60,329 matches
-
carton pentru vagabondul, homeless-ul, SDF-ul (sans domicile fixe) care este, (a fost și, mai ales, a devenit, a ajuns, a rămas) metafizic și social, poetul: un înveliș slab, friabil, poros, permeabil pentru altceva, mizer poate, și misterios. Cu hârtiile numai de el și neîncetat scrise, poetul este un sans papiers. Prin cartea de față, el cere adăpost temporar în apartamentul declasat care sunt Cartea și Poezia. Nu cere, de fapt, voie nimănui să o facă: vine și se instalează
În toată puterea contextului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9912_a_11237]
-
adăpost temporar în apartamentul declasat care sunt Cartea și Poezia. Nu cere, de fapt, voie nimănui să o facă: vine și se instalează ca nesimțitul (ne trezim cu el peste noapte), cu tot calabalâcul lui imund (saci și sacoșe de hârtii scrise și mototolite: mototolite prin scriere) într-o convenție deja fanată, căreia îi acordă privilegiul ultim de a o squatta, de a o locui." Dincolo de aerul puțin vetust al majusculelor, intuiția lui Bogdan Ghiu funcționează. Se mai pot inventa și
În toată puterea contextului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9912_a_11237]
-
al întîlnirilor evitate. În preajma lui nu sunt corpuri, ci doar cărări. Nu oameni, ci vagi aure de prezență. Așa încît (unul din "testamentele" Sinuciderii din Grădina Botanică) "dacă un pictor mi-ar face, acum, portretul, ar picta o bucată de hîrtie sugativă plutind asupra golului și avînd asupra aceluia efectul astringent pe care-l are asupra epidermei coaja de pe o rană." Scrisul care strînge. Trecutul așezat în note zilnice se versifică, devine cadență, fără să aibă nimic solemn, ci doar o
Axele memoriei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9929_a_11254]
-
Simona Vasilache Oameni angajați, și serioși, criticii pot fi fermecători cînd iau o pauză. Cînd își permit, plecînd de la te miri ce, de la lucruri mărunte care strigă după condei și hîrtie, să însăileze tablete. O gazetărie beletristică, făcută din elitre colorate, ca flecuștețele atît de semnificative din lada cine știe cărui colecționar de suveniruri, printre contur, dînd drept de viață, în regnul atît de sobru al criticii, speciei pe care, în poezie, Arghezi
En spectateur by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9952_a_11277]
-
se cîștigă oarecum pe de o parte se pierde considerabil pe de alta. Vulgaritatea fără frîu e capabilă de orice. Nu ne-ar mira, luînd în considerare registrul scatologic curent, ca versurile lui Dante sau Petrarca să fie folosite ca hîrtie igienică iar pe chipurile diafane din Primăvara lui Boticelli să fie înscrise preacunoscutele sintagme injurioase cu trimitere maternă... Asistăm vrînd-nevînd la un sacrificiu al "imaginarului estetic" ca ansamblu armonios în beneficiul unui eros înverșunat senzorial, tratat prin expresia-invectivă, ergo unilateralizat
Despre pornografie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9942_a_11267]
-
compun, intră una în alta, pivotează una pe alta, se împart, se înnoadă, se cuplează, lucrează. Cutare rînd mușcă, un altul atrage și presează, cutare rînd răpește, cutare rînd subjugă...". Atare cărți sunt monumente durabile, deși trupul lor e din hîrtie. Poate de aceea foșnesc grațios precum o muzică suavă, alcătuită din frecvențe înalte, uneori supra-audibile. Iată, îți spui, un spectru de sonorități ce se cade a fi prezervat, asumat și (re)transmis în eter. Aidoma unei sticle aruncată în plină
Reflecții și reflexe by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9974_a_11299]
-
există un echivalent parizian pentru această poezie. Așadar, dacă sînt belgiancă, e grație tramvaielor, compatrioții mei preferați." Proze și interpretări, întrerupte de fotografiile lui Dan Hayon, cadre de viață dezordonată într-o literatură tipicară. În fine, impresii despre banda desenată, hîrtia lui Tintin, de la pagină care rupe monotonia unui ziar la fenomen al artei moderne. O Valonie rotundă, cu toate artele și geografiile ei, arată acest penultim Secol 21 din 2006 tuturor celor pentru care, încă, a auzi o limbă e
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9955_a_11280]
-
acțiuni concertate "pe linia demascării, compromiterii și intimidării sale". Telefoane și mesaje trimise în Elveția ca să-l sperie, să-i bage mințile-n cap, și scurgeri bine controlate de documente în "Săptămîna", al cărei patron, Eugen Barbu, a extras din hârtiile autorului anume acele fragmente în care îi turna la Securitate pe Virgil Ierunca și Monica Lovinescu. Prins între două fronturi, condamnat de vechii săi torționari, ca și de prietenii care nu i-au putut ierta pactul cu Diavolul, cu numele
Ion cel Negru by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9964_a_11289]
-
ar cuveni să-i condamnăm pe călăi; și înainte de a găsi diverse scuze informatorilor entuziaști, care au semnat angajamentul în deplină libertate, ar trebui să i le găsim acestui scriitor atât de chinuit, care s-a salvat, prin semnarea unei hârtii, de restul anilor de închisoare. Cred că suferise, deja, destul. Ceea ce rămâne totuși în contul lui Caraion ca o faptă reprobabilă de neșters este contribuția sa în "rezolvarea" cazului Steinhardt. Era un om care trecuse, ca și el, prin experiența
Ion cel Negru by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9964_a_11289]
-
Angelo Mitchievici Ultimul film românesc din anul 2006 îi aparține lui Radu Muntean: Hîrtia va fi albastră" (Premiul pentru Cel mai bun film în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Film Eurasia, desfășurat la Antalya, în perioada 16-23 septembrie). Filmul face parte din seria de war movies, măi apoape, însă, de
Eroi ai timpului nostru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9975_a_11300]
-
de la TAB-ul aflat în fundal îi curată pe toți. Unul dintre lucrurile care mi se par reușite: Radu Muntean nu mai reia acest final. La sfîrșit avem doar o explicare a scenei: parolă, cea care dă și titlul filmului, " Hîrtia va fi albastră", valabilă pentru trupele MI, nu este cunoscută și de cei de la armată. Solicitați să se identifice, cei din TAB dau singură parolă pe care o știu, șunt luați drept teroriști, aceeași confuzie că și în cazul lui
Eroi ai timpului nostru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9975_a_11300]
-
se încarcă cu emoția ta, dar ajunge să simtă o respingere reactivă care sfîrșește într-o eschivă precaută. Se simte agresat printr-o insistență retorică lipsită de tact și, în consecință, întoarce pagina. Dar de ce scena actorului nu seamănă cu hîrtia scriitorului? Deoarece, în cazul scrisului, deși punctul de plecare e același ca pe scenă - emoția - , mijlocul de exprimare e altul. Cu alte cuvinte, emoția trebuie să fie trecută prin filtrul unui ochi anticipator care prevede reacțiile cititorului. A scrie spre
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
pe pagină ca ea să treacă automat în cititor. Din păcate nu se va întîmpla așa, cauza fiindcă că, în scris, emoția nu se transmite prin propagare directă, ci prin stimularea indirectă a imaginației. Scriitorul nu se poate mișca pe hîrtie așa cum se mișcă actorul pe scenă. În scris, trupul actorului e înlocuit de cuvintele scriitorului, caz în care, în lipsa unei reprezentări directe a unui trup prin a cărui mișcare să se propage o emoție, imaginația cititorului trebuie atrasă prin ritmul
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
cu care își urlă în public convingerile. Tocmai de aceea îl citești cu atenție și uneori cu plăcere pe acest cineast care, deși nu are stil, are fervoare cît pentru zece stiluri. În schimb, Pasolini vrea să se miște pe hîrtie precum actorii pe scenă, ceva din virulența peliculelor celebrului cineast trecînd în substanța scrierior sale. Pasolini e violent în expresie și contondent în argumentație, și chiar în asta stă lipsa lui de dozaj prozodic. Și dacă nu-i poți ignora
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
de altă parte, cu distribuirea Luciei într-un rol matern-protector. Contactele propriu-zise sunt aproape stânjenitoare, tânărul încercând să-și potolească simțurile aprinse, sub armura cavalerului adorator. Majoritatea scrisorilor ilustrează abundent confuzia morală și psihologică a celui ce le pune pe hârtie, Dimov construindu-și un model al dragostei absolute contrazis la tot pasul, și în primul rând de el. Tinută în frâu, reprimată, castrată, senzualitatea derapează în câte o aventură sordidă (fie ea și imaginară) neconsumată, și evocată apoi cu repulsie
Un vis alb by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9991_a_11316]
-
mic obiect de pe fiecare linie. Continuă cealaltă jumătate de desen. Găsește umbrele corespunzătoare fiecărui obiect. Colorează în dreapta, tot atâtea figuri cât arată numărul din stânga. Realizează un buchețel de flori. Decupează florile, colorează-le cum vrei tu și lipește-le pe hârtie pentru ale pune în vază. La sfârșit le poți desena codițe și frunze . 1. Colorează cu albastru norul cel mai mare 2. Colorează cu roz norul cel m ic 3. Colorează cea mai de sus picătură de ploaie cu verde
Fişe de lucru din cabinetul de logopedie by Alina Biolan () [Corola-publishinghouse/Administrative/1145_a_2052]
-
ar exista, pur și simplu, iadul?" (Florin }upu); "Doi crescători de cuvinte într-o fermă a memoriei. El, Valeriu Corocea, îndeamnă femeia să-l tragă deoparte, altfel se duce dracului după o iluzie. Ea, Liliana Paisa, își pune dimineața șorțul hârtiei de scris și, cu pașii uriași ai ideii, intră prin grajduri, unde cirezi întregi de sintagme așteaptă să fie adăpate din crezul lor poetic." (Cornel Galben); "Cufundându-ne-n plenitudine/ reconstituim Principiul Logic al Noncontradicției/ dintre Eu și Ego-ul dictator
Cărți proaste by Mihaela Nicoleta Grigore () [Corola-journal/Journalistic/8933_a_10258]
-
veche, convențională) ironie. Deja suntem înconjurați și îmbibați de spuma cenușie a poeziei lui Constantin Acosmei, o poezie cu atât mai puternică și mai originală cu cât a renunțat la orice retorică și simbolistică. Versurile, aparent plate, inerte, puse pe hârtie între paranteze și parcă în treacăt, sunt absolut uimitoare. Realitatea e fărâmițată și tocată de o privire obosită, care proiectează asupra exteriorului obscuritatea și petele unei vieți scurse într-o cameră sumar mobilată: "(azi când mergeam pe stradă/ niște copii
Scrisoarea unui provincial by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8934_a_10259]
-
Dumnezeu ascuns în Biblie: o idee despre prezență" (Alexandra-Flora Pifarré), " Imaginea prezenței în jocul scenic" (Lamia Bereksi Meddahi), "Prezență și simbol" (Mihai Dinu), "Arghezi - Dumnezeul ascuns, poezia prezentă" (Ion Pop), "Poetul în bazarul textual. Prezențe și absențe în lumea de hârtie a lui Ioan Flora" (Răzvan Voncu). Cadrul a fost atrăgător pentru universitari și cercetători din mai multe generații și din centre culturale diferite: București, Brașov, Cluj, Constanța, Sibiu, Oradea, Paris, Trčves, Louvain, Lausanne, Tunis, Copenhaga, Quebec, Parma, Richmond, Florida, Minnesota
Dialog interdisciplinar despre prezență by Dana Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/8944_a_10269]
-
să fi fost aici un depou. Dar, cine știe?... "O, lună plină, de-ai vedea Azi ultima durere-a mea, Ce m-a-ncercat de veghe stînd Lîngă pupitru nopți la rînd: Căci cu mîhnită simpatie Lucești pe scoarțe și hîrtie! Ah! de-aș putea pluti pe munți În raza dulcii tale frunți, Peste prăpăstii să zbor cu duhuri, Peste livadă-n senine văzduhuri, Să-mi spăl în roua ta ființa De negura ce-o dă știința!" Într-o hală de
Foarte scurtă istorie incompletă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8948_a_10273]
-
din Praga în septembrie 1869, a mai apărut o variantă, în care vesta poetului este de aceeași culoare cu sacoul. La rândul ei, această nouă variantă, apare sub două forme: una dreptunghiulară, în care portretul poetului ocupă întreaga suprafață a hârtiei fotografice, ceea ce în mod obișnuit se numește "fotografie-bust", și o alta în care portretul este încadrat într-un medalion de formă ovală. Șerban Cioculescu este primul cercetător care a semnalat, în 1968, existența variantei cu vesta "asortată", așa cum o va
Vesta lui Eminescu by Victor Macarie () [Corola-journal/Journalistic/8940_a_10265]
-
culoarea vestei, pentru a obține un contrast mai mare. Aici albul imaculat al cămășii este ca un blitz, în centrul imaginii, peste care se răsfață papionul, asortat și el la culoarea hainei. La Tomá�, portretul ocupă aproape întreaga suprafață de hârtie fotografică, la Brand, portretul este mai mic, lăsând loc la baza lui, pentru inscripția "M. Eminescu de 19 ani". Umbra, la Tomá� este discretă, din spatele capului spre extremitățile fotografiei, iar la Brand, umbra este mai accentuată, apare ca o aureolă
Vesta lui Eminescu by Victor Macarie () [Corola-journal/Journalistic/8940_a_10265]
-
pentru inscripția "M. Eminescu de 19 ani". Umbra, la Tomá� este discretă, din spatele capului spre extremitățile fotografiei, iar la Brand, umbra este mai accentuată, apare ca o aureolă în jurul capului. La Tomá�, bustul se termină într-un degrade, până la baza hârtiei fotografice, urcând în diagonală, în sus, încât umărul stâng este abia perceptibil, iar la vestă se distinge doar nasturele de sus, în timp ce la Brand, portretul se termină într-un semicerc pierdut în jos, cu umărul stâng bine conturat, iar la
Vesta lui Eminescu by Victor Macarie () [Corola-journal/Journalistic/8940_a_10265]
-
să fi fost aici un depou. Dar, cine știe?... "O, lună plină, de-ai vedea Azi ultima durere-a mea, Ce m-a-ncercat de veghe stînd Lîngă pupitru nopți la rînd: Căci cu mîhnită simpatie Lucești pe scoarțe și hîrtie! Ah! de-aș putea pluti pe munți În raza dulcii tale frunți, Peste prăpăstii să zbor cu duhuri, Peste livadă-n senine văzduhuri, Să-mi spăl în roua ta ființa De negura ce-o dă știința!" Într-o hală de
Mefisto by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8947_a_10272]
-
de legat de-o firmă - în vremea cînd știai la care masă șade fiecare pălesc în fața acestui joc împrejurul unei mese, un joc întemeiat pe dar și pe sinceritate. Neputînd ști ce a crezut fiecare dintre destinatarii micilor comisioane de hîrtie, rămîn doar la conținutul lor, care nu lezează cu nimic ideea de passe-temps de societate, cultivînd ale sale luxe, calme et volupté pînă într-acolo încît să-și eludeze miza estetică. Nu întrutotul, firește. Chiar dacă vreun "unanimă" rătăcit în vremea
O dedicație by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8974_a_10299]