8,599 matches
-
depozitare, în prezent acumulându-se date ce arată că rezervele grase ale organismului sunt sensibile și ele, atât la semnale nervoase, cât și umorale, plecate din creier. Leptina secretată de adipocitele albe inhibă apetitul și ingestia de alimente, fiind considerată hormonul sațietății. Grelina gastrică și orexina (hipocretina) hipotalamică, dimpotrivă, stimulează apetitul și consumul de alimente. Considerat organ endocrin complex, țesutul adipos produce și secretă o gamă variată de molecule bioactive cu rol paracrin și endocrin sistemic. A fost găsită în circulația
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
activate de grelină și hipoglicemie. Grelina este secretată de celulele enterocromafine localizate în mucoasa celulelor fundice ale stomacului (Kojima și colab., 1999). Principala ei acțiune se realizează în sens stimulator la nivelul orexinei hipotalamice, fiind dublată de efecte agoniste asupra hormonului de creștere. Spre deosebire de grelină care, împreună cu colecistokinina, participă la reglarea de scurtă durată a ingestiei de alimente, leptina și insulina contribuie la reglarea de lungă durată (fig. 117). Alți hormoni gastrointestinali sunt implicați în reglarea sau modularea ingestiei de alimente
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
la nivelul orexinei hipotalamice, fiind dublată de efecte agoniste asupra hormonului de creștere. Spre deosebire de grelină care, împreună cu colecistokinina, participă la reglarea de scurtă durată a ingestiei de alimente, leptina și insulina contribuie la reglarea de lungă durată (fig. 117). Alți hormoni gastrointestinali sunt implicați în reglarea sau modularea ingestiei de alimente, începând cu peptidele anorexigene (peptidul glucagon-like, polipeptidele pacreatice PP și YY și oxyntomodulin) și sfârșind cu cele orexigene de tip grelinic, stimulatoare a orexinei hipotalamice. Contribuind la controlul și autoreglarea
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
sau modularea ingestiei de alimente, începând cu peptidele anorexigene (peptidul glucagon-like, polipeptidele pacreatice PP și YY și oxyntomodulin) și sfârșind cu cele orexigene de tip grelinic, stimulatoare a orexinei hipotalamice. Contribuind la controlul și autoreglarea apetitului și ingestiei de alimente, hormonii gastrointestinali formează împreună cu complexul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal un adevărat ax creier-tub digestiv reglator al comportamentului alimentar și metabolismului energetic în general. II.4.10.4. Reglarea ingestiei de lichide Individul normal pierde zilnic 1900-2500 cm3 apă, cantitate care este înlocuită printr-un
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
menținere a stimulului. Leziunile centrului setei determină diminuarea sau abolirea senzației de sete (adipsia) și a consumului de lichide. Centrii setei se suprapun parțial cu zona din hipotalamus care elaborează ADH, ceea ce face ca excitarea acestora să determine și hipersecreția hormonului antidiuretic, mărind reținerea apei în organism de către rinichi. Stimularea centrului setei se face pe două căi independente, una determinată de hipertonia osmotică a lichidelor organismului și cealaltă, de scăderea volumului lichidelor extracelulare (hipovolemie). În funcție de gradul de deshidratare intra- și extracelulară
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
din centrul setei, asociată cu creșterea nivelului de activitate a osmoreceptorilor centrali și periferici, hipotalamusul constituind o zonă de reglare atât a aportului, cât și a eliminărilor lichidiene. Centrul hipotalamic al setei suprapunându-se parțial cu nucleul paraventricular secretor de hormon antidiuretic retrohipofizar, controlează atât ritmul ingestiei de apă. cât și al eliminării ei pe cale renală. Controlul ingestiei apei se realizează cu participarea osmoreceptorilor de la nivelul mucoasei bucofaringiene detectoare a gradului de deshidratare locală pe de o parte și a stimulării
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
atât ritmul ingestiei de apă. cât și al eliminării ei pe cale renală. Controlul ingestiei apei se realizează cu participarea osmoreceptorilor de la nivelul mucoasei bucofaringiene detectoare a gradului de deshidratare locală pe de o parte și a stimulării zonelor secretoare de hormoni circulanți - ADH retrohipofizar și sistem renină-angiotensină renal pe de altă parte prevăzuți cu binecunoscutele proprietăți antidiuretice și stimulante a secreției de aldosteron și ingestiei de apă în cazul angiotensinei II active. În ultimul timp se atribuie sistemului renină-angiotensină un rol
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
organului subformical și centrului setei din hipotalamusul anterolateral (Fitzsimons, 1969; Petrescu, 1970). Împreună cu organul vascular al laminei terminale, organul subformical este componentă a organului subcomisural bogat în osmoreceptori a căror stimulare de către angiotensina II determină efecte dipsogene și eliberare de hormon antidiuretic de la nivelul nucleilor paraventricular și supraoptic ai hipofizei posterioare. Astfel reglarea reflexă neurohormonală întregește componenta volitivă conștientă a reglării ingestiei de lichide asigurând echilibrul normal între ingestie și eliminare de apă, săruri și reziduuri. II.5. REGLAREA FUNCȚIILOR RENALE
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
este total impermeabilă. Aceasta permite în schimb, reabsorbția sodiului și clorului. În comparație cu tubii proximali, la nivelul cărora predomină celulele cilindrice, bogate în mitocondrii, restul epiteliului tubular, inclusiv tubii distali, prezintă o permeabilitate mai redusă. Aceasta suferă importante modificări sub influența hormonilor implicați în reglarea hidroelectrolitică (ADH, aldosteron etc.). c) Excreția (secreția) tubulară realizează prin procesul invers reabsorbției, transportul unor substanțe din capilarele peritubulare în lumenul tubilor uriniferi. Ca și reabsorbția, secreția tubulară poate fi activă sau pasivă. Dintre ionii apăruți în
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
pediculului renal provoacă vasoconstricție și scăderea debitului venos al rinichiului, iar secționarea lui produce vasodilatație și creșterea diurezei. Creșterea volumului sanguin, de exemplu, stimulând baroreceptorii cardio-pulmonari, stimulează aferențele vagale spre nucleul tractusului solitar, centrii vasomotori și complexul hipotalamo-retrohipofizar secretor de hormon antidiuretic (ADH). Reducerea eliberării de ADH și a descărcărilor eferente simpatice însoțite de scăderea secreției de renină determină creșterea fluxului sanguin renal și ritmul filtrării glomerulare urmate de hipersecreția apei și NaCl, contribuind la restabilirea volemiei normale. Invers, reducerea volumului
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
la nivelul vaselor renale nu numai adrenergice, ci și colinergice, a căror densitate este mai redusă. Prin intermediul acetilcolinei, parasimpaticul ar produce arterio-dilatație și creșterea diurezei. Controlul indirect - se realizează pe cale neurohormonală centrală cu participarea predominantă a complexului hipotalamo-hipofizar secretor de hormon antidiuretic și hormoni corticosuprarenalieni, implicați în reglarea eliminărilor urinare hidroelectrolitice. Întregind controlul nervos central, un rol reglator important deține sistemul renină-angiotensină. II.5.5. REGLAREA REABSORBȚIEI TUBULARE Capacitatea tubulilor renali de a crește rata reabsorbției ca răspuns la creșterea încărcării
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
renale nu numai adrenergice, ci și colinergice, a căror densitate este mai redusă. Prin intermediul acetilcolinei, parasimpaticul ar produce arterio-dilatație și creșterea diurezei. Controlul indirect - se realizează pe cale neurohormonală centrală cu participarea predominantă a complexului hipotalamo-hipofizar secretor de hormon antidiuretic și hormoni corticosuprarenalieni, implicați în reglarea eliminărilor urinare hidroelectrolitice. Întregind controlul nervos central, un rol reglator important deține sistemul renină-angiotensină. II.5.5. REGLAREA REABSORBȚIEI TUBULARE Capacitatea tubulilor renali de a crește rata reabsorbției ca răspuns la creșterea încărcării tubulare asigură echilibrul
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
interstițiale însoțită de creșterea presiunii coloid-osmotice. Astfel, variațiile hemodinamicii renale care cresc sau scad reabsorbția în capilarele peritubulare determină variații în același sens ale reabsorbției tubulare. Reglarea volumelor lichidiene și concentrației sodiului și principalilor electroliți este realizată de intervenția anumitor hormoni care asigură echilibrul între procesele de reabsorbție și cele de excreție tubulară, când creșterea excreției urinare de apă și sodiu depășește valorile normale ale diurezei și natriurezei de presiune. Datorită mecanismelor de autoreglare glomerulo-tubulară, variațiile presiunii arteriale cuprinse între 75
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
tubilor proximali, anselor Henle, tubilor distali și tubilor colectori prin mecanismul activării directe a pompei Na-K ATP-aza membranară a celulelor epiteliale tubulare. Spre deosebire de aldosteron care activează reabsorbția ionilor de sodiu și secreția (excreția) ionului de potasiu la nivelul tubilor colectori, hormonul antidiuretic (ADH) determină creșterea reabsorbției tubulare a apei ca urmare a permeabilității crescute pentru apă a celulelor epiteliale din tubulii distali, colectori și ductele colectoare. Contribuind la retenția apei în organism când există riscul deshidratării, ADH reprezintă factorul hormonal de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
participarea aquaporinelor de la nivelul suprafețelor luminale ale membranelor celulare tubulare. La rândul său, peptidul natriuretic atrial produce scăderea reabsorbției de sodiu și apă la nivelul tubilor renali în cazul distensiei atriale, contribuind la normalizarea volumului circulant. Pe de altă parte, hormonul paratiroidian determină creșterea reabsorbției tubulare a ionilor de calciu și magneziu, însoțită de inhibarea eliminării fosfaților. II.5.6. FUNCȚIA ENDOCRINĂ A RINICHIULUI În ultimele decenii, au fost semnalate tot mai multe date care au pus în evidență faptul că
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
decenii, au fost semnalate tot mai multe date care au pus în evidență faptul că la nivelul rinichiului sunt diferențiate anumite structuri care au rol de a secreta unele substanțe cu proprietăți hormonale. Sunt aceste principii substanțe cu rol de hormoni locali sau generali? În rândurile ce urmează vom încerca să prezentăm succint anumite aspecte ale acestor observații, lăsând cititorului și, mai ales, timpului să tranșeze exact asupra rolului lor în organism. Până în prezent, sunt unanim acceptați ca produși secretați la
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
unanim acceptați ca produși secretați la nivelul rinichiului: renina, factorul vasodilatator - medulina, eritropoietina și kininogeninele. În deceniul trecut au apărut și unele cercetări care considerau că transportul ionului de sodiu la nivelul tubului proximal ar fi controlat de un anumit hormon, numit natriferina. Datorită capacității de sinteză și eliberare a acestor substanțe se atribuie rinichiului rol de glandă endocrină. II.5.6.1. Renina Observații sistematice în legătură cu eliberarea reninei de către rinichi au apărut după descoperirea de către Tigersted și Bergman (1898) a
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
și al medulosuprarenalei. Numeroase date au demonstrat că angiotensina II prezintă efecte aldosteron-eliberatoare directe. Între secreția de renină și aldosteron există relații de directă proporționalitate. Efectul respectiv apare la doze inferioare celor presoare, așa încât unii autori atribuie angiotensinei rol de hormon aldosteronotrop. Alături de intervenția sistemului renină-angiotensină la menținerea homeostaziei hidroelectrolitice a organismului prin modificări ale funcției renale, există date în literatură care atestă și rolul dipsogen al angiotensinei II. După introducerea acesteia în circulația generală, ventriculii cerebrali laterali sau diverse alte
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
în limite constante a irigației glomerulare. II.5.7. MECANISMELE HORMONALE DE REGLARE A FUNCȚIEI RENALE Intervenția glandelor endocrine în activitatea renală se manifestă îndeosebi asupra mecanismelor prin care rinichiul participă la menținerea balanței hidrosaline corecte a organismului. Acțiunea diferiților hormoni (ADH, Aldo, ANF etc.) se exercită fie direct la nivelul rinichiului, fie indirect, prin modificarea factorilor care reglează distribuția și mișcarea apei și electroliților în organism. Extractele de hipofiză posterioară conținând ADH exercită o acțiune oligurică. Acțiunea antidiuretică a ADH
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
distal al nefronului (tub distal și tub colector). Este vorba de reabsorbția facultativă, care reprezintă în medie 15% din filtratul glomerular. Deci, ADH intervine în ajustarea cantității de apă care trebuie eliminată din organism. De remarcat că numai la om hormonul antidiuretic (vasopresina) intervine în reabsorbția tubulară de apă, la reptile aceasta influențează filtrarea glomerulară, iar la păsări influențează atât filtrarea, cât și reabsorbția apei. Mecanismul prin care ADH crește reabsorbția de apă este încă discutat. Unii cercetători susțin ipoteza că
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de 1,2-diacilglicerol și de 1,4,5-inozitol trifosfat, urmată de activarea proteinkinazei C și mobilizarea Ca2+ intracelular. Creșterea concentrației Ca2+ intracelular determină activarea calmodulinkinazei, urmată de suita de procese finalizate prin răspuns celular. La nivelul tubului renal, cuplarea vasopresinei (hormonului antidiuretic) cu receptorii de tip V2 este urmată de activarea adenila ciclazei, care determină creșterea concentrației intracitoplasmatice de 3'5'-cAMP ce activează proteinkinaza A. La rândul ei, proteinkinaza A activată determină fosforilarea actin-binding proteinei, a vilinei și eliberarea de
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
care intervine în mare măsură în reglarea funcțiilor rinichiului. Toți steroizii corticosuprarenali, dar în special mineralocorticoizii intervin în reglarea funcției renale. Dintre aceștia, mai bine cunoscuți sunt dezoxicorticosteronul (DOC) și aldosteronul, denumit și electrocortină sau corticoid electrolitoreglator. Cel mai activ hormon este aldosteronul care, la nivelul rinichiului, are acțiune de 100 de ori mai puternică decât DOC. De remarcat că aldosteronul reduce eliminarea de Na+ și crește pe aceea de K+ la nivelul rinichiului, glandelor sudoripare, glandelor salivare etc. II.5
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
activarea protein kinazei cGMP-dependente, care pe o cale secvențială implică proteina Gi-GTP. Aceste mecanisme cGMP-dependente inhibă reabsorbția de sodiu la nivelul canalului colector din medulara internă și explică în mare parte natriureza observată după creșterea nivelului plasmatic de ANF. În afara hormonului antidiuretic, aldosteronului și peptidelor natriuretice, numeroși alți factori hormonali intervin secundar în reglarea hidroelectrolitică, începând cu glucocorticoizii și sfârșind cu hormonii tiroidieni și sexuali. Unii cercetători presupun existența unui hormon diuretic eliberat de către hipofiza anterioară. Totuși, nu s-a izolat
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
canalului colector din medulara internă și explică în mare parte natriureza observată după creșterea nivelului plasmatic de ANF. În afara hormonului antidiuretic, aldosteronului și peptidelor natriuretice, numeroși alți factori hormonali intervin secundar în reglarea hidroelectrolitică, începând cu glucocorticoizii și sfârșind cu hormonii tiroidieni și sexuali. Unii cercetători presupun existența unui hormon diuretic eliberat de către hipofiza anterioară. Totuși, nu s-a izolat un principiu specific, capabil să contrabalanseze acțiunea hormonului antidiuretic. Puterea diuretică a extractelor de hipofiză anterioară rezultă probabil din acțiunea conjugată
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
parte natriureza observată după creșterea nivelului plasmatic de ANF. În afara hormonului antidiuretic, aldosteronului și peptidelor natriuretice, numeroși alți factori hormonali intervin secundar în reglarea hidroelectrolitică, începând cu glucocorticoizii și sfârșind cu hormonii tiroidieni și sexuali. Unii cercetători presupun existența unui hormon diuretic eliberat de către hipofiza anterioară. Totuși, nu s-a izolat un principiu specific, capabil să contrabalanseze acțiunea hormonului antidiuretic. Puterea diuretică a extractelor de hipofiză anterioară rezultă probabil din acțiunea conjugată a mai multor hormoni pe care îi conține. Insulina
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]