10,269 matches
-
trăia el chemarea educatorului. De la început, tânărul seminarist își mărturisește neîncrederea în viitorul Portugaliei care ar vrea să egaleze gloria secolelor XV și XVI, când erau lumi noi de descoperit și continente noi de populat. De altfel, grandoarea acelei Portugalii imperiale și maritime i se pare "foarte mult favorizată de împrejurări". Împărtășește, în această privință, fără s-o spună - cel puțin în notele care ne-au rămas - atitudinea unui Oliveira Martins. Dar nu e pesimist. Nu crede îniminența catastrofei țării sale
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Etius mă onorează. Trebuie, totuși, să-ți spun - observă, în vreme ce escorta sa se alătura escortei romanului - că până acum câteva zile speram să-l întâlnesc personal. Chiar și Gundovek conta pe sosirea sa aici, în fruntea unei armate. Când trimișii imperiali au ajuns cu vestea că, de fapt, urma să sosească doar un ambasador, a reacționat foarte prost. — Magister adună o armată în Lunca Padului. Dacă sosește mai târziu, e doar pentru că nu vrea să scape din vedere nimic din ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aceeași seară, înaintea războinicilor reuniți în marea piață a Pretoriului, episcopul celebră liturghia și ritualul funebru pentru Waldomar și pentru tânărul Waltan. Doar cu câteva ore înainte, fără nici un vot împotrivă, adunarea capilor hotărâse în favoarea respectării alianței; în așteptarea armatei imperiale, care trebuia să ajungă din Italia, burgunzii urmau să vegheze asupra trecătorilor din munți și asupra văii cursului mijlociu al Rhonului, asigurând și apărarea, la Augusta, a podului de peste Rin. Comanda fortăreței fu încredințată lui Reinwalt, pe care burgunzii îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai mărunt de la grajduri, de la proprietarul unei mari villa până la ultimul dintre țăranii săi, trăiau cu perspectiva a ceva îngrozitor. Veștile funeste curgeau amenințătoare și, de fiecare dată când trimitea un curier la Mediolanum, punctul central de adunare a armatei imperiale, Sebastianus știa că orice idee și-ar fi făcut Etius, pe baza mesajului său, despre situația din Sapaudia, în doar câteva zile lucrurile se înrăutățeau și mai mult. Când, la trei zile după Paște, cineva aduse de la miazănoapte vestea jafului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și el peisajul, cu gândul poate la Benaco, lacul său: era într-adevăr, pe jumătate barbar, descendent - din partea tatălui - din coloniști alamani așezați, cu optzeci de ani înainte de marele Valentinian, în Lunca Padului. Familia sa trăia lângă Brixia, pe domeniul imperial. Puțin mai departe de el, cele două santinele burgunde păreau mult mai puțin interesate de peisaj și pălăvrăgeau cu voce scăzută în asprul lor dialect nordic. Pe malul de miazănoapte al lacului se vedea limpede burgul Noviodunum și, mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
capul în mâini, suspinând. îi venise în minte Vitalius, care acum probabil ajunsese deja cu mesajul său la Flavius Etius. Poate că Magister militum era pe drum, poate deja trecea pasul. Avea însă în suflet o presimțire urâtă, căci armata imperială era în întârziere nu numai față de ce-i spusese lui Gundovek, dar și față de cele mai pesimiste previziuni ale sale. Cât despre burgunzi, erau cu siguranță împrăștiați: Gundovek, dacă Balamber îi spusese adevărul, se baricadase în Genava, iar de Chilperic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le oferim o răsplată. — Adică? — Iertarea. Iertarea și înrolarea în armata romană, nu pentru a fi dislocați la frontiere, ci pentru a fi încredințați garnizoanelor din marile centre; sau, ca o alternativă, posibilitatea de a fi primiți coloni pe pământurile imperiale. — Cer iertare, Eminentissime, dar tot nu înțeleg care va fi misiunea mea. — Ai două, de fapt. înainte de toate, să-l însoțești pe Divicone în taberele bagaude și, vorbind cu capii lor, să dejoci planurile di Eudoxiu. O să plecați chiar mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aliați era dovada cea mai bună a decăderii în care se zbătea un imperiu odată glorios. Descoperiră că fiecare dintre ei provedea dintr-o familie caracterizată printr-o tradiție militară bine înrădăcinată: un unchi al lui Metronius fusese chiar Legat imperial la Magonza pe vremea primelor invazii barbare, în timpul principatului lui Aurelius Probus. Din cele câteva indicii despre participarea sa la războiul bagaudic, pe care nu părea să-l treacă între acțiunile sale cele mai glorioase, Sebastianus se convinse că experiența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui Metronius. însă lucrurile erau mai complicate decât își închipuise. Vorbele sale, într-adevăr, lăsară frâu liber unui șir de intervenții, de facturi opuse. Nu toți, de fapt, se lăsau seduși de propunerile lui Flavius Etius: viața colonului pe pământurile imperiale era foarte grea, iar mulți dintre cei prezenți se făcuseră pădureni ca să scape de exploatarea nemiloasă a intendenților și a perceptorilor. în același timp, chiar mai puțin atrăgătoare părea multora perspectiva serviciului militar, fie el și în detașamente și castrensi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în micul animal, din ai cărui ochi, de acum sticloși, îi părea că se scurg, ca o acuzație inutilă la adresa călăului său, lacrimi de durere disperată. Nici unul dintre membri suitei de servitori nu asista la ritul străvechi - o interziceau legile imperiale. Alături de Hippolita se afla doar prietena sa din totdeauna, frumoasa Flavia Sextilia, care ținea ochii în jos, iar cu o mână încordată își strângea ricinium-ul sub bărbie, incapabilă să suporte imaginea acelei mici ființe simple, însângerate. Așa era ea: curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care Hippolita îl considera absurd, menit în principal să-i mulțumească pe sclavi și pe coloni, care, deși nu erau sclavi prin naștere, erau, totuși, în adâncul sufletului lor. De mai mult de un veac, acest cult cucerise însăși curtea imperială, iar ca o consecință, puținii cetățeni romani ce încă aderau la culturile străvechi erau acum constrânși să le practice în secret. Ea, oricum, se lepădase demult de doctrinele creștine; deși, mama sa, învingând - ca, de altfel, în toate situațiile - slabele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Eu le-am insuflat încredere, i-am încurajat să reziste, să se încreadă în cuvântul lui Etius. Zi de zi, de la amvonul Catedralei sau din curte, ori chiar de la fereastra asta, vorbesc cu ei și le dau asigurări că armata imperială trebuie să sosească. îi încurajez, le spun că nu trebuie să cedeze în fața disperării, că în curând suferințele lor vor înceta, că barbarii vor fi alungați către infernul care se pare că i-a vomitat. însă hoarda aceea asasină nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
difuz, înăbușit și deformat din cauza distanței, un vuiet nedeslușit. Fremătând de-a dreptul, Vitalius arătă cu degetul înspre armata romană. — Uite, Prefectule! Catafracții! într-adevăr, în compania ce se găsea în apropierea drumului puteau fi recunoscute acum însemnele puternicei cavalerii imperiale cu platoșe. Și încet-încet cavaleria acoperea câmpia întreagă. — Unde a găsit Magister atâta cavalerie? întrebă Maliban. — Vizigoții! îi răspunse emoționat Sebastianus. Se vede că cele două armate s-au reunit. Ovații se ridică din mulțime la o sută de pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
respect chiar mai mari decât în trecut. într-un peisaj de coline joase, împădurite, mergeau pe vechiul drum roman, acum abandonat de zeci de ani, iar pe unele porțiuni aproape impracticabil, întrucât acolo, ca peste tot, de altfel, pe teritoriul imperial locuitorii din regiune luaseră de multă vreme obiceiul să se aprovizioneze deseori, pentru construcțiile lor, cu pietre din pavaj și cu pietrișul de susținere. Ținându-și calul la pas, urmărea unul din puținele care ce le mai avea mingan-ul. îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vârstei, drept care, atunci când se merse la oraș, trecu și pe la prăvălia misitului Klapa, Întrebând cât ar costa-o să achiziționeze o vioară ceva mai mare, cum văzuse una În tinerețea ei la Viena, atunci când Împăratul Franz Iosif organizase la curtea imperială de la Viena o paradă selectând din fiecare neam câte o pereche de tineri pe care Îi puse să treacă prin fața sa. De la Brodina, plecase ea și fiul protopopului Echim. „Vreți să spuneți un violoncel?“ - Întrebă misitul cercetând-o În treacăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și cum femeia dădu din cap că nu, Îi vârâră sfârcul stâng În călimară, strivindu-l de glosar... Învârtindu-se În cerc În jurul mesei, Increatul Își Înfipse pintenii În coastele fiarei Apocalipsului, cântând cucurigu de douăsprezece ori și intonând imnul imperial. Apoi, cotrobăind prin dulap, scoase sticluța de horilcă și o dădu pe gât, făcând semn Întregii cete s-o ia din loc. După plecare lor, babulea Își reteză degetul mânjit de cerneală și-l aruncă În cuptor, punând-o și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
piept. - Păi, ce să presar, făcu cu ochiul musafirul, cenușă, ce altceva?! - Cenușă? - Asta ca să se usuce mai repede Înscrisul, răspunse Extratrestrul, dornic s-o liniștească. - Ce fel de cenușă? continuă să se uite la el ca vrăjită gazda... - Cenușă imperială, zise Extraterestrul, pe un ton extrem de jovial. Ți-am făcut un hatâr. De ai ști a cui este, ți-ar tresălta sufletul de bucurie... - Cum să-mi tresalte sufletul de bucurie, când văd că peste semnătura mea ați presărat cenușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
sa Claudia o somptuoasă vilă În cartierul Kisselef, undeva pe Strada Docenților, Între timp chiar Împretenindu-se cu Emil Gârleanu bărbatul ei, invitându-l adese ori la marile restaurante Încercând să-l facă să Înțeleagă... Are nevoie de ajutorul familiei sale Imperiale...! Pierdere de timp inutilă, bani cheltuiți din propiul buzunar: acest profitor nu a Întreprins nimic pentru a-l ajuta În favoarea adevărului. Din contră. La terminarea lucrărilor, În timpul unui banchet În doi, desigur din buzunarul lui Tony Pavone, simpaticul Emil Gârleanu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
a anumitor idei, ele Însele stupide de la bun Început, idei stupide care rezistaseră vreme de secole, aceasta scotea de la el cele mai curioase reacții. Sultanismul stupid al unui Louis Quatorze reprodus În generalul de Gaulle - Neo-Charlemagne, spusese cineva. Sau ambiția imperială a Țarilor În Marea Mediterană. Voiau să fie puterea navală dominantă În Mediterană, o râvnă stupidă de două veacuri, și la aceasta, sub auspiciile „revoluționare“ ale Kremlinului, Încă se mai lucra, În același mod - se lucra! Chiar nu conta faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
paie, și profesorul V. Govinda Lal o Însoțea. — Am Închiriat o mașină de la Hertz, spuse ea. Profesorul nu mai avea răbdare. Am vorbit cu părintele Robles la telefon. Nu o mai văzuse pe Shula de zile Întregi. — Sunt profesorul Lal. Imperial College. Biofizică. — Eu sunt tatăl Shulei. Urmă o ușoară Înclinare din cap, o strângere de mână. Putem să stăm În sufragerie. Să fac niște cafea? Shula e aici? spuse Margotte. — Este. — Și manuscrisul meu? spuse Lal. Viitorul lunii? — E În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Convesațiile lui erau conversații, nu erau doar texte. Acesta nu era un șarlatan, ci doar o curiozitate. Era excelent, cu substanță. Singura lui slăbiciune ușor de remarcat era că dorea să i se cunoască calificările. Arunca cu nume și titluri - Imperial College, prietenul său intim profesorul Waddington, poziția lui de consultant În speculații pe lângă profesorul Hoyle, legătura cu doctorul Feltstein de la NASA și participarea lui la conferința de la Bellagio pe tema biologiei teoretice. Acest lucru era scuzabil la un mic străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
rufe plin cu chiloți și șosete care se făcuseră țepeni de la uscat. Lângă cadă era un mic suport de plastic pe care se aflau obiectele de toaletă ale lui Bangs, aliniate minuțios într-o simetrie perfectă. Un baton de săpun Imperial Leather. O sticluță mică de spray pentru păr Silvirkin. Un tub de ceva numit Krazy Hair. Și un set de bărbierit care arăta antic, fiecare instrument având un mâner de plastic roșu decolorat, pe care scria The Burgundy Collection. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
ar fi putut să facă ? Nu realitatea era cea care conta, ci cât de mult aveai nevoie să crezi. Se întoarce în fiecare an, a continuat Ellis. Stă prin jurul cabanei. Nu-i e greu. A ajuns uriaș, e un elan imperial. Nimeni nu-l deranjează. Iarba de sub picioarele lor a început să foșnească uscat când un elan gigantic, un adevărat monstru, a pătruns în luminiș. Animalul era magnific: era înalt de cel puțin un metru și jumătate, avea o coamă deasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
cruce mare, de piatră, aproape că ajunge la acoperiș. A fost ridicată de bunicul meu și frații săi și mama sa „întru amintirea iubitului soț și tată Ioan Ghiura, mort pe câmpul de luptă al Italiei, în 1916”, ca soldat imperial. Oare încotro o fi alunecat gândul său, uitându-se la cer cu ochi tulburi, înainte de a muri? După moartea lui, bunicu’ a trebuit să se retragă de la Școala Normală de la Orăștie, din lipsă de bani. Și așa am mai rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la porțile altei lumi, atât de înșelătoare păreau acele după-amieze, asemeni perdelelor mohorâte ale solemnei încăperi. Erau totuși amurguri când razele soarelui, căzut în apus, scoteau la iveală camera într-o lumină roșiatică, decolorată de cenușiul marilor perdele, vrându-se imperiale, și răsărea o dulce așezare a covoarelor de lână, nebăgate în seamă până atunci, a pernelor lucrate la gherghef ori cu fețe brodate naiv, închipuind nimfe și fauni, luminări de animale exotice ori seraiuri cu cadâne culcate în ierburi moi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]