei soluții ce conține un echivalent gram de substanță, indiferent de volumul în care se află aceasta dizolvată; conductibilitatea echivalentă este legată de conductibilitatea specifică prin relația (132): unde: c = concentrația exprimată în echivalent gram/litru; c 1 = V = diluția (volumul ce conține 1 echivalent gram substanță). Crescând diluția, crește și conductibilitatea echivalentă (λ), atingând valoarea maximă λo (conductibilitatea echivalentă limită) la diluție infinit de mare (concentrație practic egală cu zero). Pentru o anumită soluție
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
echivalent gram de substanță, indiferent de volumul în care se află aceasta dizolvată; conductibilitatea echivalentă este legată de conductibilitatea specifică prin relația (132): unde: c = concentrația exprimată în echivalent gram/litru; c 1 = V = diluția (volumul ce conține 1 echivalent gram substanță). Crescând diluția, crește și conductibilitatea echivalentă (λ), atingând valoarea maximă λo (conductibilitatea echivalentă limită) la diluție infinit de mare (concentrație practic egală cu zero). Pentru o anumită soluție de electrolit: = conductibilitatea echivalentă limită a cationului; ( )− 0λ = conductibilitatea echivalentă limită
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
R. Datele experimentale obținute se introduc în tabelul 20. DETERMINAREA GRADULUI DE DISOCIERE (α) ȘI A CONSTANTEI DE DISOCIERE (K) A UNUI ELECTROLIT SLAB PRIN METODA CONDUCTOMETRICĂ Considerații teoretice Conductibilitatea echivalentă (λ) reprezintă conductibilitatea unei soluții ce conține un echivalent gram substanță indiferent de volumul în care este dizolvată acea substanță. Conductibilitatea echivalentă a soluțiilor de electrolit crește odată cu diluția; la diluții mari conductibilitatea echivalentă tinde către o valoare limită, caracteristică fiecărui electrolit, numită conductibilitate echivalentă limită (λ0). Conform legii lui
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
soluții: unde: λ( & - conductibilitatea echivalentă limită a cationului; λ( +& - conductibilitatea echivalentă limită a anionului. La diluție infinită, electroliții disociază practic complet. Prin urmare gradul de disociere (α) va fi egal cu 1. Gradul de disociere (α) reprezintă fracțiunea din echivalentul gram care a disociat. Gradul de disociere (α) este redat de relația (137): Gradul de disociere (α) al unui electrolit slab într o soluție de o anumită concentrație este egal cu raportul dintre conductibilitatea echivalentă a soluției respective și conductibilitatea echivalentă
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
sensibilității moleculelor și ca urmare liogelul se umflă. Ca și dizolvarea, umflarea este un fenomen selectiv, aceasta având loc numai în anumite lichide. Cantitatea de lichid absorbită într-un anumit stadiu de îmbibare t, la o anumită temperatură, de către un gram de substanță care suferă fenomenul de umflare, se numește grad de îmbibare sau umflare și se definește prin relațiile (152): unde: m - masa macromoleculei înainte de umflare (g); m1 - masa macromoleculei după umflare (g); UMFLAREA GELATINEI ÎN APĂ Considerații teoretice Umflarea
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
umflare (v) reprezintă o mărime numeric egală cu variația umflării în funcție de timp. Totodată, viteza de umflare este dată de relația: unde: Q - umflarea la momentul t, care reprezintă cantitatea de lichid absorbit de 1 g de substanță care se umflă (grame solvent/grame substanță uscată); Qmax - umflarea maximă; d - grosimea plăcii la umflarea maximă; k - constanta vitezei de umflare, care depinde de natura macromoleculei. Ecuația (154) arată că umflarea decurge ca o reacție de ordinul I, deoarece viteza de umflare este
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
reprezintă o mărime numeric egală cu variația umflării în funcție de timp. Totodată, viteza de umflare este dată de relația: unde: Q - umflarea la momentul t, care reprezintă cantitatea de lichid absorbit de 1 g de substanță care se umflă (grame solvent/grame substanță uscată); Qmax - umflarea maximă; d - grosimea plăcii la umflarea maximă; k - constanta vitezei de umflare, care depinde de natura macromoleculei. Ecuația (154) arată că umflarea decurge ca o reacție de ordinul I, deoarece viteza de umflare este determinată de
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
cuprinse în domeniul indicat pe balanță. * la balanță se cântărește un platan gol; * pe platan se așează o bucată de gelatină (cu suprafața de 1 cm2); * se efectuează cântărirea și prin diferență se determină masa m a gelatinei uscate (în grame); * se introduce platanul cu gelatină într-un pahar cu apă (fig. 30) folosindu-se un suport de sârmă s de care suspendăm platanul. * se menține gelatina în apă timp de 5 minute; * se scoate platanul, se usucă bine absorbind apa
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
se usucă bine absorbind apa cu hârtia de filtru și se cântărește; * prin diferență, se determină masa m1 a gelatinei umflate; * se efectuează această operație din 5 în 5 minute până la greutate constantă. Calcule Cu ajutorul relației (158) se calculează umflarea: grame solvent grame substanță uscată (158) Se reprezintă grafic dependența Q = f(t) și se obține o curbă analoagă celei din figura 28. Se reprezintă grafic dependența lg (Qmax - Q) = f(t) și se obține o curbă similară cu cea din
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
bine absorbind apa cu hârtia de filtru și se cântărește; * prin diferență, se determină masa m1 a gelatinei umflate; * se efectuează această operație din 5 în 5 minute până la greutate constantă. Calcule Cu ajutorul relației (158) se calculează umflarea: grame solvent grame substanță uscată (158) Se reprezintă grafic dependența Q = f(t) și se obține o curbă analoagă celei din figura 28. Se reprezintă grafic dependența lg (Qmax - Q) = f(t) și se obține o curbă similară cu cea din figura 29
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
semipermeabilă (dializantă) (fig. 31). Într-un compartiment (I) se află proteina (gelatina) sub forma A la un pH mai mic decât punctul izoelectric al proteinei, iar în compartimentul (II) se află soluția de HCl (starea inițială). Concentrațiile exprimate în ioni gram/L se notează astfel: Notații: [z] = concentrația macrocationului (ionigram/L) = concentrația anionului Cl(ionigram/L) în compartimentul I, în starea inițială; [x + y] = concentrația H+ (ionigram/L) în compartimentul II, în starea inițială = concentrația anionului Cl (ionigram/L) în compartimentul
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
află în compartimentul I, ionul de H+; el tinde să difuzeze spre compartimentul I, adică din soluție în gel. Din motive electrostatice, nu poate difuza decât însoțit de ionul Cl-. Dacă presupunem că din soluție difuzează în gel y ioni gram H+/L, va difuza și o cantitate egală de ioni clorură, adică tot y ioni gram de Cl-/L. Dacă în compartimentul I nu ar exista macroionul: atunci acidul clorhidric ar difuza din compartimentul II în compartimentul I, până la egalarea
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
soluție în gel. Din motive electrostatice, nu poate difuza decât însoțit de ionul Cl-. Dacă presupunem că din soluție difuzează în gel y ioni gram H+/L, va difuza și o cantitate egală de ioni clorură, adică tot y ioni gram de Cl-/L. Dacă în compartimentul I nu ar exista macroionul: atunci acidul clorhidric ar difuza din compartimentul II în compartimentul I, până la egalarea concentrațiilor. Însă prezența macroionului respectiv (care nu poate difuza) limitează difuzia ionului H+, astfel că, la
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
obține astfel masa gelatinei umflate (m1). Calcule Prin diferența dintre masa gelatinei umflate (m1) și masa gelatinei uscate (m) se calculează cantitatea de soluție absorbită. Se calculează apoi gradul de umflare (Q), împărțind diferența (m1 - m) la masa gelatinei uscate (grame soluție absorbită pe grame gelatină uscată) (relația 167). grame solvent grame substanță uscată (167) Se reprezintă grafic dependența gradului de umflare Q în funcție de valoarea lg(1/c). Se obține o curbă analoagă cu cea din figura 32. Datele experimentale obținute
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
umflate (m1). Calcule Prin diferența dintre masa gelatinei umflate (m1) și masa gelatinei uscate (m) se calculează cantitatea de soluție absorbită. Se calculează apoi gradul de umflare (Q), împărțind diferența (m1 - m) la masa gelatinei uscate (grame soluție absorbită pe grame gelatină uscată) (relația 167). grame solvent grame substanță uscată (167) Se reprezintă grafic dependența gradului de umflare Q în funcție de valoarea lg(1/c). Se obține o curbă analoagă cu cea din figura 32. Datele experimentale obținute se înscriu în tabelul
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
dintre masa gelatinei umflate (m1) și masa gelatinei uscate (m) se calculează cantitatea de soluție absorbită. Se calculează apoi gradul de umflare (Q), împărțind diferența (m1 - m) la masa gelatinei uscate (grame soluție absorbită pe grame gelatină uscată) (relația 167). grame solvent grame substanță uscată (167) Se reprezintă grafic dependența gradului de umflare Q în funcție de valoarea lg(1/c). Se obține o curbă analoagă cu cea din figura 32. Datele experimentale obținute se înscriu în tabelul 26. OBȚINEREA ȘI CARACTERIZAREA FIZICO
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
gelatinei umflate (m1) și masa gelatinei uscate (m) se calculează cantitatea de soluție absorbită. Se calculează apoi gradul de umflare (Q), împărțind diferența (m1 - m) la masa gelatinei uscate (grame soluție absorbită pe grame gelatină uscată) (relația 167). grame solvent grame substanță uscată (167) Se reprezintă grafic dependența gradului de umflare Q în funcție de valoarea lg(1/c). Se obține o curbă analoagă cu cea din figura 32. Datele experimentale obținute se înscriu în tabelul 26. OBȚINEREA ȘI CARACTERIZAREA FIZICO - CHIMICĂ A
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
superficială se va calcula utilizând relația (185): 0 0x x n n γ γ= ⋅ (185) Un alt parametru care se modifică brusc la concentrația critică micelară este conductibilitatea echivalentă. Conductibilitatea echivalentă (λ), reprezintă conductibilitatea unei soluții ce conține un echivalent gram de substanță, indiferent de volumul în care se află aceasta dizolvată și este legată de conductibilitatea specifică (γ’) prin relația (186). 1000 V (186) unde: c = concentrația exprimată în echivalențigram/L; γ ’ = conductibilitatea specifică, se calculează cu ajutorul relației (187): [ · Û
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
particulelor adsorbite. Coeficientul de adsorbție (Г) este o măsură cantitativă a adsorbției. Acest coeficient se mai numește exces superficial și reprezintă cantitatea de substanță adsorbită care revine unității de suprafață a adsorbantului. Cantitatea de substanță adsorbită se poate exprima în grame sau în moli și se poate raporta și la unitatea de masă de substanță adsorbantă (1 g), mai ales în cazul adsorbanților solizi, cărora li se determină greu suprafața. S-a constatat că tensiunea superficială a soluțiilor este diferită de
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
La acesată convenție a aderat și România, începând cu anul 1883. Ulterior, au fost elaborate și alte sisteme de unități, diferite între ele prin domeniul în care sunt utilizate și prin unitățile fundamentale: MKfS (metru - kilogram forță - secundă), CGS (centimetru - gram - secundă), MTS (metru - tonă - secundă). Sistemul Internațional de Unități (SI) a fost adoptat în 1960 la cea de a XI-a Conferință de Măsuri și Greutăți, care a devenit legal și obligatoriu începând cu 1960 și în România. În Sistemul
Ac?iuni hidraulice pneumatice by Irina Ti?a, Irina Mardare () [Corola-publishinghouse/Science/83215_a_84540]
-
respectiv AM = 85,500, adică metalul M este rubidiul, iar oxidul este superoxidul de rubidiu, RbO2. b) Se notează cu a masa rubidiului din 100 g amestec și cu b masa superoxidului de rubidiu din 100 g amestec (exprimate în grame). Ca urmare, este valabilă relația : a + b = 100 g Reacțiile care au loc la tratarea cu apă a amestecului sunt: 2 Rb + 2 H2O = 2 RbOH + H2↑ 2 RbO2 + 2 H2O = 2 RbOH + H2O2 + O2↑ Masele molare ale superoxidului de
Chimie anorganică : metale şi combinaţii : culegere de exerciţii şi probleme, Volumul al II-lea by Cristina Stoian () [Corola-publishinghouse/Science/633_a_1228]